Responsabilitatea Executantului faţă de Xxxxxxx Exemple de Clauze

Responsabilitatea Executantului faţă de Xxxxxxx. Executantul îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru grija faţă de Lucrări de la Data Începerii până la data admiterii Receptiei la Terminarea Lucrarilor. După această dată responsabilitatea va fi transferată Achizitorului. Dacă se produc pierderi sau sunt aduse daune Lucrărilor în perioada menţionată mai sus, Executantul va remedia aceste pierderi sau daune astfel încât Lucrările să fie conforme cu prevederile Contractului. Cu excepţia cazurilor în care pierderile sau daunele sunt rezultatul riscurilor Achizitorului, Executantul va despăgubi Achizitorul, agenţii şi angajaţii acestuia şi pe ceilalţi Executanti ai Achizitorului pe Şantier pentru toate pierderile sau daunele produse Lucrărilor şi pentru toate revendicările sau cheltuielile provocate de nerespectarea prevederilor Contractului din neglijenţa sau din vina Executantului, agenţilor sau angajaţilor săi.