Finanțare. 4.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel: a) În primul an de studiu: b) În următorii ani de studii: 4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie. 4.3. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31 4.4. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii. 4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată. 4.6. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 3 contracts
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență, Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență, Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.3. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.4. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 20242021- 2022, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232021, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.6. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:admitere
a) În primul an anul de studiustudii în care s-a realizat reînmatricularea:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.3. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.4. Neplata taxei de studiu studiu/a taxelor de recontractare, în cazul anului universitar în care s-a realizat reînmatricularea, în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență masterat care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.6. Neachitarea taxelor de studiu studiu/de recontractare și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Reînmatriculare La Ciclul De Studii Universitare De Masterat
Finanțare. 4.1. Finanțarea studiilor universitare de masterat se va face, după caz:
4.2. Studentul poate accede, pe durata studiilor universitare de masterat, la începutul fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, pe loc finanțat de la bugetul de stat, în limita locurilor disponibile.
4.3. La începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat sunt redistribuite în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de studenți în anul anterior. Studenții care nu au ocupat, în urma redistribuirii locurilor, un loc finanțat de la bugetul de stat, vor continua studiile în regim cu taxă.
4.4. Statutul financiar al studentului se poate modifica în cursul anului universitar ca urmare a procesului de reclasificare desfășurat în acord cu dispozițiile Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara. Noul statut financiar al studentului se confirmă de către Secretarul Șef al UVT și este aprobat prin Decizie a Rectorului, comunicată studentului la adresa instituțională de e-mail prin intermediul InfoCentrului studențesc.
4.5. Studentul își verifică propriul statut financiar (finanțat de la bugetul de stat/cu taxă), propria situație școlară și financiară pe aplicația xxxxxxxxxx.xxx.xx.
4.6. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșetranșe de studenții înmatriculați pe un loc cu taxă, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licențămasterat, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.24.7. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.8. În cursul fiecărui an universitar, până la data de 31 decembrie, prin Decizie a Rectorului, studentul înmatriculat pe un loc cu taxă poate trece pe un loc finanțat de la bugetul de stat, ca urmare a retragerii unui student înmatriculat pe un loc finanțat de la bugetul de stat. În acest caz, taxa de studiu datorată se va calcula proporțional cu taxa anuală de studiu raportată la numărul de zile în care studentul a ocupat un loc cu taxă. În cazul în care, studentul a achitat ca taxă de studiu o sumă ce depășește taxa de studiu datorată, aceasta are dreptul de a solicita restituirea sumei achitate suplimentar, în baza unei cereri depuse în termen de 5 zile de la comunicarea către student a Deciziei Rectorului.
4.9. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.44.10. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.11. Pentru ciclul de studii universitare de licență masterat care începe cu anul universitar 2023- 20242021- 2022, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232021, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.12. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Masterat
Finanțare. 4.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului Xxxxxxx drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licențămasterat, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.3. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.4. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență masterat care începe cu anul universitar 2023- 20242021- 2022, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232021, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.6. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Masterat
Finanțare. 4.12.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an : - prima rată, 50% din valoarea taxei anuale de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv se va achita până la data la care are obligația plății celei de 31 octombrie; - a doua tranșe a rată, 50% din valoarea taxei anuale de studiu, tranșa din taxa se va achita până la data de studiu deja achitată nu se restituie15 ianuarie.
4.32.2. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.42.3. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.62.4. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene/verificări, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene examene/verificări din culpa studentului.
2.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2021- 2022, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2021, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
2.6. Statutul financiar al studentului se poate modifica în cursul anului universitar ca urmare a procesului de reclasificare desfășurat în acord cu dispozițiile Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara. Noul statut financiar al studentului se confirmă de către Secretarul Șef al UVT și este aprobat prin Decizie a Rectorului, comunicată studentului la adresa instituțională de e-mail prin intermediul InfoCentrului studențesc.
2.7. În cursul fiecărui an universitar, până la data de 31 decembrie, prin Decizie a Rectorului, studentul înmatriculat pe un loc cu taxă poate trece pe un loc finanțat de la bugetul de stat, ca urmare a retragerii unui student înmatriculat pe un loc finanțat de la bugetul de stat. În acest caz, taxa de studiu datorată se va calcula proporțional cu taxa anuală de studiu raportată la numărul de zile în care studentul a ocupat un loc cu taxă. În cazul în care, studentul a achitat ca taxă de studiu o sumă ce depășește taxa de studiu datorată, aceasta are dreptul de a solicita restituirea sumei achitate suplimentar, în baza unei cereri depuse în termen de 5 zile de la comunicarea către student a Deciziei Rectorului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii
Finanțare. 4.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licențămasterat, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.3. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.4. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență masterat care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.6. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Masterat
Finanțare. 4.1. Finanțarea studiilor universitare de masterat se va face, după caz:
4.2. Studentul poate accede, pe durata studiilor universitare de masterat, la începutul fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, pe loc finanțat de la bugetul de stat, în limita locurilor disponibile.
4.3. La începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat sunt redistribuite în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de studenți în anul de studii anterior. Studenții care nu au ocupat, în urma redistribuirii locurilor, un loc finanțat de la bugetul de stat, vor continua studiile în regim cu taxă.
4.4. Studentul își verifică propriul statut financiar (finanțat de la bugetul de stat/cu taxă), propria situație școlară și financiară pe aplicația xxxxxxxxxx.xxx.xx.
4.5. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșetranșe de studenții înmatriculați pe un loc cu taxă, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licențămasterat, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.24.6. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.7. Până cel târziu la data de 31 octombrie inclusiv, prin Decizie a Rectorului UVT, studentul înmatriculat pe un loc cu taxă poate trece pe un loc finanțat de la bugetul de stat, ca urmare a retragerii unui student înmatriculat pe un loc finanțat de la bugetul de stat. În acest caz, studentul are dreptul de a solicita restituirea tranșei din taxa de studii pe care a achitat-o, în baza unei cereri depuse la Infocentrul studențesc în termen de 5 zile de la comunicarea către student a Deciziei Rectorului UVT de schimbare a statutului său financiar.
4.8. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 3131 octombrie, acesta va beneficia de o reducere de 10% din cuantumul total al taxei.
4.44.9. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.10. Pentru ciclul de studii universitare de licență masterat care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.11. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Masterat
Finanțare. 4.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studiiînmatriculare, respectiv până la data la care are obligația plății celei de a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa acesta va pierde suma reprezentând prima tranșă a taxei de studiu, respectiv cei 30% din taxa de studiu deja achitată nu se restituievaloarea totală a acesteia.
4.3c) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 3131 octombrie, acesta va beneficia de o reducere de 5% din cuantumul total al taxei.
4.44.3. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.4. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 20242019/2020, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 4,7 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232019, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.5. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în așa cum prevede structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene/verificări, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene examene/verificări din culpa studentului. Disciplinele nepromovate din această cauză vor fi recontractate în anul universitar următor cu taxa aferentă stabilită de Senatul UVT.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.1. Finanțarea studiilor universitare de licență se va face, după caz:
a) de la bugetul de stat, pentru durata normală a studiilor universitare de licență, cu respectarea prevederilor articolului 4.3. a prezentului contract de studii;
b) cu taxă, stabilită anual de Senatul UVT.
4.2. Studentul poate accede, pe durata studiilor universitare de licență, la începutul fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, pe loc finanțat de la bugetul de stat, în limita locurilor disponibile. Prin excepție, în anul I de studii desfășurat în anul universitar 2021-2022 studentul poate accede pe loc finanțat de la bugetul de stat și la începutul semestrului al II-lea.
4.3. La începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat sunt redistribuite în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de studenți în anul anterior. Studenții care nu au ocupat, în urma redistribuirii locurilor, un loc finanțat de la bugetul de stat, vor continua studiile în regim cu taxă. Prin excepție, în anul I de studii desfășurat în anul universitar 2021-2022, reclasificarea studenților pe locuri finanțate de la bugetul de stat și cu taxă se va desfășura și după desfășurarea sesiunii B-I aferente semestrului I de studii, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute în respectivul semestru după sesiunile de examene A-I și B-I.
4.4. Statutul financiar al studentului se poate modifica în cursul anului universitar ca urmare a procesului de reclasificare desfășurat în acord cu dispozițiile Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara. Noul statut financiar al studentului se confirmă de către Secretarul Șef al UVT și este aprobat prin Decizie a Rectorului, comunicată studentului la adresa instituțională de e-mail prin intermediul InfoCentrului studențesc.
4.5. Studentul își verifică propriul statut financiar (finanțat de la bugetul de stat/cu taxă), propria situație școlară și financiară pe aplicația xxxxxxxxxx.xxx.xx.
4.6. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșetranșe de studenții înmatriculați pe un loc cu taxă, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.24.7. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.8. În cursul fiecărui an universitar, până la data de 31 decembrie, prin Decizie a Rectorului, studentul înmatriculat pe un loc cu taxă poate trece pe un loc finanțat de la bugetul de stat, ca urmare a retragerii unui student înmatriculat pe un loc finanțat de la bugetul de stat. În acest caz, taxa de studiu datorată se va calcula proporțional cu taxa anuală de studiu raportată la numărul de zile în care studentul a ocupat un loc cu taxă. În cazul în care, studentul a achitat ca taxă de studiu o sumă ce depășește taxa de studiu datorată, aceasta are dreptul de a solicita restituirea sumei achitate suplimentar, în baza unei cereri depuse în termen de 5 zile de la comunicarea către student a Deciziei Rectorului.
4.9. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.44.10. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.de
4.54.11. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 20242021- 2022, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232021, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.12. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.1. Finanțarea studiilor universitare de licență se va face, după caz:
4.2. Studentul poate accede, pe durata studiilor universitare de licență, la începutul fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, pe loc finanțat de la bugetul de stat, în limita locurilor disponibile.
4.3. La începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat sunt redistribuite în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de studenți în anul de studii anterior. Studenții care nu au ocupat, în urma redistribuirii locurilor, un loc finanțat de la bugetul de stat, vor continua studiile în regim cu taxă.
4.4. Studentul își verifică propriul statut financiar (finanțat de la bugetul de stat/cu taxă) și propria situație școlară și financiară pe aplicația xxxxxxxxxx.xxx.xx.
4.5. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșetranșe de studenții înmatriculați pe un loc cu taxă, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.24.6. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.7. Până cel târziu la data de 31 octombrie inclusiv, prin Decizie a Rectorului UVT, studentul înmatriculat pe un loc cu taxă poate trece pe un loc finanțat de la bugetul de stat, ca urmare a retragerii unui student înmatriculat pe un loc finanțat de la bugetul de stat. În acest caz, studentul are dreptul de a solicita restituirea tranșei din taxa de studii pe care a achitat-o, în baza unei cereri depuse la Infocentrul studențesc în termen de 5 zile de la comunicarea către student a Deciziei Rectorului UVT de schimbare a statutului său financiar.
4.8. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.44.9. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.10. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.11. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.12.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an : - prima rată, 50% din valoarea taxei anuale de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv se va achita până la data la care are obligația plății celei de 31 octombrie; - a doua tranșe a rată, 50% din valoarea taxei anuale de studiu, tranșa din taxa se va achita până la data de studiu deja achitată nu se restituie15 ianuarie.
4.32.2. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.42.3. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.62.4. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
2.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2021- 2022, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2021, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
2.6. Statutul financiar al studentului se poate modifica în cursul anului universitar ca urmare a procesului de reclasificare desfășurat în acord cu dispozițiile Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara. Noul statut financiar al studentului se confirmă de către Secretarul Șef al UVT și este aprobat prin Decizie a Rectorului, comunicată studentului la adresa instituțională de e-mail prin intermediul InfoCentrului studențesc.
2.7. În cursul fiecărui an universitar, până la data de 31 decembrie, prin Decizie a Rectorului, studentul înmatriculat pe un loc cu taxă poate trece pe un loc finanțat de la bugetul de stat, ca urmare a retragerii unui student înmatriculat pe un loc finanțat de la bugetul de stat. În acest caz, taxa de studiu datorată se va calcula proporțional cu taxa anuală de studiu raportată la numărul de zile în care studentul a ocupat un loc cu taxă. În cazul în care, studentul a achitat ca taxă de studiu o sumă ce depășește taxa de studiu datorată, aceasta are dreptul de a solicita restituirea sumei achitate suplimentar, în baza unei cereri depuse în termen de 5 zile de la comunicarea către student a Deciziei Rectorului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii
Finanțare. 4.12.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele - prima tranșă, în cuantum de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an 50% din valoarea taxei anuale de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv se va achita până la data la care are obligația plății celei de 31 octombrie; - a doua tranșe a tranșă, în cuantum de 50% din valoarea taxei anuale de studiu, tranșa din taxa se va achita până la data de studiu deja achitată nu se restituie15 ianuarie.
4.32.2. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.42.3. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.52.4. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
2.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.62.6. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până Până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute 31 octombrie inclusiv, prin Decizie a Rectorului UVT, studentul înmatriculat pe un loc cu taxă poate trece pe un loc finanțat de la bugetul de stat, ca urmare a retragerii unui student înmatriculat pe un loc finanțat de la bugetul de stat. În acest caz, studentul are dreptul de a solicita restituirea tranșei din taxa de studii pe care a achitat-o, în structura anului universitar, conduce baza unei cereri depuse la interzicerea participării studentului Infocentrul studențesc în termen de 5 zile de la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentuluicomunicarea către student a Deciziei Rectorului UVT de schimbare a statutului său financiar.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii
Finanțare. 4.1. Finanțarea studiilor universitare de licență se va face, după caz:
4.2. Studentul poate accede, pe durata studiilor universitare de licență, la începutul fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, pe loc finanțat de la bugetul de stat, în limita locurilor disponibile.
4.3. La începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat sunt redistribuite în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de studenți în anul anterior. Studenții care nu au ocupat, în urma redistribuirii locurilor, un loc finanțat de la bugetul de stat, vor continua studiile în regim cu taxă.
4.4. Studentul își verifică propriul statut financiar (buget/taxă), propria situație școlară și financiară pe aplicația xxxxxxxxxx.xxx.xx.
4.5. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studiiînmatriculare, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa acesta va pierde suma reprezentând prima tranșă a taxei de studiu, respectiv cei 30% din taxa de studiu deja achitată nu se restituievaloarea totală a acesteia.
4.3c) În cazul în care studentul trece de pe loc cu taxă pe loc finanțat de la bugetul de stat după înmatriculare, înainte de începerea anului universitar, acestuia îi va fi returnată suma reprezentând prima tranșă a taxei, respectiv cei 30% din valoarea totală a acesteia, în baza unei cereri scrise.
d) În următorii ani de studii:
4.6. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 3131 octombrie, acesta va beneficia de o reducere de 5% din cuantumul total al taxei.
4.44.7. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.8. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 20242019-2020, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 4,7 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232019, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.9. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în așa cum prevede structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene/verificări, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene examene/verificări din culpa studentului. Disciplinele nepromovate din această cauză vor fi recontractate în anul universitar următor cu taxa aferentă stabilită de Senatul UVT.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.3. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.4. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 20242022- 2023, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232022, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.6. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.1. Finanțarea studiilor universitare de masterat se va face, după caz:
4.2. Studentul poate accede, pe durata studiilor universitare de masterat, la începutul fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, pe loc finanțat de la bugetul de stat, în limita locurilor disponibile.
4.3. La începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat sunt redistribuite în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de studenți în anul de studii anterior. Studenții care nu au ocupat, în urma redistribuirii locurilor, un loc finanțat de la bugetul de stat, vor continua studiile în regim cu taxă.
4.4. Studentul își verifică propriul statut financiar (finanțat de la bugetul de stat/cu taxă), propria situație școlară și financiară pe aplicația xxxxxxxxxx.xxx.xx.
4.5. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșetranșe de studenții înmatriculați pe un loc cu taxă, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licențămasterat, astfel:
a) În primul an anul de studiustudii în care s-a realizat reînmatricularea:
b) În următorii ani de studii:
4.24.6. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.7. Până cel târziu la data de 31 octombrie inclusiv, prin Decizie a Rectorului UVT, studentul înmatriculat pe un loc cu taxă poate trece pe un loc finanțat de la bugetul de stat, ca urmare a retragerii unui student înmatriculat pe un loc finanțat de la bugetul de stat. În acest caz, studentul are dreptul de a solicita restituirea tranșei din taxa de studii pe care a achitat-o, în baza unei cereri depuse la Infocentrul studențesc în termen de 5 zile de la comunicarea către student a Deciziei Rectorului UVT de schimbare a statutului său financiar.
4.8. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 31
4.44.9. Neplata taxei de studiu studiu/a taxelor de recontractare, în cazul anului universitar în care s-a realizat reînmatricularea, în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.10. Pentru ciclul de studii universitare de licență masterat care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.11. Neachitarea taxelor de studiu studiu/de recontractare și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Reînmatriculare La Ciclul De Studii Universitare De Masterat
Finanțare. 4.1. Finanțarea studiilor universitare de licență se va face, după caz:
4.2. Studentul poate accede, pe durata studiilor universitare de licență, la începutul fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, pe loc finanțat de la bugetul de stat, în limita locurilor disponibile. Prin excepție, în anul I de studii desfășurat în anul universitar 2020-2021 studentul poate accede pe loc finanțat de la bugetul de stat și la începutul semestrului al II-lea.
4.3. La începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat sunt redistribuite în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de studenți în anul anterior. Studenții care nu au ocupat, în urma redistribuirii locurilor, un loc finanțat de la bugetul de stat, vor continua studiile în regim cu taxă. Prin excepție, în anul I de studii desfășurat în anul universitar 2020-2021, redistribuirea studenților pe locuri finanțate de la bugetul de stat și cu taxă se va desfășura și după desfășurarea sesiunii A-II aferente semestrului I de studii, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute în respectivul semestru după sesiunile de examene A-I și A-II.
4.4. Studentul își verifică propriul statut financiar (finanțat de la bugetul de stat/cu taxă), propria situație școlară și financiară pe aplicația xxxxxxxxxx.xxx.xx.
4.5. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșetranșe de studenții înmatriculați pe un loc cu taxă, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studiiînmatriculare, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa acesta va pierde suma reprezentând prima tranșă a taxei de studiu, respectiv cei 30% din taxa de studiu deja achitată nu se restituievaloarea totală a acesteia.
4.3c) În cazul în care studentul trece de pe loc cu taxă pe loc finanțat de la bugetul de stat după înmatriculare, înainte de începerea anului universitar, acestuia îi va fi returnată suma reprezentând prima tranșă a taxei, respectiv cei 30% din valoarea totală a acesteia, în baza unei cereri scrise.
d) În următorii ani de studii:
4.6. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 3131 octombrie, acesta va beneficia de o reducere de 5% din cuantumul total al taxei.
4.44.7. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.8. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 20242020- 2021, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 4,8 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232020, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.9. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene/verificări, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene examene/verificări din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.1. Programului de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică - Nivel I în regim postuniversitar oferit de DPPD-UVT poate fi urmat doar în regim cu taxă, în conformitate cu articolul 6, alineatul (3) din Metodologia de organizare a programelor de formare psihopedagogică prin departamentele de specialitate din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică aprobată prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3850 din 02.05.2017, cu modificările și completările ulterioare.
4.2. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.24.3. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe de a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.4. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data date de 3131 octombrie 2021, acesta va beneficia de o reducere de 10% din cuantumul total al taxei.
4.44.5. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.efectelor
4.54.6. Pentru ciclul de studii universitare al Programului de licență formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică- Nivel I în regim postuniversitar care începe cu anul universitar 2023- 20242021-2022, taxa de studiu este de 1450 de lei/an). Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232021, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.7. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii
Finanțare. 4.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.3. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 3131 octombrie, acesta va beneficia de o reducere de 10% din cuantumul total al taxei.
4.4. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.6. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Licență
Finanțare. 4.1. Programului de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică- Nivel I în regim postuniversitar oferit de DPPD-UVT poate fi urmat doar în regim cu taxă, în conformitate cu articolul 6, alineatul (3) din Metodologia de organizare a programelor de formare psihopedagogică prin departamentele de specialitate din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică aprobată prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3850 din 02.05.2017, cu modificările și completările ulterioare.
4.2. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșetranșe de studenții înmatriculați pe un loc cu taxă, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an : - prima tranșa – în cuantum de 30% din valoarea taxei anuale de studiu:, se va achita până cel târziu la data de 02.08.2023 în cazul candidaților declarați admiși în sesiunea aferentă procesului de admitere din luna iulie 2023, respectiv până cel târziu la data de 19.09.2023, în cazul candidaților declarați admiși în sesiunea aferentă procesului de admitere din luna septembrie 2023; - a doua tranșă – în cuantum de 40% din valoarea taxei anuale de studiu se va achita până cel târziu la - a treia tranșă – în cuantum de 30% din valoarea taxei anuale de studiu se va achita până cel târziu la
b) În următorii ani de studii:
4.24.3. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe de a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.4. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 3131 octombrie 2023, acesta va beneficia de o reducere de 10% din cuantumul total al taxei.
4.44.5. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.6. Pentru ciclul de studii universitare al Programului de licență formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică- Nivel I în regim postuniversitar care începe cu anul universitar 2023- 2023-2024, taxa de studiu este de 1450 de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.7. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii
Finanțare. 4.12.1. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an : - prima rată, 50% din valoarea taxei anuale de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv se va achita până la data la care are obligația plății celei de 31 octombrie; - a doua tranșe a rată, 50% din valoarea taxei anuale de studiu, tranșa din taxa se va achita până la data de studiu deja achitată nu se restituie15 ianuarie.
4.32.2. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 3131 octombrie, acesta va beneficia de o reducere de 5% din cuantumul total al taxei.
4.42.3. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2023- 2024, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.62.4. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene/verificări, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene examene/verificări din culpa studentului.
2.5. Pentru ciclul de studii universitare de licență care începe cu anul universitar 2020- 2021, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,8 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2020, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii
Finanțare. 4.1. Finanțarea studiilor universitare de masterat se va face, după caz:
4.2. Studentul poate accede, pe durata studiilor universitare de masterat, la începutul fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, pe loc finanțat de la bugetul de stat, în limita locurilor disponibile.
4.3. La începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat sunt redistribuite în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de studenți în anul anterior. Studenții care nu au ocupat, în urma redistribuirii locurilor, un loc finanțat de la bugetul de stat, vor continua studiile în regim cu taxă.
4.4. Studentul își verifică propriul statut financiar (buget/taxă), propria situație școlară și financiară pe aplicația xxxxxxxxxx.xxx.xx.
4.5. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului Xxxxxxx drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licențămasterat, astfel:
a) În primul an de studiu:: 31 octombrie 2019; 15 ianuarie 2020.
b) În următorii ani de studii:
4.2. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studiiînmatriculare, respectiv până la data la care are obligația plății celei de a doua tranșe a taxei de studiu, tranșa acesta va pierde suma reprezentând prima tranșă a taxei de studiu, respectiv cei 30% din taxa de studiu deja achitată nu se restituievaloarea totală a acesteia.
4.3c) În cazul în care studentul trece de pe loc cu taxă pe loc finanțat de la bugetul de stat după înmatriculare, înainte de începerea anului universitar, acestuia îi va fi returnată suma reprezentând prima tranșă a taxei, respectiv cei 30% din valoarea totală a acesteia, în baza unei cereri scrise.
d) În următorul an de studii:
4.6. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data de 3131 octombrie, acesta va beneficia de o reducere de 5% din cuantumul total al taxei.
4.44.7. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.8. Pentru ciclul de studii universitare de licență masterat care începe cu anul universitar 2023- 20242019- 2020, taxa de studiu este de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 4,7 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232019, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.9. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în așa cum prevede structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene/verificări, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene examene/verificări din culpa studentului. Disciplinele nepromovate din această cauză vor fi recontractate în anul universitar următor cu taxa aferentă stabilită de Senatul UVT.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Masterat
Finanțare. 4.1. Programului de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică- Nivel I în regim postuniversitar oferit de DPPD-UVT poate fi urmat doar în regim cu taxă, în conformitate cu articolul 6, alineatul (3) din Metodologia de organizare a programelor de formare psihopedagogică prin departamentele de specialitate din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică aprobată prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3850 din 02.05.2017, cu modificările și completările ulterioare.
4.2. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșe, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.24.3. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii a dosarului după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe de a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.4. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data date de 3131 octombrie 2021, acesta va beneficia de o reducere de 10% din cuantumul total al taxei.
4.44.5. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință ca efect suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.efectelor
4.54.6. Pentru ciclul de studii universitare al Programului de licență formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică - Nivel I în regim postuniversitar care începe cu anul universitar 2023- 20242021-2022, taxa de studiu este de 1450 de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 20232021, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.
4.64.7. Neachitarea taxelor de studiu și/sau a taxei de procesare a contractului de studii, până cel mai târziu la data începerii sesiunilor de examene semestriale prevăzute în structura anului universitar, conduce la interzicerea participării studentului la examene, având drept consecință toate sancțiunile aplicabile în cazul neprezentării la examene din culpa studentului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Programul De Formare Psihopedagogică
Finanțare. 4.1. Programului de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică- Nivel I în regim postuniversitar oferit de DPPD-UVT poate fi urmat doar în regim cu taxă, în conformitate cu articolul 6, alineatul (3) din Metodologia de organizare a programelor de formare psihopedagogică prin departamentele de specialitate din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică aprobată prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3850 din 02.05.2017, cu modificările și completările ulterioare.
4.2. Cuantumul și modalitatea de plată a taxei de studiu se stabilesc anual de către Senatul UVT. Taxa de studiu poate fi plătită integral sau în tranșetranșe de studenții înmatriculați pe un loc cu taxă, conform prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la ciclurile de studii universitare de licență și de masterat din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului Metodologiei UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență, astfel:
a) În primul an de studiu:
b) În următorii ani de studii:
4.24.3. În cazul în care studentul formulează o cerere de retragere de la studii după începerea anului universitar, în anul I de studii, respectiv până la data la care are obligația plății celei de de-a doua tranșe de a taxei de studiu, tranșa din taxa de studiu deja achitată nu se restituie.
4.34.4. În cazul în care studentul plătește integral taxa anuală de studiu până la data date de 3131 octombrie 2023, acesta va beneficia de o reducere de 10% din cuantumul total al taxei.
4.44.5. Neplata taxei de studiu în termenele stabilite are drept consecință suspendarea producerii efectelor juridice ce decurg din acest contract de studii. În cazul în care studentul achită taxa de studiu restantă, la data primei plăți efectuate după suspendarea contractului de studii va achita în mod obligatoriu o taxă de procesare a contractului de studii.
4.54.6. Pentru ciclul de studii universitare al Programului de licență formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică - Nivel I în regim postuniversitar care începe cu anul universitar 2023- 2023-2024, taxa de studiu este de 1450 de lei/an. Universitatea își rezervă dreptul să recalculeze taxele în cazul unei deprecieri mai mari de 10% a cursului de referință de 4,9 lei/1 euro după data de 1 octombrie 2023, cu efect asupra tranșelor din taxa neachitată.