Colectarea separată şi Declaraţie Pe bază de - taxa specială -Tarife, pentru -Direct în -Contract Exemple de Clauze

Colectarea separată şi Declaraţie Pe bază de - taxa specială -Tarife, pentru -Direct în -Contract transportul separat al de contract de pentru gestionarea gestionarea bugetul - factură deşeurilor municipale impunere prestare a deşeurilor de hârtie, deşeurilor altele local, pe - şi al deşeurilor similare individuală serviciului metal, plastic, și decât cele de hârtie, baza de chitanţă provenind din activităţi sau din de sticlă, în cazul metal, plastic, și chitanţă / comerciale din oficiu salubrizare prestaţiilor sticlă, în cazul Contract industrie şi instituţii, / declaraţie efectuate în prestaţiilor de care - factură inclusiv fracţii colectate de beneficiul întregii beneficiază - plata in separat, fără a aduce impunere comunităţi locale individual, pe bază contul atingere fluxului de individuală persoane fizice - de contract de operator deşeuri de sau din gospodăria cu 1 prestare a ului echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori oficiu pers. (60 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 1 pers. (72 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 2 pers. (120 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor altele serviciului de salubrizare(colectar e selectivă) (139 lei/mc) -Tarife, pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare (116 lei/mc) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă şi deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă (139 lei/mc, lei/to), în cazul prestaţiilor de care beneficiază -Direct în bugetul local decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 2 pers. (144 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 3 pers. (180 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în individual...

Related to Colectarea separată şi Declaraţie Pe bază de - taxa specială -Tarife, pentru -Direct în -Contract

  • CONDITII SPECIFICE PENTRU CONTRACTELE DE SERVICII III.3.1) Prestarea serviciilor in cauza este rezervata unei anumite profesii Nu III.3.2) Persoanele juridice au obligatia sa indice numele si calificarile profesionale ale membrilor personalului responsabili pentru prestarea serviciilor respective Nu

  • Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE 24 luni incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor sau lucrarilor

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • Modul de prezentare a ofertei Modul de prezentare a ofertei: numărul de exemplare în original: 1 exemplar. Toate paginile ofertei în original trebuie să fie tipărite sau scrise cu cerneală neradiabilă şi se vor numerota, semna şi ştampila de către ofertant pe fiecare pagină în parte; documentele vor fi îndosariate. Atât oferta financiară, cea tehnică cât şi documentele de calificare vor avea o primă pagină de „OPIS” al documentelor prezentate. Alături de oferta în original se va prezenta oferta semnată și ștampilată și pe suport electronic, în format needitabil (exemplu: format pdf). Ofertantul trebuie să sigileze originalul într-un plic ce va conține documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară în plicuri distincte și marcate corespunzător (DOCUMENTE CALIFICARE, PROPUNERE TEHNICĂ, PROPUNERE FINANCIARĂ). Acest plic și suportul electronic (memory stick) conținând documente calificare, propunere tehnică, propunere financiară, scanate separat, se vor introduce într-un plic exterior, ce va fi închis corespunzător și netransparent. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea și adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fără a fi deschisă, în cazul în care oferta respectivă este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante, ștampilat și cu inscripția “A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ..................................... ORA ” (se înscrie data și ora deschiderii ofertelor, precizate în anunțul de participare). În cazul depunerii unei oferte comune, în Scrisoarea de înaintare se va menționa denumirea asociației: “Asocierea S.C S.C. ”. De asemenea, reprezentanții împuterniciți legali ai ofertanților asociați vor completa, semna, ștampila și prezenta pe plicul exterior Acord de asociere în original, conform modelului din Secțiunea “Formulare”. Acordul de asociere va fi anexat plicului exterior al ofertei, astfel încât comisia de evaluare și participanții la ședința de deschidere să ia la cunoștință de depunerea unei oferte comune. Plicul exterior va avea anexate următoarele: Scrisoarea de înaintare, Documentul care confirmă plata garanției de participare; Acordul de asociere, dacă este cazul

  • Preţul Contractului şi condiţiile de plată 3.1. Preţul Bunurilor livrate conform prezentului Contract este stabilit în lei moldoveneşti, fiind indicat în schemele formării preţului şi în Specificaţia prezentului Contract. 3.2. Suma totală a prezentului Contract, inclusiv TVA, se stabileşte în lei moldoveneşti şi constituie: 770.00 lei. 3.3. Achitarea plăţilor pentru Xxxxxxxx livrate se va efectua în lei moldoveneşti, în termen de 30 de zile de la recepţionarea de către Centru a facturilor fiscale. 3.4. Plăţile se vor efectua prin transfer bancar pe contul de decontare al Vînzătorului indicat în prezentul Contract.

  • Cum pot să reziliez contractul? Prin transmiterea unei notificări de denunțare unilaterală către Asigurător, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către acesta. Notificarea se poate transmite prin poștă sau curier la adresa Xxxxxxx Xxxxxxxx nr. 25, parter, etaje 2-5, sector 1, București, sau scanată pe e-mail la xxxx@xxxxx.xx.

  • VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea prezentului contract este de ......................................................

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■