Contract de finanțare nerambursabilă Nr din
Centrul de Cultură și Artă Beneficiar al Județului Timiș
Nr din
Contract de finanțare nerambursabilă Nr din
Având în vedere prevederile Art. 1, alin. (2), litera f) și Art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a proiectelor cu modificările și completările ulterioare, a Art. 1, alin.
(5) din Ordonanța de urgență nr. 42 din 12 iunie 2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului cultural naţional ”Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, a Ghidului solicitantului privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale din cadrul Programului cultural național
„Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” adoptat la nivelul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș prin Decizia nr. 3 /12.01.2023, a Regulamentului privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale care alcătuiesc Programul de finanțare LoB2023+, a Deciziei nr.38/10.05.2023 privind aprobarea proiectelor culturale declarate câștigătoare la sesiunea de finanțare LoB2023+.
Între
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș cu sediul în Timișoara, str.Xxxxxxx Xxxxxxxxx, nr.1, CIF 12574082, având contul nr. XX00XXXX00X000000000000X deschis la Trezoreria Timișoara, reprezentat prin Xxxxxxx Xxxxxx XXXXXXXX, în calitate de Manager, denumit în continuare FINANȚATOR,
și
(denumirea legală a organizației), cu sediul social în
(adresa legală completă), cod fiscal , având contul
deschis la
, filiala , reprezentat legal prin , în calitate de Președinte/Director/Manager, denumit în continuare BENEFICIAR, a intervenit următorul contract:
CAPITOLUL I: Obiectul contractului
Art.1(1) Obiectul contractului constă în finanțarea nerambursabilă a proiectului cultural , denumit în continuare proiect cultural, finanțat prin Programul cultural național ”Timișoara- Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”- Sesiunea de finanțare LoB2023+, organizat de către Beneficiar
,în
(orașul/localitățile în care se desfășoară activități din proiect), în perioada (perioada proiectului așa cum apare în cererea de finanțare), în termenii
și condițiile stabilite în cererea de finanțare nerambursabilă nr. , parte integrantă a prezentului contract.
(2) Activitățile proiectului finanțat prin prezentul contract se vor finaliza cel târziu la data de
(data încheierii ultimei activități din proiect, dar nu mai târziu de 29.11.2023).
CAPITOLUL II: Durata contractului
Art. 2. Durata contractului este cuprinsă între data semnării acestuia de către părțile contractante și data prezentării de către beneficiar a documentelor justificative în condițiile prevăzute de art. 12.
CAPITOLUL III: Valoarea contractului
Art. 3. (1)Valoarea contractului este de (valoarea finanțării nerambursabile), conform Bugetului de venituri și cheltuieli, prevăzut în anexă la prezentul contract, reprezentând % din bugetul total al proiectului.
(2) Suma prevăzută la art. 3 alin (1), va fi acordată Beneficiarului ca finanțare nerambursabilă în condițiile stabilite prin Ghidul de eligibilitate pentru finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor culturale din cadrul Programului cultural național ”Timișoara- Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și prin prezentul contract cu anexele sale care fac parte integrantă din contract, pe care Beneficiarul prin semnarea prezentului înscris declară că le cunoaște și le acceptă.
(3) Suma prevăzută la art. 3 alin (1), acordată ca finanțare nerambursabilă nu poate fi utilizată de către Beneficiar pentru activități generatoare de profit.
Art. 4. Suma reprezentând finanțarea nerambursabilă, prevăzută la art. 3 va fi virată din contul autorității finanțatoare în contul beneficiarului cu nr. , deschis la , potrivit legii.
CAPITOLUL IV: Modalități de plată. Eligibilitatea cheltuielilor. Decontări
Art. 5. Suma prevăzută la art. 3, alin.(1) se acordă prin virament bancar, pe baza cererilor de plată emise de către beneficiar pentru fiecare tranșă, însoțite de documente justificative, conform legii.
Art. 6. Cuantumul și eșalonarea tranșelor se stabilesc, cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (5) și ale art. 31 alin.
(1) din OG nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de etapele de realizare ale proiectului, raportat la costurile organizatorice și/sau durata și evoluția în timp a activităților cuprinse în cererea de finanțare, astfel:
(1) Maxim trei tranșe, conform graficului de acordare a finanțării:
a) Prima tranșă, în cuantum de % (maxim 50 % din finanțarea nerambursabilă, în funcție de activitățile anexe prezentate în graficul de finanțare), respectiv suma de lei, se va acorda în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data semnării contractului de finanțare și a prezentării de către beneficiar a cererii de plată aferente.
b) A doua tranșă (dacă este cazul), în cuantum de %, respectiv suma de lei, se va acorda după verificarea:
- progresului activităților, în baza raportului narativ intermediar depus de beneficiar;
- eligibilitatea cheltuielilor efectuate din tranşa anterioară, în baza raportului financiar şi a documentelor justificative prezentate de acesta.;
c) Ultima tranșă, în procent de minimum 15 % din finanțarea nerambursabilă, respectiv suma de
lei, se va acorda în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data prezentării de către beneficiar a cererii de plată și a documentelor de justificare a cheltuielilor eligibile efectuate în executarea contractului de finanțare, prezentate de beneficiar precum și a rapoartelor finale de activitate a acestora.
(2) Integral, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data prezentării de către beneficiar a cererii de plată și a documentelor de justificare a cheltuielilor eligibile efectuate în executarea contractului de finanțare, prezentate de beneficiar precum și a rapoartelor finale de activitate a acestora.
Art. 7. Beneficiarul este obligat să respecte categoriile de cheltuieli prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli
(Anexa nr. 1 la prezentul contract), aprobat spre finanțare.
Art. 8. Pe parcursul derulării activităților, dacă situația o impune, beneficiarul poate face realocări între categoriile de cheltuieli, în limita a maxim 20% din valoarea finanțării nerambursabile, doar prin semnarea unui act adițional la contract și doar în cazul în care din motive obiective, cum ar fi evenimente neprevăzute, independente de beneficiarul finanțării nerambursabile, sau cazuri de forță majoră care apar pe perioada derulării contractului condițiile, se impun modificări în structura și valoarea unei cheltuieli.
Art. 9. (1) Sunt acceptate spre decontare numai cheltuielile eligibile, efectuate de către beneficiar în perioada executării contractului, în conformitate cu prevederile art. 4 a Ordonanței Guvernului nr. 51/1998 și care corespund cumulativ următoarelor cerințe:
a) să fie efectuate în perioada de implementare a proiectului;
b) să fie necesare realizării proiectului cultural;
c) să respecte dispozițiile incidente din legislația națională;
d) să fie înregistrate în contabilitatea beneficiarului;
(2) Cheltuielile sunt eligibile cu condiția să fie cuprinse în deviz, să fie necesare activităților din cererea de finanțare, să fie efectuate numai pentru realizarea proiectului aprobat spre finanțare, să fie efectuate în termenii și condițiile prezentului contract și în conformitate cu legislația în vigoare.
(3) De asemenea, pentru a fi cheltuieli eligibile, documentele prezentate în dosarul de decont trebuie să facă dovada legăturii directe dintre cheltuielile efectuate și activitățile desfășurate în cadrul proiectului, pentru perioada aferentă proiectului.
(4) Solicitantul are obligația de a preciza caracterul economic sau neeconomic al activităților incluse în proiect având în vedere scopul acestora, costurile reale și valoarea procentului de acoperire a cheltuielilor proiectului. Pentru ca activitățile proiectului să fie eligibile, scopurile economice trebuie să rămână auxiliare celor neeconomice și să nu depășească 20% din totalul costurilor activităților proiectului.
(5) Încadrarea finală a activităților conform alin. (4) devine clauză distinctă, opozabilă prezentului contract în situația constatării de către autoritatea finanțatoare a intenției frauduloase și care atrage rezilierea de drept a contractului de finanțare;
(6) Toate cheltuielile vor fi efectuate între data semnării contractului de finanțare nerambursabilă și data finalizării proiectului și în scopul exclusiv al acestuia.
(7) Cheltuieli efectuate înainte sau după perioada contractuală sunt cheltuieli neeligibile din punct de vedere al finanțării nerambursabile.
(8) Toate documentele justificative prevăzute trebuie să fie întocmite între data semnării contractului și data prezentării acestora la decont.
(9) Cheltuielile eligibile care nu sunt justificate corespunzător de către beneficiar în conformitate cu prevederile Ghidului de decontare a proiectelor culturale finanțate din fonduri publice prin Programul cultural naţional ”Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” pot să fie refuzate de Finanțator/Contractant la decont sau
pot să fie aprobate la plată parțial. Cota parte aprobată spre plată va fi calculată de către autoritatea finanțatoare aplicând principiile de legalitate, eficiență, eficacitate și economicitate.
Art. 10. Nu vor fi acceptate spre decontare următoarele categorii de cheltuieli, neeligibile:
a) cheltuieli efectuate de solicitant anterior semnării contractului de finanțare sau după perioada contractuală;
b) acoperirea unor debite ale beneficiarilor;
c) cheltuieli salariale ale persoanelor juridice de drept public beneficiare;
d) activități generatoare de profit (câștiguri, beneficii de pe urma implementării proiectului cultural care a primit finanțare nerambursabilă);
e) activități ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului (extindere, lucrări de construcţii și altele asemenea);
f) taxa pe valoarea adăugată (TVA), în cazul beneficiarilor plătitori de TVA, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 4, alin. (1) lit. d), din Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare;
g) achiziția de echipamente second-hand;
h) xxxxxx, penalități și cheltuieli de judecată;
i) costurile pentru operarea investiției;
j) cheltuieli pentru contractarea creditelor necesare plății contribuției proprii, cheltuielile bancare, comisioanele, dobânzi, diferențele de curs valutar;
k) costuri de amortizare, cu excepţia situaţiei prevăzute la categoriile de cheltuieli eligibile;
l) contribuția în natură, cu excepția activităților din cadrul proiectului provenite din voluntariat;
m) cheltuieli de leasing.
Art. 11. (1) Pentru fiecare cheltuială efectuată, conform contractului, se vor prezenta documente justificative întocmite potrivit legislației în vigoare.
(2) Documentele justificative vor fi transmise în format fizic și în copie electronică lizibilă, cu mențiunea ” conform cu originalul” și semnate de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină.
(3) Beneficiarul prezintă la decont și Raportul de activitate intermediar/final, care trebuie să cuprindă informații cu privire la gradul de realizare a obiectivelor propuse, la gradul de mediatizare a proiectului cultural și reflectarea în presă a activităților derulate în cadrul acestuia.
Art. 12. Documentele justificative, raportul narativ și raportul financiar, întocmite conform modelelor prevăzute în anexa la prezentul contract, se vor transmite autorității finanțatoare, în format fizic, în original, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la finalizarea activităților proiectului, dar nu mai târziu de 21 decembrie 2023.
CAPITOLUL V: Drepturile și obligațiile părților
Art. 13. Drepturile și obligațiile autorității finanțatoare sunt:
a) are dreptul să modifice cuantumul finanțării alocate sau să rezilieze prezentul contract, dacă beneficiarul comunică date, informații sau înscrisuri false ori eronate, precum și în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de către beneficiar;
b) are dreptul de a recupera de la beneficiar fondurile utilizate de acesta pentru acoperirea altor cheltuieli decât cele eligibile, la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,2% pe zi aplicate la sumele respective până la data recuperării lor, precum și dobânda legală, calculată în condițiile legii;
c) are dreptul de a nu acorda finanțarea, în condițiile în care beneficiarul nu face dovada îndeplinirii obiectivelor urmărite prin proiectul cultural, astfel cum sunt menționate în Cererea de finanțare nerambursabilă;
d) are obligația să aducă la cunoștința beneficiarului orice informație de natură să afecteze executarea prezentului contract;
e) are obligația să urmărească atât cofinanțarea cât și finanțarea din surse complementare aferentă contractului, prin verificarea efectuării acesteia şi evaluarea documentelor justificative;
f) are obligația să realizeze monitorizarea şi evaluarea intermediară şi finală a activităților proiectului așa cum sunt acestea descrise în cererea de finanțare;
g) are obligația să nu comunice, în nicio situaţie, fără consimţământul prealabil scris al beneficiarului, informaţii confidenţiale aparţinând beneficiarului sau obţinute în baza relaţiilor contractuale;
h) are obligația să pună la dispoziția Beneficiarului suma prevăzută la art. 3 alin (1) la termenele și în condițiile stabilite în prezentul contract.
i) Finanțatorul își rezervă dreptul ca în cazul în care dosarul de decont nu respectă cerințele de formă sau de fond descrise în Ghidul de decontare, acesta să poată fi returnat imediat după înregistrarea lui de către autoritatea contractantă. În cazul în care, se începe verificarea dosarului de decont și sunt constatate erori semnificative, dosarul poate fi returnat. Ambele proceduri vor fi efectuate în baza unei Notificări din partea autorității contractante. Dosarele de decont pot fi returnate pentru completări sau corelări de două ori, la a treia depunere, dosarul de decont va fi evaluat, finalizat și decontat conform documentelor depuse.
Art. 14. Drepturile și obligațiile beneficiarului sunt următoarele:
a) are obligația de a contracta și efectua plata tuturor cheltuielilor aferente realizării obiectului contractului, cu respectarea prevederilor legale în materie, inclusiv a Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completarile ulterioare, Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvemului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale O.G. nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare;
b) are obligația de a asigura îndeplinirea oricărei alte activități legate de buna desfășurare a activităților proiectului;
c) are obligația să prezinte finanțatorului documente justificative, astfel cum sunt prevăzute în ghidul privind decontarea sumelor alocate, însoțite de raportul narativ și raportul financiar, în termenul prevăzut la art. 12;
d) se obligă să utilizeze finanțarea numai în scopul realizării activităților neeconomice care fac obiectul prezentului contract, conform O.G. 51/1998, art. 2), alin. (7), lit. c) și să precizeze caracterul neeconomic, respectiv caracterul economic al acestora;
Utilizarea economica a infrastructurii culturale - în cazul utilizării sale atât pentru activități economice cât și pentru activități neeconomice - rămâne :
- auxiliară celei neeconomice;
- direct legată de exploatarea infrastructurii;
- necesară pentru aceasta sau intrinsec legată de utilizarea principală neeconomică;
- nu depășește 20% din totalul activităților aferente proiectului cultural, iar aceste sume vor fi cheltuite integral în cadrul proiectului, conform documentelor contabile, în caz contrar întregul proiect va fi calificat drept activitate economică și va deveni neeligibil pentru finanțare nerambursabilă;
- obligativitatea de a organiza evidența contabilă separată;
e) se obligă să întocmească exact și corect toate documentele justificative privind utilizarea finanțării;
f) se obligă să transmită completările solicitate de finanțator, privind documentele prezentate spre decontare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării; în caz contrar decontarea se va efectua în limita sumelor aferente documentelor corect întocmite, prezentate inițial la decont;
g) se obligă să utilizeze în toate materialele de promovare, diseminare și comunicare scrisă și audiovizuală, precum și verbal în prezentări publice, sintagma "Proiect finanțat prin Programul cultural național Timișoara -
Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” împreună cu logo-ul Programului, nealterate așa cum sunt indicate în Regulamentul de identitate vizuală;
h) inserarea pe site-ul web și pe conturile de pe rețelele de socializare utilizate a sintagmei "Proiect finanțat prin Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” împreună cu logo-ul Programului;
i) se obligă să păstreze, conform prevederilor legale, toate documentele financiare care atestă desfășurarea proiectului cultural și să accepte, după caz, controlul și verificările Finanțatorului și al altor autorități cu atribuții în domeniul controlului financiar-fiscal, în conformitate cu prevederile legale, în legătură cu modul de utilizare a fondurilor ce constituie finanțarea primită;
j) obligația de a face dovada atragerii surselor complementare de finanțare potrivit art. 2 alin (7) și (8) din Ordonanta Guvemului nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, în forma și în limita a cel putin 20% din devizul proiectului cultural, constatarea de către autoritatea finanțatoare a nerespectării acestei obligații fiind motiv de reziliere a contractului și titlu executoriu pentru recuperarea sumelor acordate;
k) să distribuie gratuit materialele de promovare și/sau publicitate realizate în cadrul contractului și să documenteze modalitatea de distribuire a acestora;
l) obligația de a nu deconta sau de a nu fi prezentat la decont copii ale documentelor justificative pentru cheltuieli care au fost sau urmează să fie decontate din alte fonduri publice sau private;
m) obligația să permită autorității finanțatoare să utilizeze în mod gratuit informațiile cuprinse în rapoartele proiectului cultural, precum și pe cele privind rezultatele obținute, prin toate modalitățile de comunicare publică pe care le decide, inclusiv pentru diseminarea rezultatelor sesiunii de finanțare;
n) să pună la dispoziția autorității finanțatoare, la solicitarea acesteia, în mod gratuit, fotografii și înregistrări audio- video relevante cu privire la proiectul cultural și să autorizeze folosirea de către autoritate în orice mod consideră de cuviință, inclusiv să le publice prin orice modalitate de comunicare pe care o va decide; aceste autorizări se acordă pe o perioadă nedeterminată și sunt valabile fără limite teritoriale și fără a da naștere unor pretenții materiale suplimentare din partea beneficiarului;
o) obligația de a realiza proiectul întocmai și în integritatea sa, astfel cum este descris în cererea de finanțare nerambursabilă, fără ca diminuarea sumei acordate să atragă modificări substanțiale în structura proiectului cultural, cum ar fi, fără ca enumerarea să fie limitativă, perioada de implementare/durata, scopul, obiectul și /sau obiectivele sale, după caz;
p) să transmită autorității finanțatoare, la adresa xxxxxxxxxx0000@xxxxxx.xx, calendarul de activități cuprinse în proiectul finanțat, cuprinzând informații relevante legate de aceste evenimente (data și ora, spațiul de desfășurare, linkuri etc.), care pot fi preluate de autoritatea finanțatoare în comunicarea publică, cu minimum 10 zile calendaristice înainte de desfășurarea fiecăruia dintre evenimente;
r) să permită persoanei împuternicite de autoritatea finanțatoare să filmeze sau să fotografieze evenimentul cultural finanţat, în acest sens, beneficiarul neavând pretenții ulterioare;
s) să transmită autorității finanțatoare, la adresa xxxxxxxxxx0000@xxxxxx.xx , în termen de maximum 7 zile calendaristice de la desfășurarea evenimentelor cuprinse în proiectul finanțat, un pachet de minimum 10 fotografii fără niciun fel de însemne grafice, reprezentative pentru proiectul finanțat și având un format și o calitate compatibile cu publicarea online și tipărită;
ș) în vederea afișării materialelor promoționale aferente proiectului cultural finanțat, beneficiarul se obligă să utilizeze doar spațiile special amenajate în acest sens;
t) are obligația de a notifica Finanțatorul cu privire la orice modificare intervenită în raport cu informațiile privind Bugetul de venituri și cheltuieli din cuprinsul cererii de finanțare depuse:
- toate sursele publice de finanțare precizând cheltuielile eligibile cuprinse în contractele de finanțare nerambursabilă încheiate, precum și în cererile de finanțare depuse la alte alte autorități, precum și rezultatul obținerii, sau nu, al acestora;
- datele de identificare ale fiecărui proiect cultural pentru care a depus cereri de finanțare în cadrul unei sesiuni sau, după caz, unui program de finanțare, la Finanțator, evidențiind diferențele specifice privind scopul, obiectivele, perioada de derulare ale fiecăruia;
- orice modificare financiară prevăzută la art. 8 a prezentului contract;
ț) are obligația să notifice în scris modificarea calendarului de desfășurare a activităților din cadrul proiectului cultural, cu minim 10 zile lucrătoare înainte de începerea activității respective.
u) obligația de a completa, semna și a se conforma celor cuprinse în Declarația pe propria răspundere privind finanțarea nerambursabilă acordată în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare și obligația corelativă de a notifica Finanțatorul cu privire la orice situație contrară intervenită pe durata executării contractului;
v) obligația de a se asigura că niciuna dintre persoanele implicate din partea Beneficiarului, direct sau indirect, în derularea prezentului contract, nu se află sub incidența conflictului de interese, așa cum este reglementat prin prevederile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
w) are dreptul să i se aducă la cunoștință de către finanțator orice informație de natură să afecteze executarea prezentului contract;
x) are obligația de a respecta prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare;
y) are obligația să obțină avizele necesare unei activități pe domeniul public și să anunțe organele abilitate, după caz (Poliția Județeană, Serviciul de Ambulanță, Jandarmeria, etc.). Beneficiarul răspunde pentru toate prejudiciile cauzate bunurilor aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ teritoriale, din perimetrul de desfășurare al evenimentului cultural și care nu au fost cauzate de către publicul participant. Beneficiarul se obligă să sesizeze autoritățile competente cu privire la desfăşurarea oricăror activități, inclusiv de natură comercială, neautorizate în perimetrul de desfăşurare al evenimentului cultural finanțat;
z) se obligă să finalizeze proiectul cultural, până la data limită menționată în prezentul contract, dar nu mai mult de
29 noiembrie 2023.
CAPITOLUL VI: Modificarea, rezilierea și încetarea contractului SECȚIUNEA 1: Modificarea contractului
Art. 15. (1) Prezentul contract poate fi modificat numai în cazuri temeinic justificate, cu acordul ambelor părți, consemnat în scris prin act adițional.
(2) Beneficiarul are obligația de a informa de îndată autoritatea finanțatoare - cel târziu în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la producere - cu privire la orice eveniment sau împrejurare de natură a cauza o modificare a proiectului cultural. Informarea va conține și descrierea condițiilor și a circumstanțelor în care proiectul cultural se va desfășura sau a oricăror altor aspecte privind executarea prezentului contract.
(3) Dacă cererea de modificare a contractului vine din partea beneficiarului, acesta trebuie să o adreseze autorității finanțatoare printr-o notificare scrisă, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea momentului la care dorește ca această modificare să producă efecte juridice.
(4) Schimbarea adresei și modificarea contului bancar pot face obiectul unei simple notificări către autoritatea finanțatoare.
(5) Suma maximă a finanțării nerambursabile menționată la art. 3 nu poate fi majorată.
SECȚIUNEA 2: Clauza penală
Art.16 Încălcarea de către beneficiar a obligației prevăzute la art. 14 lit. l) din prezentul contract atrage după sine aplicarea clauzei penale, constând în restituirea de către Beneficiar către Finanțator a unei sume al cărei cuantum va fi dublul sumei decontate de acesta și decontată/transmisă spre decontare altor fonduri publice sau private.
SECȚIUNEA 3: Rezilierea contractului
Art. 17. (1) Prezentul contract poate fi reziliat în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii notificării prin care părții în culpă i s-a adus la cunoștință faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) va fi comunicată în termen de 15 zile calendaristice de la data constatării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a uneia ori a mai multor obligații contractuale.
(3) În cazul în care beneficiarului i s-a notificat rezilierea prezentului contract de finanțare din vina sa, acesta este obligat, ca în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării, să restituie autorității finanțatoare suma totală sau parțială, în funcție de gradul de neîndeplinire a activităților sau, după caz, a indicatorilor de rezultate.
(4) Nerespectarea de către beneficiar a obligațiilor asumate prin prezentul contract atrage obligarea acestuia la restituirea parțială sau integrală a sumelor primite, în conformitate cu prevederile contractuale, la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,2% pe zi aplicate la sumele respective până la data recuperării integrale a sumelor primite, precum și dobânda legală, calculată în condițiile legii.
(5) În urma verificării documentelor justificative pentru fiecare tranșă și a rapoartelor tehnice, autoritatea finanțatoare are obligația de a recupera de la beneficiar fondurile utilizate de acesta pentru acoperirea altor cheltuieli decât cele eligibile, conform Ghidului Solicitantului.
(6) În ipoteza nerespectării obligațiilor prevăzute de art. 14 lit. o), contractul se consideră reziliat de plin drept, fără a fi necesară emiterea unei notificări, și finanțarea nu se mai acordă.
(7) Finanțatorul poate solicita rezilierea contractului, printr-o decizie de reziliere, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești, cu recuperarea integrala a sumelor plătite și în oricare dintre următoarele situații:
a.beneficiarul, din motive imputabile doar acestuia, nu a început implementarea proiectului cultural în termenul prevăzut în contractul de finanțare;
b.beneficiarul nu respectă prevederile art. 14 lit. j), cu obligația restituirii tuturor sumelor acordate;
c. ulterior încheierii contractului, se constată că Beneficiarul/proiectul nu a/au îndeplinit condițiile de eligibilitate la data depunerii cererii de finanțare/semnării contractului de finanțare;
d. beneficiarul încalcă prevederile contractului de finanțare în sensul cesiunii totale sau parțiale, novației, subrogației sau a oricărui alt mecanism de transmitere și/sau transformare a obligațiilor și drepturilor din contractul de finanțare;
e. beneficiarul a încălcat prevederile expres prevăzute în legislația națională și europeană, privind interdicția de a angaja persoane fizice/juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a cererii de finanțare.
(8) În cazul nerespectării obligației prevăzute la art. 14 lit. z), contractul poate fi reziliat, beneficiarul fiind obligat la restituirea parțială sau integrală a sumelor primite, în funcție de gradul de neîndeplinire a activităților sau, după caz, a indicatorilor de rezultate.
(9) Conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ghidului Solicitantului, constatarea de către autoritatea finanțatoare a încălcării cu rea-credință a obligațiilor prevăzute în art. 14, lit. t), cu consecința nerespectării regulilor de la cap. 5), alin. (1) lit. b) - d) din Ghidul Solicitantului, atrage sancțiunea rezilierii de drept a contractului de finanțare și constituie titlu executoriu pentru recuperarea sumelor acordate și, după caz, poate atrage alte sancțiuni conform dispozițiilor legale incidente.
(10) Nerespectarea de către beneficiar a obligațiilor privitoare la menționarea autorității finanțatoare și la aplicarea identității vizuale a autorității finanțatoare, conform Cap.V, art. 14, lit. g), h), p) și s), duce la retragerea a 10%
din valoarea totală a finanțării acordate, la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,2% pe zi aplicate la sumele respective până la data recuperării lor, precum și dobânda legală, calculată în condițiile legii.
SECȚIUNEA 4: Încetarea contractului
Art. 18. Prezentul contract încetează să producă efecte:
a) la data rezilierii acestuia;
b) la data prezentării de către beneficiar a documentelor justificative și rapoartelor, în condițiile prevăzute la art. 11;
c) prin acordul părților, consemnat în scris;
d) în alte situații prevăzute de legislația în vigoare.
CAPITOLUL VII: Forța majoră
Art. 19. Forța majoră exonerează de răspundere părțile, în cazul neexecutării parțiale sau totale a obligațiilor asumate prin prezentul contract. Prin forță majoră se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, apărut după încheierea contractului și care împiedică părțile să execute total sau parțial obligațiile asumate.
Art. 20. Partea care invocă forța majoră are obligația să o aducă la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în maximum 15 zile calendaristice de la producerea evenimentului.
Art. 21. Data de referință este ștampila poștei de expediere. Dovada va fi certificată de partea căreia i se opune cazul de forță majoră.
CAPITOLUL VIII: Clauze speciale
Art. 22. Proiectul pentru care s-a acordat finanțarea în baza prezentului contract nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorului. Conținutul proiectului, precum și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș nu este entitate responsabilă pentru conținutul proiectului și modul în care acesta ar putea fi folosit.
Art. 23. Prevederile prezentului contract se completează cu dispozițiile legale în materie, aflate în vigoare.
Art. 24. Beneficiarul va prezenta raportul narativ care trebuie să cuprindă informații cu privire la gradul de realizare a obiectivelor propuse, precum și la gradul de mediatizare a proiectului cultural și reflectarea în presă a activităților derulate în cadrul activităților ce reprezintă obiectul prezentului contract.
CAPITOLUL IX: Litigii
Art. 25. (1) Părțile vor acționa pentru rezolvarea pe cale amiabilă a neînțelegerilor ce pot apărea pe parcursul derulării prezentului contract.
(2) În cazul în care părțile nu ajung la o înțelegere potrivit alin. (1), acestea se pot adresa instanțelor de judecată competente de la sediul Finanțatorului.
CAPITOLUL X: Transparență
Art. 26. Contractul de finanțare, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract.
Art. 27. Următoarele elemente, așa cum rezultă acestea din contractul de finanțare și anexele acestuia, inclusiv, dacă este cazul, din actele adiționale prin care se aduc modificări contractului sau anexelor sale, nu pot avea caracter confidențial, cu excepția primei categorii de la pct. a) pentru care se vor avea în vedere prevederile din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 65/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) :
a) denumirea proiectului, denumirea completă a beneficiarului și, dacă aceștia există, a partenerilor, data de începere și cea de finalizare ale proiectului, date de contact - minimum o adresă de e-mail și numărul de telefon - funcționale pentru echipa proiectului; locul de implementare a proiectului - localitate, județ, regiune și, dacă proiectul include activități care se adresează publicului, adresa exactă și datele de contact pentru spațiile dedicate acestor activități în cadrul proiectului;
b) valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate, exprimată atât ca sumă concretă, cât și ca procent din totalul cheltuielilor proiectului, precum și valoarea plăților efectuate;
c) dimensiunea și caracteristicile grupului-țintă și, după caz, beneficiarii finali ai proiectului;
d) informații privind resursele umane din cadrul proiectului: nume, denumirea postului, timpul de lucru;
e) rezultatele estimate și cele realizate ale proiectului, atât cele corespunzătoare obiectivelor, cât și cele corespunzătoare activităților, cu referire la indicatorii stabiliți;
f) denumirea furnizorilor de produse, prestatorilor de servicii și executanților de lucrări contractați în cadrul proiectului, precum și obiectul contractului, valoarea acestuia și plățile efectuate;
g) elemente de sustenabilitate a rezultatelor proiectului.
CAPITOLUL XI: Confidențialitate
Art. 28. Părțile convin prin prezentul contract asupra existenței și a duratei caracterului confidențial al documentelor, secțiunilor, respectiv informațiilor din proiect, având în vedere că publicarea acestora poate aduce atingere principiului concurenței loiale, respectiv proprietății intelectuale ori altor dispoziții legale aplicabile.
Art. 29. Autoritatea finanțatoare, beneficiarul și, după caz, partenerii sunt exonerați de răspunderea pentru dezvăluirea de documente sau informații stabilite de părți ca fiind confidențiale dacă informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire sau partea a fost obligată în mod legal să dezvăluie informația.
CAPITOLUL XII: Protecția datelor cu caracter personal
Art. 30. Datele cu caracter personal, așa cum sunt acestea definite în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), colectate în cadrul proiectului, sunt folosite cu scopul îndeplinirii obiectivelor proiectului, în scop statistic, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 31. Datele cu caracter personal ale grupului-țintă și, după caz, ale beneficiarilor finali ai proiectului nu pot fi prelucrate și publicate, pentru informarea publicului, decât cu informarea prealabilă a acestora asupra scopului prelucrării sau publicării și obținerea consimțământului acestora, în condițiile legii.
CAPITOLUL XIII: Publicarea datelor
Art. 32. Beneficiarul este de acord ca documentele și informațiile menționate la art. 27 referitor la transparență să fie publicate de către autoritatea contractantă, cu excepția datelor cu caracter personal menționate la lit. a).
CAPITOLUL XIV: Clauze finale
Art. 33. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării sale.
Art. 34. Responsabilii cu urmărirea derulării prezentului contract, prin intermediul cărora cele două părți vor ține legătura permanent, sunt:
a) din partea finanțatorului: Xxxxxxxx Xxxxx XXXX, telefon 0000000000, email: xxxxxxxxxx0000@xxxxxx.xx
b) din partea beneficiarului: , telefon: , e-mail: .
Orice comunicare oficială sau cu caracter obligatoriu sau care derivă din clauzele prezentului contract ori este în strânsă legătură cu acesta, trebuie să fie făcută în scris, indicându-se numărul contractului și titlul proiectului cultural folosind următoarele adrese:
a) pentru Finanțator: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Str. Xxxxxxx Xxxxxxxxx,Nr 1;
b) pentru Beneficiar: , nr. , bl. , sc. , ap.
, loc. , jud. .
Art. 35. Prezentul contract s-a încheiat astăzi, , în două exemplare cu valoare de original, câte unul pentru fiecare parte contractantă.
Autoritate finanțatoare,
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș
Manager,
Xxxxxxx Xxxxxx XXXXXXXX
Contabil șef,
Xxxxxxx XXXXXX
Vizat pentru Control Financiar Preventiv Propriu,
Xxxxxx XXXXX
Consilier Juridic,
Xxxxxxx XXXXXXX
Beneficiar,
Reprezentant legal,
Responsabil financiar,
Coordonator proiect,
Șef birou,
Xxxxxxxx Xxxxx XXXX