Acte indisociabile de contract – Inadmisibilitate”

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea extinsă) 13 iulie 2022 *

„Clauză compromisorie – Agent contractual internațional al EUCAP Somalia – Misiune din cadrul politicii externe și de securitate comună – Neprelungire a contractului de muncă în urma retragerii Regatului Unit din Uniune – Dreptul de a fi ascultat – Egalitate de tratament – Nediscriminare pe motiv de cetățenie – Perioadă de tranziție prevăzută de Acordul privind retragerea Regatului Unit din Uniune – Acțiune în anulare – Acțiune în despăgubire –

În cauza T-194/20,

JF, reprezentat de X. Xxxxx, avocată,

împotriva

xxxxxxxxx,

XXXXX Somalia, reprezentată de X. Xxxxxx, avocată,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea extinsă),

pârâtă,

compus din domnii X. da Xxxxx Xxxxxx (raportor), președinte, și V. Xxxxxxxxx, doamna X. Reine și domnii X. Xxxxxxx și X. Xxxxxx Pucurull, judecători,

grefier: xxxxxx X. Xxxxxx, administrator, având în vedere faza scrisă a procedurii, în urma ședinței din 9 decembrie 2021, pronunță prezenta

Hotărâre

1 Prin acțiunea formulată, reclamantul, JF, solicită, cu titlu principal, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea notei EUCAP Somalia din 18 ianuarie 2020 (denumită în continuare „nota din 18 ianuarie 2020”) și a scrisorii din 29 ianuarie 2020 (denumită în continuare

* Limba de procedură: engleza.

ECLI:EU:T:2022:454 1

„scrisoarea din 29 ianuarie 2020”) prin care aceasta a decis să nu prelungească contractul său de muncă (denumite în continuare, împreună, „actele în litigiu”) și, pe de altă parte, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciilor pe care le-ar fi suferit ca urmare a acestor acte și, cu titlu subsidiar, în temeiul articolului 272 TFUE, declararea actelor în litigiu ca fiind nelegale, precum și repararea prejudiciilor pe care le-ar fi suferit ca urmare a acestor acte.‌

I. Istoricul litigiului

2 EUCAP Somalia, anterior XXXXX XXXXXX, este o misiune a Uniunii din cadrul politicii externe și de securitate comună (PESC) creată prin Decizia 2012/389/PESC a Consiliului din 16 iulie 2012 privind misiunea Uniunii Europene referitoare la consolidarea capacităților [în Somalia (EUCAP Somalia)] (JO 2012, L 187, p. 40), adoptată în temeiul capitolului 2 din titlul V din Tratatul UE, referitor la PESC. Potrivit articolului 2 din Decizia 2012/389, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2018/1942 a Consiliului din 10 decembrie 2018 (JO 2018, L 314, p. 56), EUCAP Somalia are drept obiectiv să asiste Somalia în consolidarea capacității sale în materie de securitate maritimă pentru a îi permite să aplice mai eficient legislația maritimă.

3 Potrivit articolului 7 alineatul (3) din Decizia 2012/389, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2018/1942, „EUCAP Somalia […] poate recruta personal civil internațional și personal local pe bază de contract, dacă funcțiile necesare nu sunt asigurate de personal detașat de statele membre”. În plus, această dispoziție prevede că, „[î]n mod excepțional, în cazuri justificate corespunzător, în cazul în care nu sunt disponibile candidaturi adecvate din statele membre, pot fi recrutați, după caz, pe bază de contract, resortisanți ai unor state terțe participante”. La articolul 7 alineatul (4) din Decizia 2012/389, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2018/1942, se precizează că „[c]ondițiile de angajare și drepturile și obligațiile personalului internațional și local se stabilesc prin contracte care urmează a fi încheiate între EUCAP Somalia și membrii personalului respectiv”.

4 Potrivit articolului 12a din Decizia 2012/389, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2018/1942,

„EUCAP Somalia are capacitatea de a achiziționa servicii și bunuri, de a încheia contracte și acorduri administrative, de a angaja personal, de a deține conturi bancare, de a dobândi și a înstrăina active și de a se achita de obligații, precum și de a fi parte la procedurile juridice, după cum este necesar pentru punerea în aplicare a prezentei decizii”.

5 Între [confidențial] și 31 ianuarie 2020, perioadă în care a semnat mai multe contracte de muncă pe durată determinată succesive, fără o perioadă de întrerupere, reclamantul a fost agent contractual internațional al EUCAP Somalia, unde ocupa funcția de [confidențial].

6 Articolul 17 din ultimul contract de muncă al reclamantului (denumit în continuare „contractul în cauză”), intitulat „Durata”, prevedea la alineatul 1 următoarele:

„Angajatul își începe activitatea la 1 [noiembrie] 2019, iar durata acestui contract se încheie la 31 [ianuarie] 2020.”

7 Contractul în cauză cuprindea, la articolul 22 alineatul 1, o clauză compromisorie redactată după cum urmează:

„Litigiile care decurg din sau referitoare la acest contract sunt supuse competenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în conformitate cu articolul 272 [TFUE].”

8 În urma notificării către Consiliul European, la 29 martie 2017, de către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a intenției sale de a se retrage din Uniunea Europeană în temeiul articolului 50 alineatul (2) TUE, Uniunea a negociat cu acest stat un acord de stabilire a condițiilor unei asemenea retrageri, în conformitate cu aceeași dispoziție.

9 În această privință, pe de o parte, ultimele patru contracte de muncă ale reclamantului, care acopereau împreună perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 31 ianuarie 2020, stabileau fiecare un termen corespunzător datelor-limită stabilite succesiv pentru negocierea unui acord de retragere, devenind, în lipsa încheierii unui astfel de acord sau a prelungirii perioadei de negociere, date de retragere fără acord, în conformitate cu articolul 50 alineatul (3) TUE.

10 Pe de altă parte, ultimele două contracte de muncă încheiate de reclamant, și anume contractul cuprins între 13 aprilie și 31 octombrie 2019 și contractul în cauză, cuprindeau un articol 18, intitulat „Reziliere” și care avea următorul cuprins:

„18.1 Prezentul contract poate fi reziliat fie de [a]ngajator, fie de [a]ngajat prin intermediul unui preaviz scris de [o] lună, incluzând motivul rezilierii. [A]ngajatul trebuie ascultat de șeful adjunct al misiunii înainte de luarea unei asemenea decizii, șeful misiunii fiind informat în orice moment.

[…]

18.3 În special, prezentul contract poate fi reziliat înainte de termen dacă Regatul Unit încetează să mai fie membru al Uniunii Europene. Obligația [a]ngajatorului de a respecta un preaviz de o lună este eliminată. Angajatorul trebuie să depună eforturi pentru a respecta un preaviz pentru această reziliere.”

11 Prin nota din 18 ianuarie 2020, șeful misiunii EUCAP Somalia (denumit în continuare „șeful misiunii”) a informat agenții contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit ai acestei misiuni că, din cauza retragerii probabile a Regatului Unit din Uniune la 31 ianuarie 2020, contractele lor de muncă, care prevedeau deja acest termen de expirare, urmau să înceteze la acea dată, fiind deja selectați candidați pentru posturile lor.

12 La 24 ianuarie 2020, reprezentanții Uniunii și ai Regatului Unit au semnat Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 7, denumit în continuare „Acordul privind retragerea Regatului Unit”).

13 În aceeași zi, reclamantul a sesizat superiorul său ierarhic cu o cale de atac internă nedisciplinară împotriva notei din 18 ianuarie 2020, în temeiul articolului 21 din contractul în cauză, intitulat

„Procedura căii de atac nedisciplinare” și care are următorul cuprins:

„1. Angajatul poate formula o cale de atac împotriva angajatorului împotriva unui act care îl lezează în termen de o lună de la data actului. Căile de atac trebuie să fie înaintate angajatorului prin intermediul superiorului imediat al membrului personalului, cu excepția cazului în care superiorul respectiv este vizat, caz în care pot fi înaintate în mod direct angajatorului. Angajatul trebuie să fie ascultat de șeful adjunct al misiunii înainte de adoptarea oricărei decizii, șeful misiunii fiind informat în mod permanent.

2. Procedura căii de atac inițiale nu are efect suspensiv. Angajatorul notifică membrului personalului decizia sa motivată în termen de o lună de la data la care a fost introdusă calea de atac […]”‌

14 Prin scrisoarea din 29 ianuarie 2020, notificată reclamantului la 31 ianuarie 2020, șeful misiunii a respins această cale de atac internă și i-a confirmat reclamantului că contractul în cauză urma să înceteze la 31 ianuarie 2020 ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniune.

15 Tot la 29 ianuarie, Parlamentul European a aprobat încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit.

16 La 30 ianuarie 2020, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia (UE) 2020/135 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit (JO 2020, L 29, p. 1). În temeiul articolului 1 din această decizie, s-a aprobat, în numele Uniunii și al Comunității Europene a Energiei Atomice, Acordul privind retragerea Regatului Unit.

17 Acest acord stabilește, la articolul 126, o perioadă de tranziție care începe la data intrării în vigoare a aceluiași acord și se încheie la 31 decembrie 2020 (denumită în continuare „perioada de tranziție”).

18 La 31 ianuarie 2020, la miezul nopții, Regatul Unit s-a retras din Uniune și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, iar la 1 februarie 2020 a intrat în vigoare Acordul privind retragerea Regatului Unit, conform articolului 185 din acesta.

II. Concluziile părților

19 Reclamantul solicită Tribunalului:

– cu titlu principal, anularea actelor în litigiu și, cu titlu subsidiar, declararea acestora ca fiind nelegale;

– cu titlu principal, obligarea EUCAP Somalia la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suferit în temeiul răspunderii extracontractuale a acesteia și, cu titlu subsidiar, obligarea EUCAP Somalia la plata de despăgubiri pentru aceleași prejudicii în temeiul răspunderii contractuale a acesteia;

– obligarea EUCAP Somalia la plata cheltuielilor de judecată, majorate cu dobânzi calculate la rata de 8 %.

20 EUCAP Somalia solicită Tribunalului:

– respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, în orice caz, ca vădit nefondată;

– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept ‌‌‌

21 Prezenta acțiune este compusă, cu titlu principal, dintr-o cerere de anulare întemeiată pe articolul 263 TFUE, precum și dintr-o cerere de despăgubire întemeiată pe articolul 268 TFUE și, cu titlu subsidiar, din cereri întemeiate pe articolul 272 TFUE.

A. Cu privire la cererile principale, întemeiate pe articolele 263 și 268 TFUE

22 Fără a invoca în mod formal o excepție în sensul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, EUCAP Somalia contestă admisibilitatea prezentei acțiuni în măsura în care se întemeiază, cu titlu principal, pe articolele 263 și 268 TFUE, în condițiile în care aceasta ar prezenta o natură contractuală, actele în litigiu fiind indisociabile de contractul în cauză.

23 Reclamantul contestă argumentația EUCAP Somalia.

24 Mai întâi, reclamantul susține că instanța Uniunii s-a declarat deja competentă în temeiul articolelor 263 și 268 TFUE în cadrul unor acțiuni ale unor agenți detașați pe lângă misiuni din cadrul PESC împotriva unor acte de administrare a personalului. Astfel, acțiunile unor agenți contractuali ai acelorași misiuni ar trebui să intre de asemenea sub incidența acelorași dispoziții.

25 În continuare, reclamantul arată că raportul său de muncă cu EUCAP Somalia era guvernat de documente de drept public și că nu a negociat în mod liber contractele sale de muncă cu EUCAP Somalia.

26 În sfârșit, potrivit reclamantului, actele în litigiu sunt decizii administrative disociabile de contractul în cauză, în măsura în care au fost adoptate în executarea a diferite instrucțiuni adresate de comandantul operației civile șefului misiunii.

1. Cu privire la admisibilitatea cererii de anulare întemeiate pe articolul 263 TFUE

27 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, acțiunea în anulare în temeiul articolului 263 TFUE este deschisă împotriva tuturor actelor adoptate de instituții, indiferent de natură sau de formă, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, SC/Eulex Kosovo, C-730/18 P, EU:C:2020:505, punctul 31 și jurisprudența citată).

28 Pe de altă parte, articolul 272 TFUE constituie o dispoziție specifică ce permite sesizarea instanței Uniunii, în temeiul unei clauze compromisorii stipulate de părți pentru contracte de drept public sau de drept privat, fără nicio limitare referitoare la natura acțiunii introduse la instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, SC/Eulex Kosovo, C-730/18 P, EU:C:2020:505, punctul 30 și jurisprudența citată).

29 Astfel, în cazul unui contract între un reclamant și una dintre instituțiile Uniunii, instanțele Uniunii nu pot fi sesizate cu o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE decât dacă actul atacat urmărește să producă efecte juridice obligatorii care se situează în afara raportului contractual dintre părți și care implică exercitarea prerogativelor de putere publică conferite instituției contractante în calitatea sa de autoritate administrativă (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, SC/Eulex Kosovo, C-730/18 P, EU:C:2020:505, punctul 32 și jurisprudența citată).

30 Prin urmare, atunci când, precum în speță, între reclamant și pârât există un raport contractual, instanța competentă în materie contractuală este, în principiu, cea competentă. Ipoteza vizată la punctul 29 de mai sus constituie, așadar, o excepție de la acest principiu, astfel încât condițiile care o caracterizează trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte.

31 În speță, trebuie subliniat că prezenta acțiune privește neprelungirea contractului în cauză dincolo de termenul său, consemnată în nota din 18 ianuarie 2020, confirmată prin scrisoarea din 29 ianuarie 2020.

32 În primul rând, în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Decizia 2012/389, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2018/1942, condițiile de angajare, precum și drepturile și obligațiile personalului internațional al EUCAP Somalia sunt definite prin contract. Astfel, raportul de muncă dintre reclamant și EUCAP Somalia, care a încetat la 31 ianuarie 2020, avea o natură contractuală.

33 În al doilea rând, scrisoarea din 29 ianuarie 2020 a urmat introducerii de către reclamant a unei căi de atac interne nedisciplinare în temeiul clauzelor contractuale, și anume articolul 21 alineatul 1 din contractul în cauză (a se vedea punctul 13 de mai sus).

34 În al treilea rând, actele în litigiu au ca obiect neprelungirea contractului în cauză, consecutivă retragerii Regatului Unit din Uniune.

35 În această privință, pe de o parte, părțile nu contestă că durata ultimelor patru contracte de muncă ale reclamantului, care acoperă împreună perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 31 ianuarie 2020, a fost determinată în funcție de datele-limită stabilite succesiv pentru negocierea unui acord de retragere, devenind, în lipsa încheierii unui astfel de acord sau a prelungirii perioadei de negociere, date de retragere fără acord, în conformitate cu articolul 50 alineatul (3) TUE (a se vedea punctul 9 de mai sus). Astfel, părțile conveniseră că perioada de angajare a reclamantului în cadrul EUCAP Somalia nu ar putea, în principiu, să continue după data retragerii Regatului Unit din Uniune.

36 Pe de altă parte, ultimele două contracte de muncă ale reclamantului cuprindeau fiecare, la articolul 18 alineatul 3, o clauză potrivit căreia aceste contracte puteau fi reziliate înainte de termen în ipoteza în care Regatul Unit ar deveni un stat terț (a se vedea punctul 10 de mai sus). Deși, astfel cum subliniază reclamantul, această clauză nu a fost pusă în aplicare, existența sa demonstrează totuși că calitatea de stat membru a Regatului Unit era o condiție contractuală pentru menținerea încadrării în muncă a reclamantului în cadrul EUCAP Somalia.

37 În al patrulea rând, din dosar reiese că contractele de muncă succesive ale reclamantului conțineau, în anexă, un document intitulat „Descrierea postului”, potrivit căruia postul de [confidențial] ocupat de reclamant nu era deschis resortisanților țărilor terțe.

38 În al cincilea rând, este adevărat că, astfel cum subliniază reclamantul, în scrisoarea din 29 ianuarie 2020, șeful misiunii a făcut referire la o instrucțiune a comandantului operației civile din data de 30 octombrie 2019, potrivit căreia acesta din urmă indica șefilor misiunilor din cadrul PESC că prelungirile de contract pe care le puteau propune agenților lor contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit nu puteau depăși data de 31 ianuarie 2020. Totuși, această împrejurare nu este suficientă pentru a considera că actele în litigiu se situează în afara raportului contractual dintre părți pentru motivul că șeful misiunii ar fi executat pur și simplu instrucțiunea menționată.

39 Astfel, pe de o parte, instrucțiunea comandantului operației civile din 30 octombrie 2019 a fost emisă în urma prelungirii până la 31 ianuarie 2020 a datei-limită stabilite pentru negocierea unui acord de retragere, în conformitate cu articolul 50 alineatul (3) TUE. Acesta este contextul în care comandantul operației civile a indicat șefilor misiunilor din cadrul PESC că durata contractelor de muncă propuse personalului lor resortisant al Regatului Unit nu poate depăși data de‌

31 ianuarie 2020, fără a se pronunța însă asupra posibilității unor eventuale prelungiri ale contractelor după această dată. Pe de altă parte, în aceeași instrucțiune, comandantul operației civile a precizat că prelungirea contractelor de muncă ale agenților contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit este condiționată de o evaluare de către misiune a interesului serviciului, lăsând astfel șefului misiunii o marjă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea unei asemenea prelungiri, eventual prin decizii individuale care se înscriu în cadrul raporturilor contractuale stabilite cu personalul vizat.

40 Din ceea ce precedă rezultă că, așa cum arată în mod întemeiat EUCAP Somalia, actele în litigiu au o natură contractuală. Astfel de acte nu urmăresc, așadar, să producă efecte juridice obligatorii care se situează în afara raportului contractual dintre reclamant și EUCAP Somalia și care implică exercitarea de către aceasta din urmă a unor prerogative de putere publică. Prin urmare, nu se poate considera că aceste acte pot face obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE.

41 Cererea formulată în temeiul articolului 263 TFUE prin care se solicită anularea actelor în litigiu trebuie, așadar, să fie respinsă ca inadmisibilă.

2. Cu privire la admisibilitatea cererii de despăgubire întemeiate pe articolul 268 TFUE

42 Potrivit jurisprudenței, pentru a stabili dacă o acțiune în despăgubire are ca obiect răspunderea contractuală a Uniunii sau răspunderea extracontractuală a acesteia, instanțele Uniunii trebuie să verifice dacă această acțiune are ca obiect o cerere de daune interese care se întemeiază în mod obiectiv și global pe drepturi și obligații de origine contractuală sau extracontractuală. În acest scop, aceste instanțe trebuie să verifice, având în vedere o analiză a diferitor elemente ale dosarului, cum ar fi în special norma de drept pretins încălcată, natura prejudiciului invocat, comportamentul imputat și raporturile juridice existente între părțile în cauză, dacă între acestea există un veritabil context contractual, legat de obiectul litigiului, a cărui examinare aprofundată se dovedește indispensabilă pentru soluționarea acțiunii menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 aprilie 2013, Comisia/Systran și Systran Luxembourg, C-103/11 P, EU:C:2013:245, punctul 66).

43 În special, instanțele Uniunii nu se pot întemeia pur și simplu pe normele invocate de părți. Astfel, simpla invocare a unor norme juridice care nu decurg dintr-un contract relevant în prezenta cauză, dar care se impun părților, nu poate avea drept consecință modificarea naturii contractuale a litigiului. Dacă situația ar fi diferită, natura litigiului ar putea fi schimbată pe baza normelor invocate de părți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 aprilie 2013, Comisia/Systran și Systran Luxembourg, C-103/11 P, EU:C:2013:245, punctele 64 și 65 și jurisprudența citată).

44 În speță, prin cererea sa de despăgubire, reclamantul urmărește să obțină repararea prejudiciului moral și material pe care i l-ar fi cauzat actele în litigiu.

45 Or, după cum s-a concluzionat la punctul 40 de mai sus, aceste acte au o natură contractuală.

46 În plus, din formularea cererii introductive reiese că prejudiciul moral a cărui reparare este solicitată de reclamant decurge în special din însăși motivarea actelor menționate și că constă de asemenea într-o atingere adusă perspectivelor sale profesionale de a continua raportul de muncă cu EUCAP Somalia, care era de natură contractuală (a se vedea punctul 32 de mai sus). În ceea ce privește prejudiciul material a cărui reparare o solicită reclamantul, acesta corespunde în special salariilor, retribuțiilor și drepturilor pe care le-ar fi perceput dacă contractul în cauză ar fi fost prelungit în perioada de tranziție.‌‌‌

47 Din considerațiile care precedă rezultă că există un veritabil context contractual în jurul cererii de despăgubire a reclamantului, în sensul jurisprudenței citate la punctul 42 de mai sus, astfel încât această cerere intră în sfera răspunderii contractuale a Uniunii. Prin urmare, cererea de despăgubire pe care a întemeiat-o, cu titlu principal, pe articolul 268 TFUE și având ca obiect răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru acțiunile EUCAP Somalia trebuie respinsă ca inadmisibilă.

B. Cu privire la cererile subsidiare, întemeiate pe articolul 272 TFUE

48 Cu titlu subsidiar, reclamantul formulează o cerere întemeiată pe articolul 272 TFUE având ca obiect, pe de o parte, contestarea actelor în litigiu, considerate nelegale, și, pe de altă parte, angajarea răspunderii contractuale a EUCAP Somalia.

1. Cu privire la competența Tribunalului

49 Potrivit articolului 272 TFUE coroborat cu articolul 256 TFUE, Tribunalul este competent să se pronunțe în primă instanță în temeiul unei clauze compromisorii care figurează într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Uniune sau în numele acesteia.

50 În speță, ținând seama de formularea clauzei compromisorii menționate la punctul 7 de mai sus, Tribunalul este competent să soluționeze capete de cerere subsidiare ale reclamantului, ceea ce, de altfel, EUCAP Somalia nu contestă.

2. Cu privire la dreptul aplicabil

51 Trebuie amintit că, potrivit articolului 340 primul paragraf TFUE, răspunderea contractuală a Uniunii este guvernată de legea aplicabilă contractului respectiv.

52 Litigiile născute din executarea unui contract trebuie soluționate în principiu în temeiul clauzelor contractuale (a se vedea Hotărârea din 18 noiembrie 2015, Synergy Hellas/Comisia, T-106/13, EU:T:2015:860, punctul 37 și jurisprudența citată). Interpretarea contractului în raport cu dispozițiile dreptului național aplicabil contractului nu se justifică decât în caz de îndoială cu privire la conținutul contractului sau la semnificația unora dintre clauzele acestuia ori atunci când contractul singur nu permite soluționarea tuturor aspectelor litigiului. Prin urmare, trebuie să se procedeze la aprecierea temeiniciei cererii introductive exclusiv în lumina clauzelor contractuale și să nu se recurgă la dreptul național aplicabil contractului decât în cazul în care aceste stipulații nu permit soluționarea litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea din

13 iulie 2017, Talanton/Comisia, T-65/15, nepublicată, EU:T:2017:491, punctul 43 și jurisprudența citată).

53 Totuși, acest principiu nu poate face ca aplicarea clauzelor unui contract să permită părților să încalce dispozițiile imperative ale dreptului național aplicabil, de la care nu se poate deroga și în conformitate cu care trebuie să fie sau au fost executate obligațiile care decurg din contractul menționat.‌

54 Pe de altă parte, atunci când instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii execută un contract, acestea rămân supuse obligațiilor care le revin în temeiul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și al principiilor generale ale dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 86). Astfel, în cazul în care părțile decid, în contractul lor, prin intermediul unei clauze compromisorii, să atribuie instanței Uniunii competența de a judeca litigiile aferente acestui contract, instanța respectivă va fi competentă, independent de dreptul aplicabil stipulat în contractul menționat, să examineze eventuale încălcări ale cartei și ale principiilor generale ale dreptului Uniunii (Hotărârea din 16 iulie 2020, Inclusion Alliance for Europe/Comisia, C-378/16 P, EU:C:2020:575, punctul 81).

55 În cazul în care nu există prevederi în contract, instanța Uniunii trebuie, dacă este cazul, să determine dreptul aplicabil utilizând normele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (JO 2008, L 177, p. 6) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 februarie 2016, Calberson GE/Comisia, T-164/14, EU:T:2016:85, punctul 25).

56 În speță, contractul în cauză nu specifică legea care i-ar fi aplicabilă, cu excepția problemelor de securitate socială, de fiscalitate și de pensii, care sunt străine de prezentul litigiu.

57 Totuși, în susținerea cererilor sale subsidiare întemeiate pe articolul 272 TFUE, reclamantul invocă exclusiv motive bazate pe încălcări ale dreptului Uniunii, în special ale principiilor generale ale acestui drept și ale cartei. În plus, nu reiese că, pentru soluționarea prezentului litigiu, este necesară aplicarea unor dispoziții imperative de drept național.

58 În răspuns la o întrebare care le-a fost adresată în ședință, părțile au confirmat că, pentru a examina răspunderea contractuală eventuală a EUCAP Somalia, este suficient să se analizeze contractul în cauză, care include printre altele, în temeiul articolului 1 alineatul 1 din acesta, procedurile operaționale standard ale EUCAP Somalia.

59 În aceste condiții, nu este necesar să se determine dreptul național care este aplicabil prezentului litigiu, care poate fi soluționat în temeiul contractului în cauză, al procedurilor operaționale standard ale EUCAP Somalia la care face trimitere acesta, precum și al cartei și al principiilor generale de drept al Uniunii.

3. Cu privire la admisibilitate

60 Fără a invoca în mod formal o excepție în sensul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, EUCAP Somalia contestă de asemenea admisibilitatea prezentei acțiuni în măsura în care aceasta este întemeiată, cu titlu subsidiar, pe articolul 272 TFUE.

61 În primul rând, EUCAP Somalia contestă posibilitatea reclamantului de a formula prezenta acțiune pe un temei juridic subsidiar. În acest sens, pe de o parte, ea arată că formularea unei aceleiași acțiuni pe două temeiuri juridice, unul principal și celălalt subsidiar, echivalează cu a solicita Tribunalului să stabilească temeiul juridic adecvat. Pe de altă parte, aceasta subliniază că

incertitudinea legată de temeiul juridic al acțiunii a complicat modul în care a trebuit să își organizeze apărarea în răspuns la cererile subsidiare ale reclamantului, întemeiate pe articolul 272 TFUE.

62 În al doilea rând, EUCAP Somalia arată că recalificarea acțiunii este exclusă dat fiind că, dintre cele cinci motive invocate de reclamant, niciunul nu se raportează, cu o precizie suficientă, la încălcări ale unor norme care reglementează raportul contractual dintre acesta și EUCAP Somalia.

63 Reclamantul contestă argumentația EUCAP Somalia.

64 În primul rând, este adevărat că, astfel cum subliniază EUCAP Somalia, revine reclamantului sarcina de a alege temeiul juridic al acțiunii sale, iar nu instanței Uniunii de a alege ea însăși temeiul juridic cel mai adecvat (a se vedea Hotărârea din 15 martie 2005, Spania/Eurojust, C-160/03, EU:C:2005:168, punctul 35 și jurisprudența citată).

65 Totuși, în speță, o astfel de alegere a fost efectuată efectiv de reclamant, din a cărui cerere introductivă și în special din partea acesteia referitoare la concluziile în susținerea prezentei acțiuni reiese în mod clar că el a ales să își întemeieze acțiunea, cu titlu principal, pe articolele 263 și 268 TFUE și, cu titlu subsidiar, pe articolul 272 TFUE.

66 În această privință, contrar celor susținute de EUCAP Somalia, principiul amintit la punctul 64 de mai sus nu interzice în sine ca reclamantul să introducă acțiunea pe un temei juridic, formulând în același timp, cu titlu subsidiar și în cazul inadmisibilității acestuia, aceeași acțiune pe un alt temei juridic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2007, Citymo/Comisia, T-271/04, EU:T:2007:128, punctele 66 și 67).

67 În plus, trebuie respins argumentul EUCAP Somalia potrivit căruia formularea unor cereri subsidiare întemeiate pe articolul 272 TFUE nu i-a permis să își organizeze apărarea. Astfel, pe de o parte, actele în litigiu vizate de prezenta acțiune în măsura în care ea se întemeiază, cu titlu subsidiar, pe articolul 272 TFUE sunt identice cu cele care sunt vizate de această acțiune în măsura în care se întemeiază, cu titlu principal, pe articolele 263 și 268 TFUE. Pe de altă parte, reclamantul a subliniat că motivele întemeiate pe încălcări ale dreptului Uniunii prezentate în susținerea cererilor sale principale bazate pe articolele 263 și 268 TFUE trebuie considerate motive întemeiate pe încălcări contractuale în ipoteza în care acțiunea sa ar fi examinată pe baza articolului 272 TFUE, pentru care a optat cu titlu subsidiar.

68 De altfel, trebuie să se constate că EUCAP Somalia a contestat efectiv temeinicia diferitor motive prezentate de reclamant în susținerea acțiunii formulate.

69 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul EUCAP Somalia reprodus la punctul 62 de mai sus și întemeiat pe natura motivelor prezentate de reclamant, trebuie să se constate că, în susținerea cererilor sale întemeiate pe articolul 272 TFUE, reclamantul invocă motive bazate în special pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, garantat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, precum și a principiului egalității de tratament și a principiului nediscriminării, garantate la articolul 20 și, respectiv, la articolul 21 din cartă. În plus, reclamantul invocă un motiv întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii (a se vedea Hotărârea din 26 februarie 2016, Xxxxxx și alții/Comisia, T-546/13, T-108/14 și T-109/14, EU:T:2016:107, punctul 72 și jurisprudența citată).

70 Or, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 54 de mai sus, atunci când invocă, în susținerea cererilor sale întemeiate pe articolul 272 TFUE, încălcarea unor principii garantate de cartă și a principiilor generale ale dreptului Uniunii, reclamantul invocă efectiv norme pe care administrația Uniunii este obligată să le respecte într-un cadru contractual. Prin urmare, în caz contrar încălcându-se principiul protecției jurisdicționale efective garantat la articolul 47 din cartă, reclamantul nu poate fi împiedicat să invoce încălcarea acestor principii în susținerea cererilor sale întemeiate pe articolul 272 TFUE pentru motivul că nu poate invoca în mod valabil decât o neexecutare a clauzelor contractului său sau o încălcare a dreptului aplicabil acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctele 85-89).‌‌

71 În aceste condiții, prezenta acțiune este admisibilă în măsura în care se întemeiază pe articolul 272 TFUE.

4. Cu privire la fond

72 Astfel cum s-a amintit la punctul 48 de mai sus, reclamantul formulează cereri subsidiare având ca obiect, pe de o parte, contestarea actelor în litigiu, considerate nelegale și, pe de altă parte, angajarea răspunderii contractuale a Uniunii ca urmare a acestor acte.

73 În susținerea acestor cereri, reclamantul invocă în esență patru motive, întemeiate, primul, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, al doilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament și al nediscriminării, al treilea, pe încălcarea Acordului privind retragerea Regatului Unit și, al patrulea, pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.

a) Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat

74 Prin intermediul primului motiv, reclamantul susține că ar fi trebuit să fie ascultat înainte de redactarea notei din 18 ianuarie 2020. În acest sens, pe de o parte, el subliniază că nota respectivă îi aducea atingere, întrucât a avut ca efect să pună capăt brusc încadrării sale în muncă, pe un post care îl ocupa de mulți ani în cadrul EUCAP Somalia. În această privință, el contestă că a fost ascultat în cadrul unei reuniuni din 13 ianuarie 2020, în prezența întregului personal, și în timpul unui prânz de lucru din 24 ianuarie 2020 și susține că atestările șefului misiunii referitoare la această reuniune și la prânzul respectiv sunt inadmisibile din cauza caracterului tardiv al depunerii lor la Tribunal. Pe de altă parte, el arată că articolul 21 din contractul în cauză impunea să fie ascultat de șeful misiunii înainte ca acesta să adopte nota din 18 ianuarie 2020.

75 EUCAP Somalia contestă această argumentație.

76 Pentru a examina primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, este necesară mai întâi raportarea la clauzele contractuale, precum și să se verifice dacă și în ce măsură acestea garantau reclamantului un asemenea drept înainte de redactarea notei din 18 ianuarie 2020. În orice caz, va trebui să se examineze dacă articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă impunea EUCAP Somalia să îl asculte pe reclamant înainte de redactarea acestei note.

77 În speță, trebuie subliniat că între reclamantă și EUCAP Somalia exista un raport contractual de muncă și, în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Decizia 2012/389, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2018/1942, condițiile de angajare, precum și drepturile și obligațiile reclamantului erau definite în contractul în cauză (a se vedea punctul 32 de mai sus).

78 În această privință, mai întâi, articolul 17 din contractul în cauză prevedea că durata acestuia urma să fie cuprinsă între 1 noiembrie 2019 și 31 ianuarie 2020. Nicio altă clauză din acest contract nu privea încetarea sa și nici nu avea în vedere posibilitatea ca acesta să fie prelungit.

79 În continuare, trebuie arătat că, desigur, procedurile operaționale standard nr. 4.4 ale EUCAP Somalia, care făceau parte din contractul în cauză, aveau ca obiect să „standardizeze procedurile cu privire la […] prelungirea contractului de muncă al agenților contractuali”, pentru „a asigura că procedura de […] prelungire a contractului se realizează într-un mod transparent și responsabil, urmând cele mai bune practici”. Se prevedea printre altele că procedura de prelungire a contractului era inițiată de serviciul de resurse umane, acesta trebuind să angajeze un dialog cu agenții al căror contract de muncă era pe punctul de a expira, invitându-i să își înceapă „raportul de evaluare a performanței”.

80 Totuși, părțile nu contestă că această procedură avea vocația de a fi aplicată numai atunci când decizia de prelungire a contractului depindea de evaluarea performanțelor agentului. Nu aceasta este situația în ceea ce privește actele în litigiu, care au fost adoptate ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniune și vizau întregul personal contractual al EUCAP Somalia resortisant al acestui stat. Rezultă că reclamantul nu avea dreptul de a fi ascultat în cadrul acestei proceduri.

81 Pe de altă parte, contrar celor susținute de reclamant, articolul 21 alineatul 1 din contractul în cauză nu impunea șefului misiunii să îl asculte înainte de redactarea notei din 18 ianuarie 2020. Astfel, această clauză privea căile de atac interne nedisciplinare împotriva actelor care lezează și prevedea o audiere de către șeful adjunct al misiunii numai după formularea unei asemenea căi de atac.

82 În sfârșit, din articolul 18 alineatul 1 din contractul în cauză, a cărui formulare este reprodusă la punctul 10 de mai sus, nu rezultă nici că șeful misiunii ar fi fost obligat să îl asculte pe reclamant înainte de a întocmi nota din 18 ianuarie 2020. Astfel, această clauză impunea EUCAP Somalia ascultarea reclamantului și respectarea unui preaviz de o lună în ipoteza încetării contractului în cauză înainte de termen, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

83 Prin urmare, nici din clauzele contractului în cauză, nici din procedurile operaționale standard ale EUCAP Somalia, la care acest contract face trimitere, nu reiese că șeful misiunii era obligat să îl asculte pe reclamant înainte de a întocmi nota din 18 ianuarie 2020.

84 În ceea ce privește dreptul de a fi ascultat, astfel cum este garantat de cartă, articolul 41 alineatul (2) litera (a), care are aplicabilitate generală, recunoaște „dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere”. Astfel, respectarea dreptului de a fi ascultat, care trebuie să fie asigurată chiar și în lipsa oricărei reglementări aplicabile, impune ca persoanei în cauză să i se fi oferit în prealabil posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la elementele care ar putea fi reținute împotriva sa în actul care urmează să fie adoptat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Marchiani/Parlamentul, C-566/14 P, EU:C:2016:437, punctul 51, și Hotărârea din 19 decembrie 2019, Probelte/Comisia, T-67/18, EU:T:2019:873, punctul 86).

85 În speță, trebuie arătat de la bun început că, prin actele în litigiu, EUCAP Somalia nu l-a privat pe reclamant de un drept, de care nu beneficia, la prelungirea contractului în cauză, așa cum reiese din cuprinsul punctului 78 de mai sus. De asemenea, după cum reiese din cuprinsul punctelor 79

și 80 de mai sus, deși exista o procedură specifică internă a EUCAP Somalia pentru prelungirea contractelor de muncă ale agenților contractuali internaționali, o astfel de procedură nu era relevantă în cadrul adoptării actelor în litigiu.

86 În ceea ce privește în special nota din 18 ianuarie 2020, înainte de care reclamantul susține că ar fi trebuit să fie ascultat, șeful misiunii a comunicat agenților contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit ai EUCAP Somalia, inclusiv reclamantului, că urma să lase să expire contractele lor de muncă, în conformitate cu termenul convenit în acestea și cunoscut de reclamant de la semnarea contractului în cauză. Șeful misiunii a precizat de asemenea că fuseseră deja selectați candidați pentru posturile acestora.

87 În plus, trebuie să se observe că condițiile de menținere a reclamantului în funcție erau strâns legate de modalitățile de retragere a Regatului Unit din Uniune. Astfel, după cum recunoaște el însuși în cadrul prezentei acțiuni, durata ultimelor patru contracte de muncă ale sale era aliniată la calendarul negocierilor referitoare la o asemenea retragere (a se vedea punctul 9 de mai sus). În acest context, reclamantul se putea aștepta ca derularea și finalizarea negocierilor dintre Uniune și Regatul Unit – a căror dată-limită era stabilită la 31 ianuarie 2020, respectiv termenul contractului în cauză – să prezinte relevanță în ceea ce privește alegerea efectuată de EUCAP Somalia de a-i propune sau nu o prelungire a contractului respectiv.

88 În plus, la momentul redactării notei din 18 ianuarie 2020, respectiv la mai puțin de două săptămâni înainte de încetarea contractului în cauză, reclamantul nu se manifestase cu privire la prelungirea acestui contract, astfel cum a admis în răspunsul la o întrebare adresată de Tribunal în ședință. Nu reiese din dosar nici că, între începutul contractului în cauză, la 1 noiembrie 2019, și nota din 18 ianuarie 2020, reclamantul ar fi solicitat șefului misiunii informații privind o eventuală prelungire a contractului în cauză după expirarea termenului acestuia.

89 Rezultă că, în nota din 18 ianuarie 2020, șeful misiunii s-a limitat să amintească stipulațiile contractului în cauză referitoare la data expirării și că această notă nu conține niciun element nou în raport cu stipulațiile menționate. Astfel, alegerea EUCAP Somalia de a nu utiliza posibilitatea pe care o deținea de a prelungi contractul în cauză, astfel cum a fost consemnată în nota din 18 ianuarie 2020 și confirmată în scrisoarea din 29 ianuarie 2020, nu era, în sensul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, o măsură luată împotriva reclamantului care îi aducea atingere.

90 În consecință, articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă nu impunea EUCAP Somalia să asculte reclamantul înainte de redactarea notei din 18 ianuarie 2020. EUCAP Somalia putea, prin urmare, să lase să expire contractul în cauză la data convenită în acesta.

91 În orice caz, trebuie amintit că o încălcare a dreptului de a fi ascultat poate invalida un act numai atunci când se stabilește că procedura ar fi putut conduce la un rezultat diferit în lipsa unei astfel de încălcări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 decembrie 2020, Adraces/Comisia, T-714/18, nepublicată, EU:T:2020:591, punctul 89 și jurisprudența citată).

92 În speță, este adevărat că, dacă ar fi fost ascultat înainte de redactarea notei din 18 ianuarie 2020, reclamantul ar fi putut invoca argumente legate de posibilitatea de a menține în funcție agenții resortisanți ai Regatului Unit în perioada de tranziție, în conformitate cu Acordul privind retragerea Regatului Unit.

93 Totuși, această simplă împrejurare nu este suficientă pentru a stabili că procedura ar fi putut conduce la un rezultat diferit.‌

94 Astfel, în primul rând, după cum s-a constatat la punctele 78 și 85 de mai sus, reclamantul nu avea niciun drept dobândit la prelungirea contractului în cauză. În al doilea rând, înainte de redactarea notei din 18 ianuarie 2020, nu era încă sigur că Acordul privind retragerea Regatului Unit va intra în vigoare, acesta fiind încheiat de Consiliu abia la 30 ianuarie 2020 (a se vedea punctul 16 de mai sus). Astfel, posibilitatea juridică de a i se propune o prelungire a contractului în cauză s-a concretizat numai cu o zi înainte de expirarea termenului acestuia. În al treilea rând, din dosar reiese că, înainte de redactarea notei din 18 ianuarie 2020, EUCAP Somalia procedase deja la recrutarea unui resortisant al Uniunii pentru a succeda reclamantului pe postul său în cazul retragerii Regatului Unit din Uniune.

95 În aceste împrejurări, Tribunalul consideră că, chiar presupunând că reclamantul ar fi dispus de dreptul de a fi ascultat înainte de redactarea notei din 18 ianuarie 2020, procedura nu ar fi putut conduce la un rezultat diferit dacă acesta ar fi putut să își exercite dreptul respectiv.

96 Având în vedere ceea ce precedă, primul motiv trebuie respins. Întrucât această concluzie nu se întemeiază pe atestările șefului misiunii referitoare la reuniunea din 13 ianuarie 2020 și la prânzul de lucru din 24 ianuarie 2020, nu este necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea acestor documente, contestată de reclamant.

b) Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și al nediscriminării

97 În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantul susține, în primul rând, că actele în litigiu constituie o discriminare în măsura în care au ca obiect neprelungirea contractului în cauză din cauza calității sale de resortisant al Regatului Unit, în timp ce colegii săi de alte cetățenii au fost menținuți în funcție. El adaugă că actele în litigiu nu pot fi susținute în mod util de Acordul privind retragerea Regatului Unit, în măsura în care, potrivit acestuia din urmă, Regatul Unit trebuia să fie tratat ca un stat membru până la sfârșitul perioadei de tranziție, astfel încât, în această perioadă, situația agenților resortisanți ai Regatului Unit și a agenților resortisanți ai altor state membre era comparabilă.

98 În al doilea rând, reclamantul arată că actele în litigiu încalcă principiul egalității de tratament, în măsura în care contractele de muncă a 20 de agenți contractuali internaționali ai misiunilor din cadrul PESC, altele decât EUCAP Somalia, de asemenea resortisanți ai Regatului Unit, au fost prelungite în perioada de tranziție.

99 În al treilea rând, reclamantul contestă că EUCAP Somalia se poate întemeia pentru prima dată în etapa contencioasă pe specificitatea funcțiilor sale de [confidențial] și pe derogarea prevăzută la articolul 127 alineatul (7) litera (b) din Acordul privind retragerea Regatului Unit, fără să fi făcut referire la astfel de motive în actele în litigiu.

100 EUCAP Somalia contestă argumentația reclamantului, subliniind mai ales că acesta se afla într-o situație specială din cauza naturii sensibile a funcțiilor sale de [confidențial], care împiedica prelungirea contractului său, în conformitate cu articolul 127 alineatul (7) litera (b) din Acordul privind retragerea Regatului Unit. În această privință, EUCAP Somalia arată că trimiterea la acest articol nu constituie decât o completare a motivării care figura deja în actele în litigiu pentru a justifica neprelungirea contractului în cauză.

101 Cu titlu introductiv, în ceea ce privește motivarea suplimentară prezentată de EUCAP Somalia pe parcursul procesului, trebuie să se constate că articolul 21 alineatul 2 din contractul în cauză, a cărui formulare este reprodusă la punctul 13 de mai sus, impunea EUCAP Somalia să își motiveze răspunsul la calea de atac internă pe care reclamantul a formulat-o în temeiul alineatului 1 al aceluiași articol.

102 În plus, trebuie amintit că obligația administrației Uniunii de a-și motiva deciziile este prevăzută printre altele la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din cartă și se impune prin urmare acestei administrații, inclusiv atunci când acționează într-un cadru contractual, după cum s-a arătat la punctul 54 de mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 2021, Universität Koblenz-Landau/EACEA, T-606/18, nepublicată, EU:T:2021:105, punctele 27-32).

103 În această privință, obligația de motivare are ca scop să dea posibilitatea instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității unei decizii și să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă decizia menționată este bine fundamentată sau dacă este afectată de un viciu care permite contestarea legalității sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C-114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 51 și jurisprudența citată). Astfel, în conformitate cu o jurisprudență consacrată în cadrul acțiunii în anulare, care poate fi transpusă în cadrul contractual din speță, obligația de motivare se opune ca o instituție pârâtă să substituie, în etapa contencioasă, motivării inițiale a deciziei contestate o motivare complet nouă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 1990, Culin/Comisia, C-343/87, EU:C:1990:49, punctul 15, Hotărârea din 21 martie 1996, Xxxxxxxx/Comisia, T-230/94, EU:T:1996:40, punctul 36, și Hotărârea din 22 aprilie 2015, Xxxxxx și alții/Consiliul și Comisia, T-190/12, EU:T:2015:222, punctul 151 și jurisprudența citată).

104 În speță, Tribunalul consideră oportun să examineze al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și al nediscriminării, în lumina motivelor reținute în actele în litigiu înainte, dacă este cazul, de a examina dacă este necesar să se țină seama de motivarea suplimentară prezentată de EUCAP Somalia pe parcursul procesului și, prin urmare, să stabilească dacă o astfel de motivare poate fi luată în considerare sau dacă trebuie înlăturată întrucât este complet nouă.

105 În această privință, trebuie amintit că, prin nota din 18 ianuarie 2020, agenții contractuali internaționali ai EUCAP Somalia resortisanți ai Regatului Unit au fost toți informați, indiferent de funcțiile pe care le ocupau, că contractele lor de muncă nu vor fi prelungite și că vor înceta la termenul convenit în acestea, și anume la 31 ianuarie 2020. În această notă, mai întâi, șeful misiunii a considerat că Regatul Unit urma să devină un stat terț începând cu 1 februarie 2020 și că, în conformitate cu Decizia 2012/389, recrutarea resortisanților statelor terțe ca agenți contractuali internaționali nu este permisă decât cu titlu excepțional, în cazul în care nu poate fi selectat niciun candidat resortisant al unui stat membru. În continuare, acesta a arătat că Acordul privind retragerea Regatului Unit prevedea o perioadă de tranziție în care putea fi încheiat un acord-cadru de participare între Uniune și acest stat în ceea ce privește participarea resortisanților săi la misiunile PESC, probabil după o perioadă de negociere. În sfârșit, el a informat agenții în cauză că fuseseră selectați candidați pentru posturile lor.

106 În scrisoarea din 29 ianuarie 2020, șeful misiunii, după ce a reluat motivele care figurau în nota din 18 ianuarie 2020, a informat reclamantul că neprelungirea contractului în cauză se întemeia pe o evaluare operațională a misiunii în interesul serviciului în ceea ce privește prelungirile ulterioare ale contractelor, în conformitate cu o instrucțiune a comandantului operațiilor civile din 30 octombrie 2019 și în conformitate cu recomandările Serviciului European de Acțiune Externă

(SEAE). Șeful misiunii a concluzionat că nota din 18 ianuarie 2020 a fost adoptată „în considerarea riscurilor și a incertitudinilor rămase în ceea ce privește negocierile dintre [Regatul Unit] și [Uniune], calendarul acestora și posibilitatea unui Brexit dur, în considerarea dificultăților legate de succesiunea de contracte de scurtă durată cauzată de incertitudinile și de calendarul evoluției Brexit, în considerarea anilor de serviciu [ai reclamantului] și în considerarea necesității, pentru serviciu, de a asigura continuitatea operațiunilor”.‌

107 Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament și principiul nediscriminării constituie două expresii ale aceluiași principiu general de drept, care interzice, pe de o parte, tratarea în mod diferit a unor situații similare și, pe de altă parte, tratarea în mod similar a unor situații diferite, cu excepția cazului în care motive obiective justifică un asemenea tratament [a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 ianuarie 2005, Europe Chemi-Con (Deutschland)/Consiliul, C-422/02 P, EU:C:2005:56, punctul 33, și Hotărârea din 20 noiembrie 2017, Xxxxx/Parlamentul, T-618/15, EU:T:2017:821, punctul 98].

108 În special, articolul 21 alineatul (2) din cartă interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie. Această dispoziție, care vizează situațiile care fac parte din domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în care un resortisant al unui stat membru este suspus unui tratament discriminatoriu față de resortisanții altui stat membru exclusiv pe motiv de cetățenie, nu are vocația de a se aplica în cazul unei eventuale diferențe de tratament între resortisanții statelor membre și cei ai statelor terțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2017, Xxxxxx și alții/Parlamentul, T-452/15, EU:T:2017:822, punctele 39 și 40 și jurisprudența citată).

109 În lumina acestor considerații trebuie să se examineze dacă, având în vedere motivele descrise la punctele 105 și 106 de mai sus, actele în litigiu, pe de o parte, constituie o discriminare pe motiv de cetățenie a reclamantului și, pe de altă parte, implică o inegalitate de tratament între agenții resortisanți ai Regatului Unit ai diferitelor misiuni din cadrul PESC.

1) Cu privire la pretinsa discriminare pe motiv de cetățenie

110 Trebuie constatat de la bun început că Regatul Unit s-a retras din Uniune abia la 1 februarie 2020, devenind astfel un stat terț (Hotărârea din 15 iulie 2021, The Department for Communities in Northern Ireland, C-709/20, EU:C:2021:602, punctul 47).

111 Astfel, la momentul adoptării actelor în litigiu, și anume la 18 și la 29 ianuarie 2020, reclamantul era în continuare resortisant al unui stat membru al Uniunii, astfel încât, în susținerea contestației sale privind temeinicia acestor acte, el se poate prevala de principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie.

112 În plus, după cum reiese din cuprinsul punctelor 105 și 106 de mai sus, actele în litigiu au fost adoptate în considerarea calității reclamantului de resortisant al Regatului Unit.

113 Totuși, împrejurarea că șeful misiunii a adoptat aceste acte ținând seama de cetățenia reclamantului nu implică în mod necesar că acestea constituie o discriminare pe motiv de cetățenie.

114 Astfel, în măsura în care reclamantul apreciază că a făcut obiectul unui tratament diferit în raport cu agenții resortisanți ai altor state membre în cadrul EUCAP Somalia, trebuie să se verifice și dacă se poate considera că reclamantul se afla într-o situație comparabilă cu cea a acestor alți agenți.

115 Or, reclamantul era un resortisant al unui stat membru care declanșase o procedură de retragere din Uniune în temeiul articolului 50 TUE, ceea ce este de natură să îl plaseze în mod obiectiv într-o situație diferită de cea a resortisanților celorlalte state membre.‌

116 Astfel, Acordul privind retragerea Regatului Unit a fost semnat de Uniune și de acest stat la 24 ianuarie 2020 (a se vedea punctul 12 de mai sus), înainte de a fi încheiat de Consiliu la 30 ianuarie 2020 (a se vedea punctul 16 de mai sus). Astfel, până la o dată apropiată de expirarea termenului contractului în cauză, stabilită la 31 ianuarie 2020, nu era exclus ca retragerea Regatului Unit din Uniune să intervină fără încheierea unui acord, ceea ce ar fi înlăturat, cu excepția unei situații excepționale, posibilitatea de a propune reclamantului o prelungire a contractului în cauză, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Decizia 2012/389 (a se vedea punctul 3 de mai sus).

117 Prin urmare, reclamantul, care făcea parte din personalul contractual resortisant al Regatului Unit al EUCAP Somalia, nu se afla în mod obiectiv într-o situație comparabilă cu cea a agenților contractuali internaționali resortisanți ai unui alt stat membru în cadrul acestei misiuni, astfel încât șeful misiunii putea decide să nu prelungească contractul de muncă al reclamantului după 31 ianuarie 2020 fără ca aceasta să constituie o discriminare pe motiv de cetățenie.

118 În plus, părțile nu contestă că contractele tuturor agenților resortisanți ai Regatului Unit ai EUCAP Somalia, a căror situație era, în această privință, comparabilă cu cea a reclamantului, au expirat la 31 ianuarie 2020.

119 Având în vedere ceea ce precedă, prin adoptarea actelor în litigiu, șeful misiunii nu a încălcat principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie.

2) Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității de tratament în raport cu agenții resortisanți ai Regatului Unit ai altor misiuni din cadrul PESC

120 În ceea ce privește argumentul reclamantului întemeiat pe menținerea în funcție, în perioada de tranziție, a unor agenți contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit în cadrul altor misiuni din cadrul PESC, trebuie să se verifice dacă reclamantul se afla într-o situație comparabilă cu cea a celorlalți agenți în ceea ce privește o asemenea menținere.

121 În această privință, pe de o parte, trebuie arătat că niciun act juridic al Uniunii, în sensul articolului 288 TFUE, nu a fost adoptat pentru a stabili un statut unic pentru personalul contractual al misiunilor din cadrul PESC, precum EUCAP Somalia.

122 Pe de altă parte, astfel cum a subliniat în esență în mod întemeiat EUCAP Somalia, misiunile din cadrul PESC fac fiecare obiectul unei decizii a Consiliului adoptate în temeiul articolului 43 alineatul (2) TUE și care definește, potrivit acestei dispoziții, „obiectivele și întinderea acestora, precum și condițiile generale de punere în aplicare”.

123 În cazul EUCAP Somalia, articolele 7 și 12a din Decizia 2012/389, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2018/1942, îi conferă capacitatea juridică de a încheia contracte în scopul de a angaja personal (a se vedea punctele 3 și 4 de mai sus). În plus, din articolul 6 din aceeași decizie reiese că șeful misiunii dispune de o competență generală în materie de administrare a personalului.

124 Or, reclamantul nu a demonstrat nicidecum motivul pentru care, având în vedere existența unor dispoziții proprii fiecărei misiuni a Uniunii și autonomia acestora în recrutarea și în administrarea personalului lor contractual, situația internă și necesitățile acestor misiuni în materie de personal erau comparabile cu cele ale EUCAP Somalia. Abordarea în ceea ce privește menținerea în funcție a agenților resortisanți ai Regatului Unit în perioada de tranziție putea varia, așadar, de la o misiune din cadrul PESC la alta.‌

125 În aceste condiții, reclamantul nu se poate prevala, în susținerea unei pretinse încălcări a principiului egalității de tratament, de măsurile adoptate în cadrul altor misiuni ale Uniunii decât EUCAP Somalia în privința agenților lor contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit.

126 Ținând seama de ceea ce precedă, al doilea motiv trebuie înlăturat, având în vedere motivele reținute în actele în litigiu. Prin urmare, nu este necesar să se stabilească dacă motivarea suplimentară prezentată de EUCAP Somalia pe parcursul procesului, întemeiată pe natura sensibilă a funcției reclamantului și pe aplicarea articolului 127 alineatul (7) litera (b) din Acordul privind retragerea Regatului Unit, poate fi luată în considerare.

c) Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea Acordului privind retragerea Regatului Unit

127 Potrivit reclamantului, în actele în litigiu, EUCAP Somalia a încălcat Acordul privind retragerea Regatului Unit prin faptul că nu a ținut seama de posibilitatea, prevăzută în acest acord, de a continua să angajeze resortisanți ai Regatului Unit în perioada de tranziție. Pe de o parte, acesta susține că, potrivit coroborării alineatelor (2) și (6) ale articolului 127 din Acordul privind retragerea Regatului Unit, resortisanții statului menționat trebuiau considerați resortisanți ai statelor membre în perioada de tranziție, în special în ceea ce privește dispozițiile de drept al Uniunii referitoare la PESC. Pe de altă parte, reclamantul subliniază că articolul 129 alineatul (7) din același acord excludea, în perioada de tranziție, numai punerea la dispoziție de către Regatul Unit a resortisanților săi pentru a ocupa anumite posturi de conducere în misiunile din cadrul PESC, dar nu excludea menținerea de către acestea din urmă a agenților lor contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit în alte posturi în perioada menționată.

128 EUCAP Somalia contestă argumentația reclamantului.

129 În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 216 alineatul (2) TFUE, acordurile internaționale încheiate de Uniune sunt obligatorii pentru instituțiile Uniunii.

130 Or, în speță, Acordul privind retragerea Regatului Unit nu a fost încheiat de Consiliu decât la 30 ianuarie 2020 (a se vedea punctul 16 de mai sus). Astfel, la data adoptării actelor în litigiu, la 18 și la 29 ianuarie 2020, acordul menționat nu era încă obligatoriu pentru EUCAP Somalia, astfel încât nu i se poate reproșa că nu a ținut seama de acesta.

131 În orice caz, în ceea ce privește domeniul de aplicare temporal al noilor norme, se stabilește o distincție după cum acestea sunt norme de procedură sau norme de drept substanțial. Se consideră în general că cele dintâi se aplică tuturor litigiilor pendinte la momentul intrării lor în vigoare, spre deosebire de cele din urmă, care sunt interpretate de regulă în sensul că se aplică efectelor viitoare ale situațiilor născute sub imperiul legii vechi, precum și situațiilor juridice noi, însă nu și unor situații împlinite anterior intrării în vigoare a acestor norme, cu excepția cazului în care rezultă în mod clar din formularea, din finalitatea sau din economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect (a se vedea Hotărârea din 21 octombrie 2021, Beeren-, Wild-,

Feinfrucht, C-825/19, EU:C:2021:869, punctul 31 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2005, Comisia/Huhtamaki Dourdan, C-315/03, nepublicată, EU:C:2005:284, punctul 51 și jurisprudența citată).

132 În ceea ce privește, în speță, dispozițiile Acordului privind retragerea Regatului Unit invocate de reclamant, pe de o parte, trebuie constatat că articolul 127 din acest acord, intitulat „Domeniul de aplicare al dispozițiilor tranzitorii”, prevede următoarele:

„(1) În absența unor dispoziții contrare în prezentul acord, în cursul perioadei de tranziție dreptul Uniunii se aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.

[…]

(2) În cazul în care Uniunea și Regatul Unit ajung la un acord care să reglementeze relațiile lor viitoare în domeniul politicii externe și de securitate comune și în cel al politicii de securitate și apărare comune, iar acest acord devine aplicabil în cursul perioadei de tranziție, titlul V capitolul 2 din TUE și actele adoptate pe baza acestor dispoziții încetează să se aplice Regatului Unit de la data aplicării acordului menționat.

[…]

(6) În absența unor dispoziții contrare în prezentul acord, în cursul perioadei de tranziție, orice trimitere la statele membre în dreptul Uniunii aplicabil în temeiul alineatului (1), inclusiv astfel cum este pus în aplicare și executat de statele membre, se interpretează ca incluzând Regatul Unit.”

133 Pe de altă parte, articolul 129 din același acord, intitulat „Dispoziții specifice referitoare la acțiunea externă a Uniunii”, prevede la alineatul (7) următoarele:

„În cursul perioadei de tranziție, Regatul Unit nu pune la dispoziție comandanți ai operațiilor civile, șefi de misiune, comandanți ai operațiilor sau comandanți ai forțelor pentru misiuni sau operații desfășurate în temeiul articolelor 42, 43 și 44 […] TUE, nu asigură comandamentul de operații pentru astfel de misiuni sau operații și nici nu acționează în calitate de națiune-cadru pentru grupurile tactice de luptă ale Uniunii. În cursul perioadei de tranziție, Regatul Unit nu asigură rolul de șef pentru nicio acțiune operațională în temeiul articolului 28 […] TUE.”

134 Astfel, articolul 127 alineatele (2) și (6) și articolul 129 alineatul (7) din Acordul privind retragerea Regatului Unit reglementează condițiile în care dreptul Uniunii se aplică Regatului Unit în perioada de tranziție și constituie, prin urmare, norme de drept substanțial. Pe de altă parte, nici din formularea, nici din finalitatea și nici din economia acestor dispoziții nu reiese că acestea ar trebui să se aplice unor situații juridice împlinite anterior intrării în vigoare a Acordului privind retragerea Regatului Unit. Dimpotrivă, dispozițiile menționate privesc perioada de tranziție care începe, potrivit articolului 126 din acest acord, la data intrării sale în vigoare (a se vedea punctul 17 de mai sus).

135 Rezultă că, în temeiul principiului amintit la punctul 131 de mai sus, articolul 127 alineatele (2) și (6) și articolul 129 alineatul (7) din Acordul privind retragerea Regatului Unit au devenit aplicabile la momentul intrării în vigoare a acestui acord, la 1 februarie 2020 (a se vedea punctul 18 de mai sus). Prin urmare, în conformitate cu același principiu, încălcarea dispozițiilor menționate nu poate fi invocată în susținerea unei acțiuni având ca obiect un act anterior acestei date.

136 Or, în speță, actele în litigiu, care datează din 18 ianuarie 2020 și din 29 ianuarie 2020, referitoare la neprelungirea contractului în cauză, care, în temeiul articolului 17 din acesta, a expirat la 31 ianuarie 2020, sunt anterioare intrării în vigoare, la 1 februarie 2020, a Acordului privind retragerea Regatului Unit. Astfel, încălcarea acestui acord prin actele în litigiu nu poate fi reținută.‌

137 Prin urmare, al treilea motiv trebuie în orice caz înlăturat, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la aspectul dacă în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul 272 TFUE poate fi invocată o încălcare a Acordului privind retragerea Regatului Unit.

d) Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime

138 Reclamantul susține că, prin neprelungirea contractului său ca urmare a actelor în litigiu, EUCAP Somalia a încălcat principiul protecției încrederii legitime. Pe de o parte, între luna septembrie a anului 2016 și luna septembrie a anului 2019, acesta ar fi primit asigurări precise în ceea ce privește menținerea în funcție a agenților contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit în perioada de tranziție în cazul încheierii unui Acord privind retragerea Regatului Unit. Pe de altă parte, având în vedere diferitele prelungiri ale contractului său de muncă, în funcție de datele-limită stabilite succesiv pentru negocierea unui astfel de acord, precum și vechimea sa în cadrul EUCAP Somalia, reclamantul s-ar fi putut aștepta în mod legitim ca respectivul contract să fie prelungit în perioada de tranziție.

139 EUCAP Somalia contestă argumentația reclamantului.

140 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime presupune că autoritățile competente ale Uniunii au furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În schimb, nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în lipsa acestor asigurări (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C-584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 75 și jurisprudența citată).

141 În speță, nici vechimea reclamantului în cadrul EUCAP Somalia, nici împrejurarea că contractul său de muncă a fost prelungit în perioadele succesive de negociere a unui acord de retragere între Regatul Unit și Uniune nu pot fi asimilate unor asigurări precise, necondiționate și concordante în sensul jurisprudenței citate la punctul 140 de mai sus. În plus, deși reclamantul afirmă că fosta șefă de misiune a EUCAP Somalia a furnizat agenților contractuali internaționali resortisanți ai Regatului Unit ai acestei misiuni asigurarea că contractele lor de muncă urmau să fie prelungite în perioada de tranziție, acesta nu își susține afirmațiile prin elemente de probă.

142 Singurul element concret de care se prevalează reclamantul este un e-mail al șefului de divizie al SEAE pentru personalul misiunilor din cadrul PESC. Or, pe de o parte, decizia de a propune reclamantului o prelungire a contractului în cauză în perioada de tranziție intra în competența șefului misiunii, iar nu în cea a unui șef de divizie al SEAE. Pe de altă parte, acest e-mail nu permite să se considere că reclamantul ar fi primit asigurări precise potrivit cărora contractul în cauză urma să fie prelungit în perioada de tranziție. Dimpotrivă, în e-mailul menționat, șeful de divizie al SEAE pentru personalul misiunilor PESC a indicat în mod clar că menținerea unor agenți resortisanți ai Regatului Unit, detașați sau contractuali, în cadrul unor astfel de misiuni ar fi condiționată de o apreciere a interesului serviciului de către șefii de misiune. Prin urmare, nu se poate considera că reclamantul a primit asigurări precise, în sensul jurisprudenței citate la punctul 140 de mai sus, că contractul în cauză urma să fie prelungit în perioada de tranziție.

143 În consecință, al patrulea motiv trebuie respins.‌‌

5. Concluzie

144 Întrucât toate motivele prezentate de reclamant în susținerea cererilor formulate în temeiul articolului 272 TFUE au fost înlăturate, acțiunea trebuie respinsă.

IV. Cu privire la cheltuielile de judecată

145 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUCAP Somalia.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea extinsă)

declară și hotărăște:

1) Respinge acțiunea.

2) Îl obligă pe JF la plata cheltuielilor de judecată.

xx Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx Reine Xxxxxxx Xxxxxx Pucurull

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 13 iulie 2022. Semnături

Cuprins

I. Istoricul litigiului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2

II. Concluziile părților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4

III. În drept . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

A. Cu privire la cererile principale, întemeiate pe articolele 263 și 268 TFUE . . . . . . . . . . . . . . 5