Forta majora reprezinta orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevazut de Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului, din motive independente de vointa sa si a carui aparitie determina imposibilitatea acestuia de a-si indeplini obligatiile asumate conform acestui Regulament. Daca intervine situatia de mai sus sau apare o alta situatie de forta majora care impiedica sau intarzie total sau partial executarea Regulamentului sau continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de raspunderea privind indeplinirea obligatiilor pe perioada in care indeplinirea obligatiilor va fi impiedicata sau intarziata conform legii.
Forta majora orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunţiativă. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia din părţi.
Forta majora inseamna orice eveniment care nu poate fi prevazut, controlat sau remediat de catre Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de vointa sa si a carui aparitie il pune pe acesta din urma in imposibilitatea de a-si indeplini obligatiile asumate prin Regulament.
Examples of Forta majora in a sentence
Forta majora inseamna orice eveniment imposibil de prevazut, controlat sau remediat de catre Organizator.
More Definitions of Forta majora
Forta majora un eveniment mai presus de controlul părților, care nu se datorează greșelii sau vinii acestora, care nu putea fi prevăzut în momentul încheierii contractului.
Forta majora un eveniment mai presus de controlul partilor, care nu se datoreaza greselii sau vinei acestora, care nu putea fi prevazut la momentul incheierii contractului si care face imposibila executarea si, respectiv, indeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: razboaie, revolutii, incendii, inundatii sau orice alte catastrofe naturale, restrictii aparute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustiva ci enunciativa. Nu este considerat forta majora un eveniment asemenea celor de mai sus care, fara a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligatiilor uneia din parti;
Forta majora inseamna orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau previzionat de catre Organizator si a carui aparitie pune pe acesta din urma in imposibilitatea de a-si indeplini obligatiile asumate prin Regulament. In categoria acestor evenimente sunt incluse, fara a se limita la acestea: razboaie, incendii, inundatii, greve si blocade, cutremure, alte catastrofe de orice fel, precum si orice reglementare care poate aparea ulterior inceperii Campaniei si care poate interzice sau modifica termenii Regulamentului Oficial, etc. Daca o situatie de forta majora, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de vointa sa, impiedica sau intarzie total sau partial executarea Regulamentului Oficial si continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de raspunderea privind indeplinirea obligatiilor sale pentru perioada in care aceasta indeplinire va fi impiedicata sau intarziata, conform art.1351 C.civ. Organizatorul daca invoca forta majora, este obligat sa comunice participantilor la Campanie, in termen de 5 zile de la aparitia cazului de forta majora, existenta acestuia. Aceasta Campanie poate fi incheiata inainte de termen in cazul producerii unui eveniment ce constituie forta majora.
Forta majora inseamna orice eveniment care nu poate fi prevazut, controlat sau remediat de catre Organizator, si a carui aparitie il pune pe acesta din urma in imposibilitatea de a-si indeplini obligatiile asumate prin Regulament. Promotia mai poate inceta inainte de implinirea perioadei stabilite ori poate fi suspendata oricand in baza liberei deciziii a Organizatorului, cu conditia ca acesta sa comunice in prealabil o astfel de situatie.
Forta majora este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut, invincibil si inevitabil, care opreste sa fie executate obligatiile ce le revin partilor, potrivit prezentului contract si este constatat de o autoritate competenta.
Forta majora este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil si inevitabil, care nu poate fi controlata de catre una din Parti si nu este urmarea faptei acesteia sau a persoanelor de care aceasta este tinuta a raspunde, pe care Partea nu ar fi putut sa o prevada inainte de semnarea Contractului, care, odata aparuta, nu a putut fi evitata sau depasita de catre acea Parte, si care nu poate fi atribuita celeilalte Parti. Xxxx asimilate fortei majore evenimentele precizate in continuare, cu titlu exemplificativ, fara insa a se limita la acestea: razboaie, revolutii, incendii, inundatii sau orice alte catastrofe naturale, restrictii aparute ca urmare a unei carantine, embargo, etc. Nu este considerat forta majora si nu produce efectele juridice ale fortei majore evenimentul care, fara a crea o imposibilitate obiectiva si absoluta de executare, face extrem de oneroasa executarea obligatiilor uneia dintre parti.
Forta majora eveniment mai presus de controlul partilor , care nu se datoreaza greselii sau vinii acestora care nu putea fi prevazut in momentul incheierii contractului si care face imposibila executarea si , respectiv , indeplinirea acestuia ;