INCETAREA CAMPANIEI 14.1. Prezenta Campanie poate inceta inainte de termen numai in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie forta majora, inclusiv in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a continua prezenta campanie promotionala.
Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.
Domeniul de aplicare (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului. Ea se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală. (2) În cazul în care vreo dispoziţie a prezentei ordonanţe de urgenţă intră în contradicţie cu o dispoziţie a unui alt act din legislaţia naţională ce transpune un act al Uniunii Europene care reglementează sectoare specifice, dispoziţiile acestuia din urmă prevalează şi se aplică sectoarelor specifice în cauză. (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică următoarelor contracte: a)de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung; b)având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unităţi medicale; c)având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor; d)referitoare la servicii financiare; e)pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui bun imobil; f)având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente şi închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale; g)care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată; h)care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb; i)având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent şi periodic la locuinţa, reşedinţa sau locul de muncă al consumatorului; j)de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia art. 8 alin. (2) şi a art. 19 şi 22 din prezenta ordonanţă de urgenţă; k)încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate; l)încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care presupune executarea unei singure prestaţii, realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării consumatorului. (4) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii Naţionale a României, cu excepţia art. 9- 16 şi a art. 18-24 care se aplică şi acestor contracte. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin înmulţirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului. (5) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.
Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.
PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 30 zile
ACORDAREA PREMIILOR Castigatorul va fi anuntat in data de 30.10, prin etichetare in cadrul postarii de concurs si prin mesaj privat pe Facebook. Organizatorul va solicita datele de identificare ale castigatorului si orice alte informatii considerate necesare pentru validarea acestuia. Livrarea premiilor se va face in maxim 60 de zile de la primirea datelor complete de la castigator. In cazul in care castigatorul nu poate fi premiat din motive independente de organizator (nu furnizeaza aceste informatii intr-un interval de 48 ore, etc), Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru nerespectarea acestor termene si va extrage un castigator rezerva care va fi contactat dupa ce vor trece cele 24 de ore de la anuntarea primului castigator. Premiile vor fi insotite de un proces verbal de predare-primire pe care persoana castigatoare are obligatia de a-l semna si transmite Organizatorului pe adresa de mail xxxxxx@xxxxxxx-xxxxxxx.xx cu mentiunea “Festivalul Cafelei – Sarbatorim 10.000 de oameni in comunitatea Melitta cu noi premii” Organizatorul isi rezerva dreptul sa anuleze orice premiu oricarui participant pentru orice motiv si in orice moment daca are suspiciuni cu privire la activitatea sa pe Facebook si in cadrul concursului. Castigatorii premiilor nu pot opta pentru primirea contravalorii premiului in bani sau in alte obiecte si nici nu poate solicita alte modificari. Fotografiile premiului sunt cu titlu de prezentare. Organizatorul se obliga sa calculeze si sa vireze impozitul datorat pentru veniturile sub forma de premii obtinute de catre castigatori, in conformitate cu reglementarile Codului Fiscal in vigoare, orice alte obligatii de natura fiscala sau de alta natura in legatura cu aceste venituri fiind in sarcina exclusiva a castigatorului.
MECANISMUL CAMPANIEI 3.1. Scopul prezentei Campanii este de a sustine activitatea Kola Kariola, o organizatie non-profit, avand ca scop ajutorarea animalelor fara stapan din Romania. In acest sens, Organizatorul va pune la dispozitia Kola Kariola pe perioada Campaniei un spatiu special delimitat in incinta Magazinelor Participante in cadrul carora clientii pot lasa (dona) catre Asociatie produse constand in hrana pentru animale cumparate din Magazinele Participante, conform mecanismului detaliat mai jos. 3.2. In vedera sustinerii activitatii Kola Kariola, conform prezentei Campanii, clientii Magazinelor Participante (Participantii) au urmatoarele variante alternative: a) achizitionarea in Perioada Campaniei din Magazinele Participante a produselor constand in hrana pentru animale si predarea acestora in Perioada Campaniei in cadrul spatiilor special delimitate in incinta Magazinelor Participante avand aceasta destinatie; b) achizitionarea unor carduri cadou destinate exclusiv prezentei Campanii, disponibile la casele de marcat din cadrul Magazinelor Participante in Perioada Campaniei. Organizatorul va pune la dispozitiea Participantilor, in limita stocurilor disponibile, 4 tipuri de carduri cadou in baza carora Participantii pot dona catre Kola Kariola produsele mentionate mai jos, in limita stocului disponibil: 957593 HRANA USCATA COMPLETA CAINI ADULTI, 10 KG 34.99 960128 XXXXXXXXX XXXXX HRANA USCATA CAINI PORC SI VITA, 10 KG 39.99 952374 XXXXXX HRANA USCATA PISICI DIVERSE SORTIMENTE, CU PESTE, 2KG 17.89 952374 XXXXXX HRANA USCATA PISICI DIVERSE SORTIMENTE, CU VITA, 2KG 17.89 Pretul cardurilor cadou corespunde cu pretul produselor mentionate in tabelul anterior, produse care se vor dona catre Kola Kariola. Produsele si/sau pretul produselor mentionate in tabelul anterior pot fi supuse modificarilor la discretia Organizatorului. Utilizarea acestei variante, va presupune (i) scanarea codurilor de bare inscrise pe cardurile cadou de catre operatorii caselor de marcat din cadrul Magazinelor Participante, (ii) plata de catre Participanti a contravalorii cardurilor cadou care desemneaza produsele ce se doresc a se dona si
Întocmirea ofertelor Oferta și documentele de calificare solicitate întocmite clar, fără corectări, cu număr și dată de ieșire, cu semnătura persoanei responsabile, puse în plic, sigilate şi ştampilate, urmează a fi prezentate
PREMIILE CAMPANIEI 5.1 In cadrul Campaniei vor fi acordate, conform mecanismului descris la Art. 6 de mai jos, 3 premii, constand fiecare intr-un album de arta Roman Tolici cu semnatura artistului. Premiu Numar premii Valoare unitara, lei, fara TVA inclusa Valoare total, lei, fara TVA inclusa 5.2 Valoarea totala a premiilor oferite in cadrul Campaniei este de 450 lei, fara TVA inclusa. 5.3 Fiecare premiu este compus din: Un album de arta Roman Tolici cu semnatura artistului (1), in valoare unitara de 150 lei, fara TVA inclus. 5.4 Premiile se vor acorda prin jurizare dupa incheierea campaniei, cu anuntare a castigatorilor in saptamana 1 – 7 noiembrie 2021. 5.5 Castigatorii premiilor oferite in cadrul acestei Campanii nu au posibilitatea de a primi contravaloarea premiilor in bani, de a solicita inlocuirea acestora cu alte bunuri sau schimbarea caracteristicilor premiilor castigate. 5.6 Un Participant, identificat prin contul de Instagram, nume și prenume, sau orice alte date personale utilizate pentru inscrierea in Campanie sau transmise Organizatorului pentru validare/ inmanarea premiului, poate castiga un singur premiu în cadrul acestei Campanii si se poate inscrie o singura data in Campanie. 5.7 Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea si nu va fi implicat in disputele cu privire la dreptul de proprietate asupra premiilor Campaniei. Niciun litigiu avand ca obiect dreptul de proprietate asupra premiilor Campaniei nu va influenta principiul conform caruia Organizatorul Campaniei va acorda premiul Participantului care respecta prevederile acestui Regulament si este declarat castigator. Din momentul in care castigatorii intra in posesia premiilor Campaniei, Organizatorul nu mai raspunde de integritatea si calitatea premiilor acordate, in limitele legale.
Soluţionarea litigiilor 11.1. În cazul litigiilor privind calitatea şi proprietăţile materialelor de construcţie, procedurile de verificare, corectitudinea efectuării probelor, a utilajelor de construcţie folosite, fiecare parte poate, după o înştiinţare prealabilă a celeilalte părţi, să ceară efectuarea unor cercetări de către o instituţie publică de cercetare. Costurile cercetărilor efectuate le suportă partea a cărei culpă a fost dovedită.