Declaraţie Exemple de Clauze

Declaraţie. Declar pe propria răspundere că: deţin/ocup în mod legal spaţiul, datele din cerere şi documentele depuse în scopul contractării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pentru imobilul mai sus menţionat sunt corecte, reale şi neschimbate.
Declaraţie. Dumneavoastra vă exprimați acordul în favoarea operatorului de date cu privire la utilizarea (neremuneratâ) a datelor personale în scopurile descrise mai sus. Utilizarea datelor în alte scopuri decât cele descrise mai sus sau pentru comercializarea prin transferul datelor către alţi terţi decât cei menţionaţi este strict interzisă fara acordul Dumneavoastra.
Declaraţie. Subsemnaţii , reprezentanţi legali ai structurii sportive .................................., declarăm pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, că structura sportivă pe care o reprezentăm îndeplineşte condiţiile prevăzute de Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, respectiv: a) este structură sportivă recunoscută în condiţiile legii; b) a publicat, în extras, raportul de activitate şi situaţia financiară pe anul în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. ; a înregistrat raportul de activitate în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial sub nr ; c) nu are obligaţii de plată exigibile şi nu este în litigiu cu instituţia finanţatoare; d) nu are obligaţii de plată exigibile privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat; e) informaţiile furnizate instituţiei finanţatoare în vederea obţinerii finanţării sunt veridice; f) nu se află în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statutare, a actelor constitutive şi a regulamentelor proprii; g) se obligă să participe cu o contribuţie financiară de minimum 10% din valoarea totală a finanţării; h) nu face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare şi nu se află în stare de dizolvare ori de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; i) nu beneficiază de un alt contract de finanţare din fonduri publice pentru acelaşi proiect de la aceeaşi autoritate finanţatoare în cursul anului fiscal curent; j) nu a beneficiat/a beneficiat în anul fiscal în curs de finanţare nerambursabilă de la instituţia ......................................, în sumă de lei (XXX). Data ................ Reprezentanţi legali: .......................................... (numele, prenumele, funcţia, semnătura şi ştampila structurii sportive)
Declaraţie. Ma angajez sa achit, pana la data incheierii contractului pe numele meu, eventuala diferenta de consum sesizata de Operator in urma verificarii / schimbarii apometrului.
Declaraţie privind stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru persoane fizice Subsemnatul (a) (Nume şi Prenume) , C.N.P domiciliat/ă în , proprietar al imobilului situat în sat , comuna BECENI, judeţul Buzău, str. , nr. _, bl. sc. , ap. , având cont deschis la Banca , cont nr. , declar pe proprie răspundere, cunoscând sancţiunile prevăzute de legea penală pentru cei ce fac declaraţii mincinoase, că la adresa mai sus menţionată locuiesc un număr de sau nu am alte proprietăţi. persoane şi că am Totalul de persoane menţionate, care locuiesc la adresa proprietăţii mai sus menţionate, este compus din: Nr.crt Nume şi Prenume Categorie persoane CNP Taxa specială lei/lună/lo cuitor Număr luni Taxa specială datorată Termen de plată Membri familie Chiriaşi Alte 1. 2.
Declaraţie. Subsemnatul (Nume Prenume) .............................................................................. cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală, conform prevederilor Articolului 292 din Codul Penal, declar pe propria răspundere că datele completate în prezentul dosar corespund cu realitatea. Nume și Prenume Semnătura Învățare la distanță: experiența ta 1. Ce dispozitive folosiți pentru învățământul la distanță? o Calculator desktop o Laptop o Smartphone o Niciuna, doar cărți sau alte materiale de hârtie o Tableta 2. În ce tipuri de învățământ la distanță v-ați implicat? o Vizionarea de lecții video făcute de profesorul tău o Vizionarea lecțiilor video făcute de alții o Vizionarea de filme, seriale, documentare,... o Lecții audio și podcasturi realizate de profesorul tău o Lecții audio și podcasturi realizate de alții o Diapozitive o Teste online o Altele
Declaraţie privind respectarea măsurilor referitoare la condiţiile de muncă şi protecţia muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, protectia mediului
Declaraţie. Subsemnatul (a),. , declar că am luat cunoştinţă de
Declaraţie. Confirm că informaţiile prevăzute în această solicitare sunt corecte. Confirm, deasemenea, că această solicitare nu a mai fost înaintată şi altui organism notificat.
Declaraţie. Declar pe propria-mi răspundere, cunoscând dispoziţiile articolului 326 Cod penal cu privire la falsul în declaraţii, că toate informaţiile din această cerere de finanţare şi toate celelalte informaţii ataşate la cerere sunt în conformitate cu realitatea.