Soluționarea contestațiilor. Eventualele contestații vor fi depuse în termen de 24 de ore de la publicarea rezultatelor procesului de afiliere, cu excepția cazului în care intervin zile de repaus obligatorii (sâmbătă și duminică, sărbători legale), situație în care termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare ulterioară publicării. Contestațiile vor fi soluționate de către Comisia de soluționare a contestațiilor. Hotărârile Comisiei de soluționare a contestațiilor se consemnează într-un proces verbal, semnat de președintele şi membrii acesteia. Contestațiile vor fi soluționate în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la încheierea termenului de transmitere a contestațiilor, iar rezultatele contestațiilor vor fi publicate prin afișare pe pagina de web a Asociația Română Anti Sida – ARAS în termen de maxim 1 zi lucrătoare de la data încheierii procesului verbal de soluționare a contestației.
Appears in 3 contracts
Samples: Procedură De Afiliere, Procedură De Afiliere, Procedură De Afiliere
Soluționarea contestațiilor. Eventualele contestații vor fi depuse în termen de 24 de ore de la publicarea rezultatelor procesului de afiliere, cu excepția cazului în care intervin zile de repaus obligatorii (sâmbătă și duminică, sărbători legale), situație în care termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare ulterioară publicării. Contestațiile vor fi soluționate de către Comisia de soluționare a contestațiilor. Hotărârile Comisiei de soluționare a contestațiilor se consemnează într-un proces verbal, semnat de președintele şi membrii acesteia. Contestațiile vor fi soluționate în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la încheierea termenului de transmitere a contestațiilor, iar rezultatele contestațiilor vor fi publicate prin afișare pe pagina de web a Asociația Română Anti Sida Anti-SIDA – ARAS în termen de maxim 1 zi lucrătoare de la data încheierii procesului verbal de soluționare a contestației.
Appears in 3 contracts
Samples: Procedură De Afiliere, Procedură De Afiliere, Procedură De Afiliere