REGULAMENTUL
REGULAMENTUL
«PROGRAMULUI TRADE-IN iSTYLE »
SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL PROGRAMULUI
1.1.Organizatorul programului « PROGRAMULUI TRADE-IN iSTYLE » (denumit în cele ce urmează “Programul”) este ISTYLE RETAIL S.R.L., cu sediul in Bucureşti, Calea Floreasca nr. 246C, etaj 19, camera M2, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/9507/1999, CUI: 00000000. (numit în continuare “iSTYLE”)
1.2. Programul se va derula conform prevederilor prezentului regulament (denumit în continuare “Regulamentul”), fiind obligatoriu pentru toţi participanţii. Prin participarea la acest Program, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament și ale legislației aplicabile.
1.3. Regulamentul programului este întocmit şi va fi făcut public prin afişare pe site-ul xxx.xxxxxx.xx precum și în toate magazinele în care se desfășoară Programul.
1.4. Participanţii la Program sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile prezentului regulament, potrivit celor menţionate mai jos.
1.5. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica și/sau completa prezentul Regulament, precum și dreptul de a suspenda și/sau înceta și/sau întrerupe desfășurarea programului, cu condiția înștiințării prealabile a potențialilor clienți. Înştiintarea se face prin afişarea pe site-ul xxx.xxxxxx.xx si in magazinele participante cu cel puțin 15 zie înainte ca măsura să intre în vigoare.
SECŢIUNEA 2. OBIECTUL ȘI ARIA DE DESFĂŞURARE A PROGRAMULUI
2.1. Programul se desfăşoară în toate magazinele iSTYLE- din România, pentru orice persoană care dorește să achiziționeze produse si servicii din magazinele iSTYLE prin predarea unui produs second-hand funcțional catre iSTYLE pentru evaluare, produs a cărui valoare va fi scăzută din prețul noului produs sau serviciu achiziționat.
2.2. Programul se cumulează cu alte oferte, promoții, reduceri, vouchere sau puncte de loialitate, în cazul în care se întrunesc condițiile aferente celorlalte oferte.
2.3. Restul de preț care se achită de către cumpărător pentru produsul sau serviciul nou achiziționat poate fi achitat si prin intermediul programului de plată în rate. Valoarea dispozitivului vechi se scade din prețul produsului nou si / sau serviciului achizitionat iar ratele se calculează pentru suma rămasă.
2.4 Suma oferita pentru vechiul dispozitiv poate sa fie utilizata doar pentru achizitia de bunuri si/ sau servicii din magazinul iSTYLE in care s-a receptionat si evaluat produsul second hand.
2.5 Începând cu data de 26 Martie 2020, ca urmare a măsurilor speciale impuse de Guvern, ce au determinat închiderea magazinelor fizice iSTYLE, este implementată procedura de acceptare a
dispozitivelor pentru programul de Trade-In, prin intermediul companiilor de curierat. Procedura completă este descrisă în secțiunea 4 a prezentului regulament.
SECŢIUNEA 3. PRODUSE SECOND-HAND ELIGIBILE A PARTICIPA LA PROGRAM
3.1. Pot fi predate ca produse second-hand produsele vechi și funcționale ce se încadrează în categoria telefoane mobile, tablete și laptopuri, achiziționate de la iSTYLE sau din alte magazine de specialitate, fiind denumite în continuare „Produsul”. Nu sunt acceptate echipamentele electronice care nu sunt în stare de funcționare în momentul prezentării în magazin pentru a beneficia de acest Program, precum și cele care sunt replici fidele, produse copii ale brandurilor consacrate sau telefoanele mobile blocate în rețea.
3.2. Lista modelelor și mărcilor acceptate regaseste in anexa 1 a acestui regulament, regulament disponibil si pe site la linkul de mai jos: xxxxx://xxxxxx.xx/xxxxx-xx/
3.3. Daca, în urma evaluarii produsului, acesta primeşte valoarea de 0 lei, produsul nu va fi considerat eligibil pentru Program.
3.4. Dacă un client se prezintă cu maxim doua produse second-hand, valoarea acestora se poate cumula și ambele valori vor fi scăzute din prețul produsului nou/ serviciului achiziționat.
SECŢIUNEA 4. MECANISMELE PROGRAMULUI PROMOȚIONAL
4.1. Fiecare participant la Program care solicită să i se scadă valoarea produsului second-hand din prețul produsului nou achiziționat se va prezenta într-unul din magazinele iSTYLE cu produsul second-hand.
4.2. Consultanții iSTYLE vor prelua si evalua produsul second-hand prezentat, cu ajutorul aplicației de trade-in iSTYLE.
4.3. Evaluarea se face pe baza unor criterii funcționale și estetice. Printre acestea se numără: vechimea aparatului, modelul, gradul de uzură, aspectul estetic (zgârieturi, îndoituri, etc.), funcționale (ecran spart, mod de funcționare, încărcare, conectivitate Wi-Fi și Bluetooth etc.), prezența accesoriilor originale etc.
4.4. În urma acestei evaluări, produsul second-hand poate fi acceptat și atunci se va comunica valoarea acestuia, sau poate fi refuzat. Pentru a fi acceptat, produsul trebuie să se regăsească în lista menționată la punctul 3.2.
4.5. Produsul second-hand acceptat de iSTYLE trebuie să fie complet funcţional, este destinat reutilizării directe şi nu reprezintă deşeu în sensul OUG nr. 5/2015.
4.6. Produsul vechi, odată ce a fost predat de către client către iSTYLE și a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare, nu poate fi înapoiat ulterior de către iSTYLE, ca urmare a solicitării de desființare a tranzacției de către client.
4.7 Pentru procedura de Trade-In a vechiului device prin intermediul firmelor de curierat, avem următorii pași:
4.7.1 Clientul comandă noul produs pe care dorește să îl achiziționeze, plătind integral prețul afisat pe site-ul xxx.xxxxxx.xx și menționând în câmpul dedicat observațiilor faptul că dorește să facă trade-in pentru un dispozitiv mai vechi.
4.7.2 iSTYLE Retail livrează produsul nou achiziționat, împreună cu pungi speciale pentru ambalarea dispozitivului vechi.
4.7.3 Clientul este obligat să ambaleze cat mai corespunzător produsul vechi, astfel încât acesta sa nu se deterioreze in perioada transportului. Firma de curierat sau iSTYLE nu sunt responsabile pentru eventualele defecte apărute in decursul transportului.
Preferabil, dacă există ambalajul initial al produsului, acesta să fie utilizat pentru expediere.
4.7.4 Evaluarea se va realiza de către consultantii iSTYLE, la momentul recepției produsului. Suma finală este comunicată clientului prin intermediul unui e-mail, împreună cu contractul de vânzare- cumpărare. În cazul în care clientul este de acord cu suma comunicată și dorește să finalizeze procedura, acesta trebuia să raspundă prin e-mail, să atașeze contractul de vânzare- cumpărare semnat și să ofere detalii referitoare la contul bancar, titularul si sucursala băncii la care acesta a fost deschis, astfel încăt valoarea comunicată să fie transferată bancar, în contul clientului.
Plata se realizează într-un termen de maxim 3 zile lucrătoare de la primirea confirmării și furnizarea datelor complete și corecte de către client.
4.7.5 Clientul poate să facă o auto-evaluare a dispozitivului, in pagina xxxxx://xxxxxx.xx/xxxxx-xx/. Cu toate acestea, evaluarea finală se va realiza de catre consultantii iSTYLE, la momentul recepției produsului. Suma obținută prin auto - evaluarea produsului se comunica firmei de curierat, pentru asigurarea transportului de la consumator către iSTYLE.
ATENTIE:
Costul transportului pentru acest serviciu de trade-in online este de 15 lei și este suportat de către client. Plata sumei de bani se realizează în avans, în momentul în care clientul achiziționeză produsul nou. Aceasta acoperă transportul produsului pentru evaluare către iSTYLE, cât și returul acestuia, în cazul în care consumatorul nu este de acord cu suma comunicată.
În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare a produsului second- hand nu se concretizează, vom expedia către consumator produsul trimis într-un termen de 2 zile lucrătoare de la primirea refuzului.
SECŢIUNEA 5. DREPTUL DE PARTICIPARE
5.1. De acest Program beneficiază orice persoană fizică având domiciliul/reședința în România, care a împlinit varsta de 18 ani, precum și orice persoană juridică.
5.2. Participarea la acest Program implică cunoaşterea şi acceptarea integrală, ȋn mod expres şi neechivoc, a prezentului Regulament.
SECŢIUNEA 6. RĂSPUNDEREA ORGANIZATORULUI
6.1. Organizatorul este absolvit de orice răspundere pentru toate prejudiciile suferite de către participanți şi/sau de către persoanele care îi reprezintă legal în legătură cu produsele achiziţonate.
6.2. Clientul, prin participarea la Program, confirmă că deține cu titlu legal produsul second-hand pe care îl prezintă iSTYLE. Organizatorul nu are obligația de a verifica și nu certifică dreptul clientului asupra produsului predat în cadrul Programului, întreaga responsabilitate în acest sens aparținând clientului.
SECŢIUNEA 7. CONFIDENȚIALITATEA DATELOR
7.1. Operatorul are o politica stricta in privinta datelor cu caracter personal respectand dispozitiile pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE, in vigoare incepand cu data de 28.05.2018, colectand si prelucrand datele cu caracter personal numai in scopul specificat la data furnizarii acestora de catre consumator.
Acesta are, in conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date (cu modificarile si completarile ulterioare), dreptul de informare, dreptul de acces la date, dreptul de opozitie, dreptul de interventie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, precum si dreptul de a se adresa justitiei.
Datele cu caracter personal colectate în cadrul acestui Program nu vor fi dezvăluite către terți, cu excepția cazurilor în care organizatorul trebuie să respecte obligațiile impuse de legislația în vigoare.
SECŢIUNEA 8. FORŢA MAJORĂ
8.1. Forţa majoră reprezintă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevăzut, independent de voinţa organizatorului şi a cărui apariţie îl pune în imposibilitatea de a îndeplini obligaţiile asumate prin acest Regulament. Organizatorul va fi exonerat de orice răspundere dacă derularea programului este împiedicată sau întârziată de un caz de forţă majoră sau dacă, urmare a unei astfel de situaţii de forţă majoră, organizatorul este împiedicat să îşi execute oricare din obligaţiile asumate conform acestui Regulament.
8.2. Organizatorul, dacă invocă forţa majoră, este obligat să comunice Participanţilor la Program existenţa acesteia în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la apariţia cazului de forţă majoră, prin afişarea pe site-ul propriu.
SECŢIUNEA 9. RECLAMAȚII ŞI JURISDICȚIE
9.1. Eventualele reclamaţii legate de derularea Programului se vor face în scris şi se vor transmite la sediul organizatorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau la adresa de e-mail:
xxxxxxxx@xxxxxx.xx, în termen de maxim 2 (două) zile de la producerea incidentului reclamat. În cazul depăşirii acestui termen, organizatorul nu va mai lua în considerare nicio contestaţie / reclamaţie în legătură cu derularea Programului. Reclamaţiile transmise telefonic sau cu întârziere nu vor fi prelucrate.
9.2. Orice eventual litigiu între organizator şi participanţi va fi soluţionat pe cale amiabilă. Atunci când acest lucru nu este posibil, părţile se pot adresa instanţelor judecătoresti competente de la sediul organizatorului.
SECŢIUNEA 10. DISPOZIȚII FINALE
10.1. Legea aplicabilă este legea română.
10.2. Organizatorul este îndreptăţit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a acestui Program, a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile acestui Program.
10.3. În cazul în care o anumită prevedere a prezentului Regulament oficial este declarată nulă, celelalte prevederi rămân valabile, în măsura în care pot produce efecte juridice chiar în absenţa prevederilor declarate nule. În măsura posibilului, clauzele anulate se înlocuiesc cu o altă reglementare rezonabilă, validă juridic, care să corespundă cât mai mult scopului prevederilor lipsite de validitate.
10.4. Prezentul Regulament a fost încheiat astăzi, 26.03.2020.