Alte informaţii Exemple de Clauze
Alte informaţii. Ofertele care nu îndeplinesc toate cerințele solicitate de autoritatea contractantă vor fi respinse. Ofertele depuse după termenul limită se consideră întârziate şi vor fi respinse. În cazul în care ofertantul selectat refuză încheierea contractului, va fi selectat/ contactat ofertantul situat pe următorul loc, în baza criteriului de atribuire. Autoritatea contractantă achiziționează serviciile de mai sus în temeiul art.43 din H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile Normelor procedurale interne privind achiziția directă de produse, servicii și lucrări (revizuite), aprobate prin H.C.J. nr.246/22.08.2018. În condițiile în care ofertantul desemnat câștigător deține cont în SEAP, achiziția directă se va realiza / finaliza prin intermediul catalogului SEAP.
Alte informaţii. Ofertele depuse după termenul limită se consideră întârziate şi vor fi respinse. După data limită de depunere (pe parcursul evaluării ofertelor), ofertanții au obligația de a verifica/monitoriza primirea unor eventuale solicitări de clarificări și/sau completări din partea autorității contractante pe adresa/ adresele de e-mail comunicate (atât în ”Inbox”, cât și în ”Spam”). Prin urmare, riscul respingerii ofertelor ca inacceptabile pentru lipsa răspunsurilor (în termenul acordat) la solicitările de clarificări și/sau completări astfel transmise/ primite, este asumat în integralitate de ofertanți.
Alte informaţii. Facturarea serviciilor de intretinere lift se va face lunar. Plata serviciilor de intretinere lift se vor face lunar, in termen de maxim 30 zile de la data facturării.
Alte informaţii. Autoritatea Contractanta are dreptul de a solicita ofertantilor clarificari si completari ale documentelor prezentate de acestia, in cadrul ofertelor, cu respectarea principiilor tratamentului egal si transparentei. Nu sunt acceptate oferte alternative. Achizitorul se obliga să plătească preţul către prestator după prestarea serviciilor si încheierea procesului verbal de recepţie a serviciilor. Dacă oferta este depusă de o asociere formată din 2 sau mai mulţi operatori economici, garanţia de participare se va constitui în numele asocierii. În cazul constituirii garanţiei de participare printr-o societate de asigurări, ataşat poliţei de asigurare se va transmite şi o copie - conforma cu originalul a documentului de plată a acesteia (chitanţa / ordin de plată). Capacitatea tehnică şi profesională a ofertantului poate fi susţinută, pentru îndeplinirea cerinţelor şi de o altă persoană, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între ofertant şi persoana respectivă. În cazul în care ofertantul îşi demonstrează capacitatea tehnică şi profesională invocând şi susţinerea acordată de către o altă persoană, atunci acesta are obligaţia de a dovedi susţinerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care aceasta confirma faptul că va pune la dispoziţia candidatului resursele tehnice şi profesionale invocate. Persoana care asigura susţinerea tehnică şi profesională nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164 şi 165 din Legea nr. 98/2016. Atunci când un grup de operatori economici depune oferta comună, capacitatea tehnică şi profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, raportat la partea din contract pe care urmează să o execute fiecare dintre asociaţi. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc AC solicita ofertanţilor o nouă propunere financiară iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are preţul cel mai scăzut.
Alte informaţii. Ofertele depuse după termenul limită se consideră întârziate şi vor fi respinse. Autoritatea contractantă va contracta serviciile de mai sus respectând prevederile art. 43 din HG 395/2016 modificările şi completările ulterioare și HCJ nr. 246/2018. În condiţiile în care oferta declarată câştigătoare se regăseşte în catalogul electronic, achiziţia directă se va realiza prin intermediul SEAP.
Alte informaţii. Ofertele financiare ale imobilelor (terenurile) ofertate care întrunesc condiţiile de calificare, după evaluarea ofertelor şi vizitarea imobilelor de către comisia de evaluare, vor fi supuse negocierii, (între comisia de evaluare şi ofertant). Orice persoană fizică/juridică, participantă la procedură, care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, poate formula o contestaţie în acest sens, în maxim 5 (cinci) zile de la luarea la cunoştinţă a documentului contestat.
Alte informaţii. Autoritatea contractantă va efectua plăţile pentru serviciile achiziţionate, prin virament bancar , esalonat, astfel: 10% in termen de 30 zile, 10% in termen de 60 zile, 80% in termen de 90 zile de la incheierea prestarii serviciilor.
Alte informaţii. Ofertele depuse după termenul limită se consideră întârziate şi vor fi respinse. Ofertele care nu conţin datele destinate să dovedească îndeplinirea cerinţelor prevăzute în Specificaţiile tehnice, ataşate prezentei invitaţii, vor fi respinse. După data limită de depunere (pe parcursul evaluării ofertelor), ofertanții au obligația de a verifica/monitoriza primirea unor eventuale solicitări de clarificări și/sau completări din partea autorității contractante pe adresa/adresele de e-mail comunicate (atât în ”Inbox”, cât și în ”Spam”). Prin urmare, riscul respingerii ofertelor ca inacceptabile pentru lipsa răspunsurilor (în termenul acordat) la solicitările de clarificări și/sau completări astfel transmise/primite, este asumat în integralitate de ofertanți. În cazul în care ofertantul selectat refuză încheierea contractului, va fi selectat/contactat ofertantul situat pe următorul loc. Ofertantul își asumă răspunderea exclusivă pentru legalitatea şi autenticitatea tuturor documentelor prezentate în cadrul ofertei depuse.
Alte informaţii. 1. Termen de plata: minim 00 xx xxxx xxxxxxxxxxxxxx xx Xx data primirii facturii sau de Ia data recepţiei bunurilor, dacă data primirii facturii este anterioară recepţiei bunurilor. Plata se face in lei, prin ordin de plata prin Trezorerie.
2. Termen de livrare: în termen de maxim 3 zile de Ia comanda fermă emisă de achizitor iar furnizorul are obligaţia de a livra produsele la destinaţia finală indicată de achizitor.
3. In cazul ofertelor(clasate pe primul loc) cu preturi egale, la solicitarea comisiei, se vor depune noi oferte. Modalitatea de departajare a eventualelor oferte cu preturi egale, se va realiza prin reofertare. La reofertare, preţul nu poate fi imbunatatit decât pana la nivelul preţului ofertat de operatorul clasat pe locul anterior. Datele de depunere a propunerilor financiare de reofertare se vor comunica in solicitarea transmisa de către comisia de evaluare.
Alte informaţii. Facturarea serviciilor de telefonie mobila se va face lunar. Plata serviciilor de telefonie se va face lunar, in termen de maxim 30 zile de la data facturării.