Drepturile si obligaţiile utilizatorului Exemple de Clauze

Drepturile si obligaţiile utilizatorului. Art.7 Utilizatorul are următoarele drepturi: 1. să utilizeze liber şi nediscriminatoriu serviciul public de alimentare cu energie termică în condiţiile prevăzute în prezentul contract; 2. să conteste, motivat şi în scris în termen de 10 zile de la data comunicării facturii atunci când se constată diferenţe între consumul facturat şi înregistrat de contorul de branşament, în cazul facturării unor servicii neefectuate, sau când constată încălcarea prevederilor contractuale; 3. să fie informat despre modul de funcţionare a serviciilor de furnizare a energiei termice şi despre deciziile luate de către furnizor în legătură cu aceste servicii, în cazul în care aceste decizii au sau pot avea consecinţe directe asupra sa; 4. să racordeze, în condiţiile legii şi cu acordul scris al furnizorului, alţi consumatori pentru alimentarea acestora cu energie termică; 5. să primească răspuns în termen de maximum 30 de zile calendaristice la sesizările adresate furnizorului cu privire la neîndeplinirea unor obligaţii contractuale; 6. să solicite furnizorului remedierea defecţiunilor si deranjamentelor survenite la instalaţiile de distributie sau la branşament; 7. să solicite în scris verificarea contoarelor instalate pe branşamentul propriu defecte sau suspecte de înregistrări eronate, în conditiile Art.6 pct.11; 8. să renunţe în condiţiile legii la serviciile contractate; 9. să solicite, în acord cu furnizorul, oprirea furnizării energiei termice; 10. să se adreseze, individual sau colectiv, autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale ori instanţelor judecătoreşti, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu; 11. să beneficieze de reducerea valorii facturii astfel: a) cu contravaloarea cantităţii de căldură din apa caldă de consum nelivrată, în cazul în care temperatura medie a acesteia din luna de facturare este mai mică de 50°C. Furnizorul are obligaţia să comunice utilizatorului, la cererea acestuia, temperatura medie lunară a apei reci intrată în staţia termică; b) cu contravaloarea energiei termice nelivrate pe perioada în care s-a depăşit limita de timp comunicată pentru oprirea furnizării energiei termice sau în cazul prelungirii timpului de intervenţie. Art.8 Utilizatorul are următoarele obligaţii: 1. să achite integral şi la termen facturile emise de furnizor, eventualele corecţii sau regularizări ale acestora urmând să fie efectuate ulterior, inclusiv contravaloarea consumurilor suplimentare datorate defecţiunilor din instalaţiile sale, penali...
Drepturile si obligaţiile utilizatorului