Proprietatea (1) Părţile au obligaţia să menţină proprietatea imobilului construit/modernizat/reabilitat/extins, a bunurilor achiziționate/modernizate, inclusiv a mijloacelor de transport în comun, şi natura activităţii pentru care s-a acordat finanţare, pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la data efectuării plăţii finale/ de dare în exploatare şi să asigure exploatarea şi întreţinerea în această perioadă. (2) Înainte de sfârşitul proiectului, părţile/partenerii vor conveni asupra modului de acordare a dreptului de utilizare a echipamentelor, bunurilor, a mijloacelor de transport în comun etc. ce au facut obiectule proiectului. Copii ale titlurilor de transfer vor fi ataşate raportului final. Părţile au obligaţia de a asigura funcţionarea tuturor bunurilor, echipamentelor a mijloacelor de transport în comun, ce au facut obiectul finanţărilor nerambursabile, la locul de desfăşurare a proiectului şi exclusiv în scopul pentru care au fost achiziționate. Părțile au obligația să folosească conform scopului destinat și să nu vândă sau să înstrăineze, sub orice formă obiectele / bunurile, fie ele mobile sau imobile finanțate prin PNRR, pe o perioadă de 5 ani de la de la efectuarea plăţii finale. De asemenea, părțile au obligația respectării prevederilor contractului de finanțare cu privire la ipotecarea bunurilor în scopul realizării proiectului.
PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL 4.1 Prin participarea la aceasta Campanie, participantii sunt de acord sa respecte si sa se conformeze tuturor prevederilor, termenilor si conditiilor prezentului Regulament si inteleg ca in acest scop datele lor personale vor fi prelucrate de Organizator pentru desfasurarea Campaniei, in vederea organizarii Campaniei, inscrierii cluburilor participante si a bonurilor fiscale, validarii, alocarii si transmiterii produselor catre cluburile sportive astfel cum sunt aceste informatii detaliate in cadrul acestui Regulament. 4.2 Participantii la Campanie, in calitate de persoane vizate, au urmatoarele drepturi, conform legii aplicabile in domeniul protectiei datelor cu caracter personal, in special conform Regulamentului General privind Protectia Datelor nr. 679/2016, aplicabil de la 25 mai 2018 (in continuare “RGPD”), respectiv: ▪ dreptul la informare - potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obtine informatii cu privire la identitatea operatorului, a scopului in care se face prelucrarea datelor, precum si orice alte informatii suplimentare impuse de lege; ▪ dreptul de acces la date - potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obtine de la operator, la cerere si in conditiile prevazute de lege, confirmarea faptului ca datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de catre operatorul de date cu caracter personal, precum si detalii privind activitatile de prelucrare; ▪ dreptul la rectificare - dreptul de a obtine rectificarea datelor inexacte, precum si completarea datelor incomplete; ▪ dreptul la stergerea datelor („dreptul de a fi uitat”); ▪ dreptul de opozitie - potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a se opune in orice moment, din motive intemeiate si legitime legate de situatia sa particulara, ca date care o vizeaza sa faca obiectul unei prelucrari, cu exceptia cazurilor in care exista dispozitii legale contrare; ▪ dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a nu fi subiectul unei decizii luate numai pe baza unor activitati de prelucrare automate; ▪ dreptul de a se adresa justitiei sau Autoritatii de supraveghere competente - potrivit caruia persoana vizata se poate adresa justitiei sau Autoritatii de supraveghere a protectiei datelor pentru apararea oricaror drepturi garantate de RGPD, cu modificarile si completarile ulterioare; ▪ dreptul la restrictionarea prelucrarii in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege; ▪ dreptul la portabilitatea datelor, respectiv (i) dreptul de a primi datele cu caracter personal intr-o modalitate structurata, folosita in mod obisnuit si intr-un format usor de citit, precum și (ii) dreptul ca aceste date sa fie transmise de catre operator catre alt operator de date, in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege; ▪ dreptul de a isi retrage consimtamantul atunci cand exista o prelucrare care se bazeaza pe acesta. 4.3 Datele cu caracter personal prelucrate in cadrul acestei Campanii vor putea fi dezvaluite de Organizator catre Imputerniciti ai acestuia, in masura in care acestia sunt implicati in organizarea si desfasurarea Campaniei (datele personale urmand sa fie utilizate strict in limitele si conform instructiunilor stabilite de Organizator), companiilor din acelasi grup cu Organizatorul, autoritatilor competente in cazurile in care Organizatorul trebuie sa respecte obligatiile impuse de legislatia in vigoare, furnizorilor de servicii suport ori consultantilor, numai pentru scopurile mentionate in prezentul Regulament. Datele cu caracter personal prelucrate de catre Organizator sunt: a) informatiile privind bonurile fiscale introduse, respectiv punctele de loialitate. Aceste informatii nu vor fi corelate cu alte date cu caracter personal, nefiind posibila identificarea utilizatorilor bazata doar pe informatiile din bonurile fiscale si punctele de loialitate; b) datele aferente cluburilor sportive (pentru utilizatorii inregistreaza cluburile sportive, inclusiv datele reprezentantilor care inscriu aceste cluburi, precum nume, prenume, adresa de e-mail, numar de telefon, localitate, precum si imaginile si documentele suport uploadate pentru aceste entitati care sunt sau pot fi eligibile pentru aceasta Campanie); c) log-urile acordurilor furnizate (inclusiv consimtamintele privind acceptarea Politicii de Confidentialitate, a Termenilor si Conditiilor, precum si a Regulamentului Campaniei); d) informatiile puse la dispozitie de utilizator in contextul in care contacteaza serviciul de call-center PENNY la numarul de telefon pus la dispozitie de Organizator, pentru semnalarea deficientei de ordin tehnic (in situatia in care utilizatorul nu primeste e-mail-ul privind bunurile transmise si despre modalitatea de revendicare a acestora); e) informatiile furnizate de participanti in contextul inaintarii unei reclamatii, catre Organizator, cu privire la viciile aparente ale bunurilor transmise sau in legatura cu desfasurarea Campaniei. Organizatorul nu va prelucra informatii legate de cartea de identitate/ buletin. 4.4 Datele cu caracter personal vor fi prelucrate in scopul inscrierii la Campanie, desfasurarii acesteia si atribuirii bunurilor, indeplinirii obligatiilor care ii revin in baza legislatiei privind publicitatea si organizarea de concursuri, combaterea si evitarea oricaror tipuri de fraude legate de Campanie, solutionarea plangerilor legate de desfasurarea Campaniei, respectarii prevederilor legislatiei financiar-contabile si fiscale (inclusiv cele referitoare la impozitul pentru premiile acordate), in scop de arhivare, realizarea diverselor raportari, precum si pentru constatarea, exercitarea si apararea drepturilor si intereselor Rewe Romania. 4.5 Temeiul juridic al prelucrarii datelor cu caracter personal este reprezentat de: ▪ executarea unui contract la care persoana vizata este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate inainte de incheierea unui contract (art. 6 alin. (1) lit. b) din GDPR). Contractul il reprezinta Regulamentul Campaniei; ▪ indeplinirea obligatiilor legale ce revin Organizatorului conform legislatiei referitoare la publicitate si organizarea de concursuri (campanii publicitare), prevederilor legislatiei financiar-contabile, fiscale, cele referitoare la arhivare (art. 6 alin. (1) lit. c) din GDPR); ▪ interesul legitim al Organizatorului, respectiv organizarea si desfasurarea Campaniei, prevenirea si combaterea fraudelor, solutionarea plangerilor legate de desfasurarea Campaniei, realizarea diverselor raportari, constatarea, exercitarea si apararea drepturilor si intereselor REWE Romania (art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR). 4.6 Datele dvs. cu caracter personal vor fi divulgate in cadrul Organizatorului și/sau persoanelor imputernicite de catre Organizator (daca acestea sunt implicate in prelucrarea datelor in contextul derularii Campaniei) doar catre persoanele de conducere si catre alte persoane care au nevoie de acces la datele dvs. cu caracter personal („need to know basis”) pentru a-si indeplini atributiile specifice in scopurile enumerate in acest Regulament sau in cazul in care acest lucru este necesar sau permis de legislatia aplicabila. 4.7 Organizatorul nu va transfera datele cu caracter personal in afara Uniunii Europene sau a Spatiului Economic European. 4.8 Organizatorul se angajeaza sa pastreze confidentialitatea datelor cu caracter personal prelucrate în contextul organizarii Campaniei si sa aplice masurile tehnice si organizatorice adecvate pentru protejarea acestor date impotriva pierderii, distrugerii accidentale sau ilegale, dezvaluirii sau accesului neautorizat, precum si impotriva oricarei forme de prelucrare ilegala. 4.9 Campania poate inceta in cazul in care are loc o schimbare a cadrului legislativ care permite realizarea acesteia, ori in cazul unor modificari organizatorice care fac imposibila continuarea sa. 4.10 Datele participantilor la Campanie vor fi prelucrate pe durata Campaniei si ulterior pentru o perioada de 3 ani in cazul reprezentantilor cluburilor inscrise, de la data incheierii exercitiului financiar in care a avut loc cheltuiala de marketing aferenta acestei actiuni. 4.11 Implementarea si organizarea bazei de date cuprinzand participantii la Campanie in concordanta cu prevederile prezentului Regulament implica o obligatie de diligenta din partea Organizatorului, acesta urmand sa gestioneze baza de date cu diligenta si prudenta. Organizatorul este exonerat de orice raspundere libera de culpa sa exclusiva in cazul in care baza de date nu este functionala, nu este completa sau nu isi poate indeplini scopul conform prezentului Regulament. 4.12 In vederea indeplinirii obligatiilor legale ce revin Organizatorului, este necesara furnizarea datelor participantilor (utilizatorilor) la Campanie in acest scop. Refuzul furnizarii datelor poate avea drept consecinta imposibilitatea Organizatorului de a respecta obligatiile legale care ii revin si, prin urmare, imposibilitatea de a va oferi bunurile conform punctelor de loialitate alocate. De asemenea, furnizarea datelor in vederea executarii unui contract sau pentru a face demersuri la inainte de incheierea unui contract (si anume: Regulamentul Campaniei) este necesara pentru a putea beneficia de bunurile oferite prin intermediul acestei Campanii. Refuzul de a furniza si/sau prelucra datele cu caracter personal in condiliile descrise prin prezentul Regulament ori furnizarea incorecta / incompleta a acestora poate atrage imposibilitatea participarii valabile la aceasta Campanie desfasurata de Organizator. 4.13 In considerarea dispozitiilor legale aplicabile, Organizatorul a desemnat un Responsabil cu Protectia Datelor (denumit si DPO sau Data Protection Officer). Responsabilul cu Protectia Datelor al Organizatorului: KINAST Rechtsanwaltsgesellschaft mbH, Attorneys at Law, External Data Protection Officer E-mail: xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxx.xx Adresa de corespondenta: com. Xxxxxxxxxxx xx Xxx, sat Stefanestii de Jos, Str. Busteni, nr. 7, jud. Ilfov, Romania. a) In cazul in care cererea dumneavoastra priveste prelucrarea de date efectuata de Organizator, cererea va fi transmisa acesteia pentru a raspunde. b) Perioada de timp: Vom incerca sa va indeplinim cererea in termen de 30 zile lucratoare, termen care poate fi prelungit din cauza unor motive specifice legate de dreptul invocat sau de complexitatea cererii dumneavoastra. In orice caz, daca aceasta perioada este prelungita, va vom informa in privinta termenului de prelungire si a motivelor care au dus la aceasta prelungire. c) Restrictionarea accesului: In anumite situatii, s-ar putea sa nu va putem acorda accesul la toate sau o parte a datelor dumneavoastra personale din cauza unor restrictii legale. Daca va refuzam cererea, va vom comunica motivul acestui refuz. d) Imposibilitatea identificarii: In anumite cazuri, s-ar putea sa nu va putem identifica datele personale din cauza elementelor de identificare pe care ni le furnizati in cerere. In astfel de cazuri, daca nu va putem identifica drept persoana vizata, nu putem da curs cererii dumneavoastra in conformitate cu aceasta sectiune, cu exceptia cazului in care ne oferiti informatii suplimentare care sa ne permita sa va identificam. Va vom informa si va vom da posibilitatea de a ne oferi astfel de detalii suplimentare. 4.14 Pentru mai multe informatii legate de prelucrarea datelor personale de catre Organizator, inclusiv in contextul publicitatii si in contextul utilizarii platformei puse la dispozitie de Organizator, precum si cu privire la drepturile pe care le aveti, va rugam sa consultati si politica de confidentialitate a Organizatorului disponibila aici: xxxxx://xxx.xxxxx.xx/xxxxxxxxxxxxxxxxx.
Justificarea datorită unui impediment 7.1. Neexecutarea obligației părților contractante este justificată dacă ea se datorează unui impediment în afara controlului ei și dacă părții nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depășească impedimentul ori consecințele acestuia. 7.2. Neexecutarea nu este justificată dacă partea ar fi putut în mod rezonabil să ia în considerare impedimentul la data încheierii. 7.3. În cazul în care impedimentul justificator este doar temporar, justificarea produce efecte pe durata existenței impedimentului. În cazul în care impedimentul justificator este permanent, obligația se stinge. Totuși, dacă întârzierea capătă trăsăturile neexecutării esențiale, creditorul poate să recurgă la mijloacele juridice de apărare întemeiate pe o asemenea neexecutare. 7.4. Partea care invocă prezenta clauză are obligația de a asigura celeilalte părți primirea unei notificări despre impediment și efectele lui asupra capacității de a executa, imediat, dar nu mai târziu de 10 zile după ce a cunoscut sau trebuia să cunoască aceste circumstanțe. 7.5. Impedimentul justificator nu exonerează debitorul de plata despăgubirilor dacă impedimentul a apărut după neexecutarea obligației, cu excepția cazului când partea nu ar fi putut, oricum, din cauza impedimentului, să beneficieze de executarea obligației.
Informații generale 1.1 Achizitor Denumirea: Universitatea Tehnică ”Xxxxxxxx Xxxxxx” din Iași Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor Adresa: Bd-ul. Prof.xx. Xxxxxxxx Xxxxxxxx nr.41 Responsabil achiziție: xxx. Xxxxxx Xxxxx Telefon: 0232/702288 Email: xxxxxx@xxxxxx.xx
Informaţii generale 1.1. Numele juridic al ofertantului 1.2. Adresa juridică a ofertantului în ţara înregistrării 1.3. Statutul juridic al ofertantului • Proprietate • Formă de organizare juridică • Altele 1.4. Anul înregistrării ofertantului 1.5. Statutul de afaceri al ofertantului • Agent local/Distribuitor al producătorului străin • Intermediar • Companie de antrepozit • Altele 1.6. Informaţia despre reprezentantul autorizat al ofertantului • Numele • Locul de muncă şi funcţia • Adresa • Telefon / Fax • E-mail 1.7. Numărul de înregistrare pentru TVA 1.8. Numărul de identitate al ofertantului pentru impozitul pe venit (pentru ofertanţii străini) 1.9. Ofertantul va anexa copiile următoarelor documente: În conformitate cu FDA3.
DISPOZITII GENERALE 10.1. Banca nu este raspunzatoare pentru neindeplinirea vreunei obligatii ce-i revine in conformitate cu prevederile prezentului contract, daca aceasta situatie este rezultatul direct sau indirect al unor imprejurari independente de vointa sau capacitatea Bancii. 10.2. Prezentul contract a fost redactat in limba romana (limba oficiala a contractului). Comunicarea intre parti (notificari, adrese oficiale etc.) pe perioada derularii prezentului contract se va face in limba romana. 10.3. Prezentul contract este guvernat de legislatia româna. Orice litigiu intervenit in derularea acestui contract care nu se rezolva pe cale amiabila va fi solutionat de institutiile române in drept. Prezentul contract se poate suspenda prin acordul ambelor parti pentru caz fortuit si forta majora. Partea aflata in aceasta conjunctura va notifica celeilalte intervenirea situatiei care creeaza imposibilitatea executarii obligatiilor asumate in termen de 5 (cinci) zile de la aparitia acestei situatii. 10.4. Semnarea prezentelor Termene si Conditii, inainte de termenul 15 (cincisprezece) zile de la data informarii (solicitarii cardului), inseamna acceptarea intrutotul a termenilor si a conditiilor cuprinse In Cerere / Contract. 10.5. Orice utilizare abuziva sau frauduloasa a cardului se sanctioneaza conform prevederilor legale. Toate cheltuielile de executare silita sunt in sarcina Detinatorului. 10.6. Orice alt aspect ce ar putea interveni pe parcursul derularii prezentului Contract si care nu este reglementat in cuprinsul acestuia se va reglementa de catre Banca, prin acte aditionale. 10.7. Cererea de emitere a cardulul de credit semnata de Detinator, face parte integranta din prezentul contract. Acest contract exprima acordul deplin al partilor contractante cu privire la obiectul si clauzele formulate in textul sau . 10.8. In cazul in care prezentul contract este parte integranta a unui contract de credit constituie titlu executoriu in conformitate cu legislatia bancara in vigoare. 10.9. Prezentul contract se incheie in doua exemplare originale, unul pentru banca si unul pentru detinatorul cardului. Clientul detinator de card titular de cont/ utilizator de card avand posibilitatea de a solicita oricand pe parcursul derularii prezentului contract (de exemplu in format electronic) clauzele contractului. 10.10. Prin semnarea cererii si a Termenilor si conditiilor specifice de utilizare a cardurilor de credit destinate persoanelor fizice, partile inteleg si isi asuma in totalitate prevederile acestora. 10.11. Prevederile prezentelor Termene si conditii se vor completa cu prevederile Conditiilor Generale de Afaceri ale Bancii. In cazul oricarei neconcordante intre Conditiile Generale de Afaceri ale Bancii si prezentele Termene si conditii, prevederile acestora din urma vor prevala. 1 Deschiderea contului de card 0 LEI 2 Emitere card 350 LEI
PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL 5.1. Părțile au cunostință de dispozițiile Regulamentului GDPR și se obligă să le respecte întocmai. 5.2. Părțile sunt de acord ca orice prelucrare a datelor cu caracter personal furnizate și utilizate pentru executarea Contractului se va face doar în condițiile stipulate de Regulamentul GDPR al Uniunii Europene, precum și în conformitate cu legislația română în domeniu. 5.3. Fiecare parte are calitatea de operator de date cu caracter personal. 5.4. Beneficiarul are acces la datele personale ale reprezentanților și ale persoanelor de contact din partea Sponsorului, implicați în managementul, executarea și monitorizarea Contractului. 5.5. Sponsorul declară că reprezentanții și persoanele de contact au fost informați că datele lor personale vor fi dezvăluite terților, în scopul stabilirii, derulării, monitorizării și ținerii evidenței unor astfel de relații contractuale, dacă este cazul. 5.6. Beneficiarul se obligă să prelucreze datele personale ale reprezentanților și persoanelor de contact ale Sponsorului doar în scopul stabilirii, derulării, monitorizării și ținerii evidenței relațiilor contractuale cu Sponsorul. 5.7. Oricând pe parcursul derulării relației contractuale, la solicitarea în scris a Sponsorului, precum și la încetarea relației contractuale, Beneficiarul se obligă să șteargă sau să anonimizeze datele personale ale reprezentanților și/sau persoanelor de contact din partea Sponsorului, cu excepția situațiilor în care Beneficiarul este îndreptățit să stocheze și/sau să prelucreze datele personale respective fie în baza unei prevederi legale, fie în baza unui interes legitim, fie în cazul în care Beneficiarul a obținut separat consimțământul persoanei vizate. 5.8. Divulgarea sau transferul datelor personale către terți este permis fără aprobări prealabile în cazul în care este necesar pentru îndeplinirea unei obligații legale ale Beneficiarului. 5.9. Beneficiarul utilizează măsuri de securitate, necesare pentru protecția împotriva accesului neautorizat la date sau modificării, dezvăluirii ori distrugerii neautorizate de date. Acest lucru presupune practici de colectare, păstrare și procesare de date și măsuri de securitate împotriva accesului neautorizat la sistemele de stocare a datelor personale. Solicităm și furnizorilor noștri de servicii, partenerilor, precum și sponsorilor să întreprindă toate măsurile necesare în vederea protecției împotriva accesului neautorizat la date sau modificării, dezvăluirii ori distrugerii neautorizate de date.
PROTECTIA DATELOR PERSONALE 1. Prin participarea la Campanie, Participantii consimt ca Organizatorul sa colecteze, sa inregistreze, sa organizeze, sa stocheze, sa extraga, sa consulte, sa utilizeze, sa transfere sau sa proceseze in orice alt mod, in conformitate cu prevederile legale aplicabile: numele, prenume, adresa de e-mail ale Participantilor la Campanie, adresa, numar de telefon si CNP in scopul indeplinirii obligatiilor fiscale si predarii premiului. De asemenea, prin participarea la Campanie, Participantii consimt ca in cazul in care vor fi extrasi ca si Castigatori sa furnizeze aceste date cu caracter personal care vor fi procesate de Vodafone. 2. Atribuirea Premiului este conditionata de prezentarea actelor de identitate in scopul validarii castigatorului. 3. Conform legislatiei aplicabile, Organizatorul este obligat sa faca publice numele castigatorilor prezentei Campanii si premiul acordat. 4. Refuzul unui Participant declarat castigator de a i se procesa datele personale in scopul prezentului Campanie cat si refuzul de a i se inscrie numele pe liste facute publice de Organizator, indreptateste Organizatorul sa refuze acordarea Premiului, Participantul declarat castigator fiind astfel descalificat automat. 5. Cu acordul expres al Participantului castigator, persoana si imaginea acestuia vor putea fi folosite in mijloacele de comunicare (prin orice media) utilizate de catre Organizator in cadrul Campaniei fara niciun fel de obligatie de plata. 6. Organizatorul se obliga sa respecte legislatia privind protectia datelor cu caracter personal pe Durata Campaniei. Astfel, Organizatorul se angajeaza sa pastreze confidentialitatea datelor personale ale Participantilor la prezenta Campanie si sa le utilizeze conform prezentului Regulament si legislatiei in vigoare. 7. În conformitate cu Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora, Organizatorul recunoaşte dreptul Participanţilor de a fi informaţi cu privire la prelucrarea datelor lor, de a avea acces la datele prelucrate şi de a solicita rectificarea sau ştergerea datelor incorecte. Participanţii au dreptul de a se opune prelucrării datelor lor în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Participanţii nu vor fi supuşi unor decizii individuale, aşa cum sunt ele definite în Legea Nr. 677/2001 şi se pot adresa instanţei de judecată competente. În vederea exercitării drepturilor precizate mai sus, Participanţii vor depune o solicitare scrisă, datată şi semnată catre Organizator la adresa sediului social sau la următorul număr de fax: 037202 14.13.
Circumstanțe care justifică neexecutarea contractului 7.1. Părţile sunt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau integrală a obligaţiilor conform prezentului Contract, dacă aceasta este cauzată de producerea unor cazuri de circumstanțe care justifică neexecutarea contractului (războaie, calamităţi naturale: incendii, inundaţii, cutremure de pămînt, precum şi alte circumstanţe care nu depind de voinţa Părţilor). 7.2. Partea care invocă clauza circumstanțelor care justifică neexecutarea contractului este obligată să informeze imediat (dar nu mai tîrziu de 10 zile) cealaltă Parte despre survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului. 7.3. Survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului, momentul declanşării şi termenul de acţiune trebuie să fie confirmate printr-un aviz de atestare, eliberat în mod corespunzător de către organul competent din ţara Părţii care invocă asemenea circumstanţe.
INFORMATII GENERALE Programul „Visa Premium Business Lounge Acces” reprezinta o facilitate intrinseca a oricarui card de credit, debit Visa Gold, Visa Platinum si Visa Infinite eliberat in Romania de catre una din bancile emitente a acestor carduri individualizate in mod expres la Pct.1.2. din prezentul Regulament, precum si in Anexa nr. 1 a acestuia. Programul nu constituie o campanie publicitara sau promotie publicitara ci se incadreaza in sfera beneficiilor atasate cardurilor inscrise in program. 1.1. Programul „Visa Premium Business Lounge Acces” (denumita in continuare „Programul”) este realizat in numele si pentru Visa Europe Services Inc. de catre PUBLICIS, divizie a LION COMMUNICATION SERVICE S.A. cu sediul social in Romania, Mun. Bucuresti, Str. Xxxxxxx Xxxxx xx. 13, Sector 1, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J40/8531/2009, CIF: RO25848554, Nr. Operator de date cu caracter personal: 10975, reprezentata legal de Xx. Xxxxxxx Xxxxx DUMIRESCU, in calitate de administrator, numita in continuare “Organizator”. 1.2. La aceast Program participa orice card de credit, debit Visa Gold, Visa Platinum si Visa Infinite eliberat in Romania de catre una din urmatoarele banci (denumite in continuare, in mod colectiv, „Bancile” si, in mod individual, „Banca”): 1) ALPHA BANK ROMANIA S.A. 2) BANCA COMERCIALA ROMANA S.A. 3) BANCA TRANSILVANIA S.A. 4) BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. 5) CREDIT EUROPE BANK ROMANIA S.A. 6) ING BANK NV AMSTERDAM – SUCURSALA BUCURESTI 7) MARFIN BANK ROMANIA S.A. / VISTA BANK ROMANIA 8) OTP BANK ROMANIA S.A. 9) PIRAEUS BANK ROMANIA S.A. / FIRST BANK S.A. 10) UNICREDIT BANK S.A. 11) LIBRA BANK S.A. 12) RAIFFEISEN BANK S.A. 13) CEC BANK S.A. 14) ORANGE MONEY S.A. 15) INTESA SAN PAOLO BANK 1.3. Programul se va desfasura conform prevederilor prezentului regulament („Regulamentul”) care este obligatoriu pentru toti detinatorii actuali si viitori de carduri de credit, debit Visa Gold, Visa Platinum si Visa Infinite eliberate in Romania de catre una din Banci. 1.4. Prin participarea la aceast Program, se prezuma cunoasterea prezentului Regulament si acordul posesorului/utilizatorului, inclusiv a posesorilor viitori. Posesorii cardurilor se obliga sa respecte si sa se conformeze tuturor termenilor, conditiilor si prevederilor prezentului Regulament.