Obligaţiile conducătorului de doctorat Exemple de Clauze

Obligaţiile conducătorului de doctorat a) urmăreşte permanent modul în care studentul-doctorand îşi duce la îndeplinire activităţile din cadrul studiilor universitare de doctorat; b) sã asigure îndrumarea stiintificã, profesionalã si deontologicã a fiecãrui student - doctorand; c) sã propunã temele de cercetare; d) sã asigure conditiile si sã stimuleze progresul studentilor - doctoranzi în cercetarea pe care o realizeazã; e) sã efectueze monitorizarea si evaluarea obiectivã si riguroasã a fiecãrui student - doctorand; f) sã sprijine mobilitatea studentilor - doctoranzi; g) sã evite aparitia conflictelor de interese în îndrumarea studentilor – doctoranzi; h) depune diligenţele necesare pentru implicarea studentului-doctorand în proiecte de cercetare; i) asigură studentului-doctorand îndrumare de specialitate pe parcursul studiilor universitare de doctorat în vederea realizării de către doctorand a unei teze de doctorat, care să îndeplinească condiţiile necesare acordării titlului de doctor în domeniul în care s-a înmatriculat studentul-doctorand şi acordă sprijin deplin acestuia pentru realizarea indicatorilor de rezultat prevăzuţi în prezentul contract; j) are responsabilitatea asupra structurii, conținutului, desfãșurãrii și organizãrii programului de cercetare științificã al studentului – doctorand; k) este direct responsabil pentru parcursul știintific al studentului - doctorand, fiind obligat sã ia toate mãsurile necesare pentru a-i asigura acestuia conditiile, cunoștințele și informațiile care sã maximizeze șansele finalizãrii programului de doctorat; l) conducătorul de doctorat răspunde împreună cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv de asigurarea originalității conținutului.
Obligaţiile conducătorului de doctorat a) Să coordoneze activitatea doctorandului pe întreaga perioadă de desfăşurare a studiilor doctorale, urmărind finalizarea la timp a etapelor de pregătire a doctorandului, în condiţiile de exigenţă ale UMC şi la standardele cerute de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). b) Să propună temele de cercetare.
Obligaţiile conducătorului de doctorat. (a) să desfăşoare activitatea de conducere a studentului-doctorand în cadrul SCOSAAR; (b) să supună planul individual aprobării Consiliului Ştiinţific SCOSAAR; (c) să asigure studentului-doctorand o îndrumare ştiinţifică, profesională şi deontologică, pe tot parcursul studiilor universitare de doctorat (mai puţin eventualele perioade de întrerupere a acestora); (d) să urmărească permanent modul în care studentul-doctorand îşi duce la îndeplinire activităţile din cadrul studiilor sale de doctorat; (e) să ia toate măsurile necesare pentru a-i asigura studentului-doctorand condiţiile, cunoştinţele şi informaţiile care să maximizeze şansele finalizării studiilor universitare de doctorat; (f) să efectueze o evaluare obiectivă, riguroasă a activităţii şi a rezultatelor studentului-doctorand; (g) să depună diligenţele necesare pentru implicarea doctorandului în proiecte de cercetare; (h) să evite apariţia unor conflicte de interese în conducerea studentului-doctorand.

Related to Obligaţiile conducătorului de doctorat

  • OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI 14.1. Achizitorul se obligă să convoace Comisia de recepție. 14.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termenul convenit prin contract pe baza facturii, dupa receptia produselor si semnarea de catre Comisia Conpet a Notei de Recepție și constatare diferențe, fara obiectiuni și dupa primirea documentelor de livrare mentionate la art. 12.5.

  • TERMENELE CONTRACTULUI 4.1. Contractul intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părţi contractante. (1). Termenul de execuție al contractului este de 60 zile de la semnarea Procesului Verbal de predare-primire a amplasamentului. (2). Predarea-primirea amplasamentului se va realiza în termen de 5 zile de la data constituirii garanției de bună execuție. (1). În cazul în care autoritățile publice competente solicită revizuirea și/sau completarea, după caz, a documentațiilor depuse, Executantul are obligația de a le revizui/completa și redepune, pe cheltuiala sa, în termen de 7 zile de la data cand i se comunică observațiile. Depășirea termenului de revizuire și/sau completare, de către Executant, conduce la obligarea acestuia la plata de penalități, calculate conform art. 17 din prezentul contract. (2). În cazul în care Achizitorul formulează observații prin care solicită revizuirea și/sau completarea, după caz, a documentațiilor depuse, Executantul are obligația de a le revizui/completa, pe cheltuiala sa, în termen de 7 zile de la data comunicării observațiilor. Depășirea termenului de revizuire și/sau completare, de către Executant, conduce la obligarea acestuia la plata de penalități, calculate conform art. 17 din prezentul contract. 4.4. Următoarele perioade din executarea contractului nu se consideră întârzieri și se vor adăuga la termenul de execuție al contractului și nu sunt penalizabile: 4.5. La împlinirea termenelor prevăzute la art. 4.2. si 4.3., Executantul este de drept în întârziere. 4.6. Executarea obiectului contractului se consideră îndeplinită prin semnarea fără obiecțiuni a Procesului Verbal de receptie la terminarea lucrarilor si punere in functiune aferente obiectivului ce face obiectul prezentului contract. 4.7. Îndeplinirea obligațiilor Executantului nu se consideră a fi încheiate înainte de aprobarea Recepției Finale, dupa expirarea perioadei de garantie, pentru obiectivul ce face obiectul prezentului contract.

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■

  • Documentele contractului 8.1 Prestatorul va presta serviciile in conditiile stabilite prin prezentul contract, care include in ordinea enumerarii, urmatoarele: Anexa 1 - Caietul de sarcini, completat de răspunsurile la solicitările de clarificare transmise până la data limită de depunere a ofertelor (dacă este cazul); Anexa 2 - Propunerea Tehnică și Propunerea Financiară a Prestatorului, inclusiv clarificările din perioada de evaluare; În cazul în care, pe parcursul executării contractului, se constată că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerinţelor prevăzute în Caietul de Sarcini, prevalează prevederile Caietului de Sarcini; Acordul de asociere/subcontractare, daca este cazul. Anexele, actele adiţionale pe care părţile vor conveni să le încheie pe perioada derulării contractului, dacă este cazul.

  • Părţile contractului Universitatea din Bucureşti, denumită în continuare “Universitatea” reprezentată de: Rector, prof.univ.xx. Xxxxxx XXXXX şi de ….........................................……..................................…....................…... în calitate de conducător de doctorat

  • ANEXELE CONTRACTULUI 6.1. Anexele prezentului contract sunt: a) Caietul de sarcini– Anexa nr. 1 b) Propunerea tehnico- economica – Anexa nr. 2 c) Convenţia SSM-SU-PM-Managementul Energiei - Anexa nr. 3; d) Dovada constituirii garanției de buna executie – Anexa nr. 4; e) Acte aditionale, daca există. 6.2. Anexele contractului fac parte integrantă din acesta.

  • Circumstanțe care justifică neexecutarea contractului 7.1. Părţile sunt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau integrală a obligaţiilor conform prezentului Contract, dacă aceasta este cauzată de producerea unor cazuri de circumstanțe care justifică neexecutarea contractului (războaie, calamităţi naturale: incendii, inundaţii, cutremure de pămînt, precum şi alte circumstanţe care nu depind de voinţa Părţilor). 7.2. Partea care invocă clauza circumstanțelor care justifică neexecutarea contractului este obligată să informeze imediat (dar nu mai tîrziu de 10 zile) cealaltă Parte despre survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului. 7.3. Survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului, momentul declanşării şi termenul de acţiune trebuie să fie confirmate printr-un aviz de atestare, eliberat în mod corespunzător de către organul competent din ţara Părţii care invocă asemenea circumstanţe.

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.

  • Obligaţiile STUDENTULUI sunt: a) îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de studii; b) respectarea reglementărilor adoptate de către Universitate şi Facultate; c) să se înscrie pentru fiecare an de studiu, conform procedurilor și indicațiilor anunțate și stabilite de Universitate, în caz contrar se consideră reziliat prezentul contract şi Universitatea va proceda la exmatricularea acestuia; d) respectarea normelor generale de moralitate, normelor de disciplină şi etică universitară; e) respectarea Regulamentului activităţii universitare a studenţilor, Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea examenulu i de admitere, Criteriilor de acordare a burselor şi altor forme de sprijin material, Regulamentului de funcţionare a bibliotecii, Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea căminelor şi cantinelor, tuturor normelor şi dispoziţiilor emise de autorităţile competente din cadrul Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galați, precum şi a celorlalte reglementări legale incidente; f) absolvenţii vor susţine examenul de licenţă la specializări/programe de studii autorizate, pentru care nu există domeniu de licenţă acreditat, la instituţii de învăţămât superior cu care Universitatea „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi încheie protocol. Taxele aferente examenului de licenţă vor fi suportate integral de absolvenţi. g) achită taxa de şcolarizare stabilită de către Universitate în cuantumul, modul şi la termenul stabilit şi anunţat prin afişare la fiecare facultate; h) studenţii cu taxă sunt obligaţi să plătească taxa de şcolarizare pentru întreaga perioadă în care deţin calitatea de student al Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi. Calitatea de student încetează doar prin exmatriculare, retragerea la cerere sau absolvire. De aceea, studenţii cu taxă care sunt în imposibilitatea obiectivă de a urma cursurile şi de a susţine examenele (chiar şi pentru o perioadă determinată), sunt obligaţi să depună cerere scrisă la Secretariatul facultăţii, prin care să solicite retragerea definitivă sau temporară. Numai în felul acesta, solicitantul nu va mai avea calitatea de student şi va fi scutit de taxa de şcolarizare pentru perioada de retragere. Până la data suspendării contractului de studii, respectiv a depunerii cererii de retragere la Secretariatul facultăţii, studentul este obligat să plătească taxa de şcolarizare. Nu se admite retragerea retroactivă a studenţilor în vederea scutirii de taxă; i) studenţii cu taxă care solicită amânarea finalizării anului pe motive medicale vor plăti taxa de şcolarizare până la data depunerii cererii; j) studenţii se obligă să aducă la cunoştinţă Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi orice modificare a datelor personale, modificări privind cetățenia, statutul de student bursier sau alte modificări care îi privesc, garantând că acestea sunt actuale, reale, corecte și complete; k) pentru a beneficia de asigurarea de sănătate fără plata contribuției și de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor, conform prevederilor legale în vigoare, studentul este de acord cu prelucrarea datelor personale care demonstrează statutul de student înmatriculat; l) să furnizeze datele cu caracter personal necesare și relevante în raport cu scopurile executării efective a contractului de studii; m) să furnizeze datele cu caracter personal relevante în vederea respectării calității actului didactic și obligațiilor ce revin Universității de asigurare a dreptului la învățătură, prin garantarea accesului și a desfășurării efective a procesului educațional, în cazul în care, pentru o anumită disciplină, forma de evaluare stabilită este online, prin platforme electronice adecvate, recunoscute la nivel instituţional. n) obligativitatea de a se identifica în mod real la toate activităţile de evaluare, ori când acest lucru este solicitat de persoanele abilitate, pentru a înlătura orice tentativă de schimbare de identitate. În acest sens să prezinte un document de identificare (carnet de student, ori în lipsa acestuia carte de identitate, pașaport sau permis de conducere) pentru fiecare din activitățile de evaluare în fața evaluatorului.