CONDIŢII - STANDARD
CONDIŢII - STANDARD
pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici
I. Definiţii
În sensul prezentului contract-cadru, următorii termeni se definesc după cum urmează:
- aparat de utilizare – sistem complex destinat să consume gaze naturale (combustibil), cu
îndeplinirea condiţiilor legale pentru funcţionare, parte componentă a instalaţiei de utilizare a
gazelor naturale;
- echipamente de măsurare – ansamblul mijloacelor de măsurare care furnizează informaţii de
măsurare utilizate în determinarea unei mărimi fizice;
- mijloc de măsurare – reprezintă toate măsurile, aparatele, dispozitivele, instalaţiile, precum şi
mostrele de materiale şi substanţe care materializează şi conservă unităţi de măsură şi furnizează
informaţii de măsurare;
- cartela-client – suport material prin care se realizează transferul informaţiilor privind consumul
de gaze naturale de la furnizor la consumator şi invers;
- contor de măsurare cu sistem de preplată cu cartela-client – aparat sau ansamblu de
echipamente conectate între ele, destinate să măsoare volumele de gaze naturale consumate, plătite
în avans prin încărcarea cartelei-client.
II. Durata contractului
Art. 1. – (1) În situaţia încheierii contractului de furnizare a gazelor naturale pe perioadă
determinată, furnizorul notifică consumatorul cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de expirarea
duratei de valabilitate a contractului, în vederea formulării de către acesta a unei opţiuni de prelungire a
valabilităţii.
(2) În cazul neprimirii unui răspuns din partea consumatorului, contractul îşi încetează
valabilitatea prin ajungere la termen.
III. Preţul final reglementat al gazelor naturale; modalităţi şi condiţii de plată Art. 2. – (1) Preţul final reglementat al gazelor naturale furnizate este aprobat prin ordin al
preşedintelui ANRE, se exprimă în lei/MWh şi corespunde încadrării consumatorului, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Contravaloarea serviciului privind furnizarea reglementată a gazelor naturale se obţine prin
înmulţirea cantităţii de energie, care urmează să fie facturată, cu preţul final reglementat, corespunzător
încadrării consumatorului.
(3) Cantitatea de energie facturată se determină în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare,
prin înmulţirea volumului de gaze naturale aferent perioadei de facturare cu puterea calorifică superioară a acestora.
Art. 3. – (1) În cazul în care data scadenţei facturii este o zi nelucrătoare, termenul se socoteşte
împlinit în următoarea zi lucrătoare.
(2) Plata serviciului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale se efectuează prin
instrumentele legale de plată. Furnizorul are obligaţia să pună la dispoziţia consumatorului cel puţin trei
modalităţi de plată care să-i permită acestuia să-şi îndeplinească obligaţia de plată a facturii. Obligaţia de
plată se consideră îndeplinită la data efectuării plăţii.
(3) În cazul modificării preţului final reglementat al gazelor naturale, calculul contravalorii
serviciului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale se face pe baza mediei zilnice a consumului
lunar, determinat prin citire directă, autocitire sau estimare pe baza Programului de consum prevăzut în
contractul de furnizare, după caz, înmulţită cu numărul de zile corespunzătoare fiecărei perioade şi cu
preţul final reglementat al gazelor naturale.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care echipamentul de măsurare este cu
sistem de preplată cu cartela-client, plata contravalorii consumului de gaze naturale se face anticipat.
(5) În cazul în care se aplică prevederile alin. (4), furnizorul stabileşte pentru fiecare încărcare de
cartelă un prag minim şi un prag maxim, acestea reprezentând cantitatea minimă şi, respectiv, maximă de gaze naturale, plătită în avans prin încărcarea cartelei; furnizorul stabileşte nivelurile minime şi maxime,
diferenţiate pe subcategorii de consumatori casnici şi perioade de consum şi le va publica la punctele de
încărcare/reîncărcare a cartelei-client, consumatorii având dreptul să opteze pentru nivelul necesar.
(6) În cazul modificării preţului final reglementat, calculul contravalorii consumului de gaze
naturale se face prin aplicarea preţului final reglementat al gazelor naturale, în vigoare la momentul
încărcării cartelei client cu un nou credit.
NOTĂ: Prevederile art. 3, alin. (4) – (6) se preiau în contractele transmise de furnizor, exclusiv în cazul
consumatorilor casnici al căror consum este determinat prin intermediul contorului de măsurare cu system de preplată cu cartelă-client.
IV. Determinarea consumului de gaze naturale
Art. 4 – (1) Cantităţile de gaze naturale furnizate consumatorului se stabilesc lunar, în
conformitate cu prevederile Programului de consum, determinat conform Anexei nr. 2, program prevăzut în contractul de furnizare.
(2) Consumatorul poate transmite lunar indexul echipamentului de măsurare, în condiţiile şi la
termenele precizate de furnizor.
(3) Indexul echipamentului de măsurare, care stă la baza determinării contravalorii serviciului de
furnizare reglementată, se determină în următoarea ordine de prioritate:
a) prin citire de către personalul împuternicit de către furnizor;
b) prin autocitire;
c) pe baza cantităţilor prevăzute în Programul de consum.
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) consumatorii al căror consum este determinat prin
intermediul contorului de măsurare cu sistem de preplată cu cartelă-client.
Art. 5. – Regularizarea contravalorii serviciului de furnizare reglementată, facturate lunar, se face
pe baza indexului echipamentului de măsurare, citit odată la 3 luni.
V. Drepturile şi obligaţiile furnizorului de gaze naturale
Art. 6. – (1) Furnizorul are dreptul de a încasa contravaloarea:
a) serviciului privind furnizarea reglementată a gazelor naturale;
b) majorărilor de întârziere.
(2) Furnizorul are dreptul de a dispune încetarea prestării serviciului de furnizare a gazelor
naturale în următoarele situaţii:
a) forţa majoră;
b) starea de necesitate, când este periclitată viaţa sau sănătatea oamenilor ori integritatea bunurilor
materiale;
c) neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciului privind furnizarea reglementată a
gazelor naturale, la termenele stipulate în contractul de furnizare şi, după caz, a majorărilor de întârziere
aferente.
Art. 7. – (1) Furnizorul are următoarele obligaţii:
a) să asigure furnizarea gazelor naturale în mod continuu, cu respectarea presiunii minime prevăzute în
contract, precum şi a condiţiilor minime de calitate a gazelor naturale furnizate, în conformitate cu
reglementările în vigoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 6 alin. (2);
b) să factureze lunar contravaloarea serviciului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale şi,
după caz, a majorărilor de întârziere şi să transmită consumatorului factura lunară;
c) să informeze consumatorul asupra serviciilor prestate de operatorul de sistem, a căror contravaloare
nu este cuprinsă în preţul final reglementat;
d) să soluţioneze sesizările consumatorului privind serviciul de furnizare şi să comunice acestuia
răspunsul, conform reglementărilor în vigoare;
e) să furnizeze, la cererea consumatorului, pe baza datelor puse la dispoziţie de operatorul de sistem,
informaţii privind istoricul de consum lunar, avut în vedere la emiterea facturii, pe o perioadă de până la 24 luni anterioare solicitării;
f) să asigure întreruperea furnizării gazelor naturale la cererea consumatorului, în condiţiile prevăzute
de art. 8, lit. b) din prezentele condiţii;
g) să informeze consumatorul în legătură cu obligativitatea efectuării verificărilor şi reviziilor periodice
ale instalaţiilor de utilizare;
h) să încarce cartela-client cu un credit solicitat de consumator, în cazul în care sistemul de măsurare
este prin contor cu preplată, cu respectarea clauzelor stipulate în contractul de furnizare şi să asigure un
credit de urgenţă, în cazul consumării cantităţii de gaze naturale plătite în avans prin cartelă;
i) să pună la dispoziţia consumatorului care utilizează un contor de măsurare cu sistem de preplată cu
cartela-client, instrucţiunile de utilizare ale acestuia;
j) să notifice consumatorului orice schimbare a datelor sale de identificare prevăzute în contractul de
furnizare;
k) să informeze consumatorul cu privire la obligaţiile furnizorului care derivă din Standardul de
performanţă pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, să respecte prevederile acestuia şi să
plătească penalităţile prevăzute de acesta.
(2) Furnizorul are obligaţia să precizeze pe factura emisă următoarele:
a) perioada de facturare, indexul vechi şi nou, estimat sau citit, puterea calorifică superioară, cantitatea
de gaze naturale exprimată în mc şi unităţi de energie, preţul final reglementat aferent încadrării
consumatorului şi temeiul juridic al acestuia, instrumentele şi modalităţile de plată;
b) data întreruperii, condiţiile aferente reluării furnizării, rezilierii contractului, precum şi cota
majorărilor de întârziere percepute, ca efect al neîndeplinirii obligaţiilor de plată;
c) alte informaţii, în conformitate cu prevederile legale.
NOTĂ: Prevederile art. 7 alin. (1) lit. h) şi i) se vor prelua în contractele transmise de furnizor, exclusiv în
cazul consumatorilor al căror consum este determinat prin intermediul contorului de măsurare cu sistem de preplată cu cartelă-client
VI. Drepturile şi obligaţiile consumatorului casnic de gaze naturale
Art. 8. – Consumatorul are următoarele drepturi:
a) să fie alimentat cu gaze naturale în temeiul contractului de furnizare;
b) să solicite furnizorului întreruperea alimentării cu gaze naturale, inclusiv în cazul în care întreruperea
este legată de funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor proprii;
c) să transmită indexul echipamentului de măsurare, determinat lunar prin autocitire, în condiţiile şi la
termenele precizate de furnizor;
d) să solicite informaţii cu privire la serviciul de furnizare reglementată;
e) drepturile corelative obligaţiilor furnizorului. Art. 9. – Consumatorul are următoarele obligaţii:
a) să achite integral şi la termen factura emisă de furnizor, reprezentând contravaloarea serviciului pentru
furnizarea reglementată a gazelor naturale, precum şi după caz, a majorărilor de întârziere aferente;
b) să folosească exclusiv aparate de utilizare, care respectă cerinţele legislaţiei în vigoare, să efectueze
verificarea periodică a acestora în conformitate cu reglementările în vigoare şi să nu realizeze intervenţii
neautorizate asupra aparatelor şi instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale;
c) să suporte cheltuielile legate de instalaţia de utilizare;
d) să nu deterioreze echipamentul de măsurare, sigiliile metrologice, precum şi toate celelalte instalaţii
ale operatorului de sistem aflate pe proprietatea consumatorului;
e) să efectueze modificările instalaţiei de utilizare numai pe baza aprobărilor legale şi numai cu operatori
economici autorizaţi de autoritatea competentă;
f) să sesizeze imediat furnizorul în legătură cu orice defecţiune pe care o constată în funcţionarea
echipamentului de măsurare sau a instalaţiei de utilizare;
g) să permită accesul în vederea citirii indexului echipamentului de măsurare, pe perioada derulării
contractului, în situaţia în care echipamentul de măsurare se află pe proprietatea consumatorului;
h) să notifice furnizorului orice schimbare a datelor sale de identificare, prevăzute în contractul de
furnizare.
VII. Răspunderea contractuală
Art. 10. – (1) Neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor
naturale, în termenul stipulat în contractul de furnizare, atrage:
a) perceperea de majorări de întârziere, dacă obligaţia de plată nu a fost îndeplinită în termen de 15 zile
calendaristice de la data scadenţei; nivelul majorării de întârziere este calculat asupra valorii neachitate,
pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenţei şi până la achitarea integrală a facturii,
inclusiv ziua plăţii; nivelul majorării de întârziere este egal cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru
neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, stabilit în condiţiile precizate de Codul de procedură
fiscală; totalul majorărilor de întârziere nu poate depăşi nivelul debitului;
b) întreruperea furnizării gazelor naturale, începând cu a 46-a zi calendaristică de la data emiterii facturii,
cu un preaviz de 15 zile calendaristice; modalitatea de transmitere a preavizului se alege de furnizor;
c) rezilierea contractului de drept, începând cu a 181-a zi calendaristică de la data emiterii facturii, cu un
preaviz de 15 zile calendaristice, în cazul în care consumatorul nu achită integral contravaloarea serviciului
de furnizare a gazelor naturale şi a majorărilor de întârziere.
(2) În cazul în care data scadenţei este o zi nelucrătoare, termenele prevăzute la alin. (1) se
prelungesc până la prima zi lucrătoare de după aceasta.
(3) În termen de maximum 24 de ore de la data la care suma reprezentând obligaţiile de plată
scadente este plătită la casieria furnizorului sau, după caz, de la momentul la care consumatorul face
dovada plăţii , furnizorul este obligat să asigure reluarea furnizării.
(4) În cazul în care echipamentul de măsurare este situat pe proprietatea consumatorului,
furnizorul este obligat să reia furnizarea în termenul prevăzut la alin. (3), sub condiţia permiterii accesului de către consumator
(5) Sunt exceptate de la prevederile alin. (3) cazurile în care contractul de furnizare a fost reziliat.
În acest caz se încheie un nou contract de furnizare, sub condiţia achitării în prealabil a facturilor restante şi a majorărilor de întârziere.
(6) Demontarea echipamentului de măsurare nu poate avea loc decât după rezilierea contractului,
din iniţiativa furnizorului sau la cererea scrisă a consumatorului.
Art. 11. – (1) Pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, altele decât obligaţia de plată a
consumatorului prevăzută la art. 9, lit. a), partea în culpă plăteşte celeilalte părţi daune-interese, conform
reglementărilor în vigoare.
(2) Răspunderea furnizorului/consumatorului de gaze naturale este condiţionată de îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiţii:
a) notificarea de către consumator/furnizor a situaţiei constatate, în limita termenului de prescripţie
prevăzut de legislaţia în vigoare;
b) prezentarea de către consumator/furnizor, furnizorului/consumatorului a documentelor justificative care atestă nivelul daunelor.
VIII. Notificări
Art. 12. – (1) Toate notificările se transmit în scris, prin remitere directă sau prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, la adresele prevăzute în contractul de furnizare, dacă părţile nu
convin asupra altor adrese sau asupra altor modalităţi pentru transmiterea notificărilor şi dacă prin contract
nu se prevede o altă modalitate de transmitere.
(2) Termenul de notificare este de 15 zile calendaristice de la data producerii evenimentului care
trebuie notificat, dacă prin contract nu se prevede un alt termen.
(3) În cazul în care notificarea se face prin poştă, aceasta se transmite prin scrisoare recomandată
cu confirmare de primire, considerându-se primită de destinatar la data semnării de către acesta a
confirmării de primire; în caz contrar, procedura de notificare este considerată îndeplinită la data returnării scrisorii către expeditor.
IX. Încetarea contractului
Art. 13. – (1) Contractul de furnizare a gazelor naturale încetează:
a) prin reziliere, în caz de neplată a facturilor restante, în termenul prevăzut la art. 10 alin. (1), lit. c);
b) prin denunţare unilaterală, conform alin. (2) al prezentului articol;
c) prin acordul părţilor;
d) printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, în cazul declarării falimentului
furnizorului sau în cazul consumului fraudulos;
e) prin ajungere la termen, în condiţiile prevăzute la art. 2 din contractul de furnizare şi la art. 1 alin. (2) din prezentele condiţii-standard.
(2) Consumatorul poate denunţa unilateral contractul de furnizare, pe baza unei notificări adresate
şi înregistrate la furnizor cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de momentul în care denunţarea
devine efectivă.
(3) Rezilierea contractului de furnizare nu are nici un efect asupra obligaţiilor decurgând din
executarea contractului până la momentul rezilierii acestuia.
X. Clauze finale
Art. 14. – Prezentele condiţii-standard se completează cu prevederile Legii gazelor nr. 351/2004,
cu modificările şi completările ulterioare, Codului comercial, Codului civil,
Regulamentului privind
stabilirea unor raporturi juridice între furnizori şi consumatorii de gaze naturale, aprobat prin Ordinul
preşedintelui ANRE nr. 74/2009, Regulamentului de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate
în România, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 62/2008, cu modificările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări specifice în vigoare.
Art. 15. – Neînţelegerile privind validitatea contractului de furnizare sau cele rezultate din
interpretarea, executarea sau încetarea acestuia, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă se soluţionează de către instanţa de judecată competentă ori se supun arbitrajului, la alegerea părţilor.
Art. 16. – Forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă, în termenele şi în condiţiile
stabilite de lege.
Art. 17. – (1) Clauzele cuprinse în contractul de furnizare se modifică şi/sau se completează prin
acte adiţionale, cu acordul părţilor, sub condiţia ca acestea să nu contravină prevederilor contractului-cadru, precum şi altor prevederi legale în vigoare.
(2) Contractul de furnizare se consideră modificat de drept în situaţia modificării contractuluicadru
care a stat la baza perfectării acestuia, a modificării preţurilor finale reglementate sau a încadrării
consumatorului, furnizorul având obligaţia să notifice consumatorului aceste modificări.
(3) În cazul modificării preţurilor finale reglementate sau a încadrării consumatorului, notificarea
se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factură iar în cazul modificării contractuluicadru
şi a nivelului majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de
stat, prin transmiterea acestor modificări odată cu factura, cu respectarea termenelor de notificare impuse
de prevederile legale.
Art. 18. – Măsurarea gazelor naturale furnizate se face în conformitate cu prevederile legislaţiei
specifice din sectorul gazelor naturale.
Art. 19. – Anexa nr. 1 – „Modalitatea de încadrare a consumatorilor în tranşe de consum” şi Anexa
nr. 2 – „Program de consum”, fac parte integrantă din prezentele condiţii- standard.
Anexa nr. 1
la Condiţiile-standard
pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici
Modalitatea de încadrare a consumatorilor în tranşe de consum
I. Încadrarea consumatorilor
Art. 1. – Încadrarea consumatorului într-o anumită tranşă de consum se face de către furnizor, cu
acordul operatorului de sistem, pentru fiecare loc de consum în parte, pentru o perioadă determinată de un an, în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie, în funcţie de modul de conectare a respectivului loc de
consum
şi de istoricul de consum înregistrat pentru respectivul loc de consum în anul calendaristic precedent.
Art. 2. – În cazul unui consumator pentru care nu există istoric de consum, încadrarea se face de
către furnizor, pe baza datelor transmise de operatorul de sistem, având în vedere consumul prezumat
pentru aparatele de utilizare ale consumatorului, în limita debitului maxim instalat aferent locului de
consum.
Art. 3. – În cazul consumatorului care, în funcţie de criteriile de mai sus, trebuie încadrat într-o
tranşă de consum pentru care furnizorul nu are aprobat un preţ final reglementat, acesta se încadrează după cum urmează:
a) consumatorul conectat în sistemul de distribuţie, în tranşa cu cel mai favorabil preţ final reglementat,
pentru consumator, dintre cele practicate de furnizor pentru sistemul la care este conectat;
b) consumatorul conectat direct în sistemul naţional de transport, în tranşa cu cel mai favorabil preţ final
reglementat, pentru consumator, dintre cele practicate de furnizor. Art. 4. – (1) Furnizorul modifică încadrarea consumatorului astfel:
a) începând cu luna următoare momentului în care s-a înregistrat depăşirea, pe baza citirii indexului
echipamentului de măsurare, în cazul în care, în cadrul intervalului 1 ianuarie – 31 decembrie, consumul
înregistrat depăşeşte pragul superior de consum al categoriei în care consumatorul este încadrat;
b) începând cu data de 1 ianuarie, în cazul în care, la sfârşitul intervalului 1 ianuarie – 31 decembrie,
consumul înregistrat este mai mic decât pragul inferior de consum al categoriei în care consumatorul este
încadrat.
(2) Prin excepţie, pentru situaţia prevăzută la alin. (1), lit. a), în cazul în care furnizorul nu are
aprobat un preţ final reglementat pentru categoria în care consumatorul ar trebui încadrat, acesta modifică încadrarea începând cu data de 1 ianuarie.
(3) În cazul rezilierii contractului de furnizare anterior datei de 31 decembrie inclusiv, furnizorul
nu modifică încadrarea consumatorului.
Art. 5. – Consumatorul, pentru locul de consum se încadrează în una din următoarele categorii,
definite în funcţie de modul de conectare şi de consumul anual, astfel:
A. Consumatori conectaţi direct la sistemul de transport
A.1 consumatori cu un consum anual de până la 1.162,78 MWh
A.2 consumatori cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh
B. Consumatori conectaţi în sistemul de distribuţie
B.1 consumatori cu un consum anual de până la 23,25 MWh
B.2 consumatori cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh
B.3 consumatori cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh
B.4 consumatori cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh
II. Regularizarea sumelor aferente consumului din perioada 1 ianuarie – 31 decembrie
Art. 6. (1) – În cazul modificării încadrării consumatorului, furnizorul recalculează contravaloarea
cantităţilor de gaze naturale consumate astfel:
a) pentru situaţia prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. a), având în vedere cantitatea de gaze naturale consumate
până la data modificării încadrării şi preţul final reglementat aferent categoriei în care consumatorul a fost reîncadrat;
b) pentru situaţia prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. b), având în vedere cantitatea de gaze naturale consumate
în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie şi preţul final reglementat aferent categoriei în care consumatorul a fost reîncadrat
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), furnizorul nu recalculează contravaloarea cantităţilor
de gaze naturale consumate, în cazul în care acesta nu a avut aprobat, pentru perioada respectivă, un preţ
final reglementat pentru categoria în care consumatorul a fost reîncadrat.
Art. 7. – Regularizarea va fi evidenţiată distinct pe factură, plata/recuperarea sumelor rezultate din
regularizare efectuându-se în termenul prevăzut în contract, cu angajarea corespunzătoare a răspunderii
contractuale, în condiţiile stipulate în contractul de furnizare.
Anexa nr. 2
la Condiţiile-standard
pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici
Program de consum
Art. 1. – (1) Furnizorul are obligaţia să pună la dispoziţia consumatorului programul de consum
determinat fie pe baza istoricului de consum al anului anterior, fie pe baza cantităţilor lunare determinate pe baza profilului de consum anual, care vor sta la baza facturării cantităţilor de energie estimate lunar
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), consumatorul poate solicita motivat un program de
consum diferit de istoricul de consum/profilul de consum, care va fi acceptat de furnizor.
Art. 2. – În cazul în care consumul înregistrat prin citire este mai mic decât consumul estimat
facturat, furnizorul va proceda la regularizare, începând cu prima factură emisă după momentul citirii
echipamentului de măsurare.”