Common use of Încetarea acordului de asociere Clause in Contracts

Încetarea acordului de asociere. Art. 7.1. Prezentul acord încetează la expirarea termenului stabilit, dacă nu s-a convenit prelungirea acestuia, prin acordul părților; Art. 7.2. Prin hotărârile autorităților deliberative ale membrilor asociați, anterior expirării duratei acordului, ca urmare a constatării unei/unor situații de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute în acord, în conformitate cu prevederile punctului VI art. 6.2 din prezentul acord; Art. 7.3. Ca urmare a neîndeplinirii sau imposibilității îndeplinirii obiectului de activitate sau a obligațiilor asumate de părți; Art. 7.4. În alte cazuri prevăzute de lege.

Appears in 2 contracts

Samples: Partnership Agreement, Partnership Agreement