CONTRACT DE FURNIZARE
CONTRACT DE FURNIZARE
nr. P-CA-CD..……din……………………
Între
1. PĂRȚILE CONTRACTANTE
CONPET S.A., cu sediul în Ploieşti, Str. Anul 1848 nr. 1 - 3, jud. Prahova, telefon 0244/401360, fax 0244/402304, e-mail xxxxxx@xxxxxx.xx, cod de înregistrare fiscală RO 1350020, înregistrată la Registrul Comerţului Prahova sub numărul J29/6/1991, cod IBAN R038 XXXX 0000 0000 6570 0001, deschis la Banca Comercială Română Sucursala Ploieşti, reprezentată legal prin Xxx. Xxxxx Xxxxxx - Director General, în calitate de ACHIZITOR
și
………………………. cu sediul în …………….., Str. ………………, nr. …., sector/județ ….., telefon
………………., fax ……………., e-mail………………, cod de înregistrare fiscal ,
înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul ………………., având cod IBAN
…………………………… deschis la ……………………., reprezentată legal prin ……………… –
……………., în calitate de FURNIZOR, s-a încheiat prezentul contract de furnizare
2. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Furnizorul se obligă să livreze 830 seturi role igienice pentru dispozitivele de toaletă igienice din cadrul punctelor de lucru ale CONPET S.A, în perioada convenită, în conformitate cu Cerințele caietului de sarcini - Anexa 1 la contract, Propunerea sa tehnico-economică - Anexa 2 la contract și potrivit obligațiilor asumate prin prezentul contract.
3. PREȚUL CONTRACTULUI
3.1. Prețul convenit pentru îndeplinirea în totalitate a obiectului contractului, plătibil Furnizorului de către Achizitor, este de lei la care se adaugă TVA. Prețul unui set de role igienice pentu dispozitivele de toaletă igienice din cadrul punctelor de lucru CONPET S.A. este de lei,
fără TVA/ set.
3.2. Prețurile unitare sunt ferme pe toată durata de derulare a contractului și includ toate costurile furnizorului, directe și indirecte, legate de execuția contractului, inclusiv transportul produselor, conform propunerii tehnico- financiare, Anexa 2 la contract.
4. TERMENELE CONTRACTULUI
4.1. Contractul intră în vigoare la data semnarii lui de către ambele părţi contractante.
4.2. Durata prezentului contract este de 12 luni de la data intrării în vigoare.
4.3. Furnizorul se obligă să livreze seturi role igienice pentru dispozitivele de toaletă igienice din cadrul punctelor de lucru ale CONPET S.A care fac obiectul prezentului contract în termen de 7 (șapte) zile de la primirea comenzilor, pe fax sau pe e-mail, la destinația finală,respectiv la Sediul CONPET Ploiești situat în Str. Rezervoarelor, nr.8, Prahova, de la Achizitor.
4.4. Obligația de furnizare, pentru fiecare solicitare în parte, se consideră îndeplinită prin semnarea, fără obiecţiuni, a Procesului verbal de recepţie/notei de recepție și constatare diferențe semnată de către Comisia de recepţie Conpet.
4.5. La împlinirea termenelor prevăzute la art. 4.3 și 4.7., Furnizorul este de drept în întârziere.
4.6. Contractul încetează să producă efecte la data expirării duratei de garanție acordată produselor furnizate.
4.7. În perioada de garanție acordată produselor, Furnizorul are obligația de a înlocui produsele defecte în termen de o zi (constatare și înlocuire) de la notificarea reclamației de către Achizitor.
5. DEFINIȚII
5.1. În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretați astfel:
a. contract - prezentul contract şi toate anexele sale;
b. Achizitor şi Furnizor - părţile contractante, aşa cum sunt acestea numite în prezentul contract;
c. prețul contractului - preţul plătibil Furnizorului de către Achizitor, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract;
d. produse – produse cuprinse în anexa/anexele la prezentul contract, pe care Furnizorul se obligă prin contract să le furnizeze Achizitorului;
e. obligații accesorii furnizării - servicii aferente livrării produselor, respectiv activităţile legate de furnizarea produselor, cum ar fi transportul, asigurarea, instalarea, asistenţa tehnică în perioada de garanţie şi orice alte asemenea obligaţii care revin Furnizorului prin contract
f. origine - locul de proveniență al produselor. Originea produselor poate fi distinctă de naţionalitatea Furnizorului.
g. destinaţie finală - locul unde Furnizorul are obligaţia de a furniza produsele franco depozit, Sediul CONPET Ploiești, Str. Rezervoarelor, nr.8, Prahova. Transportul produselor până la destinația finală intră în sarcina Furnizorului;
h. garanția acordată produselor (garanţia legală de conformitate) astfel cum este reglementată de Legea nr. 449/2003, privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora - protecţia juridică a consumatorului rezultată prin efectul legii în raport cu lipsa de conformitate, reprezentând obligaţia legală a vânzătorului faţă de consumator ca, fără solicitarea unor costuri suplimentare, să aducă produsul la conformitate, incluzând restituirea preţului plătit de consumator, repararea sau înlocuirea produsului, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă;
i. forţa majoră - un eveniment mai presus de controlul părților, care nu se datorează greșelii sau vinii acestora, care nu putea fi prevăzut în momentul încheierii contractului.
j. oră, zi, lună, an – termenele din prezentul contract se calculează conform art. 2551-2556 Cod Civil.
k. DDP– termen comercial definit conform regulilor și uzanțelor internaționale, guvernate de regulament INCOTERMS-2000, și anume Franco-Destinație vămuit (Delyvered Duty Paid-livrat cu toate taxele vamale plătite)
6. ANEXELE CONTRACTULUI
6.1. Anexele prezentului contract sunt:
a) Caietul de sarcini - Anexa nr. 1
b) Propunerea tehnico-financiară - Anexa nr. 2;
c) Dovada constituirii garanției de bună execuție - Anexa nr. 3;
d) Convenţia SSM-SU-PM-Managementul Energiei - Anexa nr. 4.
6.2. Anexele contractului fac parte integrantă din acesta.
7. STANDARDE
7.1. Produsele furnizate în baza contractului vor respecta standardele prezentate de către Furnizor în propunerea sa tehnică.
8. CARACTERUL CONFIDENTIAL AL CONTRACTULUI
8.1. (1) O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părți:
a) de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei terțe părți, în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea contractului;
b) de a utiliza informațiile și documentele obținute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-și îndeplini obligațiile contractuale.
(2) Dezvăluirea oricărei informații față de persoanele implicate în îndeplinirea contractului se va face confidențial și se va extinde numai asupra acelor informații necesare în vederea îndeplinirii contractului.
8.2. O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informații referitoare la contract dacă:
a) informația a fost dezvaluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire; sau
b) partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informația.
9. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
9.1. Furnizorul are obligația de a despăgubi Achizitorul împotriva oricăror:
a) reclamații și acțiuni în justiție, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru sau în legatură cu furnizarea produselor; și
b) daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea Caietului de sarcini întocmit de către Achizitor.
10. GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE A CONTRACTULUI (constituită prin scrisoare de garanție bancară de bună execuție)
10.1. (1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către Xxxxxxxx în scopul asigurării Achizitorului de îndeplinirea corespunzătoare și în perioada convenită a contractului.
(2) Garanția de bună execuție se constituie prin scrisoare de garanție bancară de bună execuție emisă de o instituţie bancară agreată de ambele părți, în favoarea Achizitorului. Scrisoarea de garanție bancară de bună execuție este în cuantum de 10% din prețul, fără TVA al contractului, respectiv, în cuantum de lei. În cazul în care prețul contractului se modifică, Furnizorul are obligația de a actualiza cuantumul garanției de bună execuție în funcție de prețul contractului.
(3) Scrisoarea de garanție bancară de bună execuție se va prezenta de către Furnizor Achizitorului, în original, în termen de maximum 15 zile de la data semnării contractului și va avea o valabilitate de cel puțin 13 luni de la data emiterii. Din scrisoarea de garanție bancară de bună execuție trebuie să reiasă, fără echivoc, că instituția bancară va plăti Achizitorului, suma solicitată, la prima și simpla cerere a Achizitorului în care se menționează obligațiile nerespectate de Xxxxxxxx.
(4) Prelungirea termenului contractului obligă Furnizorul ca, înainte cu minimum 30 de zile de data expirarii garanției de bună execuție, să prelungească valabilitatea scrisorii de garanție bancară de bună execuție prezentate inițial cu cel puțin perioada prelungirii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de către Xxxxxxxx, Achizitorul, în vederea menținerii calității de garantat, are dreptul să execute garanția de bună execuție. Suma executată își va păstra regimul juridic al Garanției de bună execuție, fiind depusă într-un cont special deschis de Achizitor la Trezorerie, urmând a fi restituită în condițiile prevăzute la art. 10.3. Achizitorul datorează dobânda la vedere practicată de Trezorerie, din care va deduce costurile cu deschiderea si administrarea contului antemenționat, precum și comisionul aferent executării scrisorii de garanție bancară de bună execuție.
10.2. (1) Achizitorul are dreptul de a emite pretentii asupra garanției de bună execuție pentru acoperirea daunelor interese moratorii și compensatorii la care este îndreptățit în temeiul contractului. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, Achizitorul are obligația de a notifica pretenția sa Furnizorului precizând obligațiile care nu au fost respectate, precum și modalitatea de calcul a daunelor interese.
(2) În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, Furnizorul are obligația de a reîntregi garanția în cauză, în termen de 10 zile de la data tragerii.
10.3. Garanția de bună execuție se restituie de către Achizitor, Furnizorului, în termen de 14 zile de la data semnării fără obiecțiuni a ultimului Proces verbal de recepţie/Notei de recepție și constatare diferențe de către Comisia de recepție Conpet, dacă Achizitorul nu a ridicat pâna la acea dată pretenții asupra ei.
SAU
10. GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE A CONTRACTULUI (constituită prin virament bancar)
10.1. (1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către Xxxxxxxx în scopul asigurării Achizitorului de îndeplinirea corespunzătoare și în perioada convenită a contractului, și este în cuantum de 10% din prețul, fără TVA, al contractului respectiv suma de lei. În cazul în care prețul contractului se modifică, Furnizorul are obligația de a actualiza cuantumul garanției de bună execuție în funcție de prețul contractului.
(2) Garanția de buna execuție se constituie prin virament bancar prin deschiderea unui cont la dispoziția Achizitorului, la o bancă agreată de ambele părți ce va avea o valabilitate de minimum 13 luni de la data constituirii. În termen de maximum 15 zile de la data semnării contractului, Furnizorul va prezenta Achizitorului adresa de confirmare din partea băncii, prin care aceasta îi comunică Achizitorului codul IBAN al contului deschis și dovada virării în acest cont a sumei care reprezintă garanția de bună execuție, în valoare de 10% din prețul contractului.
(3) Prelungirea termenului contractului obligă Furnizorul ca, înainte cu minimum 30 de zile de data expirării garanției de bună execuție, să prelungească valabilitatea garanției bancare prezentate inițial cu cel puțin perioada prelungirii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de către Xxxxxxxx, Achizitorul, în vederea menținerii calității de garantat, are dreptul să execute garanția de bună execuție. Suma executată își va păstra regimul juridic al Garanției de bună execuție, fiind depusă într-un cont special deschis de Achizitor la Trezorerie, urmând a fi restituită în condițiile prevăzute la art. 10.3. Achizitorul datorează dobânda la vedere practicată de Trezorerie, din care va deduce costurile cu deschiderea si administrarea contului antemenționat, precum și comisionul aferent executării instrumentului de garantare.
10.2. (1) Achizitorul are dreptul de a emite pretentii asupra garanției de bună execuție pentru acoperirea daunelor interese moratorii și compensatorii la care este îndreptățit în temeiul contractului. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, Achizitorul are obligatia de a notifica pretentia sa Furnizorului precizand obligatiile care nu au fost respectate, precum și modalitatea de calcul a daunelor interese.
(2) În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, Furnizorul are obligația de a reîntregi garanția în cauză, în termen de 10 zile de la data tragerii.
10.3. Garanția de bună execuție se restituie de către Achizitor, Furnizorului, în termen de 14 zile de la data semnării fără obiecțiuni a ultimului Proces verbal de recepţie/Notei de recepție și constatare diferențe de către Comisia de recepție Conpet, dacă Achizitorul nu a ridicat pâna la acea dată pretenții asupra ei.
SAU
10. GARANŢIA DE BUNĂ EXECUȚIE A CONTRACTULUI (constituita prin reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale)
10.1. (1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către Xxxxxxxx în scopul asigurării Achizitorului de indeplinirea corespunzătoare și în perioada convenita a contractului si este in cuantum de 10% din pretul fără TVA, al contractului, respectiv, suma de lei. Cuantumul garanției de bună execuție se actualizează în funcție de prețul real, fără TVA al contractului.
(2) Garanția se constituie prin retineri succesive (9%) din plățile datorate, respectiv din valoarea fără TVA a facturilor acceptate pentru plată, astfel încât valoarea totală a garanţiei de bună execuţie reţinută să reprezinte 10% din din prețul total, fără TVA, al acestuia. În cazul în care prețul contractului se modifică, Furnizorul are obligația de a actualiza cuantumul garanției de bună execuție în funcție de prețul real al contractului.
10.2. La întocmirea facturii, Furnizorul va mentiona pe aceasta, în mod distinct:
- produsele furnizate și valoarea acestora;
- valoarea garanției de bună execuție, calculată după specificația de la alineatul precedent;
- numărul contului de garanții de bună execuție și banca.
10.3. (1) Furnizorul are obligația de a deschide un cont la dispoziția achizitorului, la o bancă agreată de ambele părți ce va avea o valabilitate de 13 luni de la data constituirii. În termen de maxim 15 zile de la data semnării contractului, Furnizorul va prezenta Achizitorului adresa de confirmare din partea băncii, prin care aceasta ii comunica Achizitorului codul IBAN al contului deschis și dovada virării sumei care reprezintă garanția de buna execuție. Suma initială care se depune de către Xxxxxxxx în contul astfel deschis este de 1% din prețul contractului, respectiv suma de lei.
(2) Pe parcursul îndeplinirii contractului, achizitorul va alimenta acest cont prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite Furnizorului, până la concurența sumei stabilite drept garanție de bună execuție menționată la art. 10.1, respectiv lei, fără TVA. Contul astfel deschis este purtator de dobanda in favoarea Furnizorului.
(3) Prelungirea termenului contractului obligă Furnizorul ca, inainte cu minimum 30 de zile de data expirarii garantiei de bună executie, să prelungească valabilitatea garanției de bună execuție prezentată inițial cu cel puțin perioada prelungirii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de către Xxxxxxxx, Achizitorul, în vederea menținerii calității de garantat, are dreptul să execute Garanția de Bună Execuție. Suma executată își va păstra regimul juridic al Garanției de bună execuție, fiind depusă într-un cont special deschis de Achizitor la Trezorerie, urmând a fi restituită în condițiile prevăzute la art.10.5. Achizitorul datorează dobânda la vedere practicată de Trezorerie, din care va deduce costurile cu deschiderea și administrarea contului antementionat, precum și comisionul aferent executării Garanției de Bună Execuție.
10.4. (1) Achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție pentru acoperirea daunelor interese moratorii și compensatorii la care este îndreptățit în temeiul contractului. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, Achizitorul are obligatia de a notifica pretenția sa Furnizorului precizand obligatiile care nu au fost respectate, precum si modalitatea de calcul a daunelor interese.
(2) În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, Furnizorul are obligația de a reîntregi garanția în cauză, în termen de 10 zile de la data tragerii.
10.5. Garanția de bună execuție se restituie de către Achizitor, Furnizorului, în termen de 14 zile de la data semnării fără obiecțiuni a ultimului Proces verbal de recepţie/Notei de recepție și constatare diferențe de către Comisia de recepție Conpet, dacă Achizitorul nu a ridicat pâna la acea dată pretenții asupra ei.
11. AMBALARE ŞI MARCARE
11.1. Furnizorul are obligaţia de a ambala produsele pentru ca acestea să facă faţă, fără limitare, la manipularea dură din timpul transportului, tranzitului şi expunerii la temperaturi extreme, la soare şi la precipitaţiile care ar putea să apară în timpul transportului şi depozitării în aer liber, în aşa fel incât să ajungă în bună stare la destinaţia finală.
11.2. Toate materialele de ambalare a produselor, precum şi toate materialele necesare în vederea protecţiei coletelor (paleţi de lemn, foi de protecţie etc.) rămân în proprietatea Achizitorului.
12. LIVRAREA PRODUSELOR ȘI DOCUMENTELE CARE LE ÎNSOŢESC
12.1. Furnizorul are obligaţia de a livra produsele la destinaţia finală Sediul Administrativ II, str. Rezervoarelor, nr. 8, Ploiești, respectând termenul de livrare convenit la art. 4.3. și termenul comercial DDP.
de:
12.2. Furnizorul are obligatia de a livra produsele care fac obiectul prezentului contract însoțite
a) factura fiscală;
b) avizul de însoțire a mărfii;
c) declarație de conformitate CE;
d) certificat de calitate eliberat de producător;
e) certificat de garanție;
f) instrucțiuni de utilizare în limba română,
12.3. Livrarea se confirmă la preluarea rolelor igienice de la curier/ delegate, urmând ca
recepția calitativă și cantitativă să fie certificată prin Proces verbal de recepție/ Notă de recepție și constatare diferențe, semnat de către Comisia de recepție.
12.4. Livrarea produselor se consideră încheiată după îndeplinirea prevederilor contractuale menționate la art. 12.1. - 12.3.
13. RECEPŢIE, INSPECŢII ŞI TESTE
13.1. Achizitorul, prin Comisia de receptie, are dreptul de a inspecta şi/ sau de a testa produsele pentru a verifica conformitatea lor cu specificaţiile din caietul de sarcini și din propunerea tehnică.
13.2. Recepţia se va face la sediul Administrativ II, Conpet SA din Ploiești, str. Rezervoarelor nr.8 prin încheierea si semnarea Procesului verbal de receptive/ Nota de recepție și constatare diferențe de către Comisia de recepție.
13.3. La recepţia efectuată după livrarea produselor, Furnizorul va preda Achizitorului documentele prevăzute la art. 12.2.
13.4. La recepția efectuată în prezența membrilor comisiei de recepție, dacă produsul livrat nu prezintă caracteristicile asumate prin propunerea tehnică – Anexa nr. 2 la contract (nu corespunde din punct de vedere calitativ) acest lucru va fi consemnat în Procesul verbal de recepție/ Nota de recepție și constatare diferențe, Achizitorul va respinge produsul/produsele neconforme, iar Furnizorul are obligația, fără a modifica prețul contractului, de a înlocui produsul refuzat.
14. GARANȚIA ACORDATĂ PRODUSELOR
14.1. Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate prin contract sunt noi, nefolosite. De asemenea, Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate prin contract nu vor avea niciun defect ca urmare a proiectului, materialelor sau manoperei ori oricărei alte acţiuni sau omisiuni a Furnizorului și că acesta vor funcţiona în condiţii normale de utilizare
14.2. (1) Perioada de garanţie acordată produsului de către Furnizor este de 12 de luni de la data semnarii fără obiecțiuni, a fiecarui proces verbal de recepție\ Notei de receptie și constatare diferențe.
(2) Achizitorul poate constata, în orice moment în termenul de garanție al acestora, indiferent de perioada de valabilitate a contractului, că produsele livrate și recepționate sunt neconforme. Produsele neconforme vor fi înlocuite pe cheltuiala Furnizorului în termen de o zi de la data notificării reclamației din partea Achizitorului.
14.3. Produsele trebuie să fie înlocuite în cazul în care nu se potrivesc/corespund tehnic sau dacă nu au fost identificate corect, procedând conform art. 14.2.(2) din contract
14.4. În cazul în care Furnizorul nu înlocuiește produsul defect în termenul stipulat la art. 4.7. din prezentul contract, Achizitorul este îndreptăţit să achiziționeze produsul de la alt Furnizor. Prețul plătit de Achizitor pentru înlocuirea acestui produs, va fi recuperat de către acesta de la Furnizor putând fi reţinute din sumele cuvenite acestuia.
15. OBLIGAȚIILE FURNIZORULUI
15.1 Furnizorul are obligația să furnizeze produse originale, fabricate de către producătorul materialelor şi echipamentelor în care si/sau cu care funcționează reperul comandat.
15.2 Produsele livrate trebuie să fie în garanție și, acolo unde este cazul, să fie în termenul de valabilitate menționat de producător pe ambalaj.
15.3 Produsele trebuie să aibă simbolul de utilizare în comunitatea europeană și cel de reciclare.
15.4 Furnizorul are obligatia ca produsele furnizate să respecte calitatea prevăzută în Caietul de sarcini și propunerea tehnică, anexe la prezentul contract.
15.5. Când se constată că s-au furnizat produse neconforme, Furnizorul se obligă să procedeze la înlocuirea acestora în termenul convenit prin prezentul contract. Furnizorul este răspunzător faţă de Achizitor pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul când au fost livrate produsele, conform legislației în vigoare.
15.6. Furnizorul va asigura transportul produselor comandate de Achizitor la sediul Administrativ II al CONPET SA Ploieşti, situat în str. Rezervoarelor, nr.8, jud. Prahova.
15.8. Obligații de bună conduită ale Furnizorului
(1) Furnizorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al activitatii sale, precum şi cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta.
(2) În cazul în care Furnizorul sau oricare din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de servicii sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara îndeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată.
(3). Plăţile către Furnizor aferente Contractului vor constitui singurul venit ori beneficiu ce poate deriva din Contract, şi atât Furnizorul cât şi personalul său salariat ori contractat, inclusiv conducerea sa şi salariaţii din teritoriu, nu vor accepta niciun comision, discount, alocaţie, plătă indirectă ori orice altă forma de retribuţie în legătură cu sau pentru executarea obligațiilor din Contract.
(4) Furnizorul nu va avea niciun drept, direct sau indirect, la vreo redevenţă, facilitate sau comision cu privire la orice bun sau procedeu brevetat sau protejat utilizate în scopurile Contractului, fără aprobarea prealabilă în scris a Achizitorului.
(5) Furnizorul şi personalul său vor respecta secretul profesional, pe perioada executării Contractului, inclusiv pe perioada oricărei prelungiri a acestuia, precum şi după încetarea Contractului. În acest sens, cu excepţia cazului în care se obţine acordul scris prealabil al Achizitorului, Furnizorul şi personalul său, salariat ori contractat de acesta, incluzând conducerea şi salariaţii din teritoriu, nu vor comunica niciodată oricărei alte persoane sau entităţi, nicio informaţie confidenţială divulgată lor sau despre care au luat cunoştinţă şi nu vor face publică nicio informaţie referitoare la recomandările primite în cursul sau ca rezultat al derulării Serviciilor ce fac obiectul prezentului Contract. Totodată, Xxxxxxxxxx şi personalul său nu vor utiliza în dauna Achizitorului informaţiile ce le-au fost furnizate sau rezultatul studiilor, testelor, cercetărilor desfăşurate în cursul sau în scopul executării Contractului.
(6) Executarea Contractului nu va genera sub nicio formă cheltuieli comerciale neuzuale. Dacă apar totuşi astfel de cheltuieli, Contractul poate fi reziliat fara îndeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată si da dreptul partii lezate de a preținde plăta de daune interese. In acest caz Furnizorul are dreptul de a preținde numai plăta corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data rezilierii contractului.
Sunt considerate cheltuieli comerciale neuzuale:
i. comisioanele care nu sunt menţionate în Contract sau care nu rezultă dintr-un contract valabil încheiat referitor la prezentul Contract,
ii. comisioanele care nu corespund unor servicii executate şi legitime,
iii. comisioanele plătite unui destinatar care nu este în mod clar identificat sau
iv. comisioanele plătite unei persoane care potrivit tuturor aparenţelor este o persoană interpusă.
(7) Furnizorul va furniza Achizitorului, la cerere, documente justificative cu privire la condițiile în care se execută Contractul. Achizitorul va efectua orice documentare sau cercetare la faţa locului pe care o consideră necesară pentru strângerea de probe în cazul oricărei suspiciuni cu privire la existenţa unor cheltuieli comerciale neuzuale.
16. OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI
16.1. Achizitorul, prin comisia de recepție se obligă să participe împreună cu Xxxxxxxxxx la predarea respectiv recepția produselor comandate de la Furnizor. Când se constată că s-au furnizat produse necorespunzătoare calitativ sau neconforme, Achizitorul va solicita Furnizorului să procedeze la înlocuirea acestora în termenul convenit prin contract fără implicarea de costuri suplimentare din partea Achizitorului. În ambele situaţii se încheie un proces verbal semnat de reprezentanții desemnați ai celor două părți.
16.2. Achizitorul se obligă să plătească preţul produselor în termenul convenit la art. 17.2, dupa receptia produselor si semnarea, de catre Comisia de recepție Conpet a Notei de Recepție și constatare diferențe, fara obiectiuni și dupa primirea documentelor de livrare mentionate la art. 12.2.
17. MODALITĂȚI DE PLATĂ
17.1. (1) Furnizorul va emite factura conform art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Data înregistrării la Achizitor se va considera data primirii facturii prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.
(2) Furnizorul va emite factura pentru fiecare livrare în parte, după semnarea fără obiecțiuni a procesului verbal de recepție/ notei de recepție și constatare diferențe semnată de către Comisia de recepţie Conpet, în conformitate cu art. 13.
17.2. Termenul de plată a facturii/facturilor este de maximum 30 de zile de la data primirii facturii prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.
18. PENALITĂȚI
18.1. În cazul în care, Furnizorul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzut la art. 4.3. și 4.7. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii facturii de penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile, de către Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.
19. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
19.1. (1) Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele situații:
a) Furnizorul nu constituie garanția de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contract.
b) Furnizorul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul Achizitorului.
c) Autorizațiile, licențele Furnizorului expiră iar acesta nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de derulare a contractului.
d) Furnizorul depășește oricare dintre termenele prevăzute la art. 4.3. și 4.7. ale prezentului contract cu mai mult de 10 zile consecutive.
e) Furnizorul nu respectă obligațiile de bună conduită prevazute la art. 15.8 din contract. Data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Furnizorului.
(2) În cazurile prevăzute la art. 19.1. alin. (1) lit. a)-d) Achizitorul va emite o notificare prin care va specifica obligațiile neîndeplinite și termenul pentru executarea acestora, fără ca acest fapt să excludă dreptul Achizitorului de a percepe penalități de întârziere conform prevederilor art. 18. În cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 19.1 alin. (1) lit. a)-d) în termenul acordat de Achizitor, data la care contractul se consideră reziliat unilateral este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Furnizorului.
19.2. Rezilierea unilaterală prevazută pentru oricare dintre situațiile prevăzute la art. 19.1. din contract se sancționeaza cu obligarea Furnizorului la plata de daune interese compensatorii către Achizitor în procent de 20% din prețul contractului, la care se adauga contravaloarea daunelor moratorii prevăzute la art. 18.1.
19.3. (1) Creanțele menționate la art. 19.2 din contract vor fi notificate și facturate de către Achizitor Furnizorului, precizând în notificare obligațiile care nu au fost respectate, cuantumul daunelor interese și modalitatea de calcul.
(2) Furnizorul are obligația de a achita daunele interese notificate și facturate în termen de 30 de zile de la data primirii notificării.
(3) Neachitarea de către Xxxxxxxx, în termenul stabilit, a creanțelor notificate și facturate, dă dreptul Achizitorului de a reține sumele respective din garanția de bună execuție.
19.4. Contractul poate înceta și prin acordul părților sau declararea falimentului oricăreia dintre
părți.
19.5. Achizitorul îşi rezervă dreptul de a denunţa unilateral contractul de furnizare în cel mult
30 de zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului și care conduc la modificarea clauzelor contractuale în așa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv nu ar fi posibilă. În acest caz, Furnizorul are dreptul de a pretinde numai plata părții din contract îndeplinită până la data denunțării unilaterale a contractului. Data la care denunțarea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă a fost comunicată Furnizorului.
20. CESIUNEA ŞI SUBCONTRACTAREA
20.1. Furnizorul nu poate cesiona total sau parțial prezentul contract.
20.2. (1) Furnizorul nu poate subcontracta decât subcontractanților declarați în propunerea sa tehnică.
(2) Furnizorul răspunde în mod direct față de achizitor pentru orice neconformitate aparută în furnizarea şi prestarea serviciilor aferente și care se datorează unui subcontractant precum și pentru orice pretenție ridicată de un terț ca urmare a unei acțiuni sau inacțiuni a unui subcontractant.
20.3. (1) Furnizorul are obligaţia, în cazul în care a subcontractat părţi din contract, de a încheia contracte cu subcontractanţii desemnaţi, în aceleaşi condiţii în care el a semnat contractul cu achizitorul.
(2) Furnizorul are obligaţia de a prezenta la încheierea contractului toate contractele încheiate cu subcontractanţii desemnaţi.
(3) Lista subcontractanţilor, cu datele de recunoaştere ale acestora, precum şi contractele încheiate cu aceştia se constituie în anexe la contract.
20.4. (1) Furnizorul este pe deplin răspunzător faţă de achizitor de modul în care îndeplineşte contractul.
(2) Subcontractantul este pe deplin răspunzător faţă de furnizor de modul în care işi îndeplineşte partea sa din contract.
(3) Furnizorul are dreptul de a pretinde daune-interese subcontractanţilor dacă aceştia nu işi indeplinesc partea lor din contract.
20.5. Furnizorul poate schimba oricare subcontractant numai dacă acesta nu şi-a îndeplinit partea sa din contract. Schimbarea subcontractantului nu va schimba preţul contractului şi va fi notificat Achizitorul.
21. ASIGURĂRI
21.1. Furnizorul are obligaţia de a asigura complet produsele furnizate prin contract împotriva pierderii sau deteriorării neprevăzute la transport, depozitare şi livrare.
21.2. Achizitorul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune-interese, compensaţii plătibile prin lege, în privinţa sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de Furnizor, cu excepţia accidentelor sau prejudiciilor rezultate din vina Achizitorului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora.
22. FORŢA MAJORĂ
22.1. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă în termenele și în conditiile stabilite de lege.
23. PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
23.1. Datele cu caracter personal care vor fi prelucrate în baza acestui contract sunt doar cele necesare pentru buna execuție a acestuia, cu respectarea cerințelor legale.
23.2. Părțile cunosc faptul că Regulamentul general privind protecția datelor privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE se aplică oricărui operator de date sau imputernicit situat în Uniunea Europeană și oricărei persoane care prelucrează date cu caracter personal ale persoanelor vizate situate în Uniunea Europeană sau care le furnizează servicii.
23.3. Conpet S.A. se angajează, în calitate de operator de date cu caracter personal, să respecte legislația privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date corespunzător legii nr. 363/2018 care a transpus în legislația națională Regulamentul UE nr 679/27.04.2016.
23.4. Drepturile conform Legii nr 363/28.12.2018:
• dreptul la informare - dreptul de a primi informații despre operațiunile de prelucrare efectuate în calitatea de operator de date;
• dreptul de acces - dreptul de a obține o confirmare a faptului că se prelucrează sau nu date cu caracter personal în legătură cu îndeplinirea obligațiilor din contract;
• dreptul la rectificare - dreptul de a solicita corectarea datelor colectate dacă acestea nu sunt exacte sau sunt incomplete;
• dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”) - dreptul de a solicita ștergerea datelor atunci când nu mai sunt necesare;
• dreptul la restrictionarea prelucrării - dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor atunci când există temei legal;
• dreptul la opozitie – dreptul de a vă opune prelucrării atunci când există temei legal.
• dreptul la portabilitatea datelor – dreptul de a solicta portarea datelor de la un operator la altul în interiorul spațiului administrativ al Uniunii Europene;
• dreptul de a depune o plangere – se poate depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
23.5. Părțile declară că au implementate măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea și confidențialitatea datelor cu caracter personal. Datele cu caracter personal vor fi prelucrate într-un mod care asigură securitatea lor adecvată, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale, și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice si organizatorice corespunzătoare.
23.6. Părțile pot utiliza datele personale ale semnatarilor contractului în îndeplinirea obligațiilor contractuale, în limita contractului pe care îl au încheiat, acesta fiind baza legală a prelucrării. Orice prelucrare suplimentară sau alt scop face obiectul unui acord separat de prelucrare a datelor, încheiat între părti.
23.7. De asemenea, perioada de stocare a datelor personale prelucrate prin contract este limitată la perioada corespondentă realizării obiectului principal al contractului respectând obligațiile legale în vigoare.
24. LITIGII
24.1. Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de către reprezentanții lor.
24.2. În cazul în care nu este posibilă rezolvarea neînțelegerilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor de judecată, competente material de la sediul Achizitorului.
25. COMUNICĂRI
25.1. (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul
primirii.
(3) Pe parcursul derulării prezentului contract, toate documentele aferente acestuia, inclusiv corespondenţa între părţi, vor fi elaborate în limba română.
25.2. Comunicările actelor între părţi se pot face prin poștă, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării primirii acestora.
25.2. Actul care face obiectul comunicării se socoteşte comunicat la data primirii lui de către partea căreia îi era destinat.
26. CLAUZE FINALE
26.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante.
26.2. Dacă se constată că pe parcursul executării acestui contract, între prezentul contract, caietul de sarcini, pe de-o parte, și propunerea tehnică și financiară și orice alte documente există contradicții, prevalează prevederile caietului de sarcini și clauzele prezentului contract.
26.3. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
26.4. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său.
27. LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI
27.1. Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
Prezentul contract s-a încheiat astazi ……………….., la Ploiești, în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă.