Informatii despre fondurile Uniunii Europene Nu Fonduri bugetare
Dispoziții finale Art. 10.1. Studentul este de acord și autorizează UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE XXXXXXX X. XXXX DIN IAȘI, prin personalul său, să utilizeze și să prelucreze, conform legislației, datele cu caracter personal. Pentru a beneficia de asigurarea de sănătate fără plata contribuției stabilită de lege și de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor, conform prevederilor legale în vigoare, studentul este de acord și autorizează MINISTERUL EDUCAȚIEI, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și MINISTERUL TRANSPORTURILOR, prin personalul său, să utilizeze și să prelucreze, conform legislației, datele cu caracter personal. Art. 10.2. Eliberarea actelor în original (diploma de bacalaureat, diploma de licență etc.), a situației școlare, adeverințelor și a altor acte solicitate de către student, se va face numai după achitarea taxelor restante. În cazul în care studentul dovedește o situație obiectivă datorită căreia nu poate realiza plata într-o singură tranșa, conducerea Universității îi poate aproba eșalonarea plății, prin semnarea unui angajament de plată. În caz contrar, Universitatea îți rezervă dreptul de a acționa studentul în judecată pentru recuperarea debitului. Art. 10.3. Anexa 1, denumită ”Consimţământ prelucrare date cu caracter personal” face parte integrantă din
Capacitatea tehnica si profesionala Da 1.) Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat Ofertantii vor completa in DUAE lista principalelor BUNURI furnizate in ultimii 3 ani, a furnizat produse similare cu obiectul contractului, in valoare cumulata de minim 1,626,000.00 lei (fara TVA) la nivelul unuia sau cel mult trei contracte. Prin produse similare se va intelege: furnizarea si punerea in functiune de autobuze, troilebuze etc. specifice mobilitatii urbane, autovehicule de transport public de persoane, si nu numai orice experienta in furnizare de categorie superioara celor solicitate de catre AC, prin prezenta documentatie. Prin sintagma „produse similare” se va înțelege autovehicule transport public de persoane (noi). Ultimii 3 ani vor fi calculați până la data limita de depunere a ofertelor cu mențiunea că în situația în care AC decalează data limita de depunere a ofertelor cu un nou termen limită, publicând astfel un anunț de tip erată, limita inferioara a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii economici care au prezentat dovada finalizării contractului de experiența similară în intervalul de timp nou rezultat. NOTA: AC isi rezerva dreptul de a se adresa beneficiarului final al furnizarilor pentru confirmarea experientei similare prezentate de ofertant in DUAE. Pentru scopul prezentei proceduri: 1. Experienta similara va putea fi indeplinita: a). Prin prezetarea de contracte de furnizare avand ca obiect furnizarea de bunuri furnizarea si punerea in functiune de autobuze, troilebuze etc. specifice mobilitatii urbane, autovehicule de transport public de persoane, si nu numai orice experienta in furnizare de categorie superioara celor solicitate de catre AC, prin prezenta documentatie realizate in ultimii 3 ani sau
Dispoziţii finale 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare instanţei de judecată competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul să convină asupra modificării clauzelor acestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii Contractului. Modificările şi completările operate în prezentul Contract sunt valabile numai în cazul în care au fost redactate în scris, au fost semnate de Părţi și aprobate corespunzător. 12.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe fără acordul în scris al celorlalte Părţi. 12.5. Prezentul Contract este întocmit în trei exemplare identice, în limba română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Beneficiar și Centru. 12.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării și intră în vigoare la data înregistrării de către Centru, fiind valabil până la 31.12.2024 Contractul obligatoriu se înregistrează în una dintre trezoreriile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, dacă gestionarea surselor financiare se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al Părţilor şi este semnat la data indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova la data şi anul indicate mai sus.
DISPOZITII FINALE 22.1 Conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal, partile confirma consimtamantul clar si informat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, in scopul contractului. 22.2 Anexele şi documentele contractului fac parte integranta din prezentul contract.
Soluționarea litigiilor 7.1. În cazul în care rezolvarea neînțelegerilor ce ar putea apărea între părțile prezentului acord nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare instanțelor de drept comun competente.
PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 30 zile
Achiziții publice (1) Achiziţiile în cadrul proiectului vor fi făcute de către membrii parteneriatului, cu respectarea legislației în vigoare, a condiţiilor din contractul de finanţare şi a instrucţiunilor emise de AM/OI și/sau alte organisme abilitate.
Sectiunea I: AUTORITATEA CONTRACTANTA Denumire si adrese
Prevederi finale În cazul în care Organizatorul constată că un Participant nu a îndeplinit și/sau nu a respectat condițiile stipulate de prezentul Regulament, își rezervă dreptul de a suspenda oricând drepturile și beneficiile ce revin respectivului Participant, fără alte despăgubiri sau plăți. Participanților la promoție nu le sunt impuse niciun fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de desfășurare a Campaniei. Prezentul Regulament a fost redactat cu respectarea prevederilor Ordonanței de Guvern nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață, cu modificările subsecvente. Organizator Prin Administrator Prin Administrator Xxxxx Xxxxxxx Styn De Coster Denumire firma Denumire firma Denumire firma Denumire firma ABC BUILDING SRL DOMUS ART KRONSTADT KUECHEN SRL OPTIM DESIGN SRL ADOR MOBILA SRL DRISAND COM SRL KRONSTADT TOURISM & SERVICES SRL OUR DESIGN SRL ALFA CONTACT SRL ECHO ELECTRONIC SYSTEMS SRL KRONTHERM SRL PAVWOOD COM SRL ALPO SRL ECOFLAM SRL LAST TRADING SRL PENTAMOB SRL ALTEX ROMANIA SRL EDEL KLASSE SRL LEMET SRL PHOENIX SOVATA SRL AMA SMART HOME SOLUTIONS SRL ELECTRO STAR IMPORT EXPORT SRL LEM'S DESIGN SRL PHYLOSOPHY DESIGN SRL AMPLIUS 2000 SRL ELECTROCASNICE SRL LETICS ATELIER SRL PIASTRELLE EST DESIGN SRL ANDOMA-ELECTRO SRL ELECTROGOLD COMPANY IMPEX SRL LO SPAZIO MOBILI SRL PREMIUM APPLIANCES SRL ANY-STEF IMPEX SRL ELECTRONIC WORLD SRL M & D RETAIL BRASOV PREMIUM STORE SRL APPLE DESIGN SRL ELITEMOB SRL M & D RETAIL PIPERA SRL PRINCEPS DECO&HOME SRL ARCHICRAFT SRL ESHO STUDIOS SRL MAC EXIM SRL PRO ELECTRO CASA SRL ARGENCO SRL EST SRL MAG CONSULTING PROJECT SRL PRODSERVIL SRL ARTSANI COM SRL EUROMOB PROD SRL MAGIC DECOR PROD SRL PROFILO GROUP SRL