OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. (1) Executantul este pe deplin responsabil față de Achizitor pentru îndeplinirea integrală a obiectului contractului prevăzut la art. 2, în termenele prevăzute la art. 4.2., conform prevederilor prezentului contract și ale Caietului de sarcini precum și ale documentației tehnico-economice.
(2) Executantul va îndeplini toate obligațiile asumate prin contract cu toată diligența, eficiența și profesionalismul său, în interesul Achizitiorului, optimizând toate resursele în vederea încadrării în termenul contractual și în prețul ofertat.
(3) Executantul are obligația ca, la data semnării contractului, să prezinte Achizitorului graficul de execuție, detaliat pe faze și timpi de execuție pentru fiecare obiectiv în parte. În cazul în care, după opinia Achizitorului, pe parcurs, desfăşurarea lucrărilor nu concordă cu graficul de execuţie a lucrărilor, la cererea Achizitorului, Executantul va prezenta un grafic revizuit, în vederea terminării lucrărilor la data prevăzută în contract. Graficul revizuit nu îl va scuti pe Executant de nici una dintre îndatoririle asumate prin contract.
(4) Executantul are obligaţia, înainte de începerea lucrărilor, de a comunica în scris Achizitorului identitatea responsabilului/responsabililor pentru proiectarea, furnizarea, instalarea și punerea în funcțiune a sistemelor tehnice de securitate, atestați conform legislaţiei în vigoare şi de a asigura urmărirea derulării contractului prin acesta/aceștia. responsabil de urmărirea execuției lucrărilor.
(1) Documentațiile vor fi întocmite într-un număr suficient de exemplare pentru susținerea diverselor cerințe, dar minimum doua exemplare format hârtie/ fiecare locatie și un exemplar electronic în format editabil (doc/xls/dwg) și needitabil (.pdf) și vor fi predate Achizitorului prin proces-verbal de predare- primire.
(2) Documentația de Execuție (Proiect Tehnic – PT, detalii de execuție – DDE, volumul economic – deviz general, caietele de măsurători) se va supune verificării, prin grija Executantului, de către un Verificator Autorizat, în conformitate cu Regulamentul de verificare și expertiză tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor, aprobat prin HG 925/1995, cu modificările și completările ulterioare, În cazul în care în urma verificării sunt identificate erori, Executantul are obligația revizuirii și prezentării proiectului, în termen de 7 zile în aceleași condiții prevăzute anterior. Neîncadrarea în termenul comunicat se consideră întârziere și se ...
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. 1. Executantul răspunde de asigurarea personalului de specialitate pentru lucrările/serviciile contractate, special instruit de el. Executantul răspunde de calificarea profesională a acestora, de autorizări specifice și de efectuarea instructajelor de securitate în muncă (specifice încadrărilor deținute de către aceștia - periodicitate, conținut, etc.), situații de urgenta și protecția mediului.
2. Executantul va asigura instruirea personalului propriu privind normele de securitatea în muncă referitoare la responsabilitățile de Executant.
3. Coordonatorul echipei Executantului este unicul responsabil asupra : tuturor măsurilor tehnice ce privesc locația repartizată membrilor echipei Executantului, a măsurilor organizatorice de supraveghere a echipei, a disciplinei membrilor echipei, a schimbărilor survenite in activitate, precum și de aplicarea cu strictețe a tuturor cerințelor de securitate în muncă, prevenirea situațiilor de urgenta și protecția mediului în cadrul activității desfășurate.
4. În cazul în care lucrarea contractată se execută asupra unor instalații în funcțiune sau în imediata lor apropiere, Executantul va nominaliza persoana care va îndeplini funcția de supraveghetor. În acest caz, orice modificare în componența echipei se va face cu acordul reprezentantului Achizitorului și numai după efectuarea instructajului specific cu noul lucrător.
5. Executantul, prin conducătorul echipei Executantului, va comunica zilnic responsabilului de contract din partea Achizitorului începerea și întreruperea lucrărilor pe care le prestează.
6. Executantul va asigura dotarea echipei cu mijloacele necesare: EIP, scule, dispozitive, mijloace și echipamente de protecție, precum și alte materiale pentru delimitarea materială zonei de lucru (împrejmuiri, indicatoare de securitate, interzicere, avertizare, informare), specifice lucrărilor executate, pentru executarea lucrărilor în condiții de securitate a personalului.
7. Executantul răspunde de respectarea cerințelor legale și a instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă, a cerințelor privind prevenirea situațiilor de urgenta, protecția mediului și gestionarea deșeurilor, pe toata perioada de derulare a contractului.
8. Executantul va interzice personalului propriu delegat în COLTERM, acționarea sau manipularea instalațiilor, utilajelor, echipamentelor etc, ale Achizitorului, fără acordul scris al acestuia.
9. Depanarea mijloacelor de transport și ale diferitelor utilaje nu se va face pe traseele de acces ...
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. 5.1.1 Executantul se obligă să presteze serviciile la standardele legale în vigoare, în conformitate. cu cerinţele achizitorului. La finalul lucrării, prestatotul garantează pentru durabilitatea acesteia, în condiţii normale de trafic.
5.1.2 Executantul se obligă să presteze serviciile prevăzute în contract pana la termenele scadente prevăzute pentru lucrarea respţctivă, cu materialele existente în momentul începerii lucrării. Eventuale costuri suplimentare vor fi suportate de prestator
5.1.3 Pentru prestarea serviciilor, beneficiarul se obligă să folosească personal· angajat de către acesta. ..::.„„·. '
5.1.4 Executantul are profesionalismul şi promp cu propunerea sa tehnică. obligaţia de a executa serviciile prevăzute în contract cu titudinea cuvenite angajamentului asumat şi în conformitate
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. 6.1. Executantul se obligă să finalizeze lucrarea contractată într-un termen de zile/luni de la data la care beneficiarul îi va pune la dispoziţie manuscrisul lucrării. Termenul se prelungeşte automat cu numărul de zile întârziere de la care beneficiarul trebuia să acorde "bun de tipar" pentru manuscris şi copertă.
6.2. Executantul se obligă să realizeze lucrarea în condiţiile de calitate prevăzute în anexa- antecalcul la prezentul contract.
6.3. Executantul se obligă să solicite beneficiarului viza pentru "bun de tipar" şi să-l anunţe pe acesta de finalizarea lucrării.
6.4. Executantul garantează calitatea lucrării.
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. 7.1.1. Să aplice prevederile specifice din RNTR 8 şi RNTR 9, ediţiile în vigoare;
7.1.2. Să efectueze la termenele stabilite de comun acord cu BENEFICIARUL activităţile de auditare, evaluare şi autorizare;
7.1.3. Să trateze cu obiectivitate şi imparţialitate eventualele reclamaţii ale BENEFICIARULUI referitoare la desfăşurarea procesului de auditare sau la concluziile rapoartelor de evaluare;
7.1.4. În cazul autorizării, EXECUTANTUL va înregistra şi reactualiza Registrul de evidenţă a autorizaţiilor şi Registrul de evidenţă a mărcilor şi sigiliilor aplicate. De asemenea, va publica numele BENEFICIARULUI în Lista atelierelor autorizate pentru montare, reparare şi/sau verificare a tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză.
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. 8.1. Executantul are obligaţia de a executa şi finaliza lucrările, precum şi de a remedia viciile ascunse, cu atenţia şi promptitudinea cuvenită, în concordanţă cu obligaţiile asumate prin contract, inclusiv de a proiecta, în limitele prevăzute de prezentul contract.
8.2. Executantul are obligaţia de a supraveghea lucrările, de a asigura forţa de muncă, materialele, instalaţiile, echipamentele şi toate celelalte obiecte, fie de natură provizorie, fie definitive, cerute de şi pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
8.3. Executantul este pe deplin responsabil pentru conformitatea, stabilitatea şi siguranţa tuturor operaţiunilor executate pe şantier, precum şi pentru procedeele de execuţie utilizate, cu respectarea prevederilor şi a reglementărilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare.
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. 8.1. Executantul are obligaţia de a executa şi finaliza lucrările, precum şi de a remedia viciile ascunse, cu atenţia şi promptitudinea cuvenită, în concordanţă cu obligaţiile asumate prin contract, în limitele prevăzute de prezentul contract.
8.2. Executantul are obligaţia de a supraveghea lucrările, de a asigura forţa de muncă, materialele, instalaţiile, echipamentele şi toate celelalte obiecte, fie de natură provizorie, fie definitive, cerute de şi pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. Art.9.1 Executantul se obligă să proiecteze, să execute, să finalizeze și să remedieze „Lucrări de execuție sistem ventilație subsol clădire administrativă – C.P. Sinaia” în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract.
(1) Executantul are obligaţia de a executa şi de a finaliza lucrările, precum şi de a remedia viciile ascunse, în termenele, cu atenţia şi promptitudinea cuvenite, în concordanţă cu obligaţiile asumate prin contract.
(2) Executantul are obligaţia de a supraveghea lucrările, de a asigura forţa de muncă, materialele, instalaţiile, echipamentele şi toate celelalte obiecte, fie de natură provizorie, fie definitive, cerute de şi pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. Executantul garantează calitatea produselor folosite, acestea fiind realizate conform Xxxxxxxx Xxxxxxx ale furnizorilor de elemente componente. Executantul deţine certificat ISO 9001( daca este cazul).
OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI. Îndeplinirea obiectivelor prevăzute la punctul 4 din tema program, in termenele prevazute in prezentul contract, in conditiile de profesionalism prezumate raportat la calitatea Executantului de „Universitate”; - respectarea tuturor prevederilor legale privind conditiile de intocmire a lucrarilor ce formeaza obiectul prezentului contract; - respectarea regulamentului intern si a normelor de protectia muncii si PSI in cazul deplasarilor prin incinta Benneficiarului; - in cazul in care autoritatile competente formuleaza obiectii cu privire la lucrarile intocmite de Executant, acesta se obliga sa remedieze lucrarile in maxim 30 zile de la solicitarea Beneficiarului si sa repare eventualele prejudicii suferite de Beneficiar;