Adjudecarea contractului. Criteriul de adjudecare Autoritatea contractantă va adjudeca contractul, conform criteriului stabilit în FDA 7.1. acelui ofertant a cărui ofertă a fost apreciată potrivit criteriilor stabilite în punctul IPO41.4 şi altor condiţii ca avînd cel mai mic preţ sau fiind cea mai avantajoasă economic şi care este conformă cerinţelor din documentele de atribuire, cu condiţia ca şi ofertantul să fie calificat pentru executarea contractului. Dreptul autorităţii contractante de a modifica cantităţile în timpul adjudecării La momentul adjudecării contractului, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a micşora cantitatea de bunuri şi/sau servicii, specificate iniţial în secţiunea a 4-a – Caietul de sarcini pentru a se putea încadra în mijloacele financiare alocate, însă fără a efectua vreo schimbare în preţul unitar sau în alţi termeni şi condiţii ale ofertei şi ale documentelor de atribuire. Înştiinţarea de adjudecare Înainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă va anunţa în scris ofertantul cîştigător despre faptul acceptării ofertei şi atribuirii contractului de achiziţii publice. Ceilalţi ofertanţi participanţi la licitaţie vor fi informaţi de autoritatea contractantă în decurs de 3 zile calendaristice de la data deciziei grupului de lucru, indicîndu-se denumirea şi datele de contact ale operatorului economic căruia i s-a atribuit contractul, precum şi preţul contractului. În contextul IPO 47.2, ofertanţii necîştigători vor fi informați în scris cu privire la motivele pentru care ofertele lor nu au fost selectate. Garanţia de bună execuţie La momentul încheierii contractului, dar nu mai tîrziu de data expirării Garanţiei pentru ofertă (dacă s-a cerut), ofertantul cîştigător va prezenta Garanţia de bună execuţie în mărimea prevăzută de FDA 7.2., folosind în acest scop formularul Garanţiei de bună execuţie (F3.6), inclus în a secţiunea a 3-a – Formulare pentru depunerea ofertei, sau alt formular acceptabil pentru autoritatea contractantă, dar care corespunde condiţiilor formularului (F3.6). Refuzul ofertantului cîştigător de a depune Garanţia de bună execuţie sau de a semna contractul va constitui motiv suficient pentru anularea adjudecării şi reţinerea Garanţiei pentru ofertă. În acest caz, autoritatea contractantă poate adjudeca contractul următorului ofertant cu oferta cea mai bine clasată, a cărui ofertă este conformă cerinţelor şi care este apreciat de către autoritatea contractantă a fi calificat în executarea Contractului. În acest caz, autoritatea contractantă va cere tuturor ofertanţilor rămaşi extinderea termenului de valabilitate a Garanţiei pentru ofertă. Totodată, autoritatea contractantă este în drept să respingă toate celelalte oferte. Semnarea contractului O dată cu expedierea înştiinţării de adjudecare, autoritatea contractantă va trimite ofertantului cîştigător Formularul contractului (F5.1) completat şi toate celelalte documente componente ale contratului. Ofertantul cîştigător va semna contractul în modul corespunzător şi îl va restitui autorităţii contractante în termenul specificat în FDA 7.5. Încheierea contractului poate fi suspendată în cazurile prevăzute la punctul IPO51. Dreptul de contestare Orice operator economic care consideră că, în cadrul procedurilor de achiziţie, autoritatea contractantă, prin decizia emisă sau prin procedura de achiziţie aplicată cu încălcarea legii, a lezat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt el a suportat sau poate suporta prejudicii, are dreptul să conteste decizia sau procedura aplicată de autoritatea contractantă, în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Contestaţiile se vor depune direct la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. Toate contestaţiile vor fi depuse, examinate şi soluţionate în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Operatorul economic, în termen de pînă la 5 zile, după caz 10, calendaristice de la data la care a aflat despre circumstanţele ce au servit drept temei pentru contestaţie, are dreptul să depună la Agenţia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor o contestaţie argumentată a acţiunilor, a deciziei ori a procedurii aplicate de autoritatea contractantă. Contestaţiile privind anunțurile de participare la licitaţie şi documentaţia de atribuire vor fi depuse pînă la deschiderea de către autoritatea contractantă a pachetelor cu oferte.
Appears in 26 contracts
Samples: Public Procurement Agreement, Public Procurement Agreement, Public Procurement Agreement
Adjudecarea contractului. Criteriul IPO 39.1 IPO 40.1 IPO 42.1 IPO 43.2 Formular Denumirea
a) Au fost examinate şi nu există rezervări faţă de adjudecare Autoritatea contractantă va adjudeca contractul, conform criteriului stabilit în FDA 7.1. acelui ofertant a cărui ofertă a fost apreciată potrivit criteriilor stabilite în punctul IPO41.4 şi altor condiţii ca avînd cel mai mic preţ sau fiind cea mai avantajoasă economic şi care este conformă cerinţelor din documentele de atribuirelicitaţie, inclusiv modificările nr. [introduceţi numărul şi data fiecărei modificări, dacă au avut loc].
b) [denumirea ofertantului] se angajează să furnizeze, în conformitate cu condiţia ca documentele de licitaţie şi ofertantul să fie calificat pentru executarea contractului. Dreptul autorităţii contractante condiţiile stipulate în specificaţiile tehnice şi de formare a modifica cantităţile în timpul adjudecării La momentul adjudecării contractuluipreţurilor, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a micşora cantitatea de următoarele bunuri şi/sau servicii
c) Preţul total al ofertei constituie:
d) Prezenta ofertă va rămîne valabilă pentru perioada de timp specificată în instrucţiunile pentru ofertanţi, specificate iniţial punctul IPO17.1, începînd cu data-limită pentru depunerea ofertei, în secţiunea conformitate cu punctul IPO22.1, va rămîne obligatorie şi va putea fi acceptată în orice moment pînă la expirarea acestei perioade;
e) În cazul acceptării prezentei oferte, [denumirea ofertantului] se angajează să obţină o Garanţie de bună execuţie în conformitate cu punctul IPO42, pentru executarea corespunzătoare a 4contractului de achiziţie publică.
f) Nu sîntem în nici un conflict de interese, în conformitate cu punctul IPO4.4.
g) Compania semnatară, afiliaţii sau sucursalele sale, inclusiv fiecare partener sau subcontractor ce fac parte din contract, nu au fost declarate neeligibile în baza prevederilor legislaţiei în vigoare sau a regulamentelor cu incidenţă în domeniul achiziţiilor publice, în conformitate cu punctul IPO4.5. Semnat: [semnătura persoanei autorizate pentru semnarea ofertei] [sigiliul firmei se va aplica alături de semnătură] Nume: În calitate de: [funcţia oficială a persoanei ce semnează formularul ofertei] Ofertantul: [denumirea completă oficială a ofertantului] Adresa: [adresa completă oficială a ofertantului] Data: [introduceţi data semnării formularului] Beneficiar: [numele şi adresa autorităţii contractante] [denumirea băncii] a fost informată că [numele ofertantului] (numit în continuare „Ofertant”) urmează să înainteze oferta către Dvs. la data de [obiectul achiziţiei] conform invitaţiei la licitaţia nr. din . 201_ [numărul şi data licitaţiei]. La cererea Ofertantului, noi, [denumirea băncii], prin prezenta, ne angajăm în mod irevocabil să vă plătim orice sumă sau sume ce nu depăşesc în total suma de [suma în cifre] ( [suma în cuvinte] ), la primirea de către noi a primei solicitări din partea Dvs. în scris, însoţite de o declaraţie în care se specifică faptul că Ofertantul încalcă una sau mai multe dintre obligaţiile sale referitor la condiţiile ofertei, şi anume:
a) şi-a – Caietul retras oferta în timpul perioadei valabilităţii ofertei sau a modificat oferta după expirarea termenului-limită de sarcini pentru depunere a se putea încadra ofertelor; sau
b) fiind anunţat de către autoritatea contractantă, în mijloacele financiare alocate, însă fără a efectua vreo schimbare în preţul unitar sau în alţi termeni şi condiţii ale ofertei şi ale documentelor de atribuire. Înştiinţarea de adjudecare Înainte de expirarea perioadei perioada de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă va anunţa în scris ofertantul cîştigător despre faptul acceptării ofertei şi atribuirii contractului adjudecarea contractului: (i) eşuează sau refuză să semneze formularul contractului; (ii) nu acceptă rectificarea erorilor aritmetice, efectuată de achiziţii publice. Ceilalţi ofertanţi participanţi la licitaţie vor fi informaţi de autoritatea contractantă în decurs de 3 zile calendaristice de la data deciziei grupului către grupul de lucru, indicîndu-se denumirea şi datele de contact ale operatorului economic căruia i s-a atribuit contractul, precum şi preţul contractului. În contextul IPO 47.2, ofertanţii necîştigători vor fi informați erori depistate în scris cu privire la motivele pentru care ofertele lor nu au fost selectate. Garanţia ofertă în timpul examinării ei; sau (iii) eşuează sau refuză să prezinte garanţia de bună execuţie La momentul încheierii contractuluiexecuţie, dar dacă se cere conform condiţiilor licitaţiei, ori nu mai tîrziu a executat vreo condiţie specificată în documentele de data expirării Garanţiei pentru ofertă (dacă s-licitaţie, înainte de semnarea contractului de achiziţie. Această garanţie va expira în cazul apariţiei uneia dintre următoarele situaţii:
a) Ofertantul devine ofertant cîştigător, la primirea de către noi a cerut), ofertantul cîştigător va prezenta Garanţia de bună execuţie copiei înştiinţării privind adjudecarea contractului şi în mărimea prevăzută de FDA 7.2., folosind în acest scop formularul urma emiterii Garanţiei de bună execuţie (F3.6)eliberată către Dvs. la solicitarea Ofertantului, inclus sau
b) Ofertantul nu devine ofertant cîştigător, fie în a secţiunea a 3-a – Formulare pentru depunerea ofertei, sau alt formular acceptabil pentru autoritatea contractantă, dar care corespunde condiţiilor formularului (F3.6). Refuzul ofertantului cîştigător de a depune Garanţia de bună execuţie sau de a semna contractul va constitui motiv suficient pentru anularea adjudecării şi reţinerea Garanţiei pentru ofertă. În acest caz, autoritatea contractantă poate adjudeca contractul următorului ofertant cu oferta cea mai bine clasată, a cărui ofertă este conformă cerinţelor şi care este apreciat urma primirii de către autoritatea contractantă noi a fi calificat în executarea Contractuluicopiei înştiinţării Dvs. În acest caz, autoritatea contractantă va cere tuturor ofertanţilor rămaşi extinderea termenului despre numele altui ofertant cîştigător; fie la terminarea perioadei de valabilitate a Garanţiei pentru ofertă. Totodată, autoritatea contractantă este în drept să respingă toate celelalte oferte. Semnarea contractului O dată cu expedierea înştiinţării treizeci de adjudecare, autoritatea contractantă va trimite ofertantului cîştigător Formularul contractului (F5.1) completat şi toate celelalte documente componente ale contratului. Ofertantul cîştigător va semna contractul în modul corespunzător şi îl va restitui autorităţii contractante în termenul specificat în FDA 7.5. Încheierea contractului poate fi suspendată în cazurile prevăzute la punctul IPO51. Dreptul zile după expirarea valabilităţii ofertei depuse de contestare Orice operator economic care consideră că, către Ofertant în cadrul procedurilor licitaţiei. Prin urmare, orice cerere sau plată în conformitate cu această garanţie trebuie recepţionată de achiziţie, autoritatea contractantă, prin decizia emisă sau prin procedura de achiziţie aplicată cu încălcarea legii, a lezat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt el a suportat sau poate suporta prejudicii, are dreptul să conteste decizia sau procedura aplicată de autoritatea contractantă, în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Contestaţiile se vor depune direct către noi la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. Toate contestaţiile vor fi depuse, examinate şi soluţionate în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Operatorul economic, în termen de oficiu pînă la 5 zile, după caz 10, calendaristice de data respectivă inclusiv. Prezenta garanţie este valabilă pînă la data la care a aflat despre circumstanţele ce au servit drept temei pentru contestaţie, are dreptul să depună la Agenţia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor o contestaţie argumentată a acţiunilor, a deciziei ori a procedurii aplicate de autoritatea contractantă. Contestaţiile privind anunțurile de participare la licitaţie şi documentaţia de atribuire vor fi depuse pînă la deschiderea de către autoritatea contractantă a pachetelor cu oferte.Data: Numărul licitaţiei: Pagina din
Appears in 3 contracts
Samples: Public Procurement Document, Public Procurement Agreement, Public Procurement Document
Adjudecarea contractului. Criteriul de adjudecare Autoritatea contractantă va adjudeca contractul, conform criteriului stabilit în FDA 7.1. acelui ofertant a cărui ofertă a fost apreciată potrivit criteriilor stabilite în punctul IPO41.4 şi altor condiţii ca avînd cel mai mic preţ sau fiind cea mai avantajoasă economic şi care este conformă cerinţelor din documentele de atribuire, cu condiţia ca şi ofertantul să fie calificat pentru executarea contractului. Dreptul autorităţii autoritгюii contractante de a modifica cantităţile în cantitгюile оn timpul adjudecării adjudecгrii La momentul adjudecării contractului, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a micşora cantitatea de bunuri şi/sau servicii, specificate iniţial în secţiunea a 4-a – Caietul de sarcini pentru a se putea încadra în mijloacele financiare alocate, însă fără a efectua vreo schimbare în preţul unitar sau în alţi termeni şi condiţii ale ofertei şi ale documentelor de atribuire. Înştiinţarea Оnєtiinюarea de adjudecare Înainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă va anunţa în scris ofertantul cîştigător despre faptul acceptării ofertei şi atribuirii contractului de achiziţii publice. Ceilalţi ofertanţi participanţi la licitaţie vor fi informaţi de autoritatea contractantă în decurs de 3 zile calendaristice de la data deciziei grupului de lucru, indicîndu-se denumirea şi datele de contact ale operatorului economic căruia i căruiai s-a atribuit contractul, precum şi preţul contractului. În contextul IPO 47.2, ofertanţii necîştigători vor fi informați în scris cu privire la motivele pentru care ofertele lor nu au fost selectate. Garanţia Garanюia de bună execuţie bunг execuюie La momentul încheierii contractului, dar nu mai tîrziu de data expirării Garanţiei pentru ofertă (dacă s-a cerut), ofertantul cîştigător va prezenta Garanţia de bună execuţie în mărimea prevăzută de FDA 7.2., folosind în acest scop formularul Garanţiei de bună execuţie (F3.6), inclus în a secţiunea a 3-a – Formulare pentru depunerea ofertei, sau alt formular acceptabil pentru autoritatea contractantă, dar care corespunde condiţiilor formularului (F3.6). Refuzul ofertantului cîştigător de a depune Garanţia de bună execuţie sau de a semna contractul va constitui motiv suficient pentru anularea adjudecării şi reţinerea Garanţiei pentru ofertă. În acest caz, autoritatea contractantă poate adjudeca contractul următorului ofertant cu oferta cea mai bine clasată, a cărui ofertă este conformă cerinţelor şi care este apreciat de către autoritatea contractantă a fi calificat în executarea Contractului. În acest caz, autoritatea contractantă va cere tuturor ofertanţilor rămaşi extinderea termenului de valabilitate a Garanţiei pentru ofertă. Totodată, autoritatea contractantă este în drept să respingă toate celelalte oferte. Semnarea contractului O dată cu expedierea înştiinţării de adjudecare, autoritatea contractantă va trimite ofertantului cîştigător Formularul contractului (F5.1) completat şi toate celelalte documente componente ale contratului. Ofertantul cîştigător va semna contractul în modul corespunzător şi îl va restitui autorităţii contractante în termenul specificat în FDA 7.5. Încheierea contractului poate fi suspendată în cazurile prevăzute la punctul IPO51. Dreptul de contestare Orice operator economic care consideră că, în cadrul procedurilor de achiziţie, autoritatea contractantă, prin decizia emisă sau prin procedura de achiziţie aplicată cu încălcarea legii, a lezat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt el a suportat sau poate suporta prejudicii, are dreptul să conteste decizia sau procedura aplicată de autoritatea contractantă, în modul stabilit de Legea nrLegeanr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Contestaţiile se vor depune direct la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. Toate contestaţiile vor fi depuse, examinate şi soluţionate în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Operatorul economic, în termen de pînă la 5 zile, după caz 10, calendaristice de la data la care a aflat despre circumstanţele ce au servit drept temei pentru contestaţie, are dreptul să depună la Agenţia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor o contestaţie argumentată a acţiunilor, a deciziei ori a procedurii aplicate de autoritatea contractantă. Contestaţiile privind anunțurile de participare la licitaţie şi documentaţia de atribuire vor fi depuse pînă la deschiderea de către autoritatea contractantă a pachetelor cu oferte.
Appears in 2 contracts
Samples: Public Procurement Documentation, Public Procurement Documentation
Adjudecarea contractului. 7.1. Criteriul de adjudecare Autoritatea contractantă evaluare aplicat pentru adjudecarea contractului va adjudeca contractul, conform criteriului stabilit în FDA 7.1. acelui ofertant fi: Se va aplica criteriul de evaluare: [__preție: Cerere a cărui ofertă a fost apreciată potrivit criteriilor stabilite în punctul IPO41.4 şi altor condiţii ca avînd ul cel mai mic preţ sau fiind cea mai avantajoasă economic şi care este conformă cerinţelor scăzut__]
7.2. Suma Garanţiei de bună execuţie (se stabileşte procentual din documentele de atribuire, cu condiţia ca şi ofertantul să fie calificat pentru executarea contractului. Dreptul autorităţii contractante de a modifica cantităţile în timpul adjudecării La momentul adjudecării contractului, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a micşora cantitatea de bunuri şi/sau servicii, specificate iniţial în secţiunea a 4-a – Caietul de sarcini pentru a se putea încadra în mijloacele financiare alocate, însă fără a efectua vreo schimbare în preţul unitar sau în alţi termeni şi condiţii ale ofertei şi ale documentelor de atribuire. Înştiinţarea de adjudecare Înainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă va anunţa în scris ofertantul cîştigător despre faptul acceptării ofertei şi atribuirii contractului de achiziţii publice. Ceilalţi ofertanţi participanţi la licitaţie vor fi informaţi de autoritatea contractantă în decurs de 3 zile calendaristice de la data deciziei grupului de lucru, indicîndu-se denumirea şi datele de contact ale operatorului economic căruia i s-a atribuit contractul, precum şi preţul contractului. În contextul IPO 47.2, ofertanţii necîştigători vor fi informați în scris cu privire la motivele pentru care ofertele lor nu au fost selectateadjudecat): __5___%
7.3. Garanţia de bună execuţie La momentul încheierii a contractului: [forma garanție: Cerere a iei de bună execuție: Cerere a ie a/b/c] a) Garanțelor – Trezorăria ia de buna execuțelor – Trezorăria ie (emisă de o bancă comercială) conform formularului F3.4 sau b) Garanțelor – Trezorăria ia de buna execuțelor – Trezorăria ie prin transfer la contul autorităţii contractante, dar nu mai tîrziu conform următoarelor date bancare: Beneficiarul plăţii: IP Gimnaziul Hîrjauca Denumirea Băncii: Ministerul Finanțelor – Trezorăria elor – Trezorăria de data expirării Garanţiei pentru ofertă (dacă Stat Codul fiscal:1012620012052 Contul de decontare; XX00XXXXXX000000X00000XX Contul trezorerial: TREZMD2X Contul bancar: 226646 Trezoreria regională: MF-TS centru Călărașii cu nota “Garanțelor – Trezorăria ia de bună execuțelor – Trezorăria ie” sau “Pentru garanţia de bună execuțelor – Trezorăria ie la procedura de achizițelor – Trezorăria ie publicănr. din ” sau c) Alte forme ale garanțelor – Trezorăria iei de bună execuțelor – Trezorăria ie acceptate de autoritatea contractantă.
7.4. Forma de organizare juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a cerut), ofertantul cîştigător va prezenta Garanţia atribuit contractul [indicaţi una din formele de bună execuţie în mărimea prevăzută mai jos] Nu se aplică a) Societate pe acţiuni b) Societate cu răspundere limitată Altele
7.5. Numărul maxim de FDA 7.2., folosind în acest scop formularul Garanţiei de bună execuţie (F3.6), inclus în a secţiunea a 3-a – Formulare zile pentru depunerea ofertei, sau alt formular acceptabil pentru semnarea şi prezentarea contractului către autoritatea contractantă, dar care corespunde condiţiilor formularului (F3.6). Refuzul ofertantului cîştigător de a depune Garanţia de bună execuţie sau de a semna contractul va constitui motiv suficient pentru anularea adjudecării şi reţinerea Garanţiei pentru ofertă. În acest caz, autoritatea contractantă poate adjudeca contractul următorului ofertant cu oferta cea mai bine clasată, a cărui ofertă este conformă cerinţelor şi care este apreciat de către autoritatea contractantă a fi calificat în executarea Contractului. În acest caz, autoritatea contractantă va cere tuturor ofertanţilor rămaşi extinderea termenului de valabilitate a Garanţiei pentru ofertă. Totodată, autoritatea contractantă este în drept să respingă toate celelalte oferte. Semnarea contractului O dată cu expedierea înştiinţării de adjudecare, autoritatea contractantă va trimite ofertantului cîştigător Formularul contractului (F5.1) completat şi toate celelalte documente componente ale contratului. Ofertantul cîştigător va semna contractul în modul corespunzător şi îl va restitui autorităţii contractante în termenul specificat în FDA 7.5. Încheierea contractului poate fi suspendată în cazurile prevăzute la punctul IPO51. Dreptul de contestare Orice operator economic care consideră că, în cadrul procedurilor de achiziţie, autoritatea contractantă, prin decizia emisă sau prin procedura de achiziţie aplicată cu încălcarea legii, a lezat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt el a suportat sau poate suporta prejudicii, are dreptul să conteste decizia sau procedura aplicată de autoritatea contractantă, în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Contestaţiile se vor depune direct la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. Toate contestaţiile vor fi depuse, examinate şi soluţionate în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Operatorul economic, în termen de pînă la 5 zile, după caz 10, calendaristice de la data la care a aflat despre circumstanţele ce au servit drept temei pentru contestaţie, are dreptul să depună la Agenţia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor o contestaţie argumentată a acţiunilor, a deciziei ori a procedurii aplicate de autoritatea contractantă. Contestaţiile privind anunțurile de participare la licitaţie şi documentaţia de atribuire vor fi depuse pînă la deschiderea de către autoritatea contractantă a pachetelor cu oferte.remiterea acestuia spre semnare: [ 10 zile]
Appears in 1 contract
Samples: Procurement Agreement
Adjudecarea contractului. Criteriul IPO 38.1 IPO 41.1 IPO 42.2 Formular Denumirea
a) Au fost examinate şi nu există rezervări faţă de adjudecare Autoritatea contractantă va adjudeca contractul, conform criteriului stabilit în FDA 7.1. acelui ofertant a cărui ofertă a fost apreciată potrivit criteriilor stabilite în punctul IPO41.4 şi altor condiţii ca avînd cel mai mic preţ sau fiind cea mai avantajoasă economic şi care este conformă cerinţelor din documentele de atribuirelicitaţie, inclusiv modificările nr. [introduceţi numărul şi data fiecărei modificări, dacă au avut loc].
b) [denumirea ofertantului] se angajează să furnizeze/presteze, în conformitate cu condiţia ca documentele de licitaţie şi ofertantul să fie calificat pentru executarea contractului. Dreptul autorităţii contractante de a modifica cantităţile condiţiile stipulate în timpul adjudecării La momentul adjudecării contractuluispecificaţiile tehnice şi preţ, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a micşora cantitatea de următoarele bunuri şi/sau servicii
c) Preţul total al ofertei constituie:
d) Prezenta ofertă va rămâne valabilă pentru perioada de timp specificată în instrucţiunile pentru ofertanţi, specificate iniţial punctul IPO17.1, începând cu data-limită pentru depunerea ofertei, în secţiunea conformitate cu punctul IPO22.1, va rămâne obligatorie şi va putea fi acceptată în orice moment până la expirarea acestei perioade;
e) În cazul acceptării prezentei oferte, [denumirea ofertantului] se angajează să obţină o Garanţie de bună execuţie în conformitate cu punctul IPO41, pentru executarea corespunzătoare a 4contractului de achiziţie publică.
f) Nu suntem în nici un conflict de interese, în conformitate cu punctul IPO4.4.
g) Compania semnatară, afiliaţii sau sucursalele sale, inclusiv fiecare partener sau subcontractor ce fac parte din contract, nu au fost declarate neeligibile în baza prevederilor legislaţiei în vigoare sau a regulamentelor cu incidenţă în domeniul achiziţiilor publice, în conformitate cu punctul IPO4.5. Semnat: [semnătura persoanei autorizate pentru semnarea ofertei] [sigiliul firmei se va aplica alături de semnătură] Nume: [numele complet al persoanei ce semnează formularul ofertei] În calitate de: [funcţia oficială a persoanei ce semnează formularul Ofertantul: [denumirea completă oficială a ofertantului] Adresa: [adresa completă oficială a ofertantului] Data: [introduceţi data semnării formularului] Beneficiar: [numele şi adresa autorităţii contractante] Data: _ [denumirea băncii] a fost informată că [numele ofertantului] (numit în continuare „Ofertant”) urmează să înainteze oferta către Dvs. la data de (numită în continuare „ofertă”) pentru livrarea/prestarea [obiectul achiziţiei] conform invitaţiei la licitaţia nr. din . 201_ [numărul şi data licitaţiei]. La cererea Ofertantului, noi, [denumirea băncii], prin prezenta, ne angajăm în mod irevocabil să vă plătim orice sumă sau sume ce nu depăşesc în total suma de [suma în cifre] ( [suma în cuvinte] ), la primirea de către noi a primei solicitări din partea Dvs. în scris, însoţite de o declaraţie în care se specifică faptul că Ofertantul încalcă una sau mai multe dintre obligaţiile sale referitor la condiţiile ofertei, şi anume:
a) şi-a – Caietul retras oferta în timpul perioadei valabilităţii ofertei sau a modificat oferta după expirarea termenului-limită de sarcini pentru depunere a se putea încadra ofertelor; sau
b) fiind anunţat de către autoritatea contractantă, în mijloacele financiare alocate, însă fără a efectua vreo schimbare în preţul unitar sau în alţi termeni şi condiţii ale ofertei şi ale documentelor de atribuire. Înştiinţarea de adjudecare Înainte de expirarea perioadei perioada de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă va anunţa în scris ofertantul cîştigător despre faptul acceptării ofertei şi atribuirii contractului adjudecarea contractului: (i) eşuează sau refuză să semneze formularul contractului; (ii) nu acceptă rectificarea erorilor aritmetice, efectuată de achiziţii publice. Ceilalţi ofertanţi participanţi la licitaţie vor fi informaţi de autoritatea contractantă în decurs de 3 zile calendaristice de la data deciziei grupului către grupul de lucru, indicîndu-se denumirea şi datele de contact ale operatorului economic căruia i s-a atribuit contractul, precum şi preţul contractului. În contextul IPO 47.2, ofertanţii necîştigători vor fi informați erori depistate în scris cu privire la motivele pentru care ofertele lor nu au fost selectate. Garanţia ofertă în timpul examinării ei; sau (iii) eşuează sau refuză să prezinte garanţia de bună execuţie La momentul încheierii contractuluiexecuţie, dar dacă se cere conform condiţiilor licitaţiei, ori nu mai tîrziu a executat vreo condiţie specificată în documentele de data expirării Garanţiei pentru ofertă (dacă s-licitaţie, înainte de semnarea contractului de achiziţie. Această garanţie va expira în cazul apariţiei uneia dintre următoarele situaţii:
a) Ofertantul devine ofertant câştigător, la primirea de către noi a cerut), ofertantul cîştigător va prezenta Garanţia de bună execuţie copiei înştiinţării privind adjudecarea contractului şi în mărimea prevăzută de FDA 7.2., folosind în acest scop formularul urma emiterii Garanţiei de bună execuţie (F3.6)eliberată către Dvs. la solicitarea Ofertantului, inclus sau
b) Ofertantul nu devine ofertant câştigător, fie în a secţiunea a 3-a – Formulare pentru depunerea ofertei, sau alt formular acceptabil pentru autoritatea contractantă, dar care corespunde condiţiilor formularului (F3.6). Refuzul ofertantului cîştigător de a depune Garanţia de bună execuţie sau de a semna contractul va constitui motiv suficient pentru anularea adjudecării şi reţinerea Garanţiei pentru ofertă. În acest caz, autoritatea contractantă poate adjudeca contractul următorului ofertant cu oferta cea mai bine clasată, a cărui ofertă este conformă cerinţelor şi care este apreciat urma primirii de către autoritatea contractantă noi a fi calificat în executarea Contractuluicopiei înştiinţării Dvs. În acest caz, autoritatea contractantă va cere tuturor ofertanţilor rămaşi extinderea termenului despre numele altui ofertant câştigător; fie la terminarea perioadei de valabilitate a Garanţiei pentru ofertă. Totodată, autoritatea contractantă este în drept să respingă toate celelalte oferte. Semnarea contractului O dată cu expedierea înştiinţării treizeci de adjudecare, autoritatea contractantă va trimite ofertantului cîştigător Formularul contractului (F5.1) completat şi toate celelalte documente componente ale contratului. Ofertantul cîştigător va semna contractul în modul corespunzător şi îl va restitui autorităţii contractante în termenul specificat în FDA 7.5. Încheierea contractului poate fi suspendată în cazurile prevăzute la punctul IPO51. Dreptul zile după expirarea valabilităţii ofertei depuse de contestare Orice operator economic care consideră că, către Ofertant în cadrul procedurilor licitaţiei. Prin urmare, orice cerere sau plată în conformitate cu această garanţie trebuie recepţionată de achiziţie, autoritatea contractantă, prin decizia emisă sau prin procedura de achiziţie aplicată cu încălcarea legii, a lezat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt el a suportat sau poate suporta prejudicii, are dreptul să conteste decizia sau procedura aplicată de autoritatea contractantă, în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Contestaţiile se vor depune direct către noi la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. Toate contestaţiile vor fi depuse, examinate şi soluţionate în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Operatorul economic, în termen de pînă la 5 zile, după caz 10, calendaristice de oficiu până la data respectivă inclusiv. Prezenta garanţie este valabilă până la care a aflat despre circumstanţele ce au servit drept temei pentru contestaţie, are dreptul să depună la Agenţia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor o contestaţie argumentată a acţiunilor, a deciziei ori a procedurii aplicate data de autoritatea contractantă. Contestaţiile privind anunțurile de participare la licitaţie şi documentaţia de atribuire vor fi depuse pînă la deschiderea de către autoritatea contractantă a pachetelor cu oferte.Data: _ Numărul licitaţiei: Pagina din
Appears in 1 contract
Samples: Licitaţie Publică
Adjudecarea contractului. Criteriul de adjudecare Autoritatea contractantă va adjudeca contractul, conform criteriului stabilit în FDA 7.1. acelui ofertant a cărui ofertă a fost apreciată potrivit criteriilor stabilite în punctul IPO41.4 şi altor condiţii ca avînd cel mai mic preţ sau fiind cea mai avantajoasă economic şi care este conformă cerinţelor din documentele de atribuire, cu condiţia ca şi ofertantul să fie calificat pentru executarea contractului. Dreptul autorităţii contractante de a modifica cantităţile în timpul adjudecării La momentul adjudecării contractului, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a micşora cantitatea de bunuri şi/sau servicii, specificate iniţial în secţiunea a 4-a – Caietul de sarcini pentru a se putea încadra în mijloacele financiare alocate, însă fără a efectua vreo schimbare în preţul unitar sau în alţi termeni şi condiţii ale ofertei şi ale documentelor de atribuire. Înştiinţarea de adjudecare Înainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă va anunţa în scris ofertantul cîştigător despre faptul acceptării ofertei şi atribuirii contractului de achiziţii publice. Ceilalţi ofertanţi participanţi la licitaţie vor fi informaţi de autoritatea contractantă în decurs de 3 zile calendaristice de la data deciziei grupului de lucru, indicîndu-se denumirea şi datele de contact ale operatorului economic căruia i căruiai s-a atribuit contractul, precum şi preţul contractului. În contextul IPO 47.2, ofertanţii necîştigători vor fi informați în scris cu privire la motivele pentru care ofertele lor nu au fost selectate. Garanţia de bună execuţie La momentul încheierii contractului, dar nu mai tîrziu de data expirării Garanţiei pentru ofertă (dacă s-a cerut), ofertantul cîştigător va prezenta Garanţia de bună execuţie în mărimea prevăzută de FDA 7.2., folosind în acest scop formularul Garanţiei de bună execuţie (F3.6), inclus în a secţiunea a 3-a – Formulare pentru depunerea ofertei, sau alt formular acceptabil pentru autoritatea contractantă, dar care corespunde condiţiilor formularului (F3.6). Refuzul ofertantului cîştigător de a depune Garanţia de bună execuţie sau de a semna contractul va constitui motiv suficient pentru anularea adjudecării şi reţinerea Garanţiei pentru ofertă. În acest caz, autoritatea contractantă poate adjudeca contractul următorului ofertant cu oferta cea mai bine clasată, a cărui ofertă este conformă cerinţelor şi care este apreciat de către autoritatea contractantă a fi calificat în executarea Contractului. În acest caz, autoritatea contractantă va cere tuturor ofertanţilor rămaşi extinderea termenului de valabilitate a Garanţiei pentru ofertă. Totodată, autoritatea contractantă este în drept să respingă toate celelalte oferte. Semnarea contractului O dată cu expedierea înştiinţării de adjudecare, autoritatea contractantă va trimite ofertantului cîştigător Formularul contractului (F5.1) completat şi toate celelalte documente componente ale contratului. Ofertantul cîştigător va semna contractul în modul corespunzător şi îl va restitui autorităţii contractante în termenul specificat în FDA 7.5. Încheierea contractului poate fi suspendată în cazurile prevăzute la punctul IPO51. Dreptul de contestare Orice operator economic care consideră că, în cadrul procedurilor de achiziţie, autoritatea contractantă, prin decizia emisă sau prin procedura de achiziţie aplicată cu încălcarea legii, a lezat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt el a suportat sau poate suporta prejudicii, are dreptul să conteste decizia sau procedura aplicată de autoritatea contractantă, în modul stabilit de Legea nrLegeanr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Contestaţiile se vor depune direct la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. Toate contestaţiile vor fi depuse, examinate şi soluţionate în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Operatorul economic, în termen de pînă la 5 zile, după caz 10, calendaristice de la data la care a aflat despre circumstanţele ce au servit drept temei pentru contestaţie, are dreptul să depună la Agenţia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor o contestaţie argumentată a acţiunilor, a deciziei ori a procedurii aplicate de autoritatea contractantă. Contestaţiile privind anunțurile de participare la licitaţie şi documentaţia de atribuire vor fi depuse pînă la deschiderea de către autoritatea contractantă a pachetelor cu oferte.
Appears in 1 contract
Samples: Ipo Instructions
Adjudecarea contractului. Criteriul IPO 38.1 IPO 41.1 IPO 42.2 Formular Denumirea
a) Au fost examinate şi nu există rezervări faţă de adjudecare Autoritatea contractantă va adjudeca contractul, conform criteriului stabilit în FDA 7.1. acelui ofertant a cărui ofertă a fost apreciată potrivit criteriilor stabilite în punctul IPO41.4 şi altor condiţii ca avînd cel mai mic preţ sau fiind cea mai avantajoasă economic şi care este conformă cerinţelor din documentele de atribuirelicitaţie, inclusiv modificările nr. [introduceţi numărul ii data fiecărei modificări, dacă au avut loc].
b) [denumirea ofertantului] se angajează să furnizeze/presteze, în conformitate cu condiţia ca documentele de licitaţie şi ofertantul să fie calificat pentru executarea contractului. Dreptul autorităţii contractante de a modifica cantităţile condiţiile stipulate în timpul adjudecării La momentul adjudecării contractuluispecificaţiile tehnice şi preţ, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a micşora cantitatea de următoarele bunuri şi/sau servicii
c) Preţul total al ofertei constituie:
d) Prezenta ofertă va rămâne valabilă pentru perioada de timp specificată în instrucţiunile pentru ofertanţi, specificate iniţial punctul IP017.1, începând cu data-limită pentru depunerea ofertei, în secţiunea conformitate cu punctul IP022.1, va rămâne obligatorie şi va putea fi acceptată în orice moment până la expirarea acestei perioade;
e) în cazul acceptării prezentei oferte, [denumirea ofertantului] se angajează să obţină o Garanţie de bună execuţie în conformitate cu punctul IP041 , pentru executarea corespunzătoare a 4contractului de achiziţie publică.
f) Nu suntem în nici un conflict de interese, în conformitate cu punctul IP04.4.
g) Compania semnatară, afiliaţii sau sucursalele sale, inclusiv fiecare partener sau subcontractor ce fac parte din contract, nu au fost declarate neeligibile în baza prevederilor legislaţiei în vigoare sau a regulamentelor cu incidenţă în domeniul achiziţiilor publice, în conformitate cu punctul IP04.5. Semnat: [semnătura persoanei autorizate pentru semnarea ofertei] [sigiliul firmei se va aplica alături de semnătură] Nume: [numele complet al persoanei ce semnează formularul ofertei] în calitate de: Ofertantul: Adresa: Data: Beneficiar: [numele ii adresa autorităţii contractante] [denumirea băncii] a fost informată că [numele ofertantului] (numit în continuare „Ofertant") urmează să înainteze oferta către Dvs. la data de (numită în continuare „ofertă") pentru livrarea/prestarea [obiectul achiziţiei] conform invitaţiei la licitaţia nr. din . 201_ [numărul ii data licitaţiei]. La cererea Ofertantului, noi, [denumirea băncii], prin prezenta, ne angajăm în mod irevocabil să vă plătim orice sumă sau sume ce nu depăşesc în total suma de [suma în cifre] ( [suma în cuvinte] ), la primirea de către noi a primei solicitări din partea Dvs. în scris, însoţite de o declaraţie în care se specifică faptul că Ofertantul încalcă una sau mai multe dintre obligaţiile sale referitor la condiţiile ofertei, şi anume:
a) şi-a – Caietul retras oferta în timpul perioadei valabilităţii ofertei sau a modificat oferta după expirarea termenului-limită de sarcini pentru depunere a se putea încadra ofertelor; sau
b) fiind anunţat de către autoritatea contractantă, în mijloacele financiare alocate, însă fără a efectua vreo schimbare în preţul unitar sau în alţi termeni şi condiţii ale ofertei şi ale documentelor de atribuire. Înştiinţarea de adjudecare Înainte de expirarea perioadei perioada de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă va anunţa în scris ofertantul cîştigător despre faptul acceptării ofertei şi atribuirii contractului adjudecarea contractului: (i) eşuează sau refuză să semneze formularul contractului; (ii) nu acceptă rectificarea erorilor aritmetice, efectuată de achiziţii publice. Ceilalţi ofertanţi participanţi la licitaţie vor fi informaţi de autoritatea contractantă în decurs de 3 zile calendaristice de la data deciziei grupului către grupul de lucru, indicîndu-se denumirea şi datele de contact ale operatorului economic căruia i s-a atribuit contractul, precum şi preţul contractului. În contextul IPO 47.2, ofertanţii necîştigători vor fi informați erori depistate în scris cu privire la motivele pentru care ofertele lor nu au fost selectate. Garanţia ofertă în timpul examinării ei; sau (iii) eşuează sau refuză să prezinte garanţia de bună execuţie La momentul încheierii contractuluiexecuţie, dar dacă se cere conform condiţiilor licitaţiei, ori nu mai tîrziu a executat vreo condiţie specificată în documentele de data expirării Garanţiei pentru ofertă (dacă s-licitaţie, înainte de semnarea contractului de achiziţie. Această garanţie va expira în cazul apariţiei uneia dintre următoarele situaţii:
a) Ofertantul devine ofertant câştigător, la primirea de către noi a cerut), ofertantul cîştigător va prezenta Garanţia de bună execuţie copiei înştiinţării privind adjudecarea contractului şi în mărimea prevăzută de FDA 7.2., folosind în acest scop formularul urma emiterii Garanţiei de bună execuţie (F3.6)eliberată către Dvs. la solicitarea Ofertantului, inclus sau
b) Ofertantul nu devine ofertant câştigător, fie în a secţiunea a 3-a – Formulare pentru depunerea ofertei, sau alt formular acceptabil pentru autoritatea contractantă, dar care corespunde condiţiilor formularului (F3.6). Refuzul ofertantului cîştigător de a depune Garanţia de bună execuţie sau de a semna contractul va constitui motiv suficient pentru anularea adjudecării şi reţinerea Garanţiei pentru ofertă. În acest caz, autoritatea contractantă poate adjudeca contractul următorului ofertant cu oferta cea mai bine clasată, a cărui ofertă este conformă cerinţelor şi care este apreciat urma primirii de către autoritatea contractantă noi a fi calificat în executarea Contractuluicopiei înştiinţării Dvs. În acest caz, autoritatea contractantă va cere tuturor ofertanţilor rămaşi extinderea termenului despre numele altui ofertant câştigător; fie la terminarea perioadei de valabilitate a Garanţiei pentru ofertă. Totodată, autoritatea contractantă este în drept să respingă toate celelalte oferte. Semnarea contractului O dată cu expedierea înştiinţării treizeci de adjudecare, autoritatea contractantă va trimite ofertantului cîştigător Formularul contractului (F5.1) completat şi toate celelalte documente componente ale contratului. Ofertantul cîştigător va semna contractul în modul corespunzător şi îl va restitui autorităţii contractante în termenul specificat în FDA 7.5. Încheierea contractului poate fi suspendată în cazurile prevăzute la punctul IPO51. Dreptul zile după expirarea valabilităţii ofertei depuse de contestare Orice operator economic care consideră că, către Ofertant în cadrul procedurilor licitaţiei. Prin urmare, orice cerere sau plată în conformitate cu această garanţie trebuie recepţionată de achiziţie, autoritatea contractantă, prin decizia emisă sau prin procedura de achiziţie aplicată cu încălcarea legii, a lezat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt el a suportat sau poate suporta prejudicii, are dreptul să conteste decizia sau procedura aplicată de autoritatea contractantă, în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Contestaţiile se vor depune direct către noi la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. Toate contestaţiile vor fi depuse, examinate şi soluţionate în modul stabilit de Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice. Operatorul economic, în termen de pînă la 5 zile, după caz 10, calendaristice de oficiu până la data respectivă inclusiv. Prezenta garanţie este valabilă până la care a aflat despre circumstanţele ce au servit drept temei pentru contestaţie, are dreptul să depună la Agenţia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor o contestaţie argumentată a acţiunilor, a deciziei ori a procedurii aplicate data de autoritatea contractantă. Contestaţiile privind anunțurile de participare la licitaţie şi documentaţia de atribuire vor fi depuse pînă la deschiderea de către autoritatea contractantă a pachetelor cu oferte.Data: Numărul licitaţiei: Pagina din
Appears in 1 contract
Samples: Public Procurement Agreement