Obligațiile studentului-doctorand Exemple de Clauze

Obligațiile studentului-doctorand. Obligații comune tuturor studenților-doctoranzi Pe parcursul studiilor universitare de doctorat (mai puțin eventualele perioade de întrerupere a acestora), studentul-doctorand are următoarele obligații: (a) să desfășoare, în conformitate cu Regulamentul și prezentul Contract, activitățile prevăzute în planul individual al studiilor universitare de doctorat pentru perioada specificată la art. 4 alin. (1), respectând obligațiile privind frecvența stabilite în regulamentul specific al școlii doctorale din care face parte; (b) să îndeplinească următoarele standarde minimale obligatorii pentru obținerea titlului de doctor, așa cum au fost reglementate prin Ordinul de Ministru nr. 5110/2018: 1. publicarea a minimum trei articole în reviste ştiinţifice indexate în minimum trei baze de date internaţionale sau cotate Web of Science, din care, la un articol, doctorandul are calitatea de unic autor, prim-autor sau autor corespondent; 2. prezentarea a minimum trei lucrări ştiinţifice la conferinţe internaţionale în domeniu, dovedite prin programul conferinţei. (c) să fie în legătură permanentă cu conducătorul de doctorat, cu membrii comisiei de îndrumare și cu secretariatul Institutului de Studii Doctorale; (d) să prezinte rapoarte de activitate conducătorului de doctorat și comisiei de îndrumare cel puțin o dată la 12 luni, precum și ori de câte ori i se solicită; (e) să respecte regulamentele și regulile din Universitate, să aibă un comportament adecvat calității de student-doctorand; (f) să contribuie activ la ameliorarea și îmbunătățirea cadrului de desfășurare a programului de studii universitare de doctorat; (g) să răspundă cu promptitudine la toate solicitările pe care i le adresează școala doctorală sau Institutul de Studii Doctorale; (h) să verifice la încheierea fiecărui semestru universitar, de regulă în lunile februarie sau martie respectiv iulie sau septembrie, situația sa școlară ce reiese din evidențele secretariatului Institutului de Studii Doctorale și să sesizeze imediat orice inadvertență pe care o observă; (i) să aducă la cunoștința directorului școlii doctorale și a directorului CSUD orice situație de natură să atragă modificarea statutului de student-doctorand bugetat sau cu taxă; (j) să anunțe imediat la secretariatul Institutului de Studii Doctorale orice modificare care a survenit în datele sale personale; (k) să nu solicite în corespondența sa cu angajații Universității transmiterea de date cu caracter personal către alte conturi de e-mail d...
Obligațiile studentului-doctorand a) Să respecte Regulamentul de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat în Universitatea din Piteşti şi actelor normative în acest sens, a regulamentelor şi regulilor din universitate, având un comportament adecvat calităţii de doctorand;
Obligațiile studentului-doctorand. 4.1. Studentul-doctorand îşi va derula activitatea doctorală alternativ în cele două instituţii semnatare, conform programului de activități stabilite în comun de cei doi conducători de doctorat. 4.2. Studentul-doctorand va achita taxele de înmatriculare și de școlarizare la instituția tutelară, respectiv Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. 4.3. Studentul-doctorand trebuie să respecte procedurile și metodologiile studiilor de doctorat ale ambelor instituții.

Related to Obligațiile studentului-doctorand

  • Obligaţiile STUDENTULUI sunt: a) îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de studii; b) respectarea reglementărilor adoptate de către Universitate şi Facultate; c) să se înscrie pentru fiecare an de studiu, conform procedurilor și indicațiilor anunțate și stabilite de Universitate, în caz contrar se consideră reziliat prezentul contract şi Universitatea va proceda la exmatricularea acestuia; d) respectarea normelor generale de moralitate, normelor de disciplină şi etică universitară; e) respectarea Regulamentului activităţii universitare a studenţilor, Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea examenulu i de admitere, Criteriilor de acordare a burselor şi altor forme de sprijin material, Regulamentului de funcţionare a bibliotecii, Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea căminelor şi cantinelor, tuturor normelor şi dispoziţiilor emise de autorităţile competente din cadrul Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galați, precum şi a celorlalte reglementări legale incidente; f) absolvenţii vor susţine examenul de licenţă la specializări/programe de studii autorizate, pentru care nu există domeniu de licenţă acreditat, la instituţii de învăţămât superior cu care Universitatea „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi încheie protocol. Taxele aferente examenului de licenţă vor fi suportate integral de absolvenţi. g) achită taxa de şcolarizare stabilită de către Universitate în cuantumul, modul şi la termenul stabilit şi anunţat prin afişare la fiecare facultate; h) studenţii cu taxă sunt obligaţi să plătească taxa de şcolarizare pentru întreaga perioadă în care deţin calitatea de student al Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi. Calitatea de student încetează doar prin exmatriculare, retragerea la cerere sau absolvire. De aceea, studenţii cu taxă care sunt în imposibilitatea obiectivă de a urma cursurile şi de a susţine examenele (chiar şi pentru o perioadă determinată), sunt obligaţi să depună cerere scrisă la Secretariatul facultăţii, prin care să solicite retragerea definitivă sau temporară. Numai în felul acesta, solicitantul nu va mai avea calitatea de student şi va fi scutit de taxa de şcolarizare pentru perioada de retragere. Până la data suspendării contractului de studii, respectiv a depunerii cererii de retragere la Secretariatul facultăţii, studentul este obligat să plătească taxa de şcolarizare. Nu se admite retragerea retroactivă a studenţilor în vederea scutirii de taxă; i) studenţii cu taxă care solicită amânarea finalizării anului pe motive medicale vor plăti taxa de şcolarizare până la data depunerii cererii; j) studenţii se obligă să aducă la cunoştinţă Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi orice modificare a datelor personale, modificări privind cetățenia, statutul de student bursier sau alte modificări care îi privesc, garantând că acestea sunt actuale, reale, corecte și complete; k) pentru a beneficia de asigurarea de sănătate fără plata contribuției și de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor, conform prevederilor legale în vigoare, studentul este de acord cu prelucrarea datelor personale care demonstrează statutul de student înmatriculat; l) să furnizeze datele cu caracter personal necesare și relevante în raport cu scopurile executării efective a contractului de studii; m) să furnizeze datele cu caracter personal relevante în vederea respectării calității actului didactic și obligațiilor ce revin Universității de asigurare a dreptului la învățătură, prin garantarea accesului și a desfășurării efective a procesului educațional, în cazul în care, pentru o anumită disciplină, forma de evaluare stabilită este online, prin platforme electronice adecvate, recunoscute la nivel instituţional. n) obligativitatea de a se identifica în mod real la toate activităţile de evaluare, ori când acest lucru este solicitat de persoanele abilitate, pentru a înlătura orice tentativă de schimbare de identitate. În acest sens să prezinte un document de identificare (carnet de student, ori în lipsa acestuia carte de identitate, pașaport sau permis de conducere) pentru fiecare din activitățile de evaluare în fața evaluatorului.

  • OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI 14.1. Achizitorul se obligă să convoace Comisia de recepție. 14.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termenul convenit prin contract pe baza facturii, dupa receptia produselor si semnarea de catre Comisia Conpet a Notei de Recepție și constatare diferențe, fara obiectiuni și dupa primirea documentelor de livrare mentionate la art. 12.5.

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:

  • Informatii despre fondurile Uniunii Europene Nu Fonduri bugetare

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.

  • Informatii Juridice Economice Financiare Si Tehnice Cadrul Legal: ✓ Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare; ✓ H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.

  • LIMBA CARE GUVERNEAZA CONTRACTUL 19.1 Limba care guvernează contractul este limba română.

  • ÎNCETAREA CONTRACTULUI Prezentul contract încetează: