ALTE ELEMENTE Exemple de Clauze

ALTE ELEMENTE. Planuri de punere în aplicare și modalități de monitorizare, evaluare și raportare
ALTE ELEMENTE. Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii (1) Anchete administrative desfășurate în comun (așa-numitele audituri comune): (2) Eurofisc – Acțiuni de monitorizare (AdM) (3) Actualizarea referinței juridice privind protecția datelor cu caracter personal
ALTE ELEMENTE. Planurile de punere în aplicare și măsurile de monitorizare, evaluare și raportare (1) La 28 ianuarie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/146/UE a Consiliului2 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius (denumit în continuare „acordul”). (2) Primul protocol3 la acord stabilea, pentru o perioadă de 3 ani, posibilitățile de pescuit acordate navelor Uniunii în zona de pescuit din apele Republicii Mauritius, precum și contribuția financiară acordată de Uniunea Europeană. Perioada de aplicare a protocolului respectiv a expirat la 27 ianuarie 2017. (3) Al doilea protocol4 la acord stabilea, pentru o perioadă de 4 ani, posibilitățile de pescuit acordate navelor Uniunii în zona de pescuit din apele Republicii Mauritius, precum și contribuția financiară acordată de Uniunea Europeană. Perioada de aplicare a protocolului respectiv a expirat la 7 decembrie 2021. (4) Prin Decizia (UE) 2022/614 a Consiliului5, a fost autorizat un acord sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Mauritius, care a prelungit aplicarea ultimului protocol până la 4 octombrie 2022. (5) La 28 septembrie 2021, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocierile cu Mauritius în vederea încheierii unui nou protocol de punere în aplicare a acordului. (6) Ca urmare a acestor negocieri, la 7 mai 2022 a fost parafat un nou protocol pentru o perioadă de 4 ani (denumit în continuare „protocolul”). (7) La [...], Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2022/.[DG este rugată să introducă nota de subsol] privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a noului protocol, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară6. (8) Posibilitățile de pescuit prevăzute de protocol ar trebui să fie repartizate între statele membre pentru întreaga durată de aplicare a protocolului. (9) Protocolul ar trebui pus în aplicare cât mai curând posibil, având în vedere importanța economică a activităților de pescuit ale Uniunii în zona de pescuit a Republicii Mauritius și necesitatea de a reduce pe cât posibil la minimum durata de întrerupere a acestor activități. (10) Protocolul se va aplica cu titlu provizoriu de la data semnării sale, pentru a se asigura desfășurarea activităților de pescuit de către navele Uniunii. Prin urmare, se impune ca prezentul regulament să se aplice de la aceeași dată, (11) ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 Posibilitățile de pescuit stabilite în temeiul Protocolului de punere în aplicare a Acordului de...