Categorii de destinatari Exemple de Clauze

Categorii de destinatari. Sect.11.1. Datele cu caracter personal colectate și prelucrate în cadrul concursului de către sau pe seama Organizatorilor pot fi transmise partenerilor contractuali ai acestuia care asista în organizarea concursului (care vor prelucra datele conform instrucțiunilor Organizatorilor) și realizării celorlalte scopuri menționate mai sus, altor parteneri contractuali, autorităților competente, conform prevederilor legale în vigoare, precum și publicului (în ceea ce privește câștigătorii). Organizatorii pot transfera datele cu caracter personal în alte state din cadrul Uniunii Europene (de ex. laboratoare de analize medicale). Organizatorii se obligă să respecte toate prevederile legale privind protecția datelor personale, stocând datele atât pe perioada desfășurării concursului, cât și ulterior încheierii acestuia, pe perioada necesară, în acord cu prevederilor legale în vigoare în materie fiscală și în materia arhivării.
Categorii de destinatari. În funcție de scopurile menționate mai sus, destinatarii datelor cu caracter personal adecvate și relevante raportat la scopul prelucrării pot fi, după caz: angajații UNMB anume desemnați, persoanele vizate, Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, CASMB, alte instituții de învățământ superior, cercetare sau cultură naționale sau internaționale, autorități naționale sau europene ce finanțează proiecte în domeniul de referință. Suntem obligați, potrivit legii, să comunicăm datele cu caracter personal autorităților române competente de aplicare a legii, în cazurile special reglementate. UNMB nu transferă datele cu caracter personal către state terțe sau organizații internaționale.
Categorii de destinatari. Datele personale pot fi trimise urmatoarelor categorii de destinatari: partenerii contractuali ai Operatorilor (cum ar fi Dateio s.r.o. din Republica Ceha si Dateio CLO SRL din Romania), entitati din cadrul Grupului UniCredit, auditori, consultanti externi (ex. avocati, mediatori, auditori), alte entitati autorizate legal, in masura in care va fi necesar. Datele transmise tertilor vor fi adecvate, pertinente si neexcesive prin raportare la scopul in care au fost colectate si care permite transmiterea către un anumit tert, care este tinut de obligatia contractuala de mentinere a confidentialitatii si securitatii prelucrarii datelor fata de Operatori.
Categorii de destinatari. Orice acces la datele dvs. cu caracter personal este limitat la acele persoane care au nevoie să știe pentru a-și îndeplini responsabilitățile de serviciu și procesatorii de date, după cum sunt identificate mai jos. În măsura în care este necesar, Sika vă poate partaja datele cu caracter personal în cadrul companiilor Grupului Sika, în scopuri administrative interne și de marketing. Sika poate angaja furnizori terți de servicii, care acționează în calitate de procesatori, pentru a oferi suport IT, marketing și alte servicii administrative (de exemplu, furnizori de servicii care oferă asistență financiar-contabilă sau suport pentru găzduire și întreținere IT). Acești furnizori de servicii acționează ca procesatori de date ai Sika și conform instrucțiunilor acestora; aceștia pot avea acces la datele dvs. cu caracter personal în măsura în care este necesar pentru a furniza astfel de servicii și în conformitate cu reglementările aplicabile privind protecția datelor. De asemenea, Sika poate dezvălui datele dvs. cu caracter personal, în limitele impuse sau permise de legislația aplicabilă, autorităților guvernamentale, instanțelor, consilierilor externi și terților similari. Lista actualizată a procesatorilor de date și a terților cu care partajăm date este disponibilă la cerere către Sika și DPO/DPC la datele de contact specificate mai jos.
Categorii de destinatari. În fluxul de prelucrare, atunci când acest lucru este necesar pentru realizarea scopului prelucrării și/sau în cazurile prevăzute de lege, este posibil să transmitem date cu caracter personal adecvate, relevante și limitate raportat la scopul concret al prelucrării, către următoarele categorii de destinatari: • persoanele vizate de prelucrări; • angajații OSMR cu atribuții în prelucrarea datelor; • furnizori de servicii, persoane împuternicite care, sub directa autoritate a operatorului, sunt implicate în gestionarea activităților/serviciilor contractate (de exemplu: furnizori de servicii IT, mentenanță, dezvoltare software, servicii de suport, furnizori de servicii medicale, societăți de consultanță și audit, de traduceri, companii de curierat/transport, asigurare/reasigurare, etc.); • autorități/agenții relevante ale statului, ca urmare a obligațiilor legale ale OSMR. Suntem obligați, în cazuri special reglementate de lege, să comunicăm anumite categorii de date cu caracter personal către autoritățile competente ale statului, în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de legislația fiscală, legislația muncii, efectuarea operațiunilor contabile sau în vederea punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești și/sau a altor sentințe/decizii emise de către instanțele judecătorești și/sau alte autorități de stat. Orice părți către care dezvăluim date cu caracter personal sunt limitate (prin lege și/sau prin contract) în capacitatea lor de a utiliza aceste date doar în scopurile specific identificate de noi, fiind ținute de respectarea Regulamentului General privind Protecția Datelor precum și a obligațiilor stabilite expres în acest sens în contractul de bază și/sau actele adiționale la acesta. Ne vom asigura că orice părți către care dezvăluim date cu caracter personal sunt supuse obligațiilor de confidențialitate și de securitate, în conformitate cu prevederile GDPR și cu legislația națională aplicabilă.