INCETAREA CONTRACTULUI 16.1 Contractul poate înceta în oricare din modalitățile următoare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.2.6 și 2.7 din a) acordul scris al Părților; b) denunțarea unilaterala, efectuata de oricare din Părți; c) rezilierea, inițiată de oricare din Părți ca urmare a neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere de către cealaltă Parte a obligațiilor asumate prin Contract în termenele și condițiile prevăzute de art.2.3 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului- cadru” din Capitolul III din TCSP; d) de plin drept, la data închiderii, din orice motive, de către Banca a conturilor Clientului pentru care este disponibil Serviciul ING Business; e) in cazul intervenirii uneia dintre situațiile menționate în art.2.5 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului-cadru” din Capitolul III din TCSP, cu privire la Serviciul ING Business. 16.2 Clientul poate denunța Contractul numai cu îndeplinirea prealabila a obligației de plată integrală a tuturor sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului. În acest sens, Clientul prin Persoana Autorizată să efectueze acest demers, conform prevederilor CGA, va completa corespunzător Cererea ING Business și o va depune la Banca. Ulterior procesării Cererii ING Business de către Banca și achitării sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului, Contractul va înceta și accesul Clientului/Utilizatorilor la serviciul ING Business va fi restricționat. Banca va informa Clientul cu privire la procesarea Cererii ING Business și încetarea Contractul, în scris, în una din modalitățile prevăzute în CGA, Contractul considerându-se încetat de la data menționată în comunicare. Banca va putea denunța unilateral Contractul în termenele și condițiile prevăzute de art.2.2 al Secțiunii “Încetarea Contractului-cadru” din TCSP.
DURATA CONTRACTULUI Prezentul contract de studii va produce efecte juridice începând cu data înregistrării lui la Universitate, calitatea de student fiind corelată cu structura anului universitar 2024/2025. Prezentul contract este valabil pe toată durata şcolarizării, fiind modificat şi completat, după caz, anual, la începutul fiecărui an şcolar, prin act adiţional.
ÎNCETAREA CONTRACTULUI Prezentul contract încetează:
PRETUL CONTRACTULUI 5.1 Preturile unitare convenite pentru indeplinirea contractului, platibile prestatorului de catre achizitor, pentru serviciile real prestate, conform ofertei prestatorului, sunt de ..................... lei fara TVA, respectiv ................. lei cu TVA ( se insereaza tabel), conform anexei nr. 2 - propunerea tehnico-financiara, la prezentul contract. ( se vor inscrie tabelar informatiile din Formularul financiar prezentat in oferta depusa). 5.2 Tarifele convenite pentru indeplinirea contractului, sunt cele declarate de prestator in propunerea tehnico-financiara, anexa nr.2 la prezentul contract.
PREȚUL CONTRACTULUI 3.1. Prețul contractului este de lei, la care se adaugă TVA, pentru îndeplinirea integrală a obiectului contractului, astfel cum este definit la art. 2 al prezentului contract. 3.2. Prețul contractului este ferm, pe toată durata de execuţie a acestuia.
Preţul contractului 7.1 Pretul total la serviciilor care vor fi realizate de PRESTATOR în conformitate cu prevederile anexei 1 la prezentul Contract este ................ lei la care se adaugă TVA ........... lei. 7.2 Beneficiarul va putea solicita în scris Prestatorului, cu cel putin o (1) zi înainte de data începerii cazării suplimentarea sau diminuarea numărului de camere care urmează a fi utilizate. Modificările menţionate mai sus, vor face ulterior obiectul unui act adiţional la prezentul Contract. 7.3 Valoarea detaliată pe categorii de servicii este prezentată în anexa 1 la prezentul Contract. 7.4 Preţurile unitare menţionate în anexa 1 sunt ferme pe toată durata Contractului şi nu vor putea fi modificate. În cazul în care se diminuează numărul participantilor, facturarea serviciilor se va face în functie de ocuparea camerelor si de serviciile de masă efectiv prestate conform diagramelor de cazare si masă semnate individual de participanti.
VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea prezentului contract este de ......................................................
Limba care guvernează contractul 23.1 Limba care guvernează contractul este limba română.
ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:
Părţile contractului Universitatea din Bucureşti, denumită în continuare “Universitatea” reprezentată de: Rector, prof.univ.xx. Xxxxxx XXXXX şi de ….........................................……..................................…....................…... în calitate de conducător de doctorat