MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA
MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA
FEDERAȚIA SINDICALĂ A EDUCAȚIEI ȘI ȘTIINȚEI DIN REPUBLICA MOLDOVA
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ ÎNCHEIAT ÎNTRE ADMINISTRAȚIE
AL ȘCOLII PROFESIONALE, OR.SOROCA
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ
Administrația, reprezentată de către directorul XXXX Xxxx, și comitetul sindical, reprezentat de către XXXXXXX Xxxxxx, președinte, au încheiat prezentul Contract colectiv de muncă (CCM) în temeiul prevederilor Codului muncii (CM),Codului Educației (CE), Legii sindicatelor și Convenției Colective (CC) nivel ramural pe anii 2016-2020.
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul CCM se încheie pe anii 2019-2020.
2. Părţile recunosc şi acceptă faptul că sunt legale şi libere în procesul de negociere a CCM şi se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia.
3. Părțile se obligă să întreprindă acțiuni pentru asigurarea drepturilor și libertățile salariaților, garantate de Constituția Republicii Moldova, legislația în vigoare și de convențiile Organizației Internaționale a Muncii, ratificate de Parlamentul Republicii Moldova.
4. Sub incidența CCM cad salariații care au împuternicit reprezentanții lor să participe la negocieri colective, la elaborarea și semnarea contractului în numele lor.
5. Persoanele care nu sunt membri ai FSEŞ, la solicitare, pot beneficia de garanţiile negociate în prezentul contract doar în cazul în care vor achita lunar sindicatului 1% din salariu în modul stabilit de art. 390 din CM.
6. În cazul în care vor interveni reglementări legale mai favorabile decît drepturile ce decurg din prezentul contract, aceștia vor face parte de drept din contract.
7. Termenul Angajator desemnează:
Instituția de învățământ profesional tehnic Școala Profesională, or. Soroca reprezentată prin director.
8. Termenul Xxxxxxxx desemnează persoana fizică ce prestează o muncă pentru și sub autoritatea angajatorului prevăzut în pct.7, în schimbul unui salariu, în baza unui contract individual de muncă.
9. Prevederile Contractului colectiv de muncă sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractului individual de muncă.
II. OBLIGAŢIILE GENERALE ALE PĂRŢILOR
10. Părţile, în limitele competenţei funcţionale garantează:
a) participarea reprezentanţilor sindicatului în componenţa organelor şi comisiilor de luare a deciziilor în Consiliul de administraţie, în Consiliul de etică, în comisiile de atestare, de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere, de tarifare a cadrelor didactice, în comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă;
b) efectuarea controlului respectării legislaţiei în vigoare şi deciziilor adoptate;
c) asigurarea transparenței în formarea și executarea bugetului unității , informarea operativă a modificărilor actelor legislative și normative prin intermediul buletinelor informative, tehnologiilor informaționale;
d) elaborarea propunerilor de perfecționare a remunerării personalului didactic, și ale altor categorii de salariați din sistemul educațional;
e) dezvoltarea parteneriatului în cadrul comisiei pentru dialog social ”angajator-salariat” și în cadrul comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel local.
III. REGLEMENTAREA RAPORTURILOR DE MUNCĂ
11. Angajarea personalului se realizează prin încheierea Contractului individual de muncă (CIM) în forma scrisă și emiterea în baza acestui contract a unui ordin în conformitate cu art. 45 și 65 din Codul Muncii.
12. Persoanele pensionate pentru limita de vîrstă, neîncadrate în cîmpul muncii, se angajează pe o perioadă pîna la 2 ani, care, la expirare, poate fi prelungită de părţi pînă la 5 ani (art. 86, alin. (1), lit.y1, art. 301, alin. (1), lit. c) din CM).
13. Tinerii specialişti ocupă prioritar, locurile vacante, fără aplicarea perioadei de probă.
14. Tinerii specialiști care ocupă locurile vacante prin repartizare, beneficiază de acordarea tuturor facilităților, prevăzute de legislația în vigoare, și garanțiilor suplimentar negociate la nivel de unitate.
15. În caz de reorganizare a instituției, reducere a statelor de personal tînărul specialist are drept preferențial la menținerea locului de muncă în primii 3 ani de activitate.
16. La încheierea activităţii de muncă angajatorul acordă persoanei eliberate o îndemnizaţie unică în mărimea unui salariu mediu lunar a persoanei respective, în caz de:
- demisionare a pensionarilor;
- demisionare a persoanelor cu o vechime de muncă de peste 25 ani în instituţia respectivă;
- încetare a CIM a conducătorilor unităţii la expirarea mandatului;
- concedierea / încetarea CIM a salariaţilor cu statut de pensionar pentru limita de vîrstă (art. 301, alin. (1), lit. c); art. 86, alin. (1), lit. y1).
Indemnizaţia se acordă o singură dată.
17. La angajare, directorul este obligat să familiarizeze salariatul cu prezentul contract colectiv de muncă (Anexa 5).
18. Concedierea salariaților membri de sindicat se efectuează de către director cu consultarea prealabilă a CS. Concedierea persoanelor alese în organul sindical se admite cu acordul preliminar al CS, CR / CM / CT, CG al FSEȘ, după caz.
IV. TIMPUL DE MUNCĂ ȘI TIMPUL DE ODIHNĂ
19. Durata normală a timpului de muncă a salariaților din Școala Profesională, or Soroca nu poate depăși 8 ore/zi și 40 ore pe săptămână, cu 2 zile de repaus, una din ele fiind duminica .
Durata timpului de muncă a cadrelor didactice este de 35ore, a personalului non-didactic - 40 ore şi se reglementează prin Regulamentul intern al unităţii, CCM, CIM şi Metodologia de repartizare a timpului de muncă a personalului didactic din unitate.
În perioada vacanţelor elevilor durata timpului de muncă a cadrelor didactice poate fi stabilită conform unui orar aprobat de director cu acordul CS.
20. Durata timpului de muncă de 12 ore este urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 ore (Anexa nr. 1).
În cazul evidenţei globale a timpului de muncă numărul de ore se calculează în fiecare lună şi la finele anului calendaristic orele suplimentar lucrate se achită personalului respectiv.
21. Durata muncii în ajunul zilelor de sărbătoare nelucrătoare se reduce cu 2 ore, inclusiv şi în cazul cînd ziua de muncă din ajunul zilei de sărbătoare se transferă în altă zi. Durata muncii în ziua de vineri înaintea zilelor de sărbătoare nelucrătoare - Paștele, Paștele Blajinilor, precum şi în ajunul Naşterii lui Xxxx Xxxxxxx - se reduce cu 3 ore. Personalul, căruia i s-a stabilit durata redusă a timpului de muncă, nu beneficiază de aceste prevederi.
22. Programarea concediilor de odihnă anuale pentru anul următor se face de către angajator de comun acord cu CS cu cel puţin 2 săptămîni înainte de sfîrşitul fiecărui an calendaristic.
24. Angajaţilor se acordă concedii suplimentare plătite, care se alipesc la concediul anual, cu durata de:
a) 4 zile calendaristice pentru activitate în condiţii nocive; unuia dintre părinţi care au doi şi mai mulţi copii în vîrstă de pînă 14 ani, sau un copil cu dezabilităţi;
b) 7 zile calendaristice pentru personalul de conducere şi de specialitate, a cărui muncă implică efort psiho-emoţional sporit;
c) 14 zile calendaristice - concediul paternal -pentru tatăl copilului nou-născut, în primele 56 de zile calendaristice de la naşterea copilului;
d) 3 zile lucrătoare pentru persoanele care pe parcursul anului calendaristic precedent n-au beneficiat de concediul medical, cu excepţia concediului de maternitate;
e) 4 zile lucrătoare preşedintelui CS pentru executarea obligaţiilor statutare.
25. Concediile suplimentare plătite, pe motive familiale, se acordă strict în timpul survenirii evenimentului şi nu pot fi transferate în altă perioadă (Anexa nr. 3).
26. Concediile neplătite se acordă de către director la solicitarea salariaţilor în condiţiile legale (art. 120, art. 300 din CM) şi cele stabilite în CCM.
27. Angajatorul este obligat să acorde femeilor însărcinate timp liber pentru trecerea examenelor medicale, care se include în timpul de muncă.
28. În cazul în care salariatul aflat în unul dintre concediile pentru îngrijirea copilului dorește să reânceapă munca înainte de expirarea termenului concediului, acesta va informa angajatorul în scris, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, despre intenția sa.
V. NORMAREA ȘI PLATA MUNCII
29. Normarea și plata muncii în instituțiile educaționale se efectuează în strictă conformitate cu legislația în vigoare.
30. Pentru organizarea muncii personalului directorul de comun acord cu CS stabileşte prin ordin normele de muncă. Sarcina didactică, stabilită anual la 1 septembrie, de regulă, nu se schimbă pe parcursul anului de studii. La repartizarea sarcinii didactice se va păstra principiul continuităţii de predare a disciplinelor în clasă.
31. Plata muncii salariaţilor se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare. Responsabil pentru plata corectă a salariului angajaţilor este directorul instituţiei. Eliberarea certificatului de salariu este obligatorie.
32. Salariaţilor, care î-şi fac studiile la cursurile de formare profesională continuă planificate, li se păstrează salariul mediu la locul de muncă şi se achită din bugetul instituţiei cheltuielile de deplasare, alocînd pentru aceasta cel puţin 2% de la fondul de salarizare.
33. Pentru rezultatele activităţii salariaţii beneficiază de:
a) spor pentru performanță, achitat lunar în dependență de performanțele individuale obținute, care se acordă din mijloacele planificate anual în limita a 10% din suma anuală a salariilor de bază la nivel de instituție
b) premiu anual, achitat în luna februarie personalului non-didactic, în luna august- cadrelor didactice, în mărimea și în conformitatea cu legislația în vigoare și regulamentele interne;
c) premii unice cu prilejul sărbătorilor profesionale și zilelor de sărbătoare nelucrătoare. Cuantumul premiului unic, în fiecare caz în parte, nu va depăși salariul de bază al persoanei premiate. Cuantumul premiilor unice acordate pe parcursul unui an nu va depăși 3 salarii de bază și se acordă în funcție de mijloacele disponibile pentru retribuirea muncii;
d) personalul angajat prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi lucrătorii titulari.
34. Premierea şi acordarea sporurilor se efectuează în baza Regulamentelor, aprobate de director şi de CS, şi anexate la CCM
VI. SECURITATEA SI SĂNĂTATEA LA LOCUL DE MUNCĂ
35. Părţile, vor asigura condiţii inofensive de muncă, vor crea comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă(CSSM).
36. Angajatorul va:
a) elabora Planul anual de protecţie şi prevenire a riscurilor;
b) aloca anual în bugetul instituţiei cel puţin 2% ( lei) de la fondul de salarizare pentru realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă;
c) organiza pentru personal examene medicale gratuite ;
d) organiza atestarea locurilor de muncă nu mai rar odată la 5 ani
37. Comitetul sindical va:
a) asigura controlul respectării legislaţiei în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă (SSM), achitării sporurilor la salariu pentru activitate în condiţii nefavorabile de muncă;
b) organiza activităţi de instruire şi de informare a membrilor de sindicat vizînd actele reglatorii din domeniul SSM.
VII. REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢII COMITETULUI SINDICAL
38. Angajatorul garantează:
a) acordarea spaţiului, cu titlu gratuit pentru activitatea CS;
b) acces liber la informaţia referitoare la situaţia social-economică a instituţiei; la baza materială cu destinaţie cultural-sportivă;
c) participarea activului sindical la adunări, şedinţe, întruniri, seminare, organizate de organul sindical ierarhic superior, cu menţinerea salariului mediu;
d) efectuarea fără plată, în modul stabilit, colectarea şi transferul lunar a cotizaţiilor de membru de sindicat pe conturile de decontare a organului sindical respectiv;
e) planificarea în devizul de cheltuieli a instituţiei mijloace în mărime de 0,15% de la fondul de salarizare pentru utilizarea lor în scopuri stabilite în CCM.
VIII. DISPOZIŢII FINALE
39. Prezentul CCM îşi produce efecte de la data semnării de către Părţi şi se plasează pe pagina WEB a instituţiei.
40. Totalul realizării CCM se face la finele fiecărui an calendaristic la şedinţa comună a Părţilor.
Președintele Comitetului Sindical Școala Profesională, or. Soroca Xxxxxxx Xxxxxx | Directorul Școlii Profesionale, or. Soroca Xxxx Xxxx |
Data semnării 15.12.2018
Anexa nr. 1 la CCM pe anii 2019-2020
Lista profesiilor pentru care se permite durata zilnică
a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 ore
Nr. d/o | Codul ocupaţiei | Denumirea grupei de bază sau a ocupaţiei |
4. | 962403 | Fochist |
6. | 962907 | Paznic |
7. | 515106 | Funcționar de serviciu la căminul instituției |
Președintele Comitetului Sindical Școala Profesională, or. Soroca Xxxxxxx Xxxxxx | Directorul Școlii Profesionale, or. Soroca Xxxx Xxxx |
Anexa nr. 2 la CCM pe anii 2019-2020
Xxxxxx concediului de odihnă anual al salariaţilor
Denumirea funcţiilor | Concediul de bază, zile calendaristice | Concediul suplimentar zile calendaristice |
Personal didactic și de conducere Director, directori adjuncți instruire, șef de secție, metodist, profesor, maistru-instructor, psiholog, conducător de cerc, pedagog social | 62 | |
Personal didactic auxiliar si nedidactic Bibliotecar, director adjunct probleme de gospodărie, contabil-șef, contabil-casier, secretar, şeful căminului, felcer, bucătar-şef, specialist serviciu personal, arhivar, | 28 | 7 |
Bucătar, bucătar auxiliar, fochist, îngrijitor încăperi de producție și serviciu, paznic, lăcătuș reparator, lăcătuș instalator tehnică sanitară, electromontor la repararea și întreținerea utilajelor electrice, muncitor la îngrijirea complexă și reparația clădirilor, funcționar de serviciu la cămin | 28 |
Președintele Comitetului Sindical Școala Profesională, or. Soroca Xxxxxxx Xxxxxx | Directorul Școlii Profesionale, or. Soroca Xxxx Xxxx |
Anexa nr. 3 la CCM pe anii 2019-2020
Xxxxxx concediilor suplimentare plătite pe motive familiale, exprimate în zile lucrătoare
În caz de: | |
Căsătoria salariatului | 3 zile |
Căsătoria copilului salariatului | 3 zile |
Înfierea copilului | 2 zile |
Decesul părinţilor, socrilor, soţului / soţiei, copilului, | 3 zile. |
buneilor, fraţilor/ surorilor | 5 zile (în caz de necesitate de a se deplasa peste 300 km) |
Părinţilor care au copii în clasele I-IV | Cîte o zi la începutul şi sfîrşitul anului de studii |
Încorporarea în rîndurile Armatei Naţionale a membrului familiei | 1 zi |
Jubileul / aniversarea salariatului (30,40, 50,60,70 ani) | 1 zi |
Atingerea vîrstei de pensionare | 1 zi |
Tatăl copilului nou-născut | 3 zile |
Președintele Comitetului Sindical Școala Profesională, or. Soroca Xxxxxxx Xxxxxx | Directorul Școlii Profesionale, or. Soroca Xxxx Xxxx |
Anexa nr. 4 la CCM pe anii 2019-2020
Lista lucrărilor și locurilor de muncă cu condiţii grele și vătămătoare
Nr. d/o | Cod | Denumirea lucrărilor si locurilor de muncă |
1. | K.73.A.003 | Asigurarea şi efectuarea lecţiilor în bazinele de înot închis |
2. | K.73.A.009 | Dereticarea încăperilor |
3. | K.73.A.026 | Lucrările cu utilizarea substanţelor chimice toxice |
4. | K.73.A.027 | Lucrările de clorare a apei, pregătire a soluţiilor dezinfectante şi utilizarea lor |
5. | K.73.A.038 | Lucrările legate de spălatul manual al veselei, a utilajului tehnologic cu utilizarea substanţelor chimice |
6. | K.73.A.047 | Lucrul în depozitul de cărţi a bibliotecii |
7. | K.73.A.051 | Lucrul la computere, aparate de multiplicare |
8. | H.55.A.002 | Bucătar ocupat la pregătirea termică a bucatelor |
9. | 0.93.A.019 | Spălatul lenjeriei la maşini de spălat (cu excepţia maşinilor automate cu comandă programată) cu utilizarea detergenţilor şi preparatelor chimice |
Președintele Comitetului Sindical Școala Profesională, or. Soroca Xxxxxxx Xxxxxx | Directorul Școlii Profesionale, or. Soroca Xxxx Xxxx |