Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului, în cadrul comunicărilor ISCOADA În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxx.xxx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Appears in 2 contracts
Samples: Sponsorship Agreement, Sponsorship Agreement
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului, în cadrul comunicărilor ISCOADA . În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației_____________, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxx.xxx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Appears in 2 contracts
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului, în cadrul comunicărilor ISCOADA newsletterului Asociatiei. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxx.xxx xxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx.xx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Appears in 1 contract
Samples: Sponsorship Agreement
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului, în cadrul comunicărilor ISCOADA campaniilor de promovare a direcționărilor de 20% din impozit; În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxx.xxx xxxxxx@xxxxxxxxxxxx.xx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Appears in 1 contract
Samples: Sponsorship Agreement
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului, în cadrul comunicărilor ISCOADA newsletterului “Revista Pressei” În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxx.xxx xxxxxxxxx@xxxxxxxx.xx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Sponsorizare
Obligațiile Beneficiarului. 1.1. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1.
1.2. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora.
1.3. Beneficiarul poate aduce să aducă la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului, în cadrul comunicărilor ISCOADA dacă acesta dorește.
1.4. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea liniștea publică.
1.5. Beneficiarul acceptă să fie menţionat menționat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți.
1.6. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxx.xxx de email xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxx.xx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1contract.
Appears in 1 contract
Samples: Sponsorship Agreement
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate aduce să aducă la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului, în cadrul comunicărilor ISCOADA . În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxx.xxx xxxxxxx@xxxx-xxxxxxx.xx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Sponsorizare
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate aduce să aducă la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului, în cadrul comunicărilor ISCOADA . În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxx.xxx xxxxxxx.xxxxxx@xxxxx.xxx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Appears in 1 contract
Samples: Sponsorship Agreement