Perioada de garanție acordată serviciilor Exemple de Clauze

Perioada de garanție acordată serviciilor. 17.1 În cazul în care prestatorul nu prestează serviciile care constituie obiectul contractului achizitorul este îndreptățit să angajeze și să plătească alte persoane care să le presteze. Cheltuielile aferente acestor servicii vor fi recuperate de către achizitor de la prestator din sumele cuvenite acestuia.
Perioada de garanție acordată serviciilor. 17.1 Prestatorul acorda garantia serviciilor in perioada de valabilitate a contractului. (1) În perioada de garanție, prestatorul are obligația, în urma dispoziției date de achizitor, de a executa toate serviciile de modificare, reconstrucție și remediere a viciilor, contracțiilor și altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale. (2) Prestatorul are obligația de a executa toate activitățile prevăzute la alin.(1) pe cheltuiala proprie, în cazul în care ele sunt necesare datorită: i) utilizării de materiale, de instalații sau a unei manopere neconforme cu prevederile contractului ; sau ii) neglijenței sau neîndeplinirii de către prestator a oricăreia dintre obligațiile explicite sau implicite care îi revin în baza contractului. 17.3 În cazul în care prestatorul nu prestează serviciile prevăzute la art. 17.(2) alin.(1), achizitorul este îndreptățit să angajeze și să plătească alte persoane care să le presteze. Cheltuielile aferente acestor servicii vor fi recuperate de către achizitor de la prestator sau reținute din garanția de bună execuție ori din sumele cuvenite acestuia. 18.Ajustarea preţului contractului 18.1 Pentru serviciile prestate, plăţile datorate de achizitor prestatorului sunt tarifele declarate în oferta financiara, anexă la contract. 18.2 Pretul contractului este ferm pe toată durata contractului și nu se actualizează. 19.Subcontractanţi 19.1 Prestatorul are obligaţia, în cazul în care subcontractează părți din contract, de a încheia contracte cu subcontractanţii desemnaţi, în aceleaşi condiţii în care el a semnat contractul cu achizitorul. (1) Prestatorul are obligația de a prezenta la încheierea contractului toate contractele încheiate cu subcontractanții desemnați. (2) Lista subcontractanților, cu datele de identificare ale acestora, precum și contractele încheiate cu aceștia se constituie în anexe la prezentul contract. (1) Achizitorul poate efectua plăţi corespunzătoare părţii/părţilor din contract îndeplinite de către subcontractanţii propuşi în ofertă, dacă aceştia solicită la momentul încheierii contractului de achiziție publică sau la momentul introducerii lor în contract, serviciile prestate contractantului potrivit contractului dintre contractant şi subcontractant. (2) Achizitorul efectuează plăţile directe către subcontractanţii agreaţi doar atunci când prestaţia acestora este confirmată prin documente agreate de toate cele 3 părţi, respectiv achizitor, prestator şi subcontractant sau de achizitor şi subcont...
Perioada de garanție acordată serviciilor. 17.1 Perioada de garanție începe de la data recepției la terminarea serviciilor. (1) În perioada de garanție, prestatorul are obligația, în urma dispoziției date de achizitor, de a presta toate serviciile de modificare, reconstrucție și remediere a viciilor și altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale. (2) Prestatorul are obligația de a executa toate activitățile prevăzute la alin.(1) din prezentul articol pe cheltuiala proprie, în cazul în care ele sunt necesare datorită: i) utilizării de materiale, de instalații sau a unei manopere neconforme cu prevederile contractului ; sau ii) neglijenței sau neîndeplinirii de către prestator a oricăreia dintre obligațiile explicite sau implicite care îi revin în baza contractului. 17.3 În cazul în care prestatorul nu prestează serviciile prevăzute la art. 17.2 (1), achizitorul este îndreptățit să angajeze și să plătească alte persoane care să le presteze.
Perioada de garanție acordată serviciilor. 17.1 Prestatorul acorda garantia serviciilor in perioada de valabilitate a contractului. (1) În perioada de garanție, prestatorul are obligația, în urma dispoziției date de achizitor, de a face toate modificările solicitate de achizitor și să remedieze viciile și defectele a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale. (2) Prestatorul are obligația de a efectua toate activitățile prevăzute la alin.(1) pe cheltuiala proprie, în cazul în care ele sunt necesare datorită neglijenței sau neîndeplinirii de către prestator a oricăreia dintre obligațiile explicite sau implicite care îi revin în baza contractului. 17.3 În cazul în care prestatorul nu prestează serviciile prevăzute la art. 17.(2) alin.(1), achizitorul este îndreptățit să angajeze și să plătească alte persoane care să le presteze. Cheltuielile aferente acestor servicii vor fi recuperate de către achizitor de la prestator sau reținute din garanția de bună execuție ori din sumele cuvenite acestuia.

Related to Perioada de garanție acordată serviciilor