Transparență. Contractul de finanțare, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract.
Appears in 5 contracts
Samples: Contract Cadru De Finanțare Nerambursabilă, Contract De Finanțare Nerambursabilă, Contract De Finanțare Nerambursabilă
Transparență. Contractul de finanțaresprijin financiar, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 544 din 2001 privind liberul acces la informațiile informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Sprijin Financiar