EXERCITAREA DREPTULUI DE DISPOZIŢIE Exemple de Clauze

EXERCITAREA DREPTULUI DE DISPOZIŢIE. Dreptul de dispoziţie trebuie exercitat de expeditor sau de agentul desemnat al acestuia, dacă există, şi se aplica întregii încărcături specificate într-un AWB sau într-o Nota de transport. Dreptul de dispoziţie asupra încărcăturii poate fi exercitat numai dacă expeditorul sau agentul său prezintă partea din AWB care i-a fost predată sau comunică un alt formular oficial, cerut de reglementările transportatorului. Instrucţiunile legate de dispoziţie trebuie date în scris, în forma prevăzută de transportator. În cazul când exercitarea dreptului de dispoziţie are ca rezultat schimbarea destinatarului, acest nou destinatar va fi considerat destinatarul care apare pe AWB sau pe Nota de transport.

Related to EXERCITAREA DREPTULUI DE DISPOZIŢIE

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.

  • Alte dispoziţii Încetarea acordului de subcontractare Acordul îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: a) expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; b) alte cauze prevăzute de lege.

  • CONDITII SPECIFICE PENTRU CONTRACTELE DE SERVICII III.3.1) Prestarea serviciilor in cauza este rezervata unei anumite profesii Nu III.3.2) Persoanele juridice au obligatia sa indice numele si calificarile profesionale ale membrilor personalului responsabili pentru prestarea serviciilor respective Nu

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:

  • DISPOZITII FINALE 22.1 Conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal, partile confirma consimtamantul clar si informat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, in scopul contractului. 22.2 Anexele şi documentele contractului fac parte integranta din prezentul contract.

  • DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE 24 luni incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor sau lucrarilor

  • Sectiunea       I:       AUTORITATEA       CONTRACTANTA Denumire si adrese

  • TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE) Minister sau orice alta autoritate nationala sau federala, inclusiv subdiviziuni regionale sau locale ale acestora

  • Dispoziţii finale 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare instanţei de judecată competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul să convină asupra modificării clauzelor acestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii Contractului. Modificările şi completările operate în prezentul Contract sunt valabile numai în cazul în care au fost redactate în scris, au fost semnate de Părţi și aprobate corespunzător. 12.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe fără acordul în scris al celorlalte Părţi. 12.5. Prezentul Contract este întocmit în trei exemplare identice, în limba română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Beneficiar și Centru. 12.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării și intră în vigoare la data înregistrării de către Centru, fiind valabil până la 31.12.2024 Contractul obligatoriu se înregistrează în una dintre trezoreriile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, dacă gestionarea surselor financiare se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al Părţilor şi este semnat la data indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova la data şi anul indicate mai sus.