Reprezentare; Adrese Exemple de Clauze

Reprezentare; Adrese. 6.01. Reprezentantul Împrumutatului este ministrul finanţelor publice.
Reprezentare; Adrese. 6.01. Reprezentantul Împrumutatului este Ministerul Finanţelor Publice.

Related to Reprezentare; Adrese

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • Bibliografie Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene; Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005, cu modificările și completările ulterioare; Normele generale de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015, cu modificările și completările ulterioare; O.M.F.P. nr. 1661 bis/2003 privind aprobarea normelor metodologice privind modul de încasare si utilizare a fondurilor bănești primite sub formă de donații și sponsorizări de către instituțiile publice; Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1792/2002, cu modificările și completările ulterioare; Normele metodologice privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobateprin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009, cu modificările și completările ulterioare; O.M.F.P. nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în partimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare; O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare; Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare; H.G. nr. 22/2022 privind organizarea și funcționatea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; H.G. nr. 801/2004 privind organizarea și funcționarea caselor de cultură ale studenților și a Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei” București; Regulamentul de Organizare și Funcționare al Caselor de Cultură ale Studenților și al Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei” București, aprobat prin Ordinul nr. 1524 din 27.11.2020 al Ministrului Tineretului și Sportului; Legea nr. 350/2006 – Legea tinerilor, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România; Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice; H.G. nr. 259/2006 privind aprobarea Normelor de cheltuieli pentru realizarea programelor Autorității Naționale pentru Tineret în domeniul activității de tineret, cu modificările și completările ulterioare; Metodologia de derulare și implementare a proiectelor studențești proprii și/sau în parteneriat de către Casele de Cultură ale Studenților și Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, aprobată prin Ordinul nr. 20569 din 29.06.2022 al Ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;. Dispoziții generale privind contabilitatea publică; Clasificarea veniturilor și cheltuielilor bugetare pentru instituțiile publice; Aprobarea depunerea și componența situațiilor finaniciare; Modul de îcasare și utilizare a fondurilor bănești primate sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice; Organizarea și funcționarea Caselor de Cultură ale Studenților; Înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; Întocmirea și utilizarea documentelor financiar-contabile (aspect generale, reconstituirea documentelor financiar-contabile pierdute, sustrase sau distruse, păstrarea sau arhivarea registrelor de contabilitate și a celorlalte documente financiar-contabile, registrele de contabilitate, formele de înregistrare în contabilitate); Execuția bugetelor instituțiilor publice (dispoziții generale, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, sistemul national de raportare și control al bugetelor individuale, angajamentelor bugetare și angajamentelor legale); Modul de stabilire a salariilor/soldelor, a altor drepturi salariale sau sociale bănești acordate personalului, precum și a obligațiilor fiscal aferente acestora; Organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la instituțiile publice; Normele metodologice privind reeevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimonial instituțiilor publice; Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare contractelor de achiziție publică/acordul cadru din Legea nr. 98/2016; Activitatea de voluntariat în România; Liberul acces la informațiile de interes public; Conduita personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice; Normele de cheltuieli pentru realizarea programelor în domeniul activității de tineret; Derularea și implementarea proiectelor studențești proprii și/sau în parteneriat de către Casele de Cultură ale Studenților. Relațiile suplimentare se pot obține la sediul Casei de Cultură a Studenților Ploiești, Bulevardul București, nr. 39, Ploiești, jud. Prahova, nr. telefon 0000.000.000 – domnul Xxxxxx Xxxxxxxx - etaj 1, camera 25.

  • PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 15 zile

  • Drepturile persoanelor vizate În vederea asigurării unei prelucrări echitabile şi transparente, Operatorul informează Participanţii cu privire la drepturile de care aceştia beneficiază, în calitate de persoane vizate, conform prevederilor legale aplicabile:

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului.

  • Modul de prezentare a ofertei Modul de prezentare a ofertei: numărul de exemplare în original: 1 exemplar. Toate paginile ofertei în original trebuie să fie tipărite sau scrise cu cerneală neradiabilă şi se vor numerota, semna şi ştampila de către ofertant pe fiecare pagină în parte; documentele vor fi îndosariate. Atât oferta financiară, cea tehnică cât şi documentele de calificare vor avea o primă pagină de „OPIS” al documentelor prezentate. Alături de oferta în original se va prezenta oferta semnată și ștampilată și pe suport electronic, în format needitabil (exemplu: format pdf). Ofertantul trebuie să sigileze originalul într-un plic ce va conține documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară în plicuri distincte și marcate corespunzător (DOCUMENTE CALIFICARE, PROPUNERE TEHNICĂ, PROPUNERE FINANCIARĂ). Acest plic și suportul electronic (memory stick) conținând documente calificare, propunere tehnică, propunere financiară, scanate separat, se vor introduce într-un plic exterior, ce va fi închis corespunzător și netransparent. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea și adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fără a fi deschisă, în cazul în care oferta respectivă este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante, ștampilat și cu inscripția “A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ..................................... ORA ” (se înscrie data și ora deschiderii ofertelor, precizate în anunțul de participare). În cazul depunerii unei oferte comune, în Scrisoarea de înaintare se va menționa denumirea asociației: “Asocierea S.C S.C. ”. De asemenea, reprezentanții împuterniciți legali ai ofertanților asociați vor completa, semna, ștampila și prezenta pe plicul exterior Acord de asociere în original, conform modelului din Secțiunea “Formulare”. Acordul de asociere va fi anexat plicului exterior al ofertei, astfel încât comisia de evaluare și participanții la ședința de deschidere să ia la cunoștință de depunerea unei oferte comune. Plicul exterior va avea anexate următoarele: Scrisoarea de înaintare, Documentul care confirmă plata garanției de participare; Acordul de asociere, dacă este cazul

  • Informatii despre fondurile Uniunii Europene Nu Fonduri bugetare

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerinte obligatorii: Ofertantul are obligatia de a completa si prezenta in original:

  • Informatii suplimentare LISTA VERSIUNI ANUNT PUBLICITAR

  • ASIGURĂRI Achizitorul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune-interese, compensaţii plătibile prin lege, în privinţa sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de Prestator, cu excepţia accidentelor sau prejudiciilor rezultate din vina Achizitorului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora