REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI “ Voucher Edenred ”
REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI “ Voucher Edenred ”
SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI
1.1 Organizatorul Campaniei „Voucher Edenred” (denumită în continuare „Campania”) este EMAG RETAIL S.R.L., cu sediul social în România, Orașul Voluntari, Șos. București - Nord nr. 15-25, Parcul de Birouri Swan, Clădirea A (Windsor Building), etaj 4, Județul Ilfov, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J23/2852/2021, având cod identificare fiscală RO44231872, denumit în continuare
„Freshful” sau „Organizatorul”
Campania este organizată în parteneriat cu EDENRED ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în România, București, Calea Xxxxxx Xxxx xx.000, Xxxxxx 0, Xxx xx Identificare Fiscală: RO10696741, număr înregistrare în Registrul Comerțului J40/5659/1998, având cod identificare fiscală RO10696741, denumit în continuare „Edenred”
SECȚIUNEA 2. REGULAMENTUL CAMPANIEI
2.1. Campania se va derula sub imperiul prezentului regulament (denumit în cele ce urmează
„Regulamentul”) obligatoriu pentru toți Participanții.
2.2. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica și/sau completa Regulamentul pe parcursul derulării Campaniei, precum și dreptul de a suspenda/înceta/întrerupe/prelungi Campania, dar nu înainte de a anunța publicul în prealabil.
2.4. Pentru aducerea la cunoștința publicului, Regulamentul este întocmit și este disponibil, în mod gratuit, oricărei persoane interesate, pe website-ul xxx.xxxxxxxx.xx sau în aplicație, în secțiunea xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xx/xxxx/xxxxxxxxxx-xxxxxxxx.
2.5. Potrivit liberei decizii a Organizatorului, Campania poate fi mediatizată în scopul informării publicului, inclusiv prin intermediul unor materiale publicitare și/sau cu rol informativ. Informațiile pe care astfel de materiale le pot conține vor fi interpretate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
SECȚIUNEA 3. DURATA CAMPANIEI ȘI ARIA DE DESFĂȘURARE
3.1. Campania se desfășoară în perioada 11.04.2022 (ora 12:00) – 11.07.2022 (ora 23:59) (denumită în
continuare „Perioada Campaniei”).
3.2. Campania este organizată pe teritoriul României, prin intermediul website-ului xxx.xxxxxxxx.xx și a aplicației mobile Freshful by eMAG, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
SECȚIUNEA 4. DREPTUL DE PARTICIPARE
4.1. Pot participa la Campanie numai persoanele fizice („Participanții”) cu domiciliul sau reședința în România, București și Ilfov (respectiv Ștefăneștii de Jos, Tunari, Otopeni, Bragadiru, Cernica, Mogoșoaia, Corbeanca, Buftea, Chitila, Pantelimon) care, la data de 11 aprilie 2022, au împlinit vârsta minimă legală de încadrare în muncă, sunt beneficiari ai soluției de plată pe suport electronic emise de Edenred
România (Edenred Ticket Restaurant® card), accesează online site-ul xxx.xxxxxxxx.xx sau aplicația mobilă Freshful by eMAG, disponibilă gratuit în magazinele Google Play și App Store și folosesc Edenred Ticket Restaurant card pentru achitarea cumpărăturilor efectuate pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xx sau prin aplicația mobilă Freshful by eMAG.
4.2. Organizatorul nu garantează posibilitatea de descărcare a aplicației mobile Freshful by eMAG și utilizarea acesteia pe orice tip de telefon, instalarea aplicației depinzând exclusiv de tipul telefonului și funcționalitățile/facilitățile oferite de acesta.
4.3. Prin participarea la această Campanie, Participanții acceptă integral și liber consimțit prevederile acestui Regulament. Participantul trebuie să îndeplinească cumulativ toate obligațiile instituite în sarcina sa de prezentul Regulament.
4.4. Nu pot avea calitatea de Participanți la această Campanie:
(i) prepușii (inclusiv, dar fără a se limita la angajații) Organizatorului;
(ii) membrii familiilor prepușilor menționați la punctul (i) de mai sus (însemnând copii, părinți, soț/soție, frați/surori);
(iii) angajații Edenred;
(iv) membrii familiilor angajaților mentionați la punctul (iii) de mai sus (însemnând copii, părinți, soț/soție, frați/surori);
(v) persoanele fizice care controlează direct sau indirect Organizatorul sau Xxxxxxx (de ex. administratori, directori generali ai companiei).
4.5. Organizatorul își rezervă dreptul de a anula orice participare la Campanie ce se efectuează prin încălcarea prezentului Regulament. Orice încercare de fraudare a prezentei Campanii se soldează cu eliminarea definitivă a Participantului în cauză, acesta urmând a fi informat în scris cu privire la această decizie.
SECȚIUNEA 5. MECANISMUL CAMPANIEI
5.1. Pentru a beneficia de discountul de 10 lei, Participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) Să aibă drept de participare potrivit prevederilor Secțiunii 4 de mai sus;
b) Să plaseze, în Perioada Campaniei, o comandă în valoare de minim 200 lei (excluzând produsele din tutun și taxa de livrare) pe website-ul xxx.xxxxxxxx.xx sau în aplicația mobilă Freshful by eMAG;
c) Să achite parțial sau integral comanda folosind Edenred Ticket Restaurant® card (pentru a fi considerată validă, tranzacția trebuie: (i) să fie efectuată cu succes - în sensul că suma aferentă tranzacției a fost aprobată spre debitare - prin intermediul unui card Edenred Ticket Restaurant® emis de Edenred și (ii) să fie efectuată în Perioada Campaniei);
d) Să adauge la checkout, în secțiunea „Adaugă voucher”, codul Edenred.
5.2. Codul de discount Edenred este valabil doar pentru primele 3 comenzi plasate de Participanți pe website-ul xxx.xxxxxxxx.xx sau în aplicația mobilă Freshful by eMAG și achitate, integral sau parțial, prin intermediul Edenred Ticket Restaurant® card.
5.3. Pentru a putea plasa o comandă, Participantul trebuie să se autentifice în platforma Freshful by eMAG (site sau aplicație mobilă) folosind contul eMAG sau să își creeze un cont aici, să înroleze Edenred Ticket Restaurant® card pe platforma Freshful și să selecteze la checkout, în secțiunea „Metodă de plată”, opțiunea „Plată cu card Edenred”.
5.4. Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica și monitoriza modul în care se desfășoară participarea la Campanie. În cazul în care se observă tentative de fraudă, participările respective vor fi anulate.
SECȚIUNEA 6. LIMITAREA RĂSPUNDERII
6.1. Prin participarea la Campanie, toți Participanții sunt de acord și se obligă să respecte și să se conformeze tuturor cerințelor și condițiilor impuse de Organizator prin prezentul Regulament, nerespectarea acestora atrăgând răspunderea personală și exclusivă a Participanților.
6.2. Organizatorul este îndreptățit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a Campaniei, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea și/sau costurile acestei Campanii.
6.3 În eventualitatea unei dispute asupra validării unui câștig și/sau acordării discountului, decizia Organizatorului este definitivă.
6.4. Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru:
a. Imposibilitatea unui potențial Participant de participa la Campanie, din motive ce nu depind de Organizator;
b. Imposibilitatea Participantului de a beneficia de discount, din motive ce nu depind de Organizator;
6.5. Responsabilitatea Organizatorului cu privire la acordarea discountului este limitată în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
SECȚIUNEA 7. FORȚA MAJORĂ ȘI CAZUL FORTUIT
7.1. Forța majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi prevăzut, controlat sau remediat de către Organizator (inclusiv imposibilitatea Organizatorului, din motive independente de voința sa, de a asigura desfășurarea în bune condiții a Campaniei) și a cărui apariție îl pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin Regulament.
Dacă invocă forța majoră, Organizatorul este obligat să comunice Participanților la Campanie, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la apariția cazului de forță majoră, existența acestuia.
În orice situație de forță majoră sau caz fortuit care împiedică sau întârzie, total sau parțial, executarea și continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedicată.
SECȚIUNEA 8. TAXE ȘI IMPOZITE
8.1. Participanților la Campanie nu le sunt impuse nici un fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de desfășurare a Campaniei (contravaloarea achizițiilor, contravaloarea accesului la Internet pentru plasarea comenzilor online etc.).
8.2. Organizatorul răspunde pentru plata taxelor, impozitelor sau a altor obligații financiare legate de
discountul oferit.
SECȚIUNEA 9. ÎNTRERUPEREA, MODIFICAREA, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA CAMPANIEI
Prezenta Campanie poate fi întreruptă, modificată, suspendată sau poate înceta în orice moment în baza liberei decizii a Organizatorului. Orice acțiune dintre cele enumerate anterior va fi adusă în prealabil la cunoștința publicului prin publicare pe xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xx/xxxx/xxxxxxxxxx-xxxxxxxx.
SECȚIUNEA 10. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE
Prin participarea la această Campanie, participanții sunt de acord ca datele lor personale să fie prelucrate în scopul și pe durata organizării și desfășurării Campaniei „Voucher Edenred”. Participantul la Campanie, în calitate de persoană vizată, are, conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, următoarele drepturi: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergere, dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a obiecta și dreptul de a se adresa cu o plângere Autorității Naționale pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (la adresa B-dul G-ral. Xxxxxxxx Xxxxxxx nr. 00-00, Xxxxxx 0, Xxxxxxxxx, Xxxxxxx; Telefon: 00.000.000.000 sau x00.000.000.000; e-mail: xxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx.xx). Xxxxxx prelucrate pot fi comunicate numai următorilor destinatari: persoana vizată și autorităților abilitate prin lege să le primească. Pentru orice informații sau solicitări de exercitare a drepturilor dumneavoastră referitor la prelucrarea datelor cu caracter
personal, ne puteți contacta prin transmiterea unui e-mail la adresa: xxxx.xxxxxxxxxx@xxxxxxxx.xx.
SECȚIUNEA 11. LITIGII
Prin participarea la această Campanie, Participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenelor și condițiilor prezentului Regulament. Eventualele litigii apărute între Organizator și Participanții la Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente din municipiul București.
SECȚIUNEA 12. CONTESTAȚII
Participanții la Campanie pot depune contestații în legătură cu desfășurarea Campaniei, împreună cu datele de contact (nume și prenume complet al Participantului, adresa de e-mail, număr de telefon), precum și motivele de fapt pe care se întemeiază contestația. Eventualele contestații se vor depune la sediul Organizatorului sau la adresa de e-mail: xxxxxxx@xxxxxxxx.xx în termen de maxim 48 (patruzeci și opt) de ore de la data livrării comenzii. Orice sesizare în acest sens depusă după trecerea termenului de mai sus nu va fi luată în considerare. Contestațiile vor fi analizate de Organizator în termen de maximum 48 (patruzeci și opt) de ore lucrătoare de la data înregistrării acestora și un raspuns scris va fi comunicat Participantului la adresa de e-mail indicată de către acesta.
SECȚIUNEA 13. ALTE REGLEMENTĂRI
În caz de tentativă sau fraudă a sistemului, abuz sau orice acte îndreptate împotriva și la adresa Organizatorului, acesta își rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru remedierea situației și tragerea la răspundere, în condițiile legii, a celor vinovați, inclusiv, dar fără a se limita la descalificarea Participanților la Campanie. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru imposibilitatea participării la această Campanie din cauza unor erori de software sau datorită unor cauze care nu depind direct de Organizator, cum ar fi defecțiuni tehnice ale furnizorului de servicii de internet ș.a. Prezentul Regulament de participare/desfășurare este disponibil în mod gratuit pe website-ul xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xx/xxxx/xxxxxxxxxx-xxxxxxxx și poate fi solicitat la adresa de corespondență a Organizatorului din Șos. București - Nord nr. 15-25, Parcul de Birouri Swan, Clădirea A (Windsor Building), Voluntari, Județul Ilfov.
EMAG RETAIL S.R.L.
Xxxxxx Xxxxxxx General Manager