ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU
ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL AL U.A.T. COMUNA BECENI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modelului contractului de prestare, a tarifelor şi taxelor speciale pentru pentru unele activităţi ale serviciului de salubrizare al U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău
Consiliul Local al U.A.T. comuna BECENI Având în vedere,
- referatul de aprobare al primarului comunei BECENI, în calitatea sa iniţiator, înregistrat sub nr. 397/21.01.2020;
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 398/21.01.2020;
- avizele comisiilor de specialitate înregistrate sub nr 537/23.01.2020 și 544/23.01.2020;
- prevederile art.1 alin.(2) lit.e), art.2 lit.g), art. 8, alin.(3), lit. i), lit. j) şi lit.k), art.10 alin.(12), alin.(13) şi alin.(15) din Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.2 alin.(3) lit.a), lit.b) şi lit.h), art.4 alin.(4), art 6, alin.(1), lit.
k) şi lit. l), art.13 xxxx.(3), art.26 alin.(1) lit.a), lit.b) şi lit.c), alin.(2) şi alin.(3) din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.17 xxxx.(1) lit.c), lit.f), lit.g), lit.h) şi lit.i) din Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.484 alin.(1), alin.(2) şi alin.(3) din Legea 227/2015 Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.30 alin.(1), xxxx.(2), xxxx.(3), alin.(4), alin.(5) şi alin.(6) din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Ordinului preşedintelui ANRSC nr. 112 din 9 iulie 2007 privind aprobarea Contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor;
- prevederile Ordinului preşedintelui ANRSC nr. 109 din 9 iulie 2007 a privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localitatilor;
- prevederile art.5 xxx.xx), art. 129 alin.(2) lit.b) şi alin.(4) lit.c), art.139 alin.(1) şi alin.(3) lit.c) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1 Se aprobă indicele mediu specific de producere a deşeurilor în localitate de 0,29 kg/om/zi.
1
Art.2 (1) Se aprobă instituirea taxelor speciale pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă cât şi pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă,, aferente serviciului public de salubrizare – activitatea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, pentru utilizatori - persoanele fizice(populaţie), în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale, în conformitate cu anexa nr.1 prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
(2) Se aprobă regulamentul taxelor speciale pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă cât şi pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă instituite pentru serviciul public de salubrizare – activitaţea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori," pentru prestaţiile efectuate de către operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI, pentru persoanele fizice, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale, în conformitate cu anexa nr.4 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
(3) Se aprobă tarifele pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă cât şi pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă, aferente serviciului public de salubrizare – activitatea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori" - practicate de operatorul serviciului de salubrizare, în cazul prestaţiilor de care utilizatorii beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare, pentru utilizatorii – alţii decât persoanele fizice, în conformitate cu anexa nr.1 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta;
(4) Se aprobă instituirea taxelor speciale pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, şi sticlă cât şi pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă,, aferente serviciului public de salubrizare – activitatea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulator," pentru utilizatori alţii decât persoanele fizice, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual fără contract/care nu încheie contract de salubrizare cu operatorul serviciului de salubrizare în conformitate cu anexa nr.1 prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
2
(5) Se aprobă regulamentul taxelor speciale pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă cât şi pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă,, aferente serviciului public de salubrizare – activitatea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori" pentru prestaţiile efectuate, către utilizatorii alţii decât persoanele fizice, de către operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI de care beneficiază individual fără contract/care nu încheie contract de salubrizare cu operatorul serviciului de salubrizare, în conformitate cu anexa nr.5 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
(6) Se aprobă cantitatea de deşeuri municipale şi de deşeuri similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, ridicate de la restul utilizatorilor serviciului de salubrizare (agenţi economici, instituţii publice, etc.) alţii decât utilizatorii persoane fizice, care îşi desfăşoară activitatea pe raza localităţii BECENI, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual cu/fără contract, care încheie/ nu încheie contract de salubrizare cu operatorul de salubrizare în conformitate cu anexa nr.2 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
(7) Se aprobă contractul de prestare al serviciului de salubrizare – activitatea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori" – la nivelul U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău, conform cu anexa nr.3a şi 3b la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta;
Art.3 Se aprobă tarifele, pentru serviciul public de salubrizare - activitatea de colectare şi transport al deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora - activitate prestată ocazional de către operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI, practicate de operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare, în conformitate cu anexa nr.1 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta;
Art.4 Tarifele pentru serviciul de salubrizare - activităţile prezentate la art.
2 şi art.3 nu conţin T.V.A.;
3
Art.5 (1) Taxele speciale instituite pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă şi deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă aferente serviciului public de salubrizare – activitatea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulator," atât pentru utilizatori persoane fizice cât şi pentru utilizatori alţii decât persoanele fizice, vor fi instituite şi încasate de către autorităţile administraţiei publice locale ale comunei BECENI şi decontate lunar operatorului serviciului de salubrizare direct din bugetul local, în baza deconturilor şi a facturilor emise.
(2) Diferenţele dintre nivelul taxelor colectate la bugetul local şi cel al facturii emise de operator/(...) pot fi suportate din veniturile proprii ale U.A.T. comuna BECENI, urmând a fi încasate ulterior de la beneficiarii serviciului.
(3) Taxele aferente activităţilor serviciului public de salubrizare, se recuperează de la beneficiari, iar, în caz de neplată, actul administrativ fiscal prin care au fost stabilite şi comunicate taxele devine titlu executoriu la data scadenţei. Prevederile referitoare la executarea silită din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(4) Activităţile serviciului public de salubrizare - activitatea de colectare şi transport al deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora - practicate de operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare, se va realiza doar în baza unui contract de prestare încheiat direct între utilizatori, indiferent de categoria de utilizatori [persoane fizice sau alţii înafara persoanelor fizice (instituţii publice, agenţi economici, persoane fizice autorizate, etc)] şi operator.
(5)Activitatea de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj sau către instalaţiile de neutralizare se realizează indiferent de categoria de utilizatori [persoane fizice sau alţii înafara persoanelor fizice (instituţii publice, agenţi economici, persoane fizice autorizate, etc)], se va realiza doar în baza unui contract de prestare încheiat direct între utilizatori şi operator, la tarife aprobate prin hotărâre a Consiliului local al comunei BECENI.
Art.6 Tarifele şi taxele aferente serviciului de salubrizare – activitatea de "Colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori” incluzând aici, printre altele şi gestionarea deşeurilor altele decât hârtie metal, plastic şi sticlă, includ şi contribuţia pentru economia circulară, prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru deşeurile destinate a fi eliminate prin depozitare.
4
Art. 7 În termen de maxim 6 luni de la adoptarea prezentei hotărâri, operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI pentru activitaţile pentru care are hotărâre de dare în administrare împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, va inventaria toţi utilizatorii de pe raza teritorial administrativă a comunei BECENI.
Art.8 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, HCL BECENI nr. 89/21.12.2016 privind aprobarea contractului de prestare, a tarifului şi taxei speciale pentru serviciul de salubrizare al comunei BECENI, judeţul Buzău şi HCL BECENI nr. 71/19.12.2017 pentru modificarea HCL Beceni nr. 89/21.12.2016 privind aprobarea contractului de prestare, a tarifului şi taxei speciale pentru serviciul de salubrizare al comunei BECENI, judeţul Buzău se abrogă.
Art.9 Orice alte prevederi contrare prevederilor prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea.
Art.10 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Beceni și Serviciul de salubrizare comunei BECENI, judeţul Buzău.
Art.11 Secretarul general al comunei va aduce la cunoştinţa publică şi va transmite instituţiilor interesate prevederile prezentei hotărâri
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ:
Xxxxxx Xxx Xxxxxx
CONTRASEMNEAZĂ
Secretar general, Xxxxx Xxxxxx
Beceni
Nr. 9/30.01.2020
Această hotărâre a fost aprobată de Consiliul local Beceni în şedinţa ordinară din data de 30.01.2020, cu respectarea prevederilor art. 139 alin (1) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 12 voturi ”pentru”, - “împotriva” si - „abţineri”, din numărul total de 12 în funcţie şi 12 consilieri prezenţi la şedinţă.
5
ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BECENI
Anexa nr.1 la HCL nr. 9/30.01.2020
Clasificarea activităţilor în funcţie de modul de contractare, facturare şi plată a contravalorii serviciului de salubrizare prestat
Nr. crt. | Activitatea | Modul de contractare | Modul de facturare / taxe / tarife | Modul de plată | ||||
Utilizatori persoane fizice (Populaţie) | Rest utilizatori (ag. economici, instituţii publice, etc.) | Utilizatori persoane fizice (Populaţie) | Rest utilizatori (ag. economici, instituţii publice, etc.) | Populaţie | Rest utilizato ri (ag. economi ci, instituţii publice, etc.) | |||
1. | Colectarea separată şi | Declaraţie | Pe bază de | - taxa specială | -Tarife, pentru | -Direct | în | -Contract |
transportul separat al | de | contract de | pentru gestionarea | gestionarea | bugetul | - factură | ||
deşeurilor municipale | impunere | prestare a | deşeurilor de hârtie, | deşeurilor altele | local, | pe | - | |
şi al deşeurilor similare | individuală | serviciului | metal, plastic, și | decât cele de hârtie, | baza | de | chitanţă | |
provenind din activităţi | sau | din | de | sticlă, în cazul | metal, plastic, și | chitanţă | / | |
comerciale din | oficiu | salubrizare | prestaţiilor | sticlă, în cazul | Contract | |||
industrie şi instituţii, | / declaraţie | efectuate în | prestaţiilor de care | - factură | ||||
inclusiv fracţii colectate | de | beneficiul întregii | beneficiază | - plata in | ||||
separat, fără a aduce | impunere | comunităţi locale | individual, pe bază | contul | ||||
atingere fluxului de | individuală | persoane fizice - | de contract de | operator | ||||
deşeuri de | sau din | gospodăria cu 1 | prestare a | ului |
echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori | oficiu | pers. (60 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 1 pers. (72 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 2 pers. (120 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor altele | serviciului de salubrizare(colectar e selectivă) (139 lei/mc) -Tarife, pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare (116 lei/mc) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă şi deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă (139 lei/mc, lei/to), în cazul prestaţiilor de care beneficiază | -Direct în bugetul local |
decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 2 pers. (144 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 3 pers. (180 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în | individual fără contract/care nu încheie contract de salubrizare cu operatorul de salubrizare; (taxa se va impune la nivelul tarifelor pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă) * Cantitatea de deşeuri colectată de la fiecare utilizator este cea efectiv produsă şi stabilită împreună cu operatorul sau cantitatea stabilită din oficiu în baza declaraţiei operatorului privind cantitatea de deşeuri colectată dar nu mai puţin de 0,5 mc/lună / utilizator |
beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 3 pers. (216 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 4 sau mai multe persoane, indiferent de numărul acestora. (240 lei/gospodărie/an) - taxa specială pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii |
comunităţi locale persoane fizice - gospodăria cu 4 sau mai multe persoane, indiferent de numărul acestora. (288 lei/gospodărie/an) * în cazul caselor de vacanţă şi asimilate taxele percepute pentru fiecare gospodărie în parte este egală cu cele percepute pentru gospodăria cu 1 persoană. * în cazul în care populaţia nu se prezintă pentru completarea declaraţiilor de impunere privind taxele speciale mai sus enumerate, atunci Primaria, tinând cont de numărul de persoane din fiecare gospodărie, determinat în baza |
situaţiilor existente la Registrul Agricol sau a altor situaţii sau declaraţii, va realiza impunerea populaţiei la nivelul taxei pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale | |||||||
2. | Colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora | Pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | Pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | Tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare (200 lei/to) | Tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare (200 lei/to) | Contract - factură - chitanţă / Contract - factură - plata in contul operatorului | Contract - factură - chitanţă / Contract - factură - plata in contul operator ului |
3. | Colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj | Pe bază de contract de prestare a serviciului de | Pe bază de contract de prestare a serviciului de | Tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de | Tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de | Contract - factură - chitanţă / Contract - factură - | Contract - factură - chitanţă / |
sau către instalaţiile de neutralizare | salubrizare | salubrizare | prestare a serviciului de salubrizare (3,5 lei/kg + 3 lei/km până la locul neutralizării) | prestare a serviciului de salubrizare (3,5 lei/kg + 3 lei/km până la locul neutralizării) | plata in contul operatorului | Contract - factură - plata in contul operator ului | |
4. | Operarea/administrare a staţiilor de transfer pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare | Pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | Pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | Tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare (255 lei/tonă) | Tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare (255 lei/tonă) | Contract - factură - chitanţă / Contract - factură - plata in contul operatorului | Contract - factură - chitanţă / Contract - factură - plata in contul operator ului |
5. | Sortarea deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţiile de sortare | Pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | Pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | Tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare (255 lei/tonă) | Tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare (255 lei/tonă) | Contract - factură - chitanţă / Contract - factură - plata in contul operatorului | Contract - factură - chitanţă / Contract - factură - plata in contul operator ului |
Anexa nr.2 la HCL nr9/30.01.2020
Cantitatea de deşeuri municipale şi de deşeuri similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori contractată de fiecare utilizator alţii decât cei casnici, este cea efectiv produsă şi stabilită împreună cu operatorul, dar nu mai puţin decât cea stabilită în următorul tabel:
0,26 mc/lună
Utilizatori, alţii decât utilizatorii casnici
CONTRACT
Anexa nr. 3a la HCL9/30.01.2020
de prestare a serviciului de salubrizare
– activitatea de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a
aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori –
- utilizatori casnici -
Nr. ........................ din .............................
CAP. I
Părţile contractante
ART. 1
Operator , cu sediul în , , str. ..........., nr.............., jud. BUZĂU, C.U.I / C.I.F. .................., contul nr. ..............................., deschis la
Trezoreria , judeţul BUZĂU, titular a Licenţei nr. …….. din ……….., emisă de
A.N.R.S.C. BUCUREŞTI, reprezentat de ............................, având funcţia de ..............., în calitate de operator/prestator, pe de o parte,
şi
(Se trece dl/dna) ........................., .domiciliat în localitatea ……….........., str. ................. nr. ...., bl ,
sc. ...., judeţul/sectorul .................. … identificat cu C.I./B.I. seria ........., nr. ........, eliberată/eliberat la data de ,
C.N.P. ........), în calitate de utilizator, pe de altă parte, au convenit să încheie prezentul contract de prestări de servicii de colectare a deşeurilor de tip municipal, cu respectarea următoarelor clauze:
CAP. II
Obiectul contractului
ART. 2
Obiectul prezentului contract îl constituie prestarea activităţii de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori.
ART. 3
Operatorul va presta activitatea de ridicare a deşeurilor municipale din locaţia situată în judeţul BUZĂU, comuna BECENI, sat …………………, strada ………………………… nr. ............
ART. 4
(1) Prezentul contract s-a încheiat pentru un număr de persoane.
(2) Forma de executare a prezentului contract este :
- pe baza de grafic lunar.
ART. 5
(1) Contractul de prestare a activităţii de colectare a deşeurilor municipale se încheie între operator şi utilizator pe o durată nedeterminată.
(2) Contractul poate înceta în următoarele cazuri:
a) prin acordul scris al părţilor;
b) prin denunţare unilaterală de utilizator, cu un preaviz de 30 de zile, după achitarea la zi a tuturor debitelor datorate către operator;
c) prin denunţare unilaterală de către operator, în cazul neachitării contravalorii serviciilor prestate în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturii, cu acordul autorităţii administraţiei publice locale care va aplica începând cu data încetării contractului taxa de salubrizare instituită
conform prevederilor Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) în cazul abrogării hotărârii de dare în administrare a serviciului de salubrizare – colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori – a Consiliului Local BECENI.
e) prin reziliere;
f) în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi/sau faliment al operatorului.
(3) Măsura rezilierii contractului se poate lua numai în urma unui preaviz adresat utilizatorului şi se poate pune în aplicare după 15 zile lucrătoare de la data primirii acestuia de către utilizator.
ART. 6
În anexa nr.3 la contract sunt menţionate standardele, normativele şi gradul de continuitate a serviciului, valabile la data semnării contractului.
CAP. III
Drepturile şi obligaţiile operatorului
ART. 7
Operatorul are următoarele drepturi:
a) să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate/contractate, corespunzător tarifului aprobat de autorităţile administraţiei publice locale, determinat în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.;
b) să aplice penalităţi egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen;
c) să asigure echilibrul contractual pe durata contractului de prestări de servicii;
d) să iniţieze modificarea şi completarea contractului de prestare a activităţii de colectare a deşeurilor municipale sau a anexelor acestuia, ori de câte ori apar elemente noi în baza normelor legale, prin acte adiţionale;
e) să solicite autorităţii administraţiei publice locale acordul privind rezilierea contractului, considerarea utilizatorului ca fiind fără contract şi obligarea acestuia la achitarea taxei speciale, instituită pentru astfel de cazuri;
f) să solicite recuperarea debitelor în instanţă. ART. 8
Operatorul are următoarele obligaţii:
a) să asigure prestarea activităţii de colectare a deşeurilor municipale, conform prevederilor contractuale şi cu respectarea regulamentului serviciului de salubrizare, prescripţiilor, normelor şi normativelor tehnice în vigoare;
b) să respecte prevederile reglementărilor emise de autorităţile de reglementare şi autorităţile administraţiei publice locale;
c) să respecte indicatorii de performanţă stabiliţi prin hotărârea de dare în administrare şi precizaţi în regulamentul serviciului de salubrizare, să îmbunătăţească în mod continuu calitatea serviciilor prestate;
d) să înregistreze toate reclamaţiile şi sesizările utilizatorului şi să ia măsurile care se impun în vederea rezolvării acestora, în termen de maximum 30 de zile;
e) să actualizeze împreună cu autorităţile administraţiei publice locale evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări de servicii, în vederea decontării prestaţiei direct din bugetul local pe baza taxelor locale instituite în acest sens;
f) să presteze activitatea de colectare a deşeurilor municipale la toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare;
g) să asigure continuitatea serviciului, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, aşa cum sunt acestea definite prin lege;
h) să verifice integritatea recipientelor de colectare şi să le înlocuiască în termen de maximum două zile de la constatare sau de la sesizarea primită în acest sens, dacă acestea nu mai asigură etanşeitatea;
i) să plătească penalizări în cuantum de 3% pe zi din valoarea facturii curente pentru:
1. întreruperea nejustificată a prestării serviciului;
2. prestarea serviciului sub parametrii de calitate şi cantitate prevăzuţi în contract;
3. neanunţarea întreruperii serviciului sau depăşirea intervalului anunţat;
4. neridicarea deşeurilor la data şi intervalul orar stabilite prin contract;
j) să suplimenteze capacitatea de înmagazinare, inclusiv prin mărirea numărului de recipiente sau containere, în cazul în care se dovedeşte că volumul acestora este insuficient şi se depozitează deşeuri municipale în afara lor;
k) să inscripţioneze recipientele de colectare a deşeurilor municipale, pentru a evita folosirea acestora fără drept, cu un marcaj de identificare realizat astfel încât să nu poate fi şters fără ca prin această operaţie să nu rămână urme vizibile;
l) să colecteze deşeurile folosind autovehicule special echipate pentru transportul deşeurilor menajere;
m) să ridice deşeurile în zilele şi în intervalul orar stabilite;
o) să încarce întreaga cantitate de deşeuri, inclusiv deşeurile municipale amplasate lângă containerele de colectare, şi să lase în stare de curăţenie spaţiul destinat depozitării;
p) în cazul în care în/lângă containerele de colectare sunt depozitare şi deşeuri din construcţii, acestea vor fi colectate separat, după caz, înştiinţând în scris utilizatorul despre acest fapt şi despre suma suplimentară ce va fi facturată pentru colectarea acelor deşeuri;
q) să manipuleze cu grijă recipientele de colectare pentru a evita deteriorarea lor, să aşeze după golire recipientele în poziţie normală, pe locul de unde au fost ridicate. Toate operaţiunile vor fi efectuate astfel încât să se evite producerea zgomotului şi a altor inconveniente pentru utilizator;
r) să aducă la cunoştinţa utilizatorilor modificările de tarif şi alte informaţii necesare, prin adresă ataşată facturii şi prin afişare la utilizatori;
s) să transmită utilizatorului factura cu cel puţin15 zile înainte de data scadenţei înscrisă pe factură.
CAP. IV
Drepturile şi obligaţiile utilizatorului
ART. 9
Utilizatorul are următoarele drepturi:
a) accesibilitate egală şi nediscriminatorie la serviciul public, în condiţii contractuale, în condiţiile contractului de prestare;
b) să i se presteze activitatea de colectare a deşeurilor municipale în ritmul şi la nivelurile stabilite în
contract;
c) să fie dotat de operator cu recipienţi de colectare adecvaţi mijloacelor de transport ale acestuia, după
caz, prin închiriere sau vânzare;
d) să solicite şi să primească, în condiţiile legii şi ale contractului de prestare, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate de către operator prin nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate ori prin prestarea unor servicii inferioare, calitativ şi cantitativ, parametrilor tehnici stabiliţi prin contract sau prin normele tehnice în vigoare;
e) să sesizeze, în scris, autorităţilor administraţiei publice locale şi celei competente orice deficienţe constatate în sfera activităţii de colectare a deşeurilor municipale şi să facă propuneri vizând înlăturarea acestora, îmbunătăţirea activităţii şi creşterea calităţii serviciului.
f) să solicite, să primească şi să utilizeze informaţii privind activitatea de colectare a deşeurilor municipale, despre deciziile luate în legătură cu acest serviciu de către autorităţile administraţiei publice locale,
A.N.R.S.C. sau operator, după caz;
g) să primească răspuns în maximum 30 de zile la sesizările adresate operatorului sau autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la neîndeplinirea unor condiţii contractuale;
h) să se adreseze, individual ori colectiv prin intermediul unor asociaţii reprezentative, autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale ori instanţelor judecătoreşti, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect;
i) să conteste facturile, în scris, când constată încălcarea prevederilor contractual, în termen de maxim 15 zile de la primirea acestora;
j) să renunţe, în condiţiile legii, la serviciile contractate. ART. 10
Utilizatorul are următoarele obligaţii:
a)să respecte prevederile regulamentului serviciului de salubrizare şi clauzele contractului de prestare a activităţii de colectare a deşeurilor municipale;
b)să depoziteze deşeurile municipal în vederea colectării numai în recipienţi compatibili cu sistemul de colectare al operatorului, iar materialele reciclabile se vor colecta astfel:
- hartia şi tipăriturile se vor împacheta;
- cartoanele se vor plia şi lega;
- PET-urile se vor depozita strivite şi fără dop;
- dozele de aluminiu se vor depozita strivite.
c) să achite în termenele stabilite obligaţiile de plată, în conformitate cu prevederile contractului de prestare a activităţii de colectare a deşeurilor municipale; în cazul în care utilizatorul nu intră în posesia unei facturi, acesta se va deplasa la casieria operatorului până la sfârşitul lunii în care nu a primit factura, pentru efectuarea plăţii, solicitând cu această ocazie predarea unui exemplar al facturii;
d) să nu împiedice în niciun fel accesul utilajelor de colectare a deşeurilor la punctele de colectare;
e) să comunice în scris operatorului, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare a elementelor care au stat la baza întocmirii contractului şi să încheie acte adiţionale în legătură cu acestea, modificarea numărului de persoane se comunică de către utilizator trimestrial, dacă este cazul;
f) să suporte costurile de remediere sau înlocuire a recipientelor de precolectare, în cazul deteriorării acestora din vina dovedită a utilizatorului;
g) să asigure preselectarea pe categorii a deşeurilor reciclabile, rezultate din gospodăriile proprii sau din activităţile lucrative pe care le desfăşoară, precum şi depozitarea acestora în containere asigurate de operatorul serviciului de salubrizare în acest scop;
h) să aplice măsuri privind deratizarea şi dezinsecţia, stabilite de autoritatea locală şi de direcţia de sănătate publică teritorială; să igienizeze/dezinfecteze periodic recipieţii de colectare;
i) să accepte întreruperea temporară a prestării serviciului pentru/ca urmare a execuţiei unor lucrări prevăzute în programele de reabilitare, extindere şi modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare;
j) să execute operaţiunea de precolectare în recipientele cu care sunt dotate punctele de colectare, în conformitate cu sistemul de colectare convenit de operator cu autorităţile administraţiei publice locale şi stabilite prin contract. Fracţiunea umedă a deşeurilor va fi depusă obligatoriu în saci de plastic şi apoi în recipientul de colectare destinat special în acest scop;
k) să primească, la cerere, de la operator pungi/saci de plastic pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile;
l) să menţină în stare de curăţenie spaţiile în care se face precolectarea, precum şi recipientele în care se depozitează deşeurile municipale în vederea colectării, dacă acestea se află pe proprietatea lor;
m) să execute operaţiunea de precolectare în condiţii de maximă siguranţă din punctul de vedere al sănătăţii oamenilor şi al protecţiei mediului, astfel încât să nu producă poluare fonică, miros neplăcut şi răspândirea de deşeuri;
n) să nu introducă în recipientele de precolectare deşeuri din categoria celor cu regim special (periculoase, toxice, explozive), animaliere, provenite din construcţii, din toaletarea pomilor sau curăţarea şi întreţinerea spaţiilor verzi ori provenite din îngrijiri medicale care fac obiectul unor tratamente speciale autorizate de direcţiile sanitare veterinare sau de autorităţile de mediu;
o) să asigure curăţenia locurilor de parcare de reşedinţă pe care le au în folosinţă din domeniul public, dacă este cazul, şi să nu efectueze activităţi de reparaţii, întreţinere sau curăţare a autovehiculelor, prin care pot produce scurgerea uleiurilor, carburanţilor şi lubrifianţilor;
p) să asigure accesul de la căile publice până la punctul de colectare al autovehiculelor destinate acestui scop, înlăturând gheaţa, zăpada şi poleiul.
CAP. V
Colectarea deşeurilor municipale, măsurarea prestaţiei activităţii de colectare a deşeurilor municipale
ART. 11
Colectarea deşeurilor municipale se va face în conformitate cu cerinţele stabilite de autorităţile administraţiei publice locale BECENI, prin Regulamentul propriu al serviciului de salubrizare şi al Programului privind ritmicitatea ridicării deşeurilor menajere avizat anual de Direcţia de sănătate Publică a judeţului BUZĂU şi Primar, prin aparatul propriu de specialitate.
Ritmicitatea şi intervalul orar de ridicare a deşeurilor prevăzute pentru acest contract sunt menţionate în Anexa nr.1.
CAP. VI
Tarife, facturare şi modalităţi de plată
ART. 12
(1) Operatorul va practica tarifele aprobate de autoritea administraţiei publice locale BECENI, potrivit prevederilor legale în vigoare.
(2) Stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor se va face potrivit prevederilor legale.
(3) Modificarea tarifelor va fi adusă la cunoştinţă utilizatorilor cu minimum 15 zile înaintea începerii perioadei de facturare.
(4) Tarifele practicate, valabile la încheierea prezentului contract şi pentru care se optează prin încercuirea literei corespunzătoare modului de predare către operator a deşeurilor, pentru colectarea deşeurilor municipale la încheierea contractului este:
a) Tarife, pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare - lei/persoană/lună
(colectare selectivă)
b) Tarife, pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare populaţie -
……. lei/persoană/lună (colectare neselectivă)
ART. 13
(1) Facturarea se face lunar, în baza tarifelor aprobate şi a cantităţilor efective determinate sau estimate potrivit prevederilor contractuale.
(2) Factura va cuprinde elementele de identificare ale fiecărui utilizator, cantităţile facturate, tariful aplicat, inclusiv baza legală.
ART. 14
(1) Factura pentru prestarea serviciului de colectare a deşeurilor municipale se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data primirii facturii; data emiterii facturii, data predării facturii, în cazul în care este transmisă prin delegat, şi data scadenţei se înscriu pe factură.
(2) Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage penalităţi de întârziere, după cum urmează:
a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei;
c) valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.
(3) La plata facturilor restante se face mai întâi stingerea penalităţilor de întârziere, apoi se vas tinge valoarea prestaţiei. Ne rezervăm dreptul de a ceda creanţele nostre uni birou de recuperare de creanţe.
(4) Dacă nu sunt respectaţi termenii prevăzuţi la alin.(3), vom accepta în continuare comenzi numai cu plata în avans, dar numai după stingerea debitului. În cazul nerespectării termenilor impuşi mai sus, ne rezervăm dreptul de a înceta complet prestaţia.
(5) Nerespectarea de către utilizatori a condiţiilor calitative şi cantitative de depozitare, stabilite prin reglementările legale în vigoare, conduce la plata unor penalităţi şi despăgubiri pentru daunele provocate.
ART. 15
Utilizatorul poate efectua plata serviciilor prestate prin următoarele modalităţi:
a) în numerar la casieria operatorului;
b) cu filă CEC;
c) cu ordin de plată;
d) prin internet;
e) alte instrumente de plată convenite de părţi. ART. 16
În funcţie de modalitatea de plată, aceasta se consideră efectuată, după caz, la una dintre următoarele
date:
a) data certificării plăţii de către unitatea bancară a utilizatorului pentru ordinele de plată;
b) data certificată de operator pentru filele CEC sau celelalte instrumente de plată legale;
c) data înscrisă pe chitanţa emisă de casieria operatorului. ART. 17
În cazul în care pe documentul de plată nu se menţionează obiectul plăţii, se consideră achitate facturile
în ordine cronologică.
ART. 18
(1) Facturile şi documentele de plată se transmit de operator la adresa
……………………………..………........ .
(2) Modalitatea de transmiterii a facturii convenită de părţile contractante este: prin delegat / prin poştă
/ prin ridicarea de la operator.
CAP. VII
Răspunderea contractuală
ART. 19
(1) Pentru neexecutarea în tot sau în parte a obligaţiilor contractuale prevăzute în prezentul contract, părţile răspund conform prevederilor Codului civil, ale Codului comercial şi ale celorlalte acte normative în vigoare.
(2) Dacă sumele datorate, inclusiv penalităţile nu au fost achitate în termen de 30 zile calendaristice de la data înscrisă pe factură, operatorul poate suspenda, rezilia executarea contractului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare.
(3) Reluarea prestării serviciului se va face în termen de maximum 3 zile de la efectuarea plăţii, cheltuielile aferente suspendării, respective reluării prestării serviciului, se suportă de utilizator.
(4) Refuzul total sau parţial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator va fi comunicat acestuia în scris, în termen de 10 zile de la data primirii facturii.
CAP. VIII
Forţa majoră ART. 20
(1) Niciuna dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau de executarea în mod necorespunzător, total ori parţial, a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţa majoră.
(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil şi exclude în întregime angajarea răspunderii, dacă a fost cauza exclusivă a prejudiciului.
(3) Operatorul nu raspunde de realizarea serviciului în următoarele cazuri de forţă majoră:
a) Evenimente naturale incontrolabile ( cutremur, erupţia unui vulcan, furtună, inundaţie, incendiu, orice alte catastrofă naturală,etc.)
b) Evenimente sociale (război, atentat terorist, lovitură de stat, greve, instituirea stării de necesitate, orice alte evenimente sociale asimilate forţei majore, etc);
c) Evenimente de natură medicală, sănătate publică, siguranţa alimentelor şi sanitar veterinare [ex.interdicţie de circulaţie (cazuri de gripă aviară, Boala limbii albastre,etc),etc];
d) Orice alte cazuri asimilate forţei majore în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(4) Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice în termen de 5 zile celeilalte părţi producerea evenimentului şi să ia toate măsurile în vederea limitării consecinţelor acestuia, tot astfel se va proceda la încetarea acestuia.
(5) Dacă în termen de 15 zile de la producere evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să pretindă daune-interese.
CAP. IX
Litigii ART. 21
Părţile convin ca toate neînţelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanţii lor.
ART. 22
În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se pot adresa instanţelor judecătoreşti române competente.
CAP. X
Alte clauze ART. 23
În condiţiile nerespectării de către utlizator a prevederilor enunţate la art.10 lit.c), acesta nu se va putea preleva în nicio situaţie, inclusiv în faţa instanţelor de judecată, de neplata contravalorii serviciilor prestate, din culpa operatorului.
ART. 24
…………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………… (Clauzele introduse vor fi stabilite de comun acord între cele două părţi).
CAP. XI
Dispoziţii finale ART. 25
În toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul contract părţile se supun prevederilor legislaţiei specifice în vigoare, ale Codului civil, Codului comercial şi ale altor acte normative incidente.
ART. 26
Prezentul contract se poate modifica cu acordul părţilor, prin acte adiţionale. ART. 27
Anexele fac parte integrantă din prezentul contract. ART. 28
Prezentul contract a fost încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi intră învigoare la data de ............... .
OPERATOR, UTILIZATOR,
………………………..
………………………………………
Anexa nr. 1
la contractul de prestare a serviciului de salubrizare – colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii
colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori – din data de …………….
Puncte de colectare, ritmicitate ridicare deşeuri, dotare cu recipienţi
Nr. crt. | Punct de colectare (adresa) | Nr. pers. | Tip recipient | Nr. recipient | Frecvenţă serviciu/ interval orar |
1. | |||||
Anexa nr. 2
la contractul de prestare a serviciului de salubrizare – activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii,
inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori – din data de …………….
Nr. crt. | Denumirea serviciului | u.m. | Tarife* (lei/pers/lună) | Baza legală |
1. | Activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori: | lei/pers/lună | HCL nr din data de ………… | |
a) Tarife, pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | …….. | |||
b) Tarife, pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | …….. |
*tariful nu include TVA,
OPERATOR, UTILIZATOR,
………………………..
………………………………………
.....................
A. Legislaţia aplicabilă – cu modificările şi completările ulterioare
Nr. crt. | Indicativul actului normativ sau tehnic | Denumirea actului normativ sau tehnic |
1. | Legea nr.101/2006 | Legea serviciului de salubrizare a localităţilor |
2. | Legea nr.51/2006 | Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice |
3. | Legea nr.211/2011 | Legea privind regimul deşeurilor |
4. | H.G. nr. 349/2005 | Hotărâre privind depozitarea deşeurilor |
5. | H.G. nr. 856/2002 | Hotărâre privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusive deşeurile periculoase |
6. | Ordin al preşedintelui A.N.R.S.C. nr.109/2007 | Norme metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor |
7. | Ordin al preşedintelui A.N.R.S.C. nr.112/2007 | Contractul cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor |
8. | HCL BECENI nr………../………… | privind aprobarea modelului contractului de prestare, a tarifelor şi taxelor speciale pentru pentru unele activităţi ale serviciului de salubrizare al U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău |
B. Deşeuri care nu sunt permise în rampă
În conformitate cu H.G. nr. 349/2005, H.G. nr. 856/2002 şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, aprobat prin HG 942/20.12.2017 nu sunt permise în rampă a următoarele deşeuri:
- Deşeuri tehnologice rezultate din abatoare, carmangerii, etc;
- Animale decedate înainte de sacrificare, de la abatoare, carmangerii, etc;
- Cadavrele animalelor de la ecarisaj;
- Reziduuri petroliere rezultate din spălarea cisternelor;
- Pesticide şi alte substanţe toxice periculoase;
- Reziduuri în stare lichidă şi semilichidă;
- Deşeuri spitaliceşti;
- Deşeuri menajere uşor inflamabile.
OPERATOR, UTILIZATOR,
………………………..
………………………………………
.....................
CONTRACT
Anexa nr. 3b la HCL 9/30.01.2020
de prestare a serviciului de salubrizare
– activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a
aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori –
- rest utilizatori, alţii decât utilizatorii casnici (agenţi economici, instituţii, etc.) -
Nr. ...... din .....
CAP. I
Părţile contractante
ART. 1
Operator , cu sediul în , , str. ..........., nr.............., jud. BUZĂU, C.U.I / C.I.F. .................., contul nr. ..............................., deschis la
Trezoreria , judeţul BUZĂU, titular a Licenţei nr. …….. din ……….., emisă de
A.N.R.S.C. BUCUREŞTI, reprezentat de ............................, având funcţia de ..............., în calitate de operator/prestator, pe de o parte,
şi
(Se trece societatea comercială/instituţia/asociaţia de locatari/proprietari/) ......., cu sediul/domiciliat în localitatea ........., str. ........ nr. ...., bl. ...., sc. ...., judeţul/sectorul (Se trece: înmatriculată
la registrul comerţului cu nr. ........., codul fiscal ......., codul unic de înregistrare ........, contul nr , deschis la
......)/(autorizată prin Încheierea judecătorească nr. ......... emisă de Judecătoria ......, cod fiscal ......., cont .......
deschis la ......), reprezentat(ă) de (dacă este cazul) ..........., având calitatea de [Se trece calitatea celui care semnează valabil contractul], în calitate de utilizator, pe de altă parte, au convenit să încheie prezentul contract de prestări de servicii de colectare a deşeurilor de tip municipal, cu respectarea următoarelor clauze:
CAP. II
Obiectul contractului
ART. 2
Obiectul prezentului contract îl constituie prestarea activităţii de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori.
ART. 3
Operatorul va presta activitatea de ridicare a deşeurilor municipale din locaţia situată în judeţul BUZĂU, comuna BECENI, sat …………………, strada ………………………… nr. ............
ART. 4
(1) Prezentul contract s-a încheiat pentru cantităţile fixe/variabile lunare menţionate în anexa nr.1.
(2) Forma de executare a prezentului contract este :
- pe baza de grafic săptămânal, fără confirmare, pentru cantităţi fixe;
- pe bază de grafic săptămânal, cu confirmare, pentru cantităţi variabile.
ART. 5
(1) Contractul de prestare a activităţii de colectare a deşeurilor municipale se încheie între operator şi utilizator pe o durată nedeterminată.
(2) Contractul poate înceta în următoarele cazuri:
a) prin acordul scris al părţilor;
b) prin denunţare unilaterală de utilizator, cu un preaviz de 30 de zile, în baza unor motive temeinic întemeiate, situaţie în care utilizatorul va achita debitele la zi inclusive pe luna în care are loc rezilierea. Agenţii economici vor face dovada cu acte justificative emise de către Oficiul Registrului Comerţului a încetării sau suspendării în orice mod a activităţii la sediul social sau la punctele de lucru;
c) prin denunţare unilaterală de către operator, în cazul neachitării contravalorii serviciilor prestate în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturii, cu acordul autorităţii administraţiei publice locale care va aplica începând cu data încetării contractului taxa de salubrizare instituită conform prevederilor Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) în cazul abrogării hotărârii de dare în administrare a serviciului de salubrizare – activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori – a Consiliului Local BECENI.
e) prin reziliere;
f) în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi/sau faliment al operatorului.
(3) Măsura rezilierii contractului se poate lua numai în urma unui preaviz adresat utilizatorului şi se poate pune în aplicare după 15 zile lucrătoare de la data primirii acestuia de către utilizator.
ART. 6
În anexa nr.3 la contract sunt menţionate standardele, normativele şi gradul de continuitate a serviciului, valabile la data semnării contractului.
CAP. III
Drepturile şi obligaţiile operatorului ART. 7
Operatorul are următoarele drepturi:
a) să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate/contractate, corespunzător tarifului aprobat de autorităţile administraţiei publice locale, determinat în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.;
b) să aplice penalităţi egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen;
c) să asigure echilibrul contractual pe durata contractului de prestări de servicii;
d) să iniţieze modificarea şi completarea contractului de prestare a activităţii de colectare a deşeurilor municipale sau a anexelor acestuia, ori de câte ori apar elemente noi în baza normelor legale, prin acte adiţionale;
e) să solicite autorităţii administraţiei publice locale acordul privind rezilierea contractului, considerarea utilizatorului ca fiind fără contract şi obligarea acestuia la achitarea taxei speciale, instituită pentru astfel de cazuri;
f) să solicite recuperarea debitelor în instanţă. ART. 8
Operatorul are următoarele obligaţii:
a) să asigure prestarea activităţii de colectare a deşeurilor municipale, conform prevederilor contractuale şi cu respectarea regulamentului serviciului de salubrizare, prescripţiilor, normelor şi normativelor tehnice în vigoare;
b) să respecte prevederile reglementărilor emise de autorităţile de reglementare şi autorităţile administraţiei publice locale;
c) să respecte indicatorii de performanţă stabiliţi prin hotărârea de dare în administrare şi precizaţi în regulamentul serviciului de salubrizare, să îmbunătăţească în mod continuu calitatea serviciilor prestate;
d) să înregistreze toate reclamaţiile şi sesizările utilizatorului şi să ia măsurile care se impun în vederea rezolvării acestora, în termen de maximum 30 de zile;
e) să actualizeze împreună cu autorităţile administraţiei publice locale evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări de servicii, în vederea decontării prestaţiei direct din bugetul local pe baza taxelor locale instituite în acest sens;
f) să presteze activitatea de colectare a deşeurilor municipale la toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare;
g) să asigure continuitatea serviciului, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, aşa cum sunt acestea definite prin lege;
h) să verifice integritatea recipientelor de colectare şi să le înlocuiască în termen de maximum două zile de la constatare sau de la sesizarea primită în acest sens, dacă acestea nu mai asigură etanşeitatea;
i) să plătească penalizări în cuantum de 3% pe zi din valoarea facturii curente pentru:
1. întreruperea nejustificată a prestării serviciului;
2. prestarea serviciului sub parametrii de calitate şi cantitate prevăzuţi în contract;
3. neanunţarea întreruperii serviciului sau depăşirea intervalului anunţat;
4. neridicarea deşeurilor la data şi intervalul orar stabilite prin contract;
j) să suplimenteze capacitatea de înmagazinare, inclusiv prin mărirea numărului de recipiente sau containere, în cazul în care se dovedeşte că volumul acestora este insuficient şi se depozitează deşeuri municipale în afara lor;
k) să inscripţioneze recipientele de colectare a deşeurilor municipale, pentru a evita folosirea acestora fără drept, cu un marcaj de identificare realizat astfel încât să nu poate fi şters fără ca prin această operaţie să nu rămână urme vizibile;
l) să colecteze deşeurile folosind autovehicule special echipate pentru transportul deşeurilor menajere;
m) să ridice deşeurile în zilele şi în intervalul orar stabilite;
o) să încarce întreaga cantitate de deşeuri, inclusiv deşeurile municipale amplasate lângă containerele de colectare, şi să lase în stare de curăţenie spaţiul destinat depozitării;
p) în cazul în care în/lângă containerele de colectare sunt depozitare şi deşeuri din construcţii, acestea vor fi colectate separat, după caz, înştiinţând în scris utilizatorul despre acest fapt şi despre suma suplimentară ce va fi facturată pentru colectarea acelor deşeuri;
q) să manipuleze cu grijă recipientele de colectare pentru a evita deteriorarea lor, să aşeze după golire recipientele în poziţie normală, pe locul de unde au fost ridicate. Toate operaţiunile vor fi efectuate astfel încât să se evite producerea zgomotului şi a altor inconveniente pentru utilizator;
r) să aducă la cunoştinţa utilizatorilor modificările de tarif şi alte informaţii necesare, prin adresă ataşată facturii şi prin afişare la utilizatori;
s) să transmită utilizatorului factura cu cel puţin15 zile înainte de data scadenţei înscrisă pe factură. CAP. IV
Drepturile şi obligaţiile utilizatorului ART. 9
Utilizatorul are următoarele drepturi:
a) accesibilitate egală şi nediscriminatorie la serviciul public, în condiţii contractuale, în condiţiile contractului de prestare;
b) să i se presteze activitatea de colectare a deşeurilor municipale în ritmul şi la nivelurile stabilite în
contract;
c) să fie dotat de operator cu recipienţi de colectare adecvaţi mijloacelor de transport ale acestuia, după
caz, prin închiriere sau vânzare;
d) să solicite şi să primească, în condiţiile legii şi ale contractului de prestare, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate de către operator prin nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate ori prin prestarea unor servicii inferioare, calitativ şi cantitativ, parametrilor tehnici stabiliţi prin contract sau prin normele tehnice în vigoare;
e) să sesizeze, în scris, autorităţilor administraţiei publice locale şi celei competente orice deficienţe constatate în sfera activităţii de colectare a deşeurilor municipale şi să facă propuneri vizând înlăturarea acestora, îmbunătăţirea activităţii şi creşterea calităţii serviciului.
f) să solicite, să primească şi să utilizeze informaţii privind activitatea de colectare a deşeurilor municipale, despre deciziile luate în legătură cu acest serviciu de către autorităţile administraţiei publice locale,
A.N.R.S.C. sau operator, după caz;
g) să primească răspuns în maximum 30 de zile la sesizările adresate operatorului sau autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la neîndeplinirea unor condiţii contractuale;
h) să se adreseze, individual ori colectiv prin intermediul unor asociaţii reprezentative, autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale ori instanţelor judecătoreşti, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect;
i) să conteste facturile, în scris, când constată încălcarea prevederilor contractual, în termen de maxim 15 zile de la primirea acestora;
j) să renunţe, în condiţiile legii, la serviciile contractate. ART. 10
Utilizatorul are următoarele obligaţii:
a)să respecte prevederile regulamentului serviciului de salubrizare şi clauzele contractului de prestare a activităţii de colectare a deşeurilor municipale;
b)să depoziteze deşeurile municipal în vederea colectării numai în recipienţi compatibili cu sistemul de colectare al operatorului, iar materialele reciclabile se vor colecta astfel:
- hartia şi tipăriturile se vor împacheta;
- cartoanele se vor plia şi lega;
- PET-urile se vor depozita strivite şi fără dop;
- dozele de aluminiu se vor depozita strivite.
c) să achite în termenele stabilite obligaţiile de plată, în conformitate cu prevederile contractului de prestare a activităţii de colectare a deşeurilor municipale; în cazul în care utilizatorul nu intră în posesia unei facturi, acesta se va deplasa la casieria operatorului până la sfârşitul lunii în care nu a primit factura, pentru efectuarea plăţii, solicitând cu această ocazie predarea unui exemplar al facturii;
d) să nu împiedice în niciun fel accesul utilajelor de colectare a deşeurilor la punctele de colectare;
e) să comunice în scris operatorului, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare a elementelor care au stat la baza întocmirii contractului şi să încheie acte adiţionale în legătură cu acestea, modificarea numărului de persoane se comunică de către utilizator trimestrial, dacă este cazul;
f) să suporte costurile de remediere sau înlocuire a recipientelor de precolectare, în cazul deteriorării acestora din vina dovedită a utilizatorului;
g) să asigure preselectarea pe categorii a deşeurilor reciclabile, rezultate din gospodăriile proprii sau din activităţile lucrative pe care le desfăşoară, precum şi depozitarea acestora în containere asigurate de operatorul serviciului de salubrizare în acest scop;
h) să aplice măsuri privind deratizarea şi dezinsecţia, stabilite de autoritatea locală şi de direcţia de sănătate publică teritorială; să igienizeze/dezinfecteze periodic recipieţii de colectare;
i) să accepte întreruperea temporară a prestării serviciului pentru/ca urmare a execuţiei unor lucrări prevăzute în programele de reabilitare, extindere şi modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare;
j) să execute operaţiunea de precolectare în recipientele cu care sunt dotate punctele de colectare, în conformitate cu sistemul de colectare convenit de operator cu autorităţile administraţiei publice locale şi stabilite prin contract. Fracţiunea umedă a deşeurilor va fi depusă obligatoriu în saci de plastic şi apoi în recipientul de colectare destinat special în acest scop;
k) să primească, la cerere, de la operator pungi/saci de plastic pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile;
l) să menţină în stare de curăţenie spaţiile în care se face precolectarea, precum şi recipientele în care se depozitează deşeurile municipale în vederea colectării, dacă acestea se află pe proprietatea lor;
m) să execute operaţiunea de precolectare în condiţii de maximă siguranţă din punctul de vedere al sănătăţii oamenilor şi al protecţiei mediului, astfel încât să nu producă poluare fonică, miros neplăcut şi răspândirea de deşeuri;
n) să nu introducă în recipientele de precolectare deşeuri din categoria celor cu regim special (periculoase, toxice, explozive), animaliere, provenite din construcţii, din toaletarea pomilor sau curăţarea şi întreţinerea spaţiilor verzi ori provenite din îngrijiri medicale care fac obiectul unor tratamente speciale autorizate de direcţiile sanitare veterinare sau de autorităţile de mediu;
o) să asigure curăţenia locurilor de parcare de reşedinţă pe care le au în folosinţă din domeniul public, dacă este cazul, şi să nu efectueze activităţi de reparaţii, întreţinere sau curăţare a autovehiculelor, prin care pot produce scurgerea uleiurilor, carburanţilor şi lubrifianţilor;
p) să asigure accesul de la căile publice până la punctul de colectare al autovehiculelor destinate acestui scop, înlăturând gheaţa, zăpada şi poleiul.
q) să desemneze şi să comunice în scris operatorului persoanele împuternicite pentru rezolvarea problemelor curente legate execuţia contractului, confirmarea prin semnătură a lucrării prestate de operator, primirea/preluarea facturilor emise de operator.
CAP. V
Colectarea deşeurilor municipale, măsurarea prestaţiei activităţii de colectare a deşeurilor municipale ART. 11
Colectarea deşeurilor municipale se va face în conformitate cu cerinţele stabilite de autorităţile administraţiei publice locale BECENI, prin Regulamentul propriu al serviciului de salubrizare şi al Programului privind ritmicitatea ridicării deşeurilor menajere avizat anual de Direcţia de sănătate Publică a judeţului BUZĂU şi Primar, prin aparatul propriu de specialitate.
Ritmicitatea şi intervalul orar de ridicare a deşeurilor prevăzute pentru acest contract sunt menţionate în Anexa nr.1.
CAP. VI
Tarife, facturare şi modalităţi de plată ART. 12
(1) Operatorul va practica tarifele aprobate de autoritea administraţiei publice locale BECENI, potrivit prevederilor legale în vigoare.
(2) Stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor se va face potrivit prevederilor legale.
(3) Modificarea tarifelor va fi adusă la cunoştinţă utilizatorilor cu minimum 15 zile înaintea începerii perioadei de facturare.
(4) ) Tarifele practicate, valabile la încheierea prezentului contract şi pentru care se optează prin încercuirea literei corespunzătoare modului de predare către operator a deşeurilor, pentru colectarea deşeurilor municipale la încheierea contractului este:
a) Tarife, pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare - ....... lei/mc sau lei/to
(colectare selectivă)
b) Tarife, pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare - ……….
lei/mc sau lei/to (colectare neselectivă)
ART. 13
(1) Facturarea se face lunar, în baza tarifelor aprobate şi a cantităţilor efective determinate sau estimate potrivit prevederilor contractuale.
(2) Factura va cuprinde elementele de identificare ale fiecărui utilizator, cantităţile facturate, tariful aplicat, inclusiv baza legală.
ART. 14
(1) Factura pentru prestarea serviciului de colectare a deşeurilor municipale se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data primirii facturii; data emiterii facturii, data predării facturii, în cazul în care este transmisă prin delegat, şi data scadenţei se înscriu pe factură.
(2) Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage penalităţi de întârziere, după cum urmează:
a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei;
c) valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.
(3) La plata facturilor restante se face mai întâi stingerea penalităţilor de întârziere, apoi se vas tinge valoarea prestaţiei. Ne rezervăm dreptul de a ceda creanţele nostre uni birou de recuperare de creanţe.
(4) Dacă nu sunt respectaţi termenii prevăzuţi la alin.(3), vom accepta în continuare comenzi numai cu plata în avans, dar numai după stingerea debitului. În cazul nerespectării termenilor impuşi mai sus, ne rezervăm dreptul de a înceta complet prestaţia.
(5) Nerespectarea de către utilizatori a condiţiilor calitative şi cantitative de depozitare, stabilite prin reglementările legale în vigoare, conduce la plata unor penalităţi şi despăgubiri pentru daunele provocate.
ART. 15
Utilizatorul poate efectua plata serviciilor prestate prin următoarele modalităţi:
a) în numerar la casieria operatorului;
b) cu filă CEC;
c) cu ordin de plată;
d) prin internet;
e) alte instrumente de plată convenite de părţi. ART. 16
În funcţie de modalitatea de plată, aceasta se consideră efectuată, după caz, la una dintre următoarele
date:
a) data certificării plăţii de către unitatea bancară a utilizatorului pentru ordinele de plată;
b) data certificată de operator pentru filele CEC sau celelalte instrumente de plată legale;
c) data înscrisă pe chitanţa emisă de casieria operatorului. ART. 17
În cazul în care pe documentul de plată nu se menţionează obiectul plăţii, se consideră achitate facturile în ordine cronologică.
ART. 18
(1) Facturile şi documentele de plată se transmit de operator la adresa
……………………………..………........ .
(2) Modalitatea de transmiterii a facturii convenită de părţile contractante este: prin delegat / prin poştă / prin ridicarea de la operator.
(3) Factura expediată prin poştă se va considera primită şi confirmată de utilizator de 2 zile faţă de data ştampilei aplicată de Compania Naţională Poşta Română, pe borderoul de prezentare a plicurilor cu facturi, în cazul în care plicul conţinând factura nu a fost returnat de instituţia sus menţionată.
(4) Persoana de contact stabilită de utilizator este şi poate
fi contactată la adresa …………………………………………………….…….. şi telefonul …………………… .
CAP. VII
Răspunderea contractuală ART. 19
(1) Pentru neexecutarea în tot sau în parte a obligaţiilor contractuale prevăzute în prezentul contract, părţile răspund conform prevederilor Codului civil, ale Codului comercial şi ale celorlalte acte normative în vigoare.
(2) Dacă sumele datorate, inclusiv penalităţile nu au fost achitate în termen de 30 zile calendaristice de la data înscrisă pe factură, operatorul poate suspenda, rezilia executarea contractului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare.
(3) Reluarea prestării serviciului se va face în termen de maximum 3 zile de la efectuarea plăţii, cheltuielile aferente suspendării, respective reluării prestării serviciului, se suportă de utilizator.
(4) Refuzul total sau parţial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator va fi comunicat acestuia în scris, în termen de 10 zile de la data primirii facturii.
CAP. VIII
Forţa majoră
ART. 20
(1) Niciuna dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau de executarea în mod necorespunzător, total ori parţial, a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţa majoră.
(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil şi exclude în întregime angajarea răspunderii, dacă a fost cauza exclusivă a prejudiciului.
(3) Operatorul nu raspunde de realizarea serviciului în următoarele cazuri de forţă majoră:
a) Evenimente naturale incontrolabile ( cutremur, erupţia unui vulcan, furtună, inundaţie, incendiu, orice alte catastrofă naturală,etc.)
b) Evenimente sociale (război, atentat terorist, lovitură de stat, greve, instituirea stării de necesitate, orice alte evenimente sociale asimilate forţei majore, etc);
c) Evenimente de natură medicală, sănătate publică, siguranţa alimentelor şi sanitar veterinare [ex.interdicţie de circulaţie (cazuri de gripă aviară, Boala limbii albastre,etc),etc];
d) Orice alte cazuri asimilate forţei majore în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(4) Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice în termen de 5 zile celeilalte părţi producerea evenimentului şi să ia toate măsurile în vederea limitării consecinţelor acestuia, tot astfel se va proceda la încetarea acestuia.
(5) Dacă în termen de 15 zile de la producere evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să pretindă daune-interese.
CAP. IX
Litigii ART. 21
Părţile convin ca toate neînţelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanţii lor.
ART. 22
În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se pot adresa instanţelor judecătoreşti române competente.
CAP. X
Alte clauze ART. 23
În condiţiile nerespectării de către utlizator a prevederilor enunţate la art.10 lit.c), acesta nu se va putea preleva în nicio situaţie, inclusiv în faţa instanţelor de judecată, de neplata contravalorii serviciilor prestate, din culpa operatorului.
ART. 24
………………………………(Clauzele introduse vor fi stabilite de comun acord între cele două părţi).
CAP. XI
Dispoziţii finale ART. 25
În toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul contract părţile se supun prevederilor legislaţiei specifice în vigoare, ale Codului civil, Codului comercial şi ale altor acte normative incidente.
ART. 26
Prezentul contract se poate modifica cu acordul părţilor, prin acte adiţionale. ART. 27
Anexele fac parte integrantă din prezentul contract. ART. 28
Prezentul contract a fost încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi intră învigoare la data de ............... .
OPERATOR, UTILIZATOR,
………………………..
Anexa nr. 1
la contractul de prestare a serviciului de salubrizare – de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi
acumulatori – din data de …………….
Puncte de colectare, ritmicitate ridicare deşeuri, dotare cu recipienţi
Nr. crt. | Punct de colectare (adresa) | Nr. pers. | Tip recipient | Nr. recipient | Frecvenţă serviciu/ interval orar |
1. | |||||
Anexa nr. 2
la contractul de prestare a serviciului de salubrizare – activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii,
inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori – din data de …………….
Nr. crt. | Denumirea serviciului | u.m. | Tarif (lei/mc) sau (lei/to) | Baza legală |
1. | Activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori | mc | HCL nr………. din data de ………… | |
a) Tarife, pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | ……… lei/mc sau ……lei/to | |||
b) Tarife, pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare | …….. lei/mc sau ……….lei/to |
*tariful nu include TVA, operatorul nefiind plătitor de TVA.
OPERATOR, UTILIZATOR,
………………………..
………………………………………
A. Legislaţia aplicabilă – cu modificările şi completările ulterioare
Nr. crt. | Indicativul actului normativ ssau tehnic | Denumirea actului normativ sau tehnic |
1. | Legea nr.101/2006 | Legea serviciului de salubrizare a localităţilor |
2. | Legea nr.51/2006 | Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice |
3. | Legea nr.211/2011 | Legea privind regimul deşeurilor |
4. | H.G. nr. 349/2005 | Hotărâre privind depozitarea deşeurilor |
5. | H.G. nr. 856/2002 | Hotărâre privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusive deşeurile periculoase |
6. | Ordin al preşedintelui A.N.R.S.C. nr.109/2007 | Norme metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor |
7. | Ordin al preşedintelui A.N.R.S.C. nr.112/2007 | Contractul cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor |
8. | HCL BECENI nr………../……… | privind aprobarea modelului contractului de prestare, a tarifelor şi taxelor speciale pentru pentru unele activităţi ale serviciului de salubrizare al U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău |
A. Deşeuri care nu sunt permise în rampă
În conformitate cu H.G. nr. 349/2005, H.G. nr. 856/2002 şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, aprobat prin HG 942/20.12.2017 nu sunt permise în rampă a următoarele deşeuri:
- Deşeuri tehnologice rezultate din abatoare, carmangerii, etc;
- Animale decedate înainte de sacrificare, de la abatoare, carmangerii, etc;
- Cadavrele animalelor de la ecarisaj;
- Reziduuri petroliere rezultate din spălarea cisternelor;
- Pesticide şi alte substanţe toxice periculoase;
- Reziduuri în stare lichidă şi semilichidă;
- Deşeuri spitaliceşti;
- Deşeuri menajere uşor inflamabile.
OPERATOR, UTILIZATOR,
………………………..
………………………………………
.....................
Anexa nr.4 la HCL nr. 9/30.01.2020
REGULAMENT
privind taxele speciale pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă cât şi pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă instituite pentru serviciul public de salubrizare – activitaţea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori," pentru prestaţiile efectuate de către operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI, pentru persoanele fizice, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale
I. Dispoziţii generale
Art. 1 – (1) Serviciul de salubrizare cuprinde următoarele activităţi: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori.
(2) Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor, având următoarele atribuţii în domeniu: stabilirea taxelor speciale şi aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare
(3) Finanţarea cheltuielilor de funcţionare, reabilitare şi dezvoltare a serviciului de salubrizare şi a cheltuielilor de investiţii pentru realizarea infrastructurii aferente acestuia se face cu respectarea legislaţiei în vigoare privind finanţele publice locale, în ceea ce priveşte iniţierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, a principiilor prevăzute la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, republicată, precum şi a următoarelor principii: recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe speciale sau, după caz, subvenţii de la bugetul local, a costurilor de operare şi a investiţiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de salubrizare
(4) În funcţie de natura activităţilor prestate, atât în cazul gestiunii directe, cât şi în cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea finanţării serviciului de salubrizare, utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin: taxe speciale, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale.
Art. 2 - Utilizatori ai serviciului de salubrizare: comunităţile locale considerate în întregul lor, în cazul activităţilor specifice serviciului public de salubrizare prestate de către operatori a căror contravaloare se achită de autorităţile administraţiei publice locale de la bugetul local.
Art. 3 - Utilizatori ai serviciului de salubrizare ce sunt supuşi impunerii prin taxa specială de salubrizare sunt persoanele fizice care beneficiază de serviciul de salubrizare activitatea de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, şi anume:
1.persoanele fizice proprietari de imobile;
2.persoanele fizice care au calitatea de locatar(chiriaş/utilizator), comodatar;
3.persoanele fizice pentru deşeurile generate la clădirea de domiciliu sau la altă clădire atunci când aceasta este diferită de cea de la adresa de domiciliu;
4.persoanele fizice care au în administrare, folosintă, concesiune, închiriere imobile aflate în proprietatea statului sau a U.A.T. comuna BECENI.
Art. 4 – (1) În situatia în care proprietarul clădirii prezintă, după caz, contractul de închirire /leasing financiar /comodat
/concesiune/folosintă/administrare, cu data certă, taxa specială de salubrizare se datorează de către persoanele fizice (locatar/comodatar/etc) care au încheiate, după caz, acel contract administrare, folosintă, concesiune, închiriere imobile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, a statului sau a U.A.T. comuna BECENI.
(2) Sunt considerate ca fiind, după caz, închiriate, date în comodat, concesiune, administrare, folosinţă numai acele clădiri pentru care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele conditii:
a) proprietarul, în calitatea sa de locator, are după caz,contract de închiriere/comodat/ administrare/ concesiune/ leasing financiar/folosinţă, încheiat în formă scrisă;
b) contractul prevăzut la lit. a) are dată certă;
c) locatarul, nu este membru al familiei locatorului.
(3) Taxa specială de salubrizare se datorează de utilizatori în functie de numărul de persoane din fiecare unitate locativă (gospodărie) (gospodării cu o persoană, gospodării cu două sau mai multe persoane indiferent de numărul lor, gospodării de vacanţă şi asimilate - 1/1 din taxa aferenta gospodăriilor cu o persoană,) care locuiesc la o anumită adresă.
(4) Proprietarul locuintei are obligatia depunerii declaratiei in vederea stabilirii taxei speciale de salubrizare, conform anexei nr.1 la prezentul regulament, cuprinzand toate persoanele care locuiesc Ia acea adresa (membri de familie, rude, chiriasi, flotanti, etc.).
(5) In situatia in care proprietarii persoane fizice detin mai multe imobile cu destinatie de locuinta in proprietate vor depune o declaratie pentru fiecare imobil cu numarul de persoane care locuiesc in acesta.
(6) Pentru imobilele cu destinatie de locuinta proprietatea persoanelor fizice care sunt inchiriate/date in folosinta altor persoane fizice, obligatia de a declara si achita taxa revine chiriaşului/comodatarului, etc. imobilului.
II. Stabilirea taxei speciale de salubrizare
Art. 5 - Autorităţile administraţiei publice locale ale U.A.T. comuna BECENI, împreună cu operatorul serviciului de salubrizare au obligatia să tină, evidenta tuturor utilizatorilor de la nivelul U.A.T. comuna BECENI.
Art. 6 - Operatorul serviciului de salubrizare are obligatia să identifice utilizatorii care beneficiază de prestatia serviciului de salubrizare, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale ale U.A.T. comuna BECENI, în condiţiile legii.
Art. 7 (1) Stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice se face pe baza declaratiei acestora. Impunerea din oficiu se face, în condiţiile în care aceştia nu depun declaraţia de impunere, în baza documentelor de care administraţia comunei BECENI dispune la data respectivă (evidenţa populaţiei, registrul agricol, etc.), caz în care se va impune taxa specială la nivelul taxei pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale persoane fizice.
(2) În vederea stabilirii taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020, declaraţiile se vor depune începând cu data de 01.01.2020 până la data de 20.02.2020.
(3) Formularul declaratiei pentru stabilirea taxei speciale pentru salubrizare, pentru anul 2020, este prevăzut în anexa nr.1 la prezentul regulament, parte integrantă a acestuia.
(4) Declaratiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020 însoţite de copii după actele de identitate se depun de persoanele care au obligaţia datorării, în două exemplare la Compartimentul impozite şi taxe din cadrul Primăriei comunei BECENI.
(5) Declaratiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare depuse initial vor putea fi modificate ulterior pe parcursul anului, prin depunerea unor noi declaratii in termen de 30 de zile de la data aparitiei oricarei modificari a datelor din declaratia initiala (modificari ale numarului de persoane prevazut la art. 4, dovedite cu documentele prevazute de legislatia in vigoare), urmand ca modificarea taxei de salubrizare sa se efectueze incepand cu data de întâi a lunii urmatoare celei in care s-a produs modificarea, dovedita cu inscrisuri justificative.
(6) In situatia nedepunerii declaratiei pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare, obligatia de plata se va stabili din oficiu pe baza estimarii unui numar de cel puţin egal cu 2 persoane pentru fiecare gospodărie, urmand sa fie modificata la depunerea ulterioara a declaratiei.
(7) Stabilirea taxei speciale de salubrizare se face prin decizii de impunere, conform cu anexa nr.2 la prezentul regulament.
(8) Taxa specială se impune de către organul fiscal în condiţiile legii.
(9) În cazul neprimirii deciziei de impunere pana la finele primului trimestru, obligatia de plata subzistă, contribuabilii persoane fizice având posibilitatea de a consulta site-ul/avizierul Primariei BECENI.
(10) Cuantumul taxei speciale de salubrizare se va publica la avizier şi pe site-ul Primariei comunei BECENI, judeţul Buzău.
(11) Nedepunerea declaratiilor sau depunerea acestora peste termen constituie contraventie si se sanctioneaza in conditiile legii.
(12) Contraventiilor prevazute li se aplica dispozitiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv posibilitatea achitarii pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal.
Art.8. ( 1 ) Cuantumul taxei de salubrizare, pentru beneficiarii serviciului de salubrizare, este stabilită prin hotărâre a consiliului local al comunei BECENI.
Art.9. ( 1 ) Taxa de salubrizare se plateste anual, in patru rate egale, cu urmatoarele termene de plata:
31 martie, pentru lunile: ianuarie, februarie, martie; 30 iunie, pentru lunile: aprilie, mai, iunie;
30 septembrie, pentru lunile: iulie, august, septembrie,
31 decembrie, pentru lunile: octombrie, noiembrie si decembrie
(2) Taxa se calculează/datorează proporţional cu numărul de luni rămase din an.
(3) Taxa achitată anticipat se restituie la cerere în cazul schimbării domiciliului în altă localitate.
(4) Taxa specială de salubrizare plătită în plus se compensează sau se restituie, după caz, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
(5) Persoanele fizice care dobandesc/finalizează clădiri dupa data depunerii declaratiei prevazuta la art. 7 au obligatia depunerii declaratiei in termen de 30 de zile de la data urmatoare celei in care au dobandit/finalizat clădirea.
(6) Neplata taxei speciale de salubrizare la termenele stabilite atrage dupa sine calculul si plata majorarilor de intarziere in cuantumul si conditiile prevazute de Codul de procedura fiscala, precum si aplicarea masurilor de executare silita in conformitate cu prevederile legislatiei fiscale in vigoare, în conformitate cu anexa nr.3 la prezentul regulament.
Art.10 ( 1 ) Cetatenilor care fac dovada domiciliului stabil in alta localitate sau care lipsesc din localitate cel putin 90 de zile consecutive si dovedesc acest fapt cu documente justificative de tip viza de flotant, contracte de munca in alta localitate sau in strainatate, adeverinte de internare in spitale din alte localitati, adeverinta de student/elev, act de rezidenta sau alte documente justificative, li se va recalcula taxa de salubrizare datorata.
(2) In caz de deces/instrainare a imobilului taxa de salubrizare va fi sistata incepand cu data de intai a lunii urmatoare.
(3)Sistarea obligatiei de plata a taxei speciale se face pe baza de cerere insotita de documente justificative.
(4) Eliberarea autorizatiilor de construire/desfiintare de catre Primaria comunei BECENI va fi conditionata de existenta unui contract de prestari servicii incheiat cu operatorul de salubrizare, pentru colectarea deşeurilor rezultate din construirea/refacerea cladirilor, din demolari si constructii.
Art.11 Destinatia taxei speciale de salubrizare este acoperirea serviciilor prestate de catre operatorul de salubritate, in limita sumei incasate.
Art.12 Prevederile prezentului Regulament se completeaza cu prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modicarile si completarile ulterioare si ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.
Anexa nr.1 la regulamentul – persoane fizice
DECLARAŢIE
privind stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru persoane fizice Subsemnatul (a) (Nume şi Prenume) , C.N.P
domiciliat/ă în , proprietar al imobilului situat în sat , comuna
BECENI, judeţul Buzău, str. , nr. _, bl. sc. , ap. , având cont deschis la Banca
, cont nr. , declar pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile prevăzute de
legea penală pentru cei ce fac declaraţii mincinoase, că la adresa mai sus menţionată locuiesc un număr de
sau nu am alte proprietăţi.
persoane şi că am
Totalul de persoane menţionate, care locuiesc la adresa proprietăţii mai sus menţionate, este compus din:
Nr.crt | Nume şi Prenume | Categorie persoane | CNP | Taxa specială lei/lună/lo cuitor | Număr luni | Taxa specială datorată | Termen de plată | ||
Membri familie | Chiriaşi | Alte | |||||||
1. | |||||||||
2. | |||||||||
3. | |||||||||
4. | |||||||||
..... | |||||||||
n. |
BECENI, Nume şi Prenume (în clar)
Data / / 2019
Semnătură
Declaraţia se face pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile prevăzute de legea penală pentru cei care fac declaraţii mincinoase.
Declaraţia prezentă reprezintă titlu de creanţă şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia, în condiţiile legii. Declaraţia se depune la sediul Primăriei comunei BECENI, cu sediul în sat BECENI, comuna BECENI, jud. Buzău
Anexa nr.2 la regulament – persoane fizice
DECIZIE
privind stabilirea taxei speciale de salubrizare
Numele şi prenumele
Domiciliul : România/ , judeţul , codul poştal ,
municipiul/oraş/comună/ sat/sector ,
str. , nr. , bl. ,et. , ap. , C.U.I / C.I.F. ,
ROL NOMINAL
în conformitate cu prevederile HCL BECENI nr. din data de privind aprobarea aprobarea modelului contractului de prestare, a tarifelor şi taxelor speciale pentru unele activităţi ale serviciului de salubrizare al U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău, vă aducem la cunoştinţă că aveţi următoarele obligaţii de plată privind taxa specială de salubrizare datorată de utilizatori, persoane fizice, care beneficiază de prestaţii efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale a comunei BECENI, judeţul Buzău,
Nr.c rt. | Adresa imobilului unde se beneficiază de serviciul de salubrizare | Număr persoane / Cantitate de deşeuri (mc) | Taxa specială -lei/lună/pers.gospodărie |
Taxa specială de salubrizare -lei/luna/pers gospodărie | Taxa specială datorată (lei) | Termen de plata | |||||||||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | ||
Pentru neachitarea taxei speciale de salubrizare până la termenele de mai sus, contribuabilii datorează bugetului local, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, accesorii în cuantum de % pe lună sau fracţie de lună întârziere şi până la data plaţii, inclusiv. Accesoriile reprezintă creanţ fiscale de plată în sarcina contribuabilului.
Prezentul titlu de creanţă devine executoriu în condiţiile legii. Împotriva măsurilor dispuse prin prezenta se poate face contestaţie, care se depune în termen de 45 zile de la comunicare, la organul fiscal local emitent.
Inspector,
Am primit un exemplar al Deciziei Numele şi Prenumele
CNP , BI/CI/CIP: seria număr
Semnătura contribuabil Data / / sau
Numărul şi data confirmării de primire
Anexa nr.3 la regulament – persoane fizice
DECIZIE
referitoare la obligaţiile de plată accesorii pentru persoanele fizice
Numele şi prenumele
Domiciliul/sediul : România/ , judeţul , codul poştal ,
municipiul/oraş/comună/ sat/sector ,
str. , nr. , bl. ,et. , ap. , C.U.I / C.I.F. ,
ROL NOMINAL
în conformitate cu prevederile HCL BECENI nr. din data de privind aprobarea aprobarea modelului contractului de prestare, a tarifelor şi taxelor speciale pentru unele activităţi ale serviciului de salubrizare al U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău, vă aducem la cunoştinţă că aveţi următoarele obligaţii de plată privind taxa specială de salubrizare datorată de utilizatori, personae fizice, care beneficiază de prestaţii efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale a comunei BECENI, judeţul Buzău
În temeiul art.98 lit.c) şi art. 183 din Legea nr.207/2015 privind codul de procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului general consolidat s-au calculat următoarele accesorii:
Natura obligaţiei fiscle: Taxa specială salubrizare.
Documentul prin care s-au individualizat sumele de plată:
Termen de plată | Taxa (lei) | Accesorii* | |||
Perioada | Numar de luni sau fracţie lună | Cota (%) | Suma (lei) | ||
TOTAL: |
*Accesoriile se vor calcula conform prevederilor art. 183 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, şi până la data plaţii, inclusiv.
În conformitate cu prevederile art.152 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prezentul înscris constituie titlu de creanţă.
Vă invităm să achitaţi sau să faceţi dovada plăţii sumelor menţionate în prezenta decizie, care constituie şi înştiinţare de plată, cu respectarea termenelor prevăzute de art.156 alin.(1) din Legea nr.2017/2015 privind Codul de procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de data comunicării deciziei astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1÷15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare inclusiv;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16÷31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare inclusiv
Împotriva prezentului act se poate formula contestaţie, în conformitate cu prevederile art.268 şi 279 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 zile de la data comunicării acestuia, care se depune la organul fiscal emitent.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin.(2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.
Alte menţiuni ale organiului fiscal:
Inspector,
Am primit un exemplar al Deciziei Numele şi Prenumele
CNP , BI/CI/CIP: seria număr
Semnătura contribuabil Data / / sau
Numărul şi data confirmării de primire
Anexa nr.5 la HCL nr. 9/30.01.2020
REGULAMENT
privind taxele speciale pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă cât şi pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, și sticlă,, aferente serviciului public de salubrizare – activitatea "Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori" pentru prestaţiile efectuate, către utilizatorii alţii decât persoanele fizice, de către operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI de care beneficiază individual fără contract/care nu încheie contract de salubrizare cu operatorul serviciului de salubrizare
I. Dispoziţii generale
Art. 1 - Relatiile dintre operatorii serviciului de salubrizare şi utilizatorii săi se desfăşoară pe baze contractuale, pentru care utilizatorii datorează tarife.
Art. 2 - (1) Utilizatori ai serviciului de salubrizare sunt toţi utilizatorii, alţii decât persoanele fizice (persoanele juridice, instituţii, P.F.A., etc) care beneficiază de activităţile specifice serviciului de salubrizare date în administrare operatorului.
(2)În cazul acestor activităti prestarea se realizează pe baza unui contract, încheiat în nume propriu cu operatorul pentru prestarea serviciului la nivelul U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău.
Art. 3 - Utilizatori ai serviciului de salubrizare sunt:
1.persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităti economice, potrivit prevederilor OUG 44/2008 privind desfăşurarea activitătilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
2.persoanele fizice care exercită orice profesii, cum sunt cele: medicale, de avocatură, notariale, de expertiză contabilă, de expertiză tehnică, de consultantă fiscală, de contabil autorizat, de consultant de plasament în valori imobiliare, de arhitectură, de executare judecătorească, cele autorizate să execute lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei sau alte profesii asemănătoare desfăşurate în mod autonom, în conditiile legii;
3.persoane juridice, cum sunt: regiile autonome, societătile şi companiile nationale, societătile bancare şi orice alte societăti comerciale, cooperativele meşteşugăreşti, cooperativele de consum, cooperativele de credit, organizatiile politice, sindicale, profesionale, patronale şi cooperatiste, institutiile publice, unitătile şi institutiile de învătământ de stat, confesional sau particular, unitătile sanitare, asociatiile, fundatiile, federatiile, cultele religioase, sau orice alte entităti.
4.persoanele juridice pentru deşeurile generate la sediu, sucursale, filiale, puncte de lucru sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea;
5.persoanele juridice care au în administrare, folosintă, concesiune, închiriere imobile aflate în proprietatea statului sau a U.A.T. comuna BECENI.
Art. 4 – (1) Prin exceptie de la prevederile art. 2 se instituie taxa specială de salubrizare datorată de către utilizatori, în cazul prestatiilor de care aceştia beneficiază individual, fără contract încheiat cu operatorii serviciului de salubrizare.
(2) Taxa specială se datorează de persoana juridică, după caz, care are în proprietate clădirea.
(3) În situatia în care proprietarul clădirii prezintă contractul de închirire, înregistrat la organul fiscal din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, /leasing financiar /comodat
/concesiune/folosintă/administrare, taxa specială de salubrizare se datorează de către locatar/comodatar/persoanele fizice sau juridice care au în administrare, folosintă, concesiune, închiriere imobile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, a statului sau a U.A.T. comuna BECENI.
(4) Sunt considerate ca fiind închiriate numai acele clădiri pentru care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele conditii:
a) proprietarul, în calitatea sa de locator, are contract de închiriere încheiat în formă scrisă;
b) contractul prevăzut la lit. a) este datat cu dată certă, în conditiile legii;
c) locatarul, nu este membru al familiei locatorului cu exceptia cazului în care acesta este reprezentantul unei persoane juridice.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică pentru imobilele aflate în proprietatea statului sau a U.A.T. comuna BECENI.
(6) Taxa specială de salubrizare se datorează de utilizatori, în functie de cantitatea de deșeuri ridicată lunar, în cazul utilizatorilor prevăzuti la art. 3 dar nu mai puţin echivalentul unei cantităţi minime stabilute prin hotărâre a consiliului local.
II. Stabilirea taxei speciale de salubrizare
Art. 5 - Autorităţile administraţiei publice locale ale U.A.T. comuna BECENI, împreună cu operatorul serviciului de salubrizare au obligatia să tină, evidenta tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări servicii de la nivelul U.A.T. comuna BECENI.
Art. 6 - Operatorul serviciului de salubrizare are obligatia să identifice utilizatorii care beneficiază de prestatia serviciului de salubrizare fără contract, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale ale U.A.T. comuna BECENI, în condiţiile legii.
Art. 7 – (1) După identificarea utilizatorilor, operatorii transmit o notificare către utilizatorii care beneficiază de prestatia serviciului de salubrizare fără contract.
(2) Notificarea se comunică prin remiterea acesteia utilizatorului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului respectiv, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(3) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) nu a fost posibilă, aceasta se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
(4) Notificarea care nu a fost comunicată potrivit alin. (2) sau (3) nu este opozabilă utilizatorului şi nu produce niciun efect juridic.
(5) Notificarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, cel xxxxx:
a) data, ora şi locul la care utilizatorul are obligatia să se prezinte să încheie contractul de prestare a serviciului de salubrizare;
b) baza legală a solicitării;
c) scopul solicitării – încheierea contractului de prestare a serviciului de salubrizare;
d) documentele pe care utilizatorul este obligat să le prezinte;
e) consecintele şi sancţiunile în cazul neîncheierii contractului cu operatorul serviciului de salubrizare;
f) numele și semnătura olografă a persoanelor împuternicite ale operatorului, precum și ștampila emitentului.
(6) Refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licentiat în aria U.A.T. comuna BECENI constituie contraventie și se sanctionează cu amendă potrivit prevederilor art.30 alin.(5) din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localitătilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
(7) În situatia prevăzută la alin. (6) autorităţile administraţiei publice locale, aplică, în conditiile legii, sanctiunea contraventională prevăzută de Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localitătilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Operatorul transmite autorităţilor administraţiei publice locale ale U.A.T. comuna BECENI, pentru fiecare dintre utilizatorii identificati care beneficiază de prestatia serviciului de salubrizare fără contract, documentatia care cuprinde următoarele:
a)notificarea transmisă utilizatorului, împreună cu dovezile de comunicare ale acesteia;
b)numele și prenumele /denumirea utilizatorului, adresa de domiciliu /sediu utilizator, adresa clădirii, tipul de utilizator precum şi cantitatea de deșeuri generate lunar de utilizatorul persoană juridică.
c)propunerea privind cuantumul taxei speciale de salubrizare lunare pentru fiecare utilizator în parte.
(9) În situatia în care documentatia fiecărui utilizator nu contine unul sau mai multe dintre documentele prevăzute la alin. (8) autorităţile administraţiei publice locale, solicită operatorului completarea documentatiei.
(10) Transmiterea documentatiei prevăzută la alin. (8) se realizează de către operator, lunar, până la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost transmisă Notificarea.
(11) După primirea documentatiei complete pentru fiecare utilizator, autorităţile administraţiei publice locale întocmește înştiinţarea către utilizator, în vederea instituirii taxei speciale de salubrizare, potrivit anexei nr.1 la prezentul regulament.
(12) Lunar, până la data de întâi ale lunii următoare celei în care a fost comunicată înştiinţarea, Compartimentul impozite şi taxe, întocmeşte lista utilizatorlor înştiinţaţi, în conformitate cu anexa nr.2 la prezentul regulament.
Art.8 – (1)Utilizatorii notificati potrivit art.7 alin.(11) au obligatia ca în termen de 10 zile de la primirea înştiinţării să se prezinte la Primăria U.A.T. comuna BECENI în vederea depunerii Declaratiei de impunere a taxei speciale.
(2) În cazul nedepunerii declaratiei de impunere, pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare de catre persoanele juridice, obligatia de plata se va stabili din oficiu, pentru fiecare clădire, pe baza unei cantitati de deşeuri transmisă de operatorul serviciului de salubrizare, potrivit prevederilor art. 7 alin. (8) lit. b., dar nu mai puţin de suma corespunzătoare unei cantităţi minime de deşeuri aprobată prin hotărâre a consiliului local BECENI. Taxa va fi impusă în cuantumul corespunzător tarifelor pentru gestionarea deşeurilor altele decât cele de hârtie, metal, plastic, și sticlă.
(3) Dacă utilizatorul se prezintă la Primăria U.A.T. comuna BECENI, în termen de 10 zile, de la primirea notificării și depune o copie a contractului încheiat cu operatorul de salubritate, acestuia nu i se mai percepe taxa specială, începănd cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost încheiat contractul.
(4) Modelul Declaratiei pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul regulament.
(5) Modelele Deciziei privind stabilirea taxei speciale de salubrizare şi respectiv a Deciziei referitoare la obligatiile de plată accesorii sunt prevăzute în anexele nr.4 şi nr.5 la prezentul regulament.
(6) Urmare stabilirii din oficiu a taxei de salubrizare în cazul persoanelor fizice se vor emite decizii de impunere pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare şi se vor transmite contribuabililor.
Art.9 - Taxa specială de salubrizare se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost comunicată de către operatorul serviciului de salubrizare, notificarea prevăzută la art. 7.
Art. 10 – (1) Dispozitiile art.8 alin.(1) sunt aplicabile și pentru următoarele situatii:
a) modificări de natură să conducă la schimbarea cuantumului taxei speciale de salubrizare;
b) modificări privind domiciliul/sediul utilizatorului ori regimul juridic.
(2) Modificările operează începând cu data de 1 ale lunii următoare celei în care s-a depus declaratia.
Art. 11 – (1) Declaratia depusă de utilizatori reprezintă titlu de creantă și produce efectele juridice ale înștiintării de plată de la data depunerii acesteia, în conditiile legii.
(2) Declaratia se face pe propria raspundere a utilizatorului sub sanctiunile aplicate faptei de fals în actele publice.
Art. 12 – (1) Scăderea de la plata taxei speciale de salubrizare, se face în baza declaraţiei depuse la Primăria U.A.T. comuna BECENI la care se anexează contractul de prestari servicii de salubrizare încheiat cu operaratorul serviciului de salubrizare, actul prin care se transferă dreptul de proprietate asupra clădirii sau actul prin care încetează contractul de administrare
/folosinţă /comodat/concesiune/închiriere, după caz.
(2) Scăderea de la plata taxei speciale de la rolul fiscal al utilizatorului se face la cererea acestuia, începand cu data de întăi a lunii urmatoare celei în care a fost încheiat contractul cu operatorul serviciului de salubrizare /actul prin care se transfera dreptul de proprietate asupra cladirii sau actul prin care încetează contractul de administrare /folosinţă/comodat/ concesiune/închiriere, dupa caz.
(3) Dispozitiile prezentului articol operează numai în situatia plătii integrale, la zi, a taxei speciale, inclusiv a accesoriilor.
III. Plata taxei speciale de salubrizare
Art. 13 – (1) Taxa specială de salubrizare se datorează lunar și se achită până la data de 10 a lunii următoare inclusiv.
(2) Pentru neplata la termenul scadent a taxei speciale de salubrizare, se datorează majorări de întârziere la nivelul stabilit pentru neplata la termen a obligatiilor fiscale datorate la bugetul local.
(3)Plata taxei speciale de salubrizare se poate achita şi în avans faţă de termenele scadente.
(4) Taxa specială de salubrizare se achită în contul nr. RO.................... TREZ...................... XX, deschis la Trezoreria Municipiului Buzău, beneficiar U.A.T. comuna BECENI, CIF
..........................
Art. 14 – (1) Taxa specială de salubrizare se încasează de la utilizatori la ghișeele Compartimentului impozite și taxe din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei BECENI, în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.
(2) Compartimentului impozite și taxe procedează la aplicarea procedurilor de executare silită pentru colectarea taxei speciale de salubrizare.
IV. Decontarea sumelor încasate cu titlu de taxă specială de salubrizare către operatorul serviciului de salubrizare prestarea serviciului de salubrizare la nivelul
U.A.T. comuna BECENI
Art. 15 – Sumele încasate din taxa specială de salubrizare se fac venit la bugetul local al U.A.T. comuna BECENI.
Art. 16 – (1)Compartimentul Impozite şi Taxe transmite operatorului serviciului de salubrizare, până la data de 10 a lunii curente pentru luna precedentă, sumele incasate reprezentând taxa specială de salubrizare datorată de către utilizatori, în cazul prestaţiilor de care aceştia beneficiază individual, fără contract încheiat cu operatorul serviciului de salubrizare.
(2) In termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii situaţiei mentionate la alin. (1), operatorul serviciului de salubrizare întocmeste, în limita sumelor încasate cu această destinatie, decontul lunar privind serviciul de salubrizare prestat în luna respectivă utilizatorilor fără contract încheiat, decont care va cuprinde: numele şi prenumele/denumirea şi numarul persoanelor fizice/juridice pentru care se deconteaza serviciul de salubrizare prestat, adresa cladirii, suma de plata aferenta serviciului de salubrizare prestat.
(3) Pe baza decontului lunar avizat de Compartimentul Impozite şi Taxe, operatorul serviciului de salubrizare primeşte direct din bugetul local contravaloarea prestaţiei efectuate la utilizatorii fără contract.
(4) Între comuna BECENI şi operatorul serviciului de salubrizare se va încheia o convenţie privind plata sumelor încasate cu titlu de taxa specială de salubrizare.
V. Dispoziţii finale
Art. 17 – (1)Prevederile prezentului Regulament nu este aplicabil în situatia în care contractul de prestări servicii de salubrizare este denuntat unilateral/reziliat de către părti din diferite cauze, recuperarea sumelor rezultate din executarea contractului efectuându-se potrivit procedurii de drept comun, scopul prezentului Regulament fiind şi acela de a crește numărul utilizatorilor care au contracte de prestări servicii de salubrizare cu operatorul serviciului de salubrizare la nivelul U.A.T. comuna BECENI.
(2) Anexele 1÷5 la prezentul regulament sunt parte integrantă a acestuia.
Anexa nr.1 la Regulament – alţii decât persoane fizice
ÎNSTIINŢARE
pentru depunerea Declaraţiei de impunere privind stabilirea taxei speciale de salubrizare
Către,
Denumirea
Domiciliul/sediul : România/ , judeţul ,
codul | poştal | , | municipiul/oraş/comună/ |
sat/sector | , |
str. , nr. , bl. ,et. , ap. ,
C.U.I / C.I.F.
în conformitate cu prevederile HCL BECENI nr. din data de
privind aprobarea modelului contractului de prestare, a tarifelor şi taxelor speciale pentru serviciul de salubrizare al U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău, vă aducem la cunoştinţă că s-a instituit taxa specială de salubrizare datorată de utilizatorii, în cazul prestaţiilor de care aceştia beneficiază individual, şi care nu au încheiat contract de prestare cu operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI, judeţul Buzău, precum şi a notificării transmise de operatorul de salubrizare,
vă aducem la cunoştinţă că în termen de 10 zile aveţi obligaţia să vă prezentaţi la Primăria comunei BECENI, în vederea declaraţiei de impunere a taxei speciale de salubrizare.
Nerespectarea acestor prevederi conduce la emiterea Deciziei de impunere din oficiu.
Inspector,
Anexa nr.2 la regulament – alţii decât persoanele fizice
În cazul persoanelor juridice:
Nr. Crt. | Denumire Persoană juridică | Cod unic de | Adresa Sediu | Adresa unde beneficiază de serviciul de salubrizare | Cantitatea de deşeuri generate | Nr. / data notificării |
înregistrare | pentru fiecare | transmisă de | ||||
imobil | operatorul | |||||
serviciului de | ||||||
salubrizare | ||||||
Anexa nr.3 la regulament – altii decat persoanele fizice
DECLARAŢIE
privind taxa specială de salubrizare pentru cabinetele individuale, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile de familie, persoane juridice
DATE DE IDENTIFICARE A PLĂTITORULUI
C.U.I. / C.I.F.
DENUMIRE JUDEŢ
LOCALITATE COD POŞTAL
STRADA NR.
BLOC
SCARA
AP.
TELEFON BANCA
e e-mail CONT NR.
Nr. | Adresa imobilului | de | unde | se | face | Cantitate | Taxa | Număr | Taxa | Termen |
crt. | colectarea | deşeuri | specială | de luni | specială de | de plată | ||||
-mc- | - mc- | salubrizare | ||||||||
datorată | ||||||||||
Declaraţia se face pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile prevăzute de legea penală pentru cei care fac declaraţii mincinoase.
Declaraţia prezentă reprezintă titlu de creanţă şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia, în condiţiile legii.
Declaraţia se depune la sediul Primăriei comunei BECENI, cu sediul în sat BECENI, comuna BECENI, jud. Buzău
Data / /
BECENI
Director/Administrator/Împuterncit
Nume şi Prenume (în clar)
Semnătură
Anexa nr.4 la regulamentul – altii decât persoanele fizice
DECIZIE
privind stabilirea taxei speciale de salubrizare
Denumirea
Domiciliul/sediul : România/ , judeţul , codul poştal ,
municipiul/oraş/comună/ sat/sector ,
str. , nr. , bl. ,et. , ap. , C.U.I / C.I.F. ,
ROL NOMINAL
în conformitate cu prevederile HCL BECENI nr. din data de privind aprobarea aprobarea modelului contractului de prestare, a tarifelor şi taxelor speciale pentru unele activităţi ale serviciului de salubrizare al U.A.T. comuna BECENI, judeţul Buzău, vă aducem la cunoştinţă că aveţi următoarele obligaţii de plată privind taxa specială de salubrizare datorată de utilizatorii, în cazul prestaţiilor de care aceştia beneficiază individual, şi care nu au încheiat contract de prestare cu operatorul serviciului de salubrizare al comunei BECENI, judeţul Buzău,
Nr.c rt. | Adresa imobilului unde se beneficiază de serviciul de salubrizare | Cantitate de deşeuri (mc) | Taxa specială -lei/mc |
Taxa specială de salubrizare -lei/mc | Taxa special ă datorat ă (lei) | Termen de plata | |||||||||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | ||
Pentru neachitarea taxei speciale de salubrizare până la termenele de mai sus, contribuabilii datorează bugetului local, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, accesorii în cuantum de % pe lună sau fracţie de lună întârziere şi până la data plaţii, inclusiv. Accesoriile reprezintă creanţe fiscale de plată în sarcina contribuabilului.
Prezentul titlu de creanţă devine executoriu în condiţiile legii. Împotriva măsurilor dispuse prin prezenta se poate face contestaţie, care se depune în termen de 45 zile de la comunicare, la organul fiscal local emitent.
Inspector,
Am primit un exemplar al Deciziei Numele şi Prenumele
CNP , BI/CI/CIP: seria număr
Semnătura contribuabil Data / / sau
Numărul şi data confirmării de primire
Anexa nr.5 la regulamentul taxelor speciale pentru serviciul public de salubrizare
DECIZIE
referitoare la obligaţiile de plată accesorii