Condiții contractuale
Condiții contractuale
Carduri de debit pentru persoane juridice și categorii asimilate
VERSIUNEA D_EF/PJ_09 2022
Prezentele Condiții contractuale pentru emiterea și utilizarea cardurilor de debit pentru persoane juridice și categorii asimilate (entități fără personalitate juridică) emise de OTP Bank România S.A. reprezintă, alături de
Cererea-Contract privind emiterea Cardurilor de debit și de Tariful de Taxe și Comisioane pentru persoane juridice și categorii asimilate), cadrul contractual - Contractul care se încheie între Deținător și Bancă cu ocazia emiterii Cardului.
I. Definiții
• ATM - dispozitiv destinat efectuării de operațiuni cu Cardul în scopul obținerii de numerar, transferului de fonduri, plății de utilități, depunerii de numerar, obținerii de informații privind situația conturilor.
• Acceptant - un prestator de servicii de plată care încheie un contract cu beneficiarul plății privind acceptarea și prelucrarea tranzacțiilor de plată cu instrumente de plată electronică, efectuate în scopul executării unui transfer de fonduri către beneficiarul plății.
• Banca - reprezintă Banca emitentă a Cardului, adică OTP Bank România S.A.
• Card - Reprezintă instrumentul de plată emis de Bancă pe numele Utilizatorului autorizat și contul Deținătorului principal.
• Deținător principal - este acea persoană juridică sau categorie asimilată (entitate fără personalitate juridică), rezidentă sau nerezidentă, care a solicitat Băncii emiterea de Carduri pe numele său și/sau al
utilizatorilor autorizați – persoane fizice, prin semnarea Cererii-Contract privind emiterea Cardurilor de debit, cu semnătură olografă sau cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat valid, nerevocat și nesuspendat, și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
• „Semnătura” - desemnează atât semnătura olografă, cât și semnătura electronică extinsă bazată pe un certificat calificat valid, nerevocat și nesuspendat și care este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, aplicată pe oricare dintre Contractul de credit, contractele de garanţie accesorii Contractului de credit, anexe, acte adiţionale, Corespondenţă, inclusiv Notificarea privind protecţia datelor cu caracter personal (Notificarea GDPR) și orice alte documente legate de implementarea și derularea Contractului.
• Utilizator autorizat - este persoana fizică pentru care Deținătorul principal a solicitat și Banca a dispus emiterea unui Card de debit cu acces la Contul Deținătorului principal.
• Extras de cont - documentul în care sunt evidențiate operațiunile efectuate pe Contul Deținătorului de Card, într-o perioadă de timp determinată.
• Ieșirea neautorizată în descoperit de cont - depășirea disponibilului din Cont și, după caz, a limitei de descoperit de cont acordate de către Bancă Deținătorului principal, ca urmare a utilizării Cardului în tranzacții neautorizate.
• Operațiune cu cardul - reprezintă orice plată a unor bunuri sau servicii, orice eliberare de numerar sau orice alt tip de tranzacții specificat în termene și condiții, realizate prin utilizarea Cardului de către Deținătorul principal sau de către Utilizatorul autorizat.
• PIN - reprezintă un cod personal de identificare format din 4 cifre, generat aleator de către Xxxxx, care este cunoscut numai de către Deținător/ Utilizator autorizat și este utilizat de către acesta în operațiunile cu Xxxxxxx. Ulterior, codul PIN poate fi schimbat de către Deținător.
• EFTPOS - este un dispozitiv ce permite, prin mijloace electronice, preluarea, prelucrarea, stocarea și transmiterea de informații privind plata cu Cardul, efectuată la punctele de vânzare, de obicei cu amănuntul, ale Acceptanților. Din punct de vedere al accesului la datele administrate de o unitate centrală, prin utilizarea combinată a tehnicilor de transmisie și prelucrare a datelor, un EFTPOS poate opera în timp real (on-line) sau cu decalaj în timp (off-line). Este denumit generic POS.
• Tranzacții Neautorizate - reprezintă acele tranzacții efectuate de către Deținător/Utilizator autorizat pe care Banca nu le-a autorizat în momentul efectuării, din cauza faptului că valoarea acestora s-a situat sub limita de autorizare (floor-limit) stabilită de Mastercard sau de VISA pentru categoria respectivă de Acceptanți.
• Imprinter - este dispozitivul mecanic, denumit conform uzanțelor internaționale Imprinter Voucher, care permite luarea unei amprente a elementelor confecționate în relief pe aversul Cardului, pe suprafața unui document care certifică executarea tranzacției, de
obicei o chitanță (voucher), care urmează să fie semnat de către Deținător/Utilizator autorizat.
• Autorizare - este operațiunea care constă într-un ansamblu de metode și proceduri, prevăzute prin contract, prin care comerciantul acceptant/ terminalul transmite emitentului Cardului sau procesorului informațiile referitoare la un Card și solicită acestuia transmiterea unui răspuns privind confirmarea validității Cardului și acceptarea efectuării tranzacției.
• Pre-autorizare - este operațiunea care constă într-un ansamblu de metode și proceduri prin
care comerciantul acceptant/terminalul transmite emitentului sau procesorului informațiile referitoare la un Card și solicită acestuia transmiterea unui răspuns privind confirmarea validității Cardului și acceptarea blocării unei sume în avans. Se folosește în cazul rezervărilor la hoteluri, în cazul închirierilor de mașini etc.
• Data tranzacției - reprezintă data efectivă când a avut loc Autorizarea tranzacției.
• Data decontării - reprezintă data la care tranzacția autorizată se decontează efectiv în contul Deținătorului principal (poate fi diferită de Data tranzacției).
• CVC/CVV - reprezintă un cod numeric format din trei caractere, care este tipărit pe verso-ul Cardului, în spațiul destinat semnăturii clientului, după numărul de Card și reprezintă un algoritm de verificare a Cardului.
• Reînnoirea cardului - reprezintă operațiunea de emitere a unui Card a cărui perioadă de valabilitate a expirat și se efectuează pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate inițială, înscrisă pe aversul cardului.
• Reînnoirea cardului înainte de expirare - reprezintă operațiunea de personalizare a unui Card, înainte de data expirării acestuia, ca urmare a solicitării exprese a Deținătorului.
• Condiții financiare - reprezintă broșura pe care clientul o primește sau formularele afișate în sucursalele Băncii și/ sau postate pe site-ul băncii, în care se găsesc informații cu privire la taxele și comisioanele pe care Banca le percepe, precum și eventuale modificări ale acestora.
• Limite - Banca stabilește limite lunare de tranzacții aferente Cardului. Astfel, fiecare Utilizator Autorizat
are setată o limită zilnică pentru retrageri de numerar de la ATM și EFTPOS și o limită zilnică de plăți la comercianți. Modificarea Limitelor aferente unui Card este la discreția Deținătorului principal.
• Logo - Însemnul oficial al organizațiilor Mastercard International sau VISA International.
• Serviciul 3D Secure - este un standard de autentificare dezvoltat de Organizațiile Internaționale de Carduri VISA și Mastercard și acceptat la nivel global, care permite efectuarea tranzacțiilor cu cardul pe internet
(E-Commerce) în condiții de strictă securitate, asigurând protecția deținătorilor în momentul autentificării.
Sistemul de comerț electronic securizat este implementat pe site-urile comercianților sub denumirea
„Mastercard Identity Check” pentru cardurile de tip Mastercard și „Verified by VISA” pentru cardurile VISA, și se pot identifica prin intermediul siglelor. Autentificarea tranzacțiilor prin serviciul 3D Secure se poate realiza prin: introducerea datelor biometrice (amprentă/ recunoaștere facială) prin intermediul aplicației OTPdirekt-SmartBank deținută de Deținător/ Utilizator Autorizat. Se utilizează datele biometrice stocate în dispozitivul Deținătorului/ Utilizatorului Autorizat al cardului pe care este instalată aplicația, iar Banca nu are acces și nu controlează datele biometrice stocate
pe dispozitiv. Banca doar validează realizarea de către dispozitiv a autentificării prin metode biometrice, fără a prelucra în niciun fel datele biometrice; introducerea parolei dinamice - Deținătorul/Utilizatorul Autorizat va introduce în pagina de plată, în ecranul indicat pentru aprobarea tranzacției, o parolă dinamică unică primită
prin SMS pe numărul de telefon mobil comunicat Băncii; introducerea parolei statice însoțită de parola dinamică (va fi disponibilă Deținătorului/Utilizatorului Autorizat din momentul primirii unei informări din partea Băncii, pe unul dintre canalele: e-mail, SMS, website, Internet Banking/SmartBank) - Deținătorul/Utilizatorul Autorizat va introduce în pagina de plată o parolă statică, formată dintr-o informație cunoscută și la îndemâna sa, urmată de parola dinamică primită prin SMS pe numărul de telefon mobil comunicat Băncii.
• Operațiune neautorizată - reprezintă executarea unei tranzacții cu Cardul în absența consimțământului exprimat în forma convenită între Bancă și Deținătorul principal/Utilizatorul autorizat, inclusiv ca urmare a pierderii, furtului sau folosirii fără drept a Cardului
• Mijloace electronice securizate - înseamnă email și va fi utilizat în relaţia cu Banca pentru transmiterea documentaţiei în cazul utilizării semnăturii electronice extinse.
• Portofel electronic (digital) - reprezintă o aplicație prin intermediul căreia Deținătorul/ Utilizatorul Autorizat de card emis de OTP BANK ROMANIA S.A. poate efectua plăți cu Token utilizând dispozitivele mobile compatibile cu această aplicație. Informații suplimentare despre aplicație, dispozitivele și produsele compatibile se regăsesc pe site-ul Băncii, xxx.xxxxxxx.xx.
Această aplicație este furnizată Deținătorului/ Utilizatorului Autorizat pe baza unui acord separat încheiat între acesta și furnizorul aplicației.
• Token - reprezintă o serie unică de cifre în format digital ce asigură substituirea securizată a datelor unui Card eligibil ce este înrolat de Deținător/Utilizator Autorizat în Portofelul electronic. Tokenul poate fi utilizat prin intermediul aplicației mobile de plată pentru efectuarea plăților contactless, utilizând tehnologia NFC sau pentru
plăți pe Internet pe site-urile și în aplicațiile comercianților ce acceptă la plată carduri afișând opțiunea mobilă de plată. Numărul Tokenului este diferit de numărul de
pe fața Cardului eligibil înrolat în portofelul electronic. Tokenul asigură creșterea securității tranzacțiilor, evitând stocarea numărului de card de către comercianți.
• Card eligibil pentru înrolare în portofel electronic
– card de debit de tipul celor menționate în lista publicată pe site-ul Băncii xxxxx://xxx.xxxxxxx.xx, ca produse ce pot fi înrolate în aplicațiile dedicate.
• NFC - reprezintă un standard utilizat în cazul dispozitivelor electronice prin intermediul căruia se stabilește o comunicație de tip radio de înaltă frecvență ce permite schimbul wireless de date pe o distanță foarte scurtă, prin intermediul căruia pot fi efectuate plățile contactless la comercianți.
II. Părțile
OTP Bank România S.A, societate comercială administrată în sistem dualist, cu sediul în București, sector 1, str. Buzești nr. 66-68, EUID: ROONRC. J40/10296/1995, înregistrată
la Registrului Comerțului sub nr. J40/10296/1995, CUI 7926069, CIF RO7926069, înregistrată în Registrul
Bancar sub nr. RB-PJR-40-028/1999, operator de date cu caracter personal 2689, capital social subscris și vărsat
2.079.253.200 RON, prin reprezentanții legali din cadrul unității bancare la care s-a depus solicitarea de emitere a cardului («Banca»), și Deținătorul principal, denumit în continuare «Deținător», cu datele de identificare
menționate în Cererea - Contract de emitere a Cardurilor de debit.
III. Obiectul Contractului
Obiectul prezentului Contract îl constituie emiterea de către Bancă a Cardului utilizat ca mijloc de acces la
Contul Deținătorului, precum și reglementarea condițiilor de emitere și utilizare a Cardului, emis pe numele Deținătorului/ Utilizatorilor autorizați și pe Contul Deținătorului de către Xxxxx.
IV. Durata Contractului
• Durata prezentului Contract coincide cu durata de valabilitate a Cardului, înscrisă pe aversul acestuia. Contractul se prelungește automat, fără necesitatea semnării de către părți a unui act adițional, odată cu emiterea unui nou Card de către Bancă, ca urmare
a expirării perioadei de valabilitate a Cardului emis inițial sau ca urmare a cererii clientului dintr-un motiv întemeiat.
Contractul poate înceta în orice moment, dacă Deținătorul predă Cardul Băncii sau dacă Banca solicită returnarea Cardului. Încetarea valabilității acestui Contract devine efectivă numai după returnarea Cardului de către Deținător și după rambursarea de către acesta a tuturor obligațiilor de plată către Bancă.
V. Drepturile Deținătorului și ale Utilizatorilor autorizați
• Deținătorul poate solicita Băncii emiterea mai multor Carduri, atașate Contului, pe numele Utilizatorilor autorizați nominalizați de către Deținător, cu respectarea următoarelor condiții:
• deținătorul optează să acorde acces la Contul său unuia sau mai multor Utilizatori autorizați, prin semnarea unei cereri exprese, cu condiția ca
persoana/persoanele fizice respective să fie majore, în deplinătatea drepturilor civile, și să fie de acord cu înregistrarea acestora în categoria clienților Băncii;
• extrasul de cont aferent Cardurilor se transmite de către Bancă exclusiv Deținătorului;
• utilizatorul autorizat are dreptul să dispună de sumele din Cont, în conformitate cu condițiile sau limitele stabilite de către Deținător și de către Bancă;
• numai Deținătorul poate iniția refuzuri la plată, pentru tranzacțiile efectuate cu Cardurile, situație în care contestația scrisă necesită și semnătura Utilizatorului autorizat;
• deținătorul nu are dreptul de a cunoaște codurile PIN ale Utilizatorilor autorizați;
• utilizatorul autorizat poate vizualiza disponibilul Contului, prin utilizarea Cardului la ATM-urile Băncii.
• Prin intermediul Cardului, Utilizatorii autorizați desemnați de către Deținător au acces 24 ore pe zi, șapte zile pe săptămână, la disponibilul din Cont, în limita stabilită de Deținător.
• Utilizatorii autorizați desemnați de către Deținător au acces la serviciul „Asistență Clienți” (Call Center) pentru a raporta pierderea sau furtul Cardului, în vederea blocării acestuia de către Xxxxx și pentru obținerea de informații referitoare la Card și/ sau Cont, pentru obținerea de informații generale despre Cardurile emise de OTP Bank România S.A. și despre modul și condițiile de utilizare
a acestora, precum și pentru comunicarea oricăror eventuale probleme sau disfuncționalități aferente Cardului. Accesul la serviciul „Asistență Clienți” se face prin apelarea următoarelor numere de telefon: (000) 000 00 00 (apel taxabil cu tarif normal în rețeaua națională
de telefonie) sau 0800 88 22 88 (apel gratuit în rețeaua națională de telefonie). Banca va opera blocarea Cardului sau va furniza informații cu privire la Card
sau Cont numai după identificarea corespunzătoare a Utilizatorului autorizat, efectuată prin telefon de către personalul specializat al Băncii.
• Deținătorul are dreptul să solicite Băncii modificarea Limitelor de utilizare aferente Cardului și stabilirea altor Limite, indicate expres de acesta.
• Deținătorul are dreptul să anuleze drepturile acordate unui Utilizator autorizat, printr-o cerere expresă adresată Băncii.
• Deținătorul are dreptul să primească, la cerere, Extrasul de cont cuprinzând detaliile tranzacțiilor efectuate cu Cardul de către fiecare Utilizator autorizat. Extrasul de Cont va conține suficiente informații, astfel încât să-i permită Deținătorului să identifice fiecare tranzacție,
cum ar fi: valoarea tranzacției, locația acceptatoare, comisioane și taxe aferente, rata de schimb valutar, etc. Extrasul de cont se emite lunar și poate fi pus la dispoziția Deținătorului pe orice cale agreată de Bancă. Orice solicitare de informații solicitată suplimentar față de
cea menționată mai sus va fi comisionată corespunzător conform Tarifului de taxe și comisioane al Băncii.
• Deținătorul are dreptul să solicite Xxxxxx, în scris, înlocuirea Cardului unui Utilizator autorizat în următoarele situații:
• deteriorarea fizică a Cardului;
• pierderea sau furtul Cardului;
• existența unor suspiciuni cu privire la fraudarea
Cardului sau a codului PIN;
• schimbarea numelui Deținătorului.
• Banca își rezervă dreptul de a refuza înlocuirea Cardului, cu efectul desființării de plin drept a prezentului contract, fără intervenția unei instanțe de judecată și fără orice altă formalitate prealabilă judiciară sau extrajudiciară.
• Deținătorul are dreptul să adreseze o contestație către Bancă, ori de câte ori constată existența unor tranzacții considerate a fi în neconcordanță cu realitatea
sau pe care acesta nu le-a efectuat, plângere care trebuie adresată în scris, în termen de 30 zile de la emiterea Extrasului de cont, prin completarea unei contestații, care va cuprinde în mod obligatoriu cel puțin următoarele date: numărul Cardului, numele Deținătorului, suma contestată, o copie a Extrasului de cont, precum și orice alte informații suplimentare menite a susține contestația. Contestația trebuie transmisă către OTP Bank România S.A.
• Deținătorul are dreptul să înainteze o plângere către Mastercard International sau VISA International, prin intermediul Băncii, dacă un Acceptant refuză acceptarea Cardului, fără să specifice o cauză rezonabilă de refuz.
VI. Obligațiile Deținătorului și ale Utilizatorilor autorizați
Utilizatorul autorizat de către Deținător trebuie să semneze Cardul imediat după primire, în spațiul special rezervat pe verso-ul Cardului, în fața reprezentantului Băncii, această semnătură fiind considerată de către Bancă specimen de semnătură în relațiile Deținătorului cu Banca.
Utilizatorul autorizat de către Deținător are obligația să utilizeze Cardul în conformitate cu prevederile prezentului Contract, să păstreze Cardul în bune condiții și să ia toate măsurile necesare de protejare a datelor și a elementelor de securitate aferente Cardului.
• Deținătorul trebuie să predea Băncii Cardul după expirarea acestuia, atunci când ridică noul Card (cardul reînnoit). În cazul în care Deținătorul nu dorește reînnoirea Cardului de către Xxxxx, acesta trebuie să notifice Banca în scris, cu minimum 45 de zile înainte de data expirării Cardului.
• În momentul efectuării unei tranzacții cu Cardul la Acceptant, Utilizatorul autorizat trebuie să semneze chitanțele care i se prezintă cu aceeași semnătură ca cea de pe verso-ul Cardului. Prin semnarea unei
chitanțe aferente unei tranzacții cu Cardul, Utilizatorul autorizat, respectiv Deținătorul acceptă plata.
• Deținătorul se angajează să notifice Banca, în cel mai scurt timp posibil, cu privire la următoarele situații:
• pierderea, furtul, distrugerea sau blocarea Cardului;
• înregistrarea în Cont a unor tranzacții neautorizate;
• orice eroare sau neregulă apărută în urma gestionării Contului și Cardului de către Bancă;
• existența unor suspiciuni cu privire la posibilitatea falsificării Cardului sau cunoașterea codului PIN de către persoane neautorizate;
• apariția oricăror disfuncționalități ale Cardului;
• modificarea datelor declarate în prezentul Contract, în termen de 5 zile lucratoare de la intervenirea modificării;
• renunțarea la Card cu cel puțin 45 de zile înainte de data expirării acestuia;
• rezilierea prezentului Contract.
• Utilizatorul autorizat și Deținătorul au obligația de a depune toate diligențele pentru a asigura securitatea Cardului și confidențialitatea codului PIN, codului CVV/ CVC, parolei 3D-Secure și a numărului de Card, cum
ar fi cele menționate mai jos, fără a avea însă caracter limitativ:
• să păstreze cu grijă Cardul și să nu dezvăluie informațiile specifice de identificare (număr
• Card, data expirare Card etc.) altei persoane;
• să nu împrumute Cardul altei persoane;
• să se asigure că, în timpul tranzacțiilor efectuate cu Cardul, acesta rămâne sub stricta lui supraveghere și codul PIN tastat nu este vizibil altor persoane;
• să nu dezvăluie sub niciun motiv PIN-ul, codul CVV/ CVC, parola 3D-Secure și numărul de Card unei alte persoane (nici angajaților Băncii) și să nu îl lase la îndemâna altor persoane;
• să nu înregistreze codul PIN într-o formă ce poate fi ușor recunoscută, în particular pe Card sau pe alt obiect păstrat împreună cu Cardul;
• să nu contramandeze un ordin pe care l-a dat prin intermediul Cardului, cu excepția cazului în care suma nu a fost determinată în momentul în care ordinul a fost dat.
• În cazul în care Deținătorul/ Utilizatorul Autorizat își înrolează Cardul eligibil într-o aplicație de tip Portofel electronic va utiliza doar dispozitive care îi aparțin în mod legal și pe care le folosește doar el.
După înrolarea Cardului eligibil va asigura securizarea dispozitivului și păstrarea în siguranță a acestuia,
în conformitate cu dispozitiile contractului încheiat cu Banca, pentru a evita utilizarea neautorizată a Tokenului.
• Nerespectarea de către Deținător sau Utilizator autorizat a obligațiilor prevăzute în prezentul Contract va fi
considerată de către Xxxxx drept neglijență a Deținătorului și va conduce la suportarea de către Deținător a pierderilor rezultate, în limitele stabilite de lege.
• În cazul în care tranzacțiile înregistrate de Bancă ca urmare a utilizării Cardului depășesc soldul disponibil al Contului, Deținătorul este obligat să restituie Băncii imediat diferența. Dacă Deținătorul nu restituie suma datorată, Banca va fi îndreptățită să regleze soldul Contului prin debitarea oricăror alte conturi ale Deținătorului deschise la Bancă, să înceteze prezentul Contract cu efect imediat și să suspende Cardul, urmând să recupereze sumele datorate prin proceduri legale.
• Deținătorul va despăgubi Banca pentru orice daune, pierderi sau cheltuieli suportate de Bancă care au rezultat din încălcarea prevederilor prezentului Contract sau în urma stabilirii responsabilității
financiare a Deținătorului pentru refuzurile de plată inițiate de Bancă la solicitarea acestuia.
• În cazul accesării serviciului “Asistență Clienți”, Deținătorul sau Utilizatorul autorizat are obligația să ofere operatorului toate informațiile necesare identificării acestuia în vederea furnizării de informații cu privire la Card și/sau Cont, precum și pentru blocarea Cardului la cererea Deținătorului/ Utilizatorului autorizat.
• În cazul prezentării Deținătorului sau a Utilizatorului autorizat la una dintre unitățile teritoriale ale Băncii în vederea solicitării de informații cu privire la Card și/ sau Cont sau pentru blocarea Cardului, identificarea acestuia se face pe baza documentului de identitate și potrivit reglementarilor interne ale băncii.
• Deținătorul va fi singurul răspunzător față de Bancă pentru modul în care Utilizatorul autorizat folosește Cardul, precum și pentru orice sume datorate ca urmare a utilizării Cardului. Obligațiile Deținătorului, conform prezentului Contract, se aplică și Utillizatorilor autorizați. Utilizatorul Autorizat se obligă indivizibil și solidar cu Deținătorul.
• Deținătorul se obligă să îndeplinească toate obligațiile prevăzute în prezentul Contract independent de Schimbările în împrejurări survenite în perioada de valabilitate a Contractului, al căror risc Deținătorul înțelege să și-l asume chiar dacă Schimbările împrejurărilor și/sau întinderea acestora nu au fost și/sau nu puteau fi prevăzute la momentul încheierii prezentului Contract.
VII. Drepturile Băncii
• Cardul poate fi blocat de către Bancă fără înștiințarea prealabilă a Deținătorului, în cazul furnizării de către acesta de date false Băncii în vederea emiterii Cardului, comiterii de fraude sau în orice alte situații considerate întemeiate de către Bancă și prin care se aduce atingere imaginii acesteia sau a partenerilor acesteia.
• Să dispună retragerea Cardului, fără îndeplinirea altor formalități juridice, în situația nerespectării obligațiilor asumate de către Deținător sau Utilizatorul autorizat în prezentul Contract privind utilizarea Cardului.
• Limitele de utilizare aferente Cardului sunt stabilite prin contract. Deținătorul luand act de acestea prin semnarea prezentului Contract. Limitele zilnice de
utilizare pot fi modificate la solicitarea Deținătorului.
• Banca nu își asumă responsabilitatea pentru pagubele produse Deținătorului de către Utilizatorul.
• Banca nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele disfuncționalități ale Cardului, în cazul în care acestea survin ca urmare a unor factori ce nu pot fi controlați de Bancă. De exemplu și fără a se
limita la următoarele: introducerea eronată a codului PIN, utilizarea unui card expirat, demagnetizarea
sau deteriorarea cardului, utilizarea cardului pentru tranzacții ce depășesc limitele zilnice stabilite cu Banca, refuzul unui comerciant de a accepta cardul).
• Banca va debita automat Contul cu contravaloarea tranzacțiilor efectuate cu Cardul de către Utilizatorul autorizat din contul Deținătorului. Deținătorul autorizează Banca să debiteze automat Contul cu sumele reprezentând:
• valoarea operațiunilor de cumpărare sau de eliberare de numerar, care prezintă semnătura Utilizatorului autorizat sau pentru care s-a introdus codul PIN;
• valoarea comisioanelor și dobânzilor datorate Băncii;
• valoarea operațiunilor efectuate în mod fraudulos, inclusiv în cazul pierderii/furtului Cardului neraportat Băncii, precum și ca urmare a utilizării frauduloase a PIN-ului.
• Banca are dreptul să debiteze orice cont deschis la Bancă de către Deținător, fără notificarea acestuia în prealabil, pentru recuperarea obligațiilor de plată ale Deținătorului rezultate din operațiunile efectuate cu Cardul, în cazul în care Contul nu prezintă disponibilități suficiente.
• În cazul în care Deținătorul nu depune la Bancă sumele datorate ca urmare a utilizării Cardului, în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora în Cont și nu dispune de disponibilități în alte conturi deschise la Bancă, Banca este îndreptățită să înceapă procedura legală de recuperare a obligațiilor de plată ale Deținătorului, toate sumele devenind exigibile.
• Banca va dispune, la cererea scrisă a Deținătorului sau din proprie inițiativă, în conformitate cu prevederile art. VII alin. 1 și alin. 2 ale prezentului Contract, blocarea și încetarea utilizării Cardului emis pe numele Utilizatorului autorizat.
VIII. Obligațiile Băncii
• Prin acceptarea și semnarea prezentului Contract, Banca se obligă să emită Cardul pe numele Utilizatorilor autorizați nominalizați de către Deținător, cu acces la Contul Deținătorului.
• Banca are obligația să pună la dispoziția Deținătorului, la solicitarea acestuia, un extras de cont lunar, în care sunt evidențiate toate operațiunile înregistrate în Cont în cursul lunii precedente, inclusiv detaliile aferente operațiunilor respective. Xxxxx solicitare de informații solicitată suplimentar față de cea menționată mai sus va fi comisionată corespunzător conform Tarifului de taxe și comisioane al Băncii.
• Banca are obligația blocării imediate a Cardului în urma notificării Deținătorului/Utilizatorului autorizat cu privire la pierderea/furtul Cardului.
• Banca are obligația să efectueze toate demersurile de soluționare a contestațiilor primite în scris de la Deținător, în conformitate cu reglementările Mastercard sau VISA în vigoare.
• În cazul unei operațiuni de plată neautorizate, Banca are următoarele obligații:
• Rambursează Deținătorului suma aferentă operațiunii de plată neautorizate respectiv imediat sau cel târziu la sfârșitul următoarei zile lucrătoare după ce a constatat sau a fost notificată cu privire la operațiune cu excepția cazului în care are motive rezonabile să suspecteze că a fost comisă o fraudă și comunică aceste motive, în scris, autorității naționale relevante.
• Readuce contul de card debitat, în situația în care s-ar fi aflat dacă operațiunea de plată neautorizată nu s-ar fi efectuat, dacă este cazul;
• Se asigură că data valutei creditării pentru contul Deținătorului nu este ulterioară datei la care suma a fost debitată.
• În cazul în care Deținătorul principal/ Utilizatorul autorizat nu a acționat în mod fraudulos, acesta nu va suporta nicio consecință financiară care rezultă din
utilizarea cardului pierdut, furat sau folosit fără drept în oricare din următoarele situații:
a. pierderea, furtul sau folosirea fără drept a unui card nu a putut fi detectată de către Deținător/ Utilizator înaintea efectuării unei plăți;
b. pierderea a fost cauzată de o acțiune sau de lipsa
unei acțiuni din partea unui angajat, agent sau unitate teritorială a Băncii sau a unei entități căreia i-au fost externalizate activități;
c. după notificarea Băncii, fără întârziere
nejustificată, de îndată ce ia cunoștință de pierderea, furtul, folosirea fără drept a cardului sau de orice utilizare neautorizată a acestuia;
d. în cazul în care Banca nu solicită o autentificare
strictă a Deținătorului/ Utilizatorului autorizat;
e. în cazul în care Banca nu pune la dispoziția
Deținătorului/ Utilizatorului autorizat mijloacele adecvate care să permită notificarea în orice moment a unui card pierdut, furat sau folosit fără drept.
IX. Utilizarea Cardului și a Codului PIN
• Cardul poate fi folosit pentru plata bunurilor și serviciilor furnizate de Acceptanți, precum și pentru ridicări de numerar de la ATM-uri sau de la alte bănci care afișează logo-ul Mastercard sau VISA.
• Cardul este proprietatea Băncii și poate fi folosit numai de către utilizatorii autorizați nominalizați de către Deținător și nu poate fi transferat unei alte persoane. Banca are dreptul de a solicita returnarea Cardului, iar Deținătorul are obligația restituirii imediate a Cardului Băncii sau unei alte persoane împuternicite de către Bancă.
• Data expirării Cardului este înscrisă pe aversul acestuia sub forma “LL” / “AA”, unde “LL” reprezintă luna calendaristică a expirării și “AA” reprezintă anul expirării. Înainte de data expirării, Cardul poate fi reînnoit automat de către Bancă, prin emiterea unui nou Card, fără notificarea în prealabil a Deținătorului.
• Pe durata Contractului, datele de expirare a Cardurilor emise pe numele Utilizatorilor autorizați pot fi diferite.
• Cardul poate fi utilizat atât în România, cât și în străinătate, în următoarele condiții:
• Numai de către utilizatorul autorizat pe numele căruia a fost emis.
• Pentru plata bunurilor și serviciilor furnizate de către acceptanții care au afișate mărcile de acceptare ale Cardului și care au în dotare terminale electronice de plată cu carduri (EFTPOS).
• Pentru obținerea de numerar de la ghișeele unităților bancare, cu condiția prezentării unui act de identitate și utilizării codului PIN.
• Pentru obținerea de numerar de la automatele bancare care au afișate mărcile de acceptare ale cardului, pe baza codului PIN.
• Numai în limita disponibilităților din Contul Deținătorului, sau până la limita de descoperit de cont acordată de Bancă, în condițiile în care valoarea comisioanelor aferente Operațiunilor cu carduri este acoperită de nivelul disponibilităților din Cont.
• Numai până la data expirării acestuia, respectiv până în ultima zi a lunii înscrise pe aversul Cardului (“VALID THRU”: LL/AA sau “GOOD THRU”: LL/AA).
• Pentru obținerea de informații privind soldul Contului de la automatele bancare ale Băncii, pe baza codului PIN.
• Banca va transmite codul PIN aferent Cardului, în funcție de opțiunea Utilizatorului Autorizat, fie sub forma unui plic sigilat, fie prin SMS pe numărul de telefon declarat Băncii de către Utilizatorul autorizat. Pentru obținerea cu succes a codului PIN, Utilizatorul autorizat trebuie să folosească numărul de telefon mobil declarat în relație cu Banca, de pe care va solicita alocarea codului PIN printr-un SMS (cu tarif normal), transmis la numărul de telefon dedicat al Băncii, în care va menționa codul unic de identificare alocat Utilizatorului Autorizat de Bancă.
Codul unic de identificare alocat Utilizatorului Autorizat cât și numărul de telefon dedicat al Băncii la care se transmite SMS-ul sunt comunicate atât în scrisoarea de întâmpinare, cât și în Procesul-verbal de predare a cardului.
• Utilizatorul autorizat trebuie să transmită Băncii SMS- ul conținând codul unic de identificare în maxim 30 de zile de la primirea cardului, pentru obținerea codului PIN. În caz contrar, Utilizatorul Autorizat va trebui să solicite Băncii remiterea unui nou cod PIN.
• Codul PIN este cunoscut numai de către Utilizatorul autorizat, acesta fiind obligat să îl păstreze secret și în
siguranță, separat de Card. În cazul în care Deținătorul de Card nu folosește codul PIN în mod confidențial sau cu grijă sau îl divulgă unei terțe părți, inclusiv unui angajat al Băncii, acesta constituie un caz grav de neglijență, iar Banca nu va fi responsabilă pentru pagubele care decurg din neglijența Deținătorului.
Exprimarea consimțământului pentru efectuarea unei tranzacții reprezintă acordul irevocabil al Deținătorului/ Utilizatorului Autorizat cu excepția cazurilor în care aceștia contestă tranzacțiile si este acordat prin:
• introducerea codului PIN de către Deținător sau Utilizatorul autorizat în cazul tranzacțiilor de retragere;
• semnarea de către Deținător sau Utilizatorul autorizat a chitanței eliberate și/sau introducerea codului PIN în cazul tranzacțiilor tip „card prezent” efectuate la comercianții acceptatori;
• în cazul tranzacțiilor de tip „cardul nu este prezent” consimțământul este exprimat prin transmiterea pe internet a datelor de identificare ale cardului și/ sau autorizarea tranzacțiilor utilizând serviciul de securitate “3D Secure”, în funcție de specificațiile tehnice ale dispozitivului deținut.
• Deținătorul trebuie să notifice Banca în cazul în care utilizatorul autorizat nu își mai amintește codul
PIN în vederea alocării unui nou cod PIN, fapt care poate atrage după sine și emiterea unui nou Card și suportarea de către Deținător a costurilor respective, conform Condițiilor Financiare.
• Banca poate limita numărul și/ sau valoarea tranzacțiilor ce se pot efectua cu Cardul. Această operațiune poate fi realizată la solicitarea Deținătorului sau la inițiativa Băncii, cu notificarea în prealabil a Deținătorului. Banca nu va fi responsabilă pentru
orice limitare aplicată de orice alt Acceptant. Totodată, Banca poate limita și încercările zilnice nereușite de introducere a codului PIN.
• Alimentarea Contului se va face prin depuneri de numerar la orice unitate a Băncii sau prin virament cu respectarea reglementărilor BNR în domeniu. Orice plată efectuată de Deținător în favoarea Băncii va fi luată în considerare la data intrării sumei respective în Cont.
• Alimentările de cont efectuate de Deținător vor fi utilizate de Bancă pentru acoperirea sumelor
datorate de către acesta în următoarea ordine: plata comisioanelor și dobânzilor datorate Băncii, rambursarea sumelor neacoperite cu disponibilități, plata valorii operațiunilor cu cardulul.
• Datoriile Deținătorului legate de operațiunile cu Cardul devin automat obligații de plată în favoarea Băncii și trebuie rambursate imediat de către Deținător.
• Pentru operațiunile efectuate pe teritoriul României de către Deținător în altă valută decât valuta de Cont, Banca va debita Contul cu echivalentul operațiunii și a comisioanelor aferente, efectuând conversia, după caz, la cursul aplicabil intern de vânzare-cumpărare EUR/ RON la tranzacțiile cu cardul din ziua decontării, curs afișat pe site-ul Băncii și în unitățile teritoriale.
• Pentru operațiunile efectuate în străinătate cu Cardul, Banca va debita Contul utilizând ca monedă de referință EUR, după cum urmează:
• Schimbul valutar între moneda în care se efectuează tranzacția și valuta de referință se efectuează de către organizația MasterCard International sau VISA International la cursul său intern de la data decontării interbancare,
curs care este egal cu rata de schimb valutar Reuters plus comisionul de conversie impus de MasterCard sau VISA;
• Pentru debitarea Contului în RON, Banca utilizează cursul aplicabil intern de vânzarecumpărare EUR/ RON la tranzacțiile cu cardul din ziua decontării, curs afișat pe site-ul Bancii și în unitățile teritoriale.
• Debitarea Contului Deținătorului ca urmare a unei Operațiuni cu Cardul va fi efectuată de către Bancă în termen de maximum 30 de zile de la data efectuării tranzacției, decontarea efectuându-se cu data tranzacției.
• Banca nu răspunde față de Deținător pentru trimiterea în decontare cu întârziere a tranzacțiilor dacă aceasta întârziere se datorează unor factori ce nu pot fi controlați de către Bancă.
• În cazul în care Deținătorul dorește să închidă Contul, Cardul / Cardurile trebuie returnate Băncii cu 30 de zile înainte de data efectivă a închiderii.
X. Securitatea cardului și a PIN-ului
• Deținătorul și Utilizatorul autorizat sunt obligați să asigure păstrarea în bune condiții a Cardului și a codului PIN, astfel încât să evite pierderea, furtul sau
deteriorarea Cardului sau intrarea Cardului sau a codului PIN în posesia unor persoane neîndreptățite să le dețină.
• Deținătorul / Utilizatorul autorizat nu trebuie să permită aflarea numărului de Card de către alte persoane, cu excepția situațiilor în care Cardul este utilizat în operațiuni care nu permit prezența fizică la Acceptant (Internet sau comenzi telefonice), sau în
situația în care se raportează pierderea/furtul Cardului.
• La primirea plicului securizat sigilat conținând PIN-ul, Utilizatorul autorizat trebuie să memoreze PIN-ul și să distrugă plicul respectiv. Deținătorul / Utilizatorul autorizat trebuie să anunțe de urgență Banca dacă, în momentul primirii plicului PIN, acesta nu era sigilat sau prezenta urme de deteriorare.
• Deținătorul trebuie să anunțe Banca în cazul în care are suspiciunea că o terță persoană ar putea utiliza în mod fraudulos Cardul sau PIN-ul.
• În cazul în care constată pierderea sau furtul Cardului, Deținătorul / Utilizatorul autorizat trebuie să anunțe de urgență Banca, telefonic sau pe orice altă cale agreată de Bancă, cu privire la dispariția Cardului. Raportarea pierderii sau furtului Cardului prin telefon se poate efectua în regim “non-stop” la numărul de telefon (000) 000 00 00 (apel taxabil cu tarif normal în rețeua națională de telefonie) sau în cursul programului de lucru al Băncii, la numărul de telefon 0000 00 00 00 (apel gratuit în rețeaua națională de telefonie).
• Banca va proceda la blocarea Cardului imediat după ce a fost raportată pierderea sau furtul acestuia de către Deținător sau de către Utilizatorul autorizat.
• Deținătorul este răspunzător financiar pentru toate operațiunile efectuate prin utilizarea frauduloasă a Cardului până la data notificării Băncii cu privire la pierderea/furtul acestuia și în limitele prevăzute de reglementările legale în vigoare.
În cazul în care Deținătorul / Utilizatorul autorizat recuperează Cardul după notificarea Băncii cu privire la pierderea/furtul acestuia, este obligat să-l returneze
imediat la orice unitate a Băncii. Deținătorul / Utilizatorul autorizat trebuie să raporteze telefonic Băncii situația în
care PIN- ul aferent Cardului a ajuns la cunoștință unor terțe persoane, în vederea blocării Cardului. Deținătorul este răspunzător financiar pentru toate operațiunile realizate cu Cardul care au implicat utilizarea frauduloasă a PIN-ului, până la momentul blocării Cardului.
XI. Comisioane și dobânzi
• Pentru operațiunile aferente emiterii și utilizării Cardului, Banca poate percepe Deținătorului taxe și comisioane conform “Broșurii Taxe și comisioane persoane juridice și categorii asimilate”, parte integrantă a prezentului Contract”.
• Valorile comisioanelor și taxelor percepute de Bancă pentru emiterea și utilizarea Cardului sunt prevăzute în “Condițiile Financiare” și constituie parte integrantă a prezentului Contract.
• În cazul în care valoarea operațiunilor depășește accidental disponibilitățile din Cont, Banca este îndreptățită să perceapă o dobândă penalizatoare.
• Pe parcursul derulării prezentului Contract, Banca își rezervă dreptul de a modifica valorile taxelor,
XII. Încetarea contractului
• Contractul poate înceta în următoarele cazuri:
a. Prin acordul dintre Bancă și Deținător;
b. Prin denunțarea unilaterală de către oricare parte contractantă, cu notificarea prealabilă a celeilalte părți, transmisă cu 30 zile anterioare datei de încetare;
c. Prin reziliere, de către Bancă, cu notificarea
prealabilă a Deținătorului, transmisă cu 30 zile anterioare datei de încetare, urmare a:
i. nerespectării de către Deținător sau de către
Utilizatorul Autorizat a Contractului
ii. nesoluționarea de către Deținător a ieșirii neautorizate în descoperit, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia în Cont;
iii. decesului Utilizatorului autorizat; iv. în orice alte
cazuri considerate întemeiate de către Bancă.
d. În mod unilateral, la inițiativa Băncii, fără nicio înștiințare comunicată Clientului sau altă formalitate și fără intervenția unei instanțe judecătorești, dacă nu s-au înregistrat operațiuni pe conturile clientului în ultimele 12 luni calendaristice, cu excepția taxelor, comisioanelor și a dobânzilor calculate și înregistrate de Bancă, iar clientul a devenit dormant.
• Deținătorul poate solicita denunțarea unilaterală a prezentului Contract, prin depunerea Cardului
principal/Cardurilor suplimentare și a unei notificări scrise la unitatea Băncii care administrează Contul, cu 30 de zile calendaristice anterior datei la care se solicită încetarea acestuia.
• În situația în care Deținătorul de card, la încetarea relației de afaceri cu Banca, are disponibil în orice cont curent deschis la Bancă, sumele respective se vor putea elibera după trecerea a 30 de zile calendaristice de la restituirea cardului de către Deținător și/sau Utilizatorul Autorizat și anularea cardului în aplicația informatică de către Bancă.
• Deținătorul sau împuterniciții legali/convenționali ai acestuia au obligația ca, în cazul încetării Contractului la inițiativa Băncii, să depună Cardul/ Cardurile la Bancă în maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii înștiințării în acest sens de la Bancă.
XIII. Alte clauze
În situația în care toate Parțile prezentului Contract dispun de semnătură electronică extinsă, cu certificat calificat valid, nerevocat și nesuspendat, prezentul Contract, anexele, oricare dintre actele adiţionale ulterioare și orice corespondenţa, inclusiv cu privire la Notificarea GDPR, pot fi incheiate prin aplicarea, de către reprezentanţii fiecărei
Parţi a semnăturii electronice extinse, bazată pe un certificat calificat valid, și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Contractul, anexele, actele adiţionale ulterioare și orice corespondenţa astfel semnate, inclusiv cu privire la Notificarea GDPR, sunt asimilate, în condiţiile legii, cu înscrisul sub semnătură privată, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele juridice.
În situaţia încheierii prezentului Contract, anexelor, a oricăruia dintre actele adiţionale ulterioare sau a oricărei corespondenţe, prin utilizarea semnăturilor electronice extinse, cu certificat calificat valid, nerevocat și nesuspendat, Deţinătorul poartă responsabilitatea valabilităţii și neviciierii semnăturilor electronice aplicate, a certificatelor calificate și a dispozitivelor care stau la baza generării fiecărei semnături electronice aplicată prezentului Contract, anexelor și/sau, după caz, actelor adiţionale ulterioare și/ sau corespondenţei, înţelegând totodata să repare orice prejudiciu adus sau pe cale să fie adus Băncii și/sau oricărei alte persoane prin aplicarea unor semnături viciate și/sau în afara scopului și/sau limitelor certificatului calificat sau prin utilizarea unor mijloace electronice nesecurizate.
Corespondenţa transmisa prin e-mail de Deţinator se consideră primită la data primirii e-mail-ului de către Bancă.
Consimţământului pentru încheierea prezentului Contract se poate face numai prin utilizarea de către toate Părţile a aceleiași modalităţi de semnare dintre următoarele:
a. semnarea olografă în prezenţa Părţilor. Contractul
este întocmit în două exemplare pentru Banca și un exemplar pentru Deţinator, toate exemplarele având aceeași valoare juridică;
b. sau prin aplicarea pe Contractul în format
electronic a unei semnături electronice extinse valide, nerevocate sau nesuspendate, care îndeplinește cerinţele de validare prevăzute de legislaţia în vigoare privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice, bazată pe un Certificat
digital calificat valid, nerevocat/nesuspendat, la momentul semnării. Prezentul Contract poate fi
transmis și prin e-mail. Contractul semnat de Xxxxx cu semnături electronice extinse valide conţine
un consimţământ valabil exprimat cu privire la conţinutul acestuia.
Primirea de catre Bancă a Contractului astfel semnat de Deţinator face dovada deplină a acordului de voinţa exprimat în mod valabil de către Deţinător cu privire la conţinutul Contractului.
Contractul semnat in format electronic de către toate Părtile și transmis prin e-mail are valoarea de original. Adresa email furnizată Băncii de către Deţinător în Cererea-Contract privind emiterea cardurilor de debit pentru persoane juridice și categorii asimilate de către OTP Bank România S.A. va fi utilizată în relaţia cu Banca pentru transmiterea documentaţiei în cazul utilizării semnăturii electronice.
Prezentul contract se completează cu prevederile Condițiilor Generale de Afaceri pentru persoane juridice și categorii asimilate ale Băncii, acestea din urmă aplicându- se corespunzator oricărui aspect care nu este reglementat expres în cuprinsul acestui Contract.
Am reușit să îți atragem atenția?
Poți obține mai multe informații despre produsele noastre prin:
pagina noastră de internet
adresa de e-mail
xxxx telefonic la următorul număr:
021 308 57 10; 0800 88 22 88
(tarif normal, apelabil și din străinătate)
reprezentanții OTP Bank
din unitățile teritoriale
OTP Bank România S.A., societate administrată în sistem dualist, cu sediul în București, str. Buzești nr. 66-68, sector 1, EUID:ROONRC.J40/10296/1995, înregistrată la
Registrul Comerțului sub nr. J40/10296/1995, CUI 7926069, CIF RO7926069, înregistrată în Registrul Bancar sub nr.
RB-PJR-40-028/ 1999, capital social subscris și vărsat 2.279.253.360 RON, nr. de înregistrare operator de date cu caracter personal 2689
xxx.xxxxxxx.xx • 0800 88 22 88
De luni până vineri între 8:30 și 21:00
Apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă
Întocmit de: OTP Bank România, Marketing. Broșură “Carduri de debit pentru persoane juridice și categorii asimilate“, septembrie 2022.