OPERE LITERaRE CU CaRaCTER Ș, TIINȚIFIC Exemple de Clauze

OPERE LITERaRE CU CaRaCTER Ș, TIINȚIFIC. Fără a aduce atingere secțiunii IV ș,i cu excepția cazurilor în care se convine altfel în cadrul PCGT, rezultatele cercetării comune se publică împreună de către participanți. Pe lângă această normă generală, este necesar să se respecte următoarea procedură: 1. În cazul publicării de către o parte sau de către organisme publice care aparțin părții respective, a unor reviste, articole, rapoarte ș,i opere ș,tiințifice ș,i tehnice, inclusiv documente video ș,i software, care rezultă din cercetarea comună efectuată în temeiul prezentului acord, cealaltă parte are dreptul, cu permisiunea scrisă a editorului, la o licență internațională neexclusivă, irevocabilă ș,i fără plata unei redevențe pentru traducerea, reproducerea, adaptarea, transmiterea ș,i difuzarea publică a operelor respective. 2. Părțile depun eforturi să difuzeze la scară cât mai largă operele literare cu caracter ș,tiințific care rezultă din cercetarea comună efectuată în temeiul prezentului acord ș,i publicate de editori independenți. (1) Caracteristicile acestor PCGT-uri se găsesc în apendice. 3. Toate exemplarele dintr-o operă protejată de drepturi de autor destinată difuzării publice ș,i elaborată în temeiul prezentei dispoziții trebuie să conțină numele autorului sau al autorilor, cu excepția cazului în care acesta (aceș,tia) refuză în mod expres să fie numit (numiți). Fiecare exemplar trebuie să conțină, de asemenea, o mențiune vizibilă în mod clar care să ateste susținerea comună a părților.

Related to OPERE LITERaRE CU CaRaCTER Ș, TIINȚIFIC

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • Perioada de stocare a datelor cu caracter personal Datele cu caracter personal vor fi păstrate doar pe perioada de timp necesară pentru atingerea scopurilor prevăzute mai sus, în conformitate cu legislaţia aplicabilă şi cu respectarea procedurilor interne privind retentia datelor. La expirarea perioadei de stocare a datelor cu caracter personal, Operatorul va sterge/distruge aceste date de pe mijloacele de prelucrare si stocare, impunand Imputernicitului/ Imputernicitilor obligatii similare.

  • Drepturile de proprietate intelectuală 10.1. Vînzătorul are obligaţia să despăgubească Beneficiarul şi Centrul împotriva oricăror: a) reclamaţii şi acţiuni în justiţie ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.) privind echipamentele, materialele, instalaţiile sau utilajele folosite pentru sau în legătură cu produsele achiziţionate; şi b) daune-interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură aferente, cu excepţia situaţiei în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea Caietului de sarcini întocmit de Centru.

  • DREPTURILE PĂRŢILOR drepturile părţilor semnatare ale prezentului contract sunt cele prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ.

  • Modul de prezentare a ofertei Modul de prezentare a ofertei: numărul de exemplare în original: 1 exemplar. Toate paginile ofertei în original trebuie să fie tipărite sau scrise cu cerneală neradiabilă şi se vor numerota, semna şi ştampila de către ofertant pe fiecare pagină în parte; documentele vor fi îndosariate. Atât oferta financiară, cea tehnică cât şi documentele de calificare vor avea o primă pagină de „OPIS” al documentelor prezentate. Alături de oferta în original se va prezenta oferta semnată și ștampilată și pe suport electronic, în format needitabil (exemplu: format pdf). Ofertantul trebuie să sigileze originalul într-un plic ce va conține documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară în plicuri distincte și marcate corespunzător (DOCUMENTE CALIFICARE, PROPUNERE TEHNICĂ, PROPUNERE FINANCIARĂ). Acest plic și suportul electronic (memory stick) conținând documente calificare, propunere tehnică, propunere financiară, scanate separat, se vor introduce într-un plic exterior, ce va fi închis corespunzător și netransparent. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea și adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fără a fi deschisă, în cazul în care oferta respectivă este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante, ștampilat și cu inscripția “A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ..................................... ORA ” (se înscrie data și ora deschiderii ofertelor, precizate în anunțul de participare). În cazul depunerii unei oferte comune, în Scrisoarea de înaintare se va menționa denumirea asociației: “Asocierea S.C S.C. ”. De asemenea, reprezentanții împuterniciți legali ai ofertanților asociați vor completa, semna, ștampila și prezenta pe plicul exterior Acord de asociere în original, conform modelului din Secțiunea “Formulare”. Acordul de asociere va fi anexat plicului exterior al ofertei, astfel încât comisia de evaluare și participanții la ședința de deschidere să ia la cunoștință de depunerea unei oferte comune. Plicul exterior va avea anexate următoarele: Scrisoarea de înaintare, Documentul care confirmă plata garanției de participare; Acordul de asociere, dacă este cazul

  • TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE) Minister sau orice alta autoritate nationala sau federala, inclusiv subdiviziuni regionale sau locale ale acestora

  • PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL 8.1. Prin plasarea unei comenzi, ne furnizați informații precum: produsul dorit, numele si prenumele, adresa de livrare, detalii de facturare, metoda de plată, număr de telefon, datele cardului bancar etc. Datele personale ale dumneavoastră sunt prelucrate de Dormeo Home în temeiul relației contractuale (executare de contract), în conformitate cu Termenii și Condițiile, cât și cu Politica de Confidențialitate ce se află pe aceste platforme. 8.2. Vom utiliza datele dumneavoastră cu caracter personal în următoarele scopuri: 1. Pentru prestarea serviciilor în beneficiul dumneavoastră: Acest scop general poate include, după caz, următoarele: (a) Prelucrarea comenzilor, inclusiv preluarea, validarea, expedierea și facturarea acestora; (b) Soluționarea anulărilor sau a problemelor de orice natură referitoare la o comandă, la bunurile sau serviciile achiziționate; (c) Returnarea produselor conform prevederilor legale; (d) Rambursarea contravalorii produselor conform prevederilor legale; (e) Asigurarea serviciilor de suport, inclusiv oferirea de răspunsuri la întrebările dumneavoastră cu privire la comenzile dumneavoastră sau la bunurile și serviciile Dormeo Home. 8.3. Clientul înțelege, de asemenea, că datele de mai sus pot fi dezvăluite către: 8.4. Dormeo Home se obligă de asemenea să respecte prevederile Regulamentului EU nr. 679/2016, privind protecția datelor personale stocate, precum și pe o perioadă minimă de 30 zile. Ca atare, Xxxxxx Home se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale solicitantului și să le utilizeze conform prezentului Regulament și legislației în vigoare. 8.5. Prin apartenența la programul de fidelitate Club 5* solicitantul înțelege faptul că datele cu caracter personal (nume, prenume, adresa, numar de telefon fix si/sau mobil, e-mail) vor fi prelucrate de Dormeo Home 8.6. De asemenea, în vederea acordării beneficiilor și reducerilor din cadrul programului de fidelitate pentru membri Club 5*, precum și pentru informarea și transmiterea de oferte, cataloage și materiale publicitare, solicitantul poate opta pentru primirea de comunicări comerciale prin intermediul poștei, e-mail- ului, a mesajelor tip SMS și prin intermediul apelurilor telefonice. În această situație, temeiul prelucrării datelor cu caracter personal îl reprezintă consimțământul dumnveavoastră. 8.7. Dacă optați pentru primirea de astfel de mesaje comerciale, vom utiliza adresa dvs., adresa de e-mail și numărul de telefon pentru a vă transmite mesaje comerciale cu privire la beneficiile și promoțiile Dormeo Home S.R.L. pentru membrii Club 5*. 8.8. Puteți revoca acordul prealabil în orice moment și fără costuri, prin transmiterea unui e-mail la adresa: xxx.xx@xxxxxx-xxxx.xxx sau prin transmiterea unei solicitări în acest sens prin poștă sau curier la adresa Dormeo Home S.R.L., cu sediul in Splaiul Independentei, nr.319L, cladirea Paris, corp A1, parter, Sector 6, Bucuresti, Romania. 8.9. Datele cu caracter personal colectate în vederea comunicărilor comerciale vor fi păstrate până la retragerea consimțământului dumneavoastra. 8.10. În calitate de persoane vizate conform Regulamentului (UE) 2016/679 al Palamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, au urmatoarele drepturi: - Acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate și se prelucrează; - Și-au retras consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și Operatorul nu le mai poate prelucra pe alte temeiuri legale; - Datele cu caracter personal sunt prelucrate contrar legii; - Datele cu caracter personal trebuie șterse conform legislației relevante;