CONDIȚII GENERALE DE AFACERI EXIMBANK
CONDIȚII GENERALE DE AFACERI EXIMBANK
CUPRINS
F41/VI-CLI-CP
I. SFERĂ DE APLICARE ȘI REGULI GENERALE 3
II. REGULI GENERALE PRIVIND DESCHIDEREA ȘI FUNCȚIONAREA CONTURILOR 4
II.1 Deschiderea conturilor și derularea relațiilor de afaceri 4
III. DOBÂNZI, COMISIOANE, ALTE COSTURI ŞI CURSURI DE SCHIMB 10
IV. GARANTAREA CREANȚELOR BĂNCII 11
V.1 Notificări și corespondență 11
V.2 Prelucrarea datelor cu caracter personal 12
V.5 Forța majoră şi caz fortuit 14
V.6 Legea aplicabilă. Litigii 14
Condiţii Generale de Afaceri EximBank 2/21
I. SFERĂ DE APLICARE ȘI REGULI GENERALE
1. Toate raporturile contractuale dintre BANCA DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK S.A., denumită în continuare “Banca/ EximBank” și clienții săi, denumiți în continuare „Clienți/ Client” sunt guvernate de prezentele Condiții Generale de Afaceri denumite în continuare “CGA” cu posibilele modificări periodice unilaterale ce pot fi aduse de către Bancă.
2. CGA nu sunt exhaustive, ele completându-se cu:
− documentele cerute de Bancă pentru derularea relaţiei cu Clientul;
− Legea nr.96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export - Import a României EXIMBANK
- S.A.;
− legislația română în vigoare și reglementările financiar-bancare emise de autoritățile competente;
− practica și uzanțele bancare internaționale, acolo unde acestea există și Banca decide să le urmeze.
3. EximBank este o instituţie care funcţionează sub supravegherea Băncii Naționale a României, cu sediul în Xxxxxx Xxxxxxxx xx.00, xxxxxx 0, Xxxxxxxxx, cod poştal 030031, telefon + 00 00 000 00 00, + 00 00 000 00 00.
4. EximBank se identifică cu următoarele elemente: sediul social în București, Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxxxx xx. 6A, sector 1, cod poştal 011355, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/8799/08.04.1992, cod unic de înregistrare RO361560, număr de înmatriculare în registrul instituțiilor de credit RB-PJR-40-015/18.02.1999, website xxx.xxxxxxxx.xx, e-mail xxxxxx@xxxxxxxx.xx, telefon + 00 00 000 00 00, fax + 00 00 000 00 00.
Orice referire făcută la Bancă în cuprinsul prezentului document va fi înțeleasă ca incluzând și oricare dintre unitățile sale teritoriale (sucursală, agenție).
5. „Client”, în accepția prezentului document, este orice persoană juridică legal constituită care utilizează sau beneficiază de un serviciu sau produs oferit de Bancă, indiferent dacă operațiunea implică deschiderea unui cont sau nu.
6. Relațiile de afaceri dintre Clienți și Xxxxx se bazează pe încredere reciprocă. Banca urmărește să pună la dispoziția Clienților săi, în conformitate cu strategia, procedurile și normele interne ale Băncii, produsele, serviciile și profesionalismul său și va depune toate diligențele pentru a le proteja interesele în derularea tranzacțiilor.
7. Clienții pot cere și primi de la Bancă servicii de asistență și consultanță privind produsele şi serviciile bancare oferite, fără ca prin aceasta să își piardă dreptul de decizie și dispoziție. Punerea acestor servicii la dispoziția Clienților, chiar și contra cost, nu incumbă răspunderea Băncii cu privire la deciziile Clienților.
8. Prevederile prezentelor CGA se aplică relației dintre Client și EximBank cu privire la toate produsele/ serviciile oferite de Bancă acestuia, pentru orice aspect care nu este reglementat expres în alt mod în alte cereri/ contracte încheiate de Client cu Banca. Toate contractele și formularele standardizate semnate de Client și Bancă se completează automat cu prezentele CGA.
9. Banca nu va intra în niciun raport contractual cu un potențial Client, dacă acesta nu acceptă prezentele CGA.
10. Un exemplar al prezentelor CGA va fi înmânat fiecărui Client împreună cu formularul de deschidere a relaţiei sale cu Banca. Prin semnarea formularului, Clientul declară că a primit CGA și că termenii și condițiile prezentelor CGA constituie anexă la respectivul formular și parte integrantă din aceasta, și este de acord să respecte prevederile prezentelor CGA.
Banca furnizează Clientului, gratuit, CGA pe hârtie sau alt suport durabil, în vederea începerii relaţiei.
11. Oricând pe durata relației contractuale, Clientul poate solicita Băncii un exemplar al CGA în vigoare la momentul solicitării, iar Banca va transmite, în mod gratuit, pe orice suport durabil, documentul solicitat.
12. Banca poate refuza să intre în relații de afaceri cu Clientul în cazul în care acesta nu furnizează documentele și/sau informațiile solicitate de către Bancă sau furnizează date și/sau documente false sau cu privire la care există indicii temeinice că sunt false și/sau incomplete sau în alte cazuri, în sensul prevederilor legale privind cunoașterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului, aplicării sancțiunilor internaționale de blocare a fondurilor.
13. Banca își rezervă dreptul de a modifica sau înlocui prezentele CGA în orice moment.
14. Toate completările sau modificările aduse prezentelor CGA, vor fi puse la dispoziția Clientului în locațiile Băncii și/sau pe pagina de internet xxx.xxxxxxxx.xx, iar Clientul este de acord că această modalitate reprezintă o notificare și o înștiințare suficientă a Clientului cu privire la modificările sau înlocuirile efectuate.
15. Toate modificările sau înlocuirile vor intra în vigoare, vor fi considerate acceptate de către Client, vor prevala asupra prevederilor anterioare ale CGA şi se vor aplica Clientului începând cu a 15-a (a cincisprezecea) zi bancară de la data la care modificările sau înlocuirile au fost puse la dispoziţie acestuia în conformitate cu prevederile clauzei anterioare, dacă Clientul nu informează în scris Banca, până la data propusă pentru intrarea în vigoare a noilor modificări, că nu le acceptă.
16. În cazul în care Clientul nu acceptă modificarea sau înlocuirea prezentelor CGA, atât Clientul cât și Banca pot denunța (înceta) relația de afaceri. Clientul poate denunța relația de afaceri până la data propusă pentru aplicarea/modificarea/ înlocuirea CGA. În cazul denunțării acesteia, Banca va acorda Clientului un termen rezonabil în vederea achitării de către acesta a tuturor sumelor pe care i le datorează.
17. În prezentele CGA, cuvintele folosite la singular includ și pluralul și vice versa, iar cuvintele de gen masculin includ și genul feminin și vice versa.
II. REGULI GENERALE PRIVIND DESCHIDEREA ȘI FUNCȚIONAREA CONTURILOR
II.1 Deschiderea conturilor și derularea relațiilor de afaceri Deschiderea conturilor. Împuterniciţi pe cont
1. EximBank nu va deschide nici un cont Clientului dacă acesta nu furnizează Băncii toate informațiile și documentele solicitate de aceasta pentru verificarea identității Clientului, a identității persoanelor care potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare sunt învestite cu competenţa de conducere şi de a reprezenta entitatea în relaţia cu Banca, a identității persoanelor împuternicite să opereze pe cont în numele Clientului și stabilirea puterii acestora de a angaja Clientul, precum și pentru a stabili beneficiarii reali, în vederea respectării de către Bancă a legislației privind cunoașterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului, aplicării sancțiunilor internaționale de blocare a fondurilor.
2. Banca nu va deschide conturi anonime pentru care identitatea Clientului nu este cunoscută și evidențiată în mod corespunzător, conform legilor și altor acte normative privind cunoașterea clientelei, prevenirea spălării banilor şi finanţării terorismului, aplicarea sancţiunilor internaţionale de blocare a fondurilor.
3. Din documentele solicitate Clientului la inițierea relațiilor de afaceri, Banca are în vedere obținerea cel puțin a următoarelor informații pentru identificarea Clienților:
(a) denumirea, forma juridică, sediul social şi, dacă este cazul, sediul unde se situează centrul de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, etc.;
(b) obiectul de activitate;
(c) numărul de telefon/fax, adresa de poştă electronică;
(d) documentele de constituire ale Clientului, care au stat la baza înmatriculării ori înregistrării la un registru public;
(e) structura acţionariatului/ identitatea acţionarilor/ asociaţilor semnificativi.
(f) persoanele care acţionează în numele persoanei juridice, respectiv identitatea administratorilor/ împuterniciţilor etc. şi documentele în baza cărora aceştia conduc şi/sau reprezintă Clientul;
(g) identitatea persoanelor care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare, sunt învestite cu competenţa de a conduce și de a reprezenta entitatea în relaţiile cu Banca; puterea acestora de a angaja entitatea; dovada că acestea reprezintă legal entitatea;
(h) identificarea beneficiarului real sau informații despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real.
4. Banca poate solicita Clientului și/sau persoanelor care reprezintă Clientul în relaţia cu Banca şi persoanelor împuternicite să opereze pe cont în numele Clientului orice informații suplimentare și/sau documente pe care Banca le consideră necesare atât înainte de deschiderea contului, cât și pe toată durata derulării relației cu Clientul.
5. Clientul va prezenta Băncii documente prin care se dovedeşte că persoanele care reprezintă Clientul în relaţia cu Banca şi persoanele împuternicite să opereze pe cont în numele Clientului au fost numite în mod corespunzător, şi că modalitatea de numire a acestora respectă dispozițiile actului constitutiv al Clientului și ale legii.
6. Împuternicirea unei persoane să reprezinte Clientul în relaţiile cu Banca rămâne valabilă până la data primirii de către Bancă a înştiinţării în scris cu privire la revocarea, încetarea (din orice motive, inclusiv prin expirarea mandatului) sau modificarea acesteia. Banca este îndreptăţită să solicite orice documente consideră a fi necesare cu privire la aceste modificări. Bancapoate solicita Clientului (dar fără a fi obligată în acest sens) în orice moment confirmarea sau reînnoirea împuternicirilor date de către Client în legătură cu conturile deschise la Bancă.
7. Banca solicită Clientului să depună specimenul/ specimenele de semnătură al(e) persoanelor care reprezintă Clientul în relaţia de afaceri cu Banca şi persoanelor împuternicite să opereze pe contul Clientului, pe un formular special pus la dispoziţie de către Bancă şi semnat în prezenţa reprezentantului Băncii.
8. Clientul, în calitate de titular al relației de cont deschise cu Banca, își asumă întreaga responsabilitate în ceea ce privește efectuarea de către împuternicit de operațiuni în contul curent sau în alte conturi, Banca verificând numai identitatea împuternicitului și a specimenului său de semnătură.
9. Banca poate refuza să execute o instrucțiune în cazul în care semnătura de pe respectiva instrucțiune nu se potrivește cu specimenul de semnătură și dacă este cazul, cu competențele stabilite de Client pentru semnatarii instrucțiunilor.
10. Clientul este răspunzător faţă de Bancă pentru orice pierdere suferită de aceasta, ca urmare a neaducerii la cunoştinţa Băncii a informațiilor referitoare la orice restricţie sau limitare în ceea ce priveşte împuternicitul să opereze pe cont sau încetarea mandatului acestuia.
11. În cazul în care apare o dispută sau o situaţie conflictuală de orice natură care, în opinia Băncii, împiedică stabilirea împuternicitului pe cont în ceea ce priveşte desemnarea, limitele, revocarea sau încetarea mandatului acestuia, Banca are dreptul de a bloca accesul împuternicitului şi/sau a utilizatorului de internet banking la contul Clientului până la soluţionarea disputei, dovedită prin prezentarea unor documente satisfăcătoare pentru Bancă (ex. hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, extras sau certificat constatator de la Registrul Comerţului sau alte documente emise de o autoritate competentă, etc.). Exercitarea de către Bancă a dreptului sus-menționat nu afectează executarea tuturor obligațiilor asumate de Client față de Bancă, iar Clientul și reprezentanții autorizați ai acestuia se angajează să nu tragă la răspundere Banca pentru niciuna din consecințele care decurg din aceasta.
12. Clientul se angajează să notifice Banca în scris, imediat și explicit, cu privire la toate modificările oricăror informaţii furnizate Băncii şi să pună la dispoziţie, acolo unde este cazul, documente justificative, şi să nu tragă la răspundere Banca pentru niciuna din daunele directe sau indirecte
ce decurg din neîndeplinirea de către Client a acestor obligaţii. Respectivele modificări vor produce efecte faţă de Bancă în ziua bancară următoare zilei bancare în care Banca primeşte şi acceptă informaţiile şi documentele justificative complete şi exacte de la Client, dacă nu se specifică altfel de către Client.
13. Pentru evitarea oricărui dubiu, acolo unde este prevăzută în prezentele CGA, o obligație a Clientului va include aceeași obligație pentru reprezentanți legali/ împuterniciți cu excepția cazului în care contextul specifică altfel.
14. Banca poate deschide pentru Clienți conturi curente și alte tipuri de conturi, în lei și în valută. Conturile se deschid de către Bancă, în conformitate cu normele interne şi potrivit prevederilor prezentelor CGA, pe baza completării și semnării de către Client a formularelor standard puse la dispoziţie de către Bancă, însoțite de eventuale documente specifice solicitate de aceasta.
15. Xxxxx își rezervă dreptul să refuze deschiderea unui cont, fără a fi obligată să motiveze acest refuz.
16. (1) Banca alocă fiecărui cont un cod în format IBAN. Acesta constituie codul unic de identificare, care va fi comunicat în scris Clientului, pentru ca acesta să îl furnizeze partenerilor săi, în scopul identificării cu precizie a conturilor sale pentru operaţiunile de plată.
(2) Banca poate modifica codul unic de identificare dacă prevederile legale sau administrarea aplicaţiilor informatice fac necesar acest lucru, notificând în scris Clientul cu minim 2 (două) luni înainte.
Derularea relaţiilor de afaceri
17. Clientul utilizează conturile curente deschise la Bancă în scopul efectuării de transferuri interbancare şi intrabancare (plăţi şi încasări), încasării şi plăţii instrumentelor de plată, derulării schimburilor valutare, constituirii de depozite, depunerii şi retragerii de numerar şi derulării altor operaţiuni, în conformitate cu
legislaţia în vigoare. În cazul în care Clientul poate dispune de cont şi prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, elementele specifice acestei situaţii sunt incluse în documentul specific încheiat între Bancă şi Client privind utilizarea serviciului de Internet Banking.
18. Clientul răspunde de legalitatea tranzacţiilor de încasări şi plăţi efectuate în şi din conturile sale şi nu poate invoca necunoaşterea legislaţiei în vigoare, aplicabilă relaţiilor stabilite cu Banca.
19. Operațiunile de încasări și plăți în lei între persoane juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată, fără numerar, cu excepția cazurilor și în limita plafoanelor prevăzute să se efectueze în numerar conform reglementărilor legale în vigoare.
20. Clientul are dreptul să dispună de sumele disponibile din cont pe bază de documente justificative și/sau instrucțiuni clare. Clientul va transmite Băncii instrucțiuni semnate de reprezentanți legali/ împuterniciți în limitele puterilor acordate acestora, doar prin utilizarea formularelor puse la dispoziție de către Bancă sau a mijloacelor de comunicare și de transfer de date aprobate de Bancă. Instrucțiunile de orice tip prezentate Băncii de către Client trebuie să indice clar obiectul tranzacției.
21. Banca operează în conturile deschise Clienților săi instrucţiunile dispuse de aceștia, în limita disponibilului din cont şi cu respectarea legislației române în vigoare, uzanțelor și practicilor bancare precum și regulilor și reglementărilor internaționale în vigoare la data derulării tranzacțiilor.
22. Clientul este de acord prin prezentele CGA că Banca nu va fi ținută răspunzătoare pentru daunele directe sau indirecte create de orice ordine sau instrucțiuni falsificate sau contrafăcute.
23. Dacă Banca va considera că instrucţiunile Clientului sunt neclare, ambigue, imprecise, incorecte sau incomplete, aceasta are dreptul să nu le execute. În cazul refuzului, Banca va informa Clientul, menţionând motivul refuzului şi paşii de urmat pentru corectare, dacă este posibil, cu excepția situațiilor în care notificarea/furnizarea acestor informații este interzisă de dispoziții legale. Clientul se angajează să nu tragă la răspundere Banca pentru niciuna din daunele directe sau indirecte care decurg din exercitarea de către Bancă a dreptului menţionat anterior.
24. Banca nu are obligația de a verifica corectitudinea numelui sau numărului de cont al beneficiarului indicat de către Client în ordinul de plată.
25. În cazurile în care sunt îndeplinite condiţiile stabilite referitoare la primirea instrucţiunilor de plată, Banca nu poate refuza executarea unui ordin de plată autorizat, dacă acest lucru nu este interzis prin alte prevederi legislative relevante.
26. Momentul primirii ordinului de plată este definit ca fiind data şi ora la care ordinul de plată este primit de către Bancă. În cazul în care momentul primirii nu este o zi lucrătoare pentru Bancă, ordinul de plată se consideră a fi primit în următoarea zi lucrătoare bancară. În cazul în care momentul primirii este după ora limită stabilită pentru efectuarea operaţiunii, ordinul de plată se consideră a fi primit în următoarea zi lucrătoare, cu excepţia situaţiilor când Banca şi Clientul convin altfel.
Clientul este informat despre orele limită de efectuare a operaţiunilor prin intermediul Orarului de procesare a instrucţiunilor clientului afişat la loc vizibil, la sediile Băncii, precum și pe Internet Banking şi site-ul xxx.xxxxxxxx.xx.
27. În cazul în care Clientul şi Banca convin ca executarea unui ordin de plată să înceapă într-o anumită zi sau la sfârşitul unei anumite perioade ori în ziua în care Clientul dispune de fonduri suficiente, momentul primirii ordinului de plată se consideră ziua convenită. În această situaţie, Clientul poate revoca respectivul ordin de plată cel târziu până la sfârşitul zilei lucrătoare care precedă ziua convenită.
28. Clientul nu-şi poate retrage consimţământul de efectuare a unui ordin de plată după ce acesta a fost primit de Bancă.
29. Dacă Banca, după momentul primirii instrucţiunii de plată până la executarea ei, este de acord cu revocarea/ modificarea acesteia şi în cazul în care acest lucru este posibil, instrucţiunea poate fi revocată.
30. După executarea unui ordin de plată, la solicitarea Clientului de revocare a acestuia, Banca, fără a avea obligaţia de recuperare, poate să întreprindă acţiuni rezonabile pentru a recupera fondurile implicate în operaţiunea de plată, cu reţinerea costurilor percepute de terţe părţi implicate în recuperarea sumelor, indiferent de rezultatul recuperării.
31. În cazul în care ordinele de plată transmise în mod corespunzător nu au fost executate și contul beneficiarului plății specificat de către Client, nu a fost creditat, Banca, la cererea Clientului, va face investigațiile necesare și va încerca să finalizeze operațiunea de creditare a contului beneficiarului plății.
32. Banca nu va avea obligația de a executa niciun ordin de plată al clientului dacă:
- ordinul de plată nu este completat în întregime pe formularele speciale puse la dispoziție de către Bancă sau în cazul ordinelor de plată în format electronic nu sunt corect completate toate câmpurile obligatorii pentru efectuarea tranzacției și ordinul nu este autorizat în mod corespunzător și transmis prin mijloace de
comunicare sau de transfer de date aprobate de Bancă;
- soldul contului Clientului nu este suficient pentru a permite efectuarea tranzacției și plata comisioanelor aferente, dacă este cazul (după ce Banca a efectuat verificarea corespunzătoare, în conformitate cu procedurile sale);
- efectuarea tranzacției este împiedicată de existența unei popriri sau a unor măsuri de sechestru asupra conturilor Clientului sau este interzisă în alt mod prin lege, prin prezentele CGA, printr-un titlu executoriu, executare silită sau orice altă restricție sau împrejurare similară;
- tranzacția nu este conformă cu legile și reglementările bancare în vigoare sau există suspiciuni referitoare la scopul și natura tranzacției;
- tranzacția este ordonată direct sau indirect din/către țări sau către persoane fizice sau entități cu domiciliul sau sediul în țări cu care Banca, în baza unor prevederi legale și/sau politici proprii nu derulează operațiuni;
- operațiunea de plată este într-o valută în care Banca nu derulează operațiuni.
33. Banca nu va avea nicio obligație de a executa vreunul din ordinele de plată ale clientului dacă beneficiarul este menționat sau se află în mod direct sau indirect (ca afiliat sau în alt mod) în legătură cu orice persoană fizică sau juridică care apare menționată în documentele emise de autoritățile române sau străine competente în monitorizarea și/sau lupta împotriva spălării banilor, finanțării actelor de terorism sau altor activități interzise. Clientul nu va trage la răspundere Banca pentru niciuna din daunele directe sau indirecte care decurg din exercitarea de către Bancă a drepturilor menționate anterior.
34. Banca nu va fi responsabilă pentru niciun sechestru sau poprire instituit(ă) în mod legal asupra fondurilor sau sumelor de bani ale Clientului de către orice autoritate sau organ abilitat, indiferent de motivele acestuia și pentru nicio tranzacție ordonată de către Client și interzisă prin acest sechestru sau poprire legal constituit(ă). La sumele indisponibilizate în mod legal nu se vor acumula dobânzi.
35. Orice observații sau remarci neesențiale incluse în instrucțiunile de plată cu privire la:
- scopul, destinația sau utilizarea propusă a fondurilor;
- referiri la anumite facturi sau contracte;
- orice alte date care nu sunt solicitate de Bancă pentru a face sau a primi plata,
vor fi considerate ca fiind observații și remarci private între plătitor și beneficiarul fondurilor și în consecință, Banca nu va lua în considerare aceste observații și mențiuni.
36. Clientul mandatează Banca să îi debiteze automat conturile deschise la Bancă și să compenseze în orice moment, orice sumă datorată Băncii și neacoperită la scadență, cu fondurile disponibile din oricare dintre conturile Clientului, inclusiv în cazul în care între Bancă și Client există mai multe raporturi juridice sau Clientul deține mai multe conturi, chiar în monede diferite.
În situația în care Clientul dispune de sume în valute diferite de valuta sumelor datorate, Banca este împuternicită, nefiind însă și obligată, să-și acopere creanța prin efectuarea schimbului valutar, folosind cursul de schimb practicat de Bancă în ziua respectivei conversii.
37. Banca debitează automat conturile Clientului în cazul plăţilor efectuate pe baza titlurilor executorii prevăzute de lege, în cazul executării silite prin poprire.
38. Clientul va fi înștiințat de Bancă despre efectuarea plăților fără acordul său expres implicit prin intermediul extrasului de cont.
39. Banca poate să refuze sau să suspende temporar efectuarea oricărei instrucțiuni dată de Client, sau orice tranzacție ordonată de acesta, pentru cauze antrenate din culpa Clientului față de Bancă, în legătură cu oricare dintre produsele sau serviciile puse la dispoziție de către Bancă acestuia în cadrul relației de afaceri sau în baza unor dispoziții legale, până la soluționarea cauzei, fără ca prin aceasta să-i poată fi antrenată răspunderea contractuală
în vreun fel de către Client. Banca nu va fi ținută să justifice refuzul său de a efectua instrucțiunile sau tranzacțiile ordonate de Client, decât în condițiile expres prevăzute de lege.
40. Clientul poate face retrageri din contul curent pe bază de formular de retragere, în limita soldului disponibil. Retragerile de sume în numerar care depășesc limita stabilită de Bancă, vor fi notificate de către Client în avans. Limita de sumă și condițiile notificării sunt afișate la unitățile teritoriale ale Băncii. Clientul are obligaţia de a contacta Banca înaintea oricărei retrageri pentru a obţine informaţii privind aceste limite şi condițiile notificării. Banca nu va fi trasă la răspundere pentru nicio daună directă sau indirectă care rezultă din neîndeplinirea de către Client a acestei obligaţii.
41. În derularea relațiilor de afaceri, Clientul împuterniceşte expres Banca să primească sume de bani pentru Client și/sau în contul acestuia şi să crediteze contul Clientului cu sumele primite.
42. Clientul este obligat să notifice imediat Banca cu privire la orice creditare pe care nu o recunoaște sau pe care nu este îndreptățit să o primească și despre care cunoaște că nu o poate folosi, sub sancțiunea legii aplicabile, iar Banca va avea dreptul să debiteze contul respectiv cu suma creditată incorect. Dacă Banca constată sau este informată că un cont a fost creditat în mod greșit, aceasta poate anula creditările, fără a trimite nicio notificare Clientului, iar operațiunea va fi evidențiată în extrasele de cont.
43. În derularea relațiilor de afaceri, dacă Clientul nu a ordonat Băncii instrucțiuni speciale privind ordinele de plată și orice alte tipuri de transferuri de bani, Banca poate alege metoda de executare a operațiunii, inclusiv utilizarea relațiilor de corespondent bancar.
44. Banca poate să prezinte și/sau să facă să fie prezentate la scadență titluri și efecte de comerț și/sau să ceară să fie protestate dacă nu au fost plătite, exceptând cazul în care s-au primit instrucțiuni contrare de la Client.
45. Banca nu va executa operațiunile care au fost instructate pe baza unor titluri și efecte de comerț declarate pierdute/ furate/ distruse.
46. Banca nu răspunde de consecințele nedecontării cecului/ biletului la ordin ca urmare a unor date eronate înscrise de Client pe instrument sau a lipsei disponibilului în cont. Pentru cecuri emise cu o dată falsă ori refuzate la plată din lipsa totală sau parțială de disponibilități, Clientul suportă sancțiuni civile sau penale conform legii. În cazul lichidării contului Clientul are obligația să restituie filele de cec, necompletate sau greșit completate.
47. În cazul în care Clientul a produs incidente de plată cu instrumente de debit (cecuri, cambii, bilete la ordin), Banca are obligația declarării la CIP a acestor incidente. În cazul producerii unor incidente de plată majore cu cecuri, Clientul va fi declarat în interdicție bancară de a emite cecuri pe o perioadă de un an de zile de la data înregistrării acestora la CIP. În acest caz, Clientul are obligația restituirii fără întârziere a filelor de cec ridicate de la Bancă.
Depozite
48. Banca poate constitui pentru Clienți, la cererea acestora, depozite la vedere și la termen. Operaţiunile privind depozitele se efectuează numai prin intermediul contului curent al Clientului.
49. Condiţiile de constituire a depozitelor sunt afişate de Bancă la unităţile sale teritoriale, la loc vizibil sau pe site- ul xxx.xxxxxxxx.xx, sau sunt prevăzute în convențiile încheiate cu Banca în acest sens.
50. Banca bonifică dobânda, pentru depozitele constituite, corespunzător tipului de depozit solicitat.
51. În cazul depozitelor la termen în care Clientul a optat pentru prelungirea depozitului, la scadenţă, Banca prelungeşte automat depozitul, pe acelaşi termen pentru care a fost constituit iniţial. Procedura de prelungire automată a depozitului se consideră o nouă constituire de depozit la termen.
La data prelungirii depozitului la termen dobânda acordată va fi cea practicată de Bancă în acea zi.
52. La lichidarea depozitului înainte de expirarea termenului pentru care a fost constituit, Banca bonifică dobânda corespunzătoare disponibilităţilor la vedere pentru întreaga sumă și pe toată perioada de la constituire și până la lichidarea depozitului la termen.
Garantarea depozitelor
53. Banca face parte din lista instituțiilor de credit participante la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul
Bancar ai căror deponenți beneficiază de garantarea depozitelor constituite la aceasta, prin plata de compensații, în limita plafonului de garantare și în condițiile legii.
54. Banca va aduce la cunoștința Clienților, prin afișare la unităţile teritoriale ale Băncii, Lista depozitelor negarantate, informațiile referitoare la garantarea depozitelor, obligațiile deponenților, plafoanele de garantare precum şi informațiile privind calculul, plata şi încasarea compensațiilor.
55. Sumele înregistrate în conturile Clientului şi dobânda datorată sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar conform condițiilor și limitei stabilite în Legea nr 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, cu modificarile si completarile ulterioare.
56. Clienții au obligația ca, în termen de 30 de zile calendaristice, să notifice Băncii, orice modificare apărută și care conduce la schimbarea încadrării în categoria depozitelor garantate/ negarantate. În acest sens, Clienții vor depune la unităţile teritoriale ale Băncii o declarație rectificativă. Clientul declară că a luat la cunostință că toate datoriile sale pe care le are față de Banca vor fi luate în considerare la calcularea compensației cuvenite acestuia conform schemei de garantare a depozitelor la care Banca a aderat
Operaţiuni de schimb valutar
57. Banca execută ordinele de cumpărare/vânzare de valută în conformitate cu reglementările și legile aplicabile
58. Cursul de schimb este afişat la sediile Băncii. Cursul de schimb va putea fi negociat cu Banca pentru sumele pe care aceasta le consideră semnificative la momentul efectuării tranzacţiei, de la caz la caz.
59. Banca îşi rezervă dreptul de a nu da curs solicitării de anulare a unui schimb valutar, dacă Tranzacţia a fost executată în baza unei negocieri agreată cu Clientul printr-o convorbire telefonică înregistrată, a Băncii sau pe baza unei instrucţiuni scrise din partea Clientului.
60. Banca nu este obligată să execute un ordin de schimb valutar în situaţia în care Clientul nu deţine în conturile sale, la momentul negocierii, fondurile necesare în valuta vândută, fiind exonerată de orice răspundere pentru eventuale prejudicii astfel cauzate. In funcție de tranzacția instructată de Client si de momentul decontării sale, Banca este autorizată sa blocheze in conturile Clientului, sumele necesare decontării tranzacției.
61. Cu toate acestea, iîn cazul în care tranzacţia de schimb valutar nu poate fi decontată pentru că nu sunt fonduri disponibile suficiente in conturile Clientului, Banca are dreptul să închidă poziţia printr-o tranzacţie similară de sens contrar, iar Clientul va suporta o eventuală diferenţă negativă între cursurile de tranzacţionare.
Extras de cont
62. Dovada executării instrucțiunilor sau ordinelor de plată date de către Client Băncii se va face prin extrasele de cont, inclusiv în format electronic, puse la dispoziție Clientului de către Bancă. În lipsa acestor documente, dovada va fi furnizată de înregistrarea tranzacției în registrele Băncii.
63. Extrasul de cont cuprinde informaţii despre data de înregistrare a operaţiunilor, natura şi valoarea operaţiunilor, dobânzile şi comisioanele aferente, operaţiunile efectuate pe cont, beneficiarul şi ordonatorul operaţiunilor efectuate, etc.
64. Extrasele de cont vor fi remise lunar clienților la solicitarea acestora la ghișeu, pe e-mail sau utilizând serviciul de Internet Banking, conform instrucţiunii clientului exprimate la deschiderea contului curent.
65. La cererea Clientului, Banca poate elibera un duplicat al extrasului de cont contra plății unui comision a cărui valoare este menţionată în Caietul de comisioane EximBank.
66. Clientul este obligat să verifice după primire/ ridicare toate extrasele de cont, notele sau orice alte comunicări emise de către Bancă pentru a verifica dacă instrucțiunile date de către Client au fost executate în mod corect de către Bancă. Clientul are obligația de a notifica Băncii fără întârziere orice inadvertențe sau erori pe care le descoperă în respectivele extrase de cont, note sau în alte comunicări ale Băncii.
67. Toate tranzacțiile și extrasele de cont, notele, precum și alte comunicări ale Băncii vor fi considerate ca fiind
aprobate de către Client dacă nu au fost contestate în scris în termen de maxim 2 luni de la data primirii sau ridicării documentului. Prin excepție, dacă Banca descoperă că a făcut o greșeală cu privire la orice tranzacție, cifră, calcul, extras de cont, notă sau altă comunicare către Client, Banca va rectifica o astfel de greșeală fără a trimite vreo notificare, iar operațiunea va fi evidențiată în extrasele de cont.
1. Contul curent al Clientului se poate închide la solicitarea acestuia, printr-o cerere semnată de reprezentantul legal sau de împuternicitul pe cont. Închiderea contului curent la solicitarea Clientului va fi efectuată numai cu îndeplinirea următoarelor condiții:
a) achitarea de către Client a tuturor sumelor pe care le datorează Băncii;
b) contul curent să aibă soldul zero;
c) Clientul să nu aibă produse active atașate contului (credite, depozite, etc.);
d) asupra contului Clientului să nu fie instituită poprire.
Închiderea contului se va efectua în termen de maxim 15 zile lucrătoare, de la data cererii Clientului.
2. Clientul nu poate solicita și Banca nu poate proceda la închiderea contului curent în cazul în care asupra acestuia s-a dispus măsura indisponibilizării în condițiile legii (insolvență, faliment sau alte măsuri similare).
3. În cazul conturilor care prezintă sold, Clientul va specifica în cererea depusă, contul bancar unde se va transfera acesta.
4. Contul curent al Clientului se poate închide din inițiativa Băncii, prin denunțare unilaterală, fără ca Banca să fie obligată să prezinte motivele deciziei sale, în oricare din următoarele cazuri:
(a) Clientul nu a furnizat informațiile solicitate sau a furnizat informații false;
(b) Clientul a încălcat legislația în vigoare și/sau obligațiile asumate față de Bancă;
(c) Existența suspiciunilor din partea Băncii cu privire la modul de utilizare a conturilor și a sumelor existente în acestea;
(d) Apariția unor probleme legate de verificarea identităţii beneficiarului real/beneficiarilor reali, care nu pot fi soluţionate,
(e) Clientul a expus Banca la risc reputațional. Închiderea contului curent în situațiile prezentate la lit. a) - e) va fi anunțată Clientului printr-o notificare prealabilă cu 15 zile lucrătoare înainte de data închiderii efective a contului.
5. În cazul în care într-un interval de 6 luni consecutive, Clientul nu a efectuat nicio operațiune prin niciunul din conturile sale curente, fiind înregistrate numai dobânda acordată la disponibilitățile existente și eventualele comisioane aferente administrării conturilor, clientul devine dormant (inactiv) iar conturile sale pot fi închise de către Bancă. Conturile dormante sunt comisionate conform Caietului de comisioane.
Închiderea conturilor dormante ale Clientului se va efectua în următoarele condiții:
(a) să nu înregistreze debite față de Bancă;
(b) să nu existe produse active atașate contului;
(c) soldul contului să fie zero.
Clientul va fi înștiințat printr-o notificare că în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia, banca îi va închide contul curent.
6. Închiderea contului curent al Clientului din inițiativa Băncii nu va afecta alte obligații ale Clientului față de Bancă.
III. DOBÂNZI, COMISIOANE, ALTE COSTURI ŞI CURSURI DE SCHIMB Dobânzi
1. Xxxxx va calcula dobândă la vedere la soldul zilnic al contului curent al Clientului, în conformitate cu rata dobânzii prevăzută în Lista de dobânzi EximBank furnizată Clientului în momentul deschiderii relației/ ulterior.
2. Nivelul dobânzii care se aplică la soldurile contului curent se stabilește de Bancă și se comunică prin afișare la sediul unităților sale teritoriale, precum şi pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xx.
3. Pentru disponibilitățile din conturile curente și de depozit, Banca va calcula dobânda după formula:
4. Banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile aplicabile, atât în sensul majorării, cât și al diminuării, în orice moment și fără o notificare prealabilă a Clientului.
5. Banca va afişa permanent rata dobânzii în vigoare la unităţile teritoriale, precum şi pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xx., iar Clientul este de acord ca aceasta va fi considerată o notificare şi o înştiinţare suficientă a Clientului cu privire la rata dobânzii.
6. Banca va bonifica dobânda la disponibilitățile zilnice, în contul curent al Clientului, lunar, în prima zi calendaristică a lunii, pentru luna anterioară. Dobânda va fi acordată din ziua în care este creditat contul Clientului pentru toate sumele existente în cont, până la data debitării efective a acestora (inclusiv în situația în care anumite sume sunt indisponibilizate în vederea decontării).
7. Pentru depozitele la termen se bonifică o dobândă la termen, stabilită în funcție de durata depozitului, suma depusă, tipul valutei. Dobânda se calculează și se plătește în funcție de tipul depozitului contractat.
8. În cazul în care Clientul solicită desfiinţarea depozitului înainte de expirarea termenului, Banca este autorizată să procedeze la lichidarea depozitului şi să recalculeze pentru întreaga sumă a depozitului dobânda la nivelul dobânzii la vedere practicată de Bancă la momentul lichidării, pentru perioada de la constituire până la data lichidării.
Comisioane
9. Pentru serviciile sale, Banca are dreptul de a percepe Clientului comisioane conform celor specificate în Caietul de Comisioane emis periodic de Bancă şi furnizat Clientului la data deschiderii relației contractuale şi pusă la dispoziţia acestuia permanent şi gratuit prin unităţile sale teritoriale şi pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xx.
10. Clientul este de acord să plătească pentru toate serviciile Băncii comisioanele prevăzute în Caietul de Comisioane şi în vigoare la momentul respectiv şi se obligă să solicite informaţii referitoare la nivelul costurilor percepute de Bancă.
În acest scop, Clientul va asigura existenţa în cont a disponibilităţilor necesare.
11. Banca îşi rezervă dreptul de a revizui în orice moment comisioanele, atât în sensul majorării, cât și al diminuării, fără o notificare prealabilă a Clientului, ele devenind aplicabile de la data
12. Pentru plăţile în valută, modul de comisionare este următorul:
(a) SHA (plătitorul suportă comisioanele băncii sale, iar beneficiarul celelalte costuri) - este utilizat întotdeauna pentru instrucţiunile de plată în care moneda plăţii este moneda unui Stat Membru al Uniunii Europene (UE) sau al Spaţiului Economic European (SEE) şi contul beneficiarului plăţii aparţine unui prestator de servicii de plată din UE/SEE. Banca este îndreptăţită să schimbe modul de comisionare în SHA şi să execute în consecinţă instrucţiunile de plată în cazul în are Clientul a marcat alt mod de comisionare;
(b) SHA/OUR (plătitorul suportă toate costurile aferente tranzacţiei)/ BEN (beneficiarul plăteşte toate costurile aferente tranzacţiei) - pentru instrucţiunile de plată aflate în alte situaţii decât cele de la pct. a), Clientul poate alege modul de comisionare folosit.
13. Clientul se obligă să achite şi cheltuielile aferente relațiilor sale de afaceri cu Banca (incluzând, fără a se limita la, taxe poștale, speze SWIFT, etc.). De asemenea, Clientul va despăgubi Banca pentru orice costuri și cheltuieli suportate de Bancă în cadrul procedurilor judiciare și extrajudiciare, în cazul în care Banca devine parte în astfel de proceduri/dispute dintre Client și terțe părți.
Cursul de schimb
14. În derularea relațiilor de afaceri, Banca va utiliza propriile sale cursuri de schimb pentru ziua în care se efectuează debitarea/creditarea în contul Clientului. Banca poate modifica, în cadrul aceleiași zile bancare, cursurile de schimb practicate, fără să fie necesară o notificare prealabilă a Clientului din partea Băncii.
15. Cursul de schimb se comunică Clientului de Bancă prin afișare la sediul unităților sale teritoriale, precum şi pe Internet Banking.
IV. GARANTAREA CREANȚELOR BĂNCII
1. Clientul este obligat să constituie, la cererea Băncii, garanții adecvate, în modalitatea și forma cerută de Bancă, în vederea garantării îndeplinirii obligațiilor sale față de Bancă, aferent unor produse oferite de Bancă, indiferent de natura sau durata acestora, garanții prevăzute în contractele specifice. Dacă o garanție constituită în favoarea Băncii a devenit inadecvată, Clientul este obligat să înlocuiască sau să suplimenteze o astfel de garanție, la cererea Băncii.
2. Clientul va efectua sau va permite să fie efectuate orice acte și fapte pe care Banca, în mod rezonabil, le poate solicita în scopul punerii în executare a drepturilor sale.
3. Fiecare dintre drepturile și garanțiile acordate Băncii în baza prezentului document și/sau contractelor specifice încheiate între Banca și Client, vor putea fi exercitate/executate de Bancă, în ordinea aleasă de aceasta, la discreția sa totală, indiferent de data nașterii/ constituirii acestor drepturi și garanții în favoarea sa și/sau indiferent de persoana care a constituit în favoarea Băncii drepturile și garanțiile, fără ca Clientul sau garanții săi să poată opune beneficiul diviziunii și al discuțiunii.
4. Clientul este obligat să păstreze și să protejeze toate bunurile, titlurile și drepturile sale, care servesc Băncii drept garanții, precum și să comunice Băncii orice modificare intervenită cu privire la acestea.
5. Banca va fi îndrituită să exercite toate drepturile și acțiunile în locul Clientului, în calitatea sa de debitor al Băncii, în afara de acelea care sunt exclusiv personale Clientului, în cazul în care acesta nu își exercită aceste drepturi, cu consecința afectării drepturilor Băncii, în calitate de creditor.
6. În cazul în care Clientul nu își îndeplinește obligațiile la scadență, Banca este îndrituită să își valorifice drepturile sale și să execute garanțiile de orice tip primite, oricând și oriunde consideră oportun și fără ca o altă procedură suplimentară, de orice tip, să fie necesar a fi îndeplinită de Bancă împotriva Clientului.
V.1 Notificări și corespondență
1. Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentele CGA, toate notificările sau orice alte comunicări ale Băncii către Client în baza prezentelor CGA vor fi trimise, exclusiv la latitudinea Băncii fie: (a) prin scrisoare înmânata personal sau trimisă prin poştă (scrisoare simplă sau scrisoare recomandată); trimiterea prin curier va fi considerată înmânare personală sau (b) prin sisteme electronice de comunicare (incluzând, dar fără a se limita la, fax, e-mail, SWIFT) sau (c) prin telefon sau (d) prin intermediul extrasului de cont sau (e) pe pagina de internet a Băncii xxx.xxxxxxxx.xx.
2. Orice astfel de notificare sau comunicare va fi considerată a fi predată: (a) în momentul înmânării, dacă este înmânată personal; sau (b) la 3 (trei) zile lucrătoare după momentul depunerii la postă ca scrisoare simplă sau la data confirmării de primire a scrisorii recomandate, în cazul trimiterii prin poştă în România; sau (c) în momentul primirii confirmării de transmitere (în sensul ca toate paginile constituind comunicarea au fost transmise către destinatar), în cazul transmiterii prin fax; (d) în momentul transmiterii, în cazul transmiterii prin e-mail, extras de cont, sau (e) în momentul afișării pe pagina de internet a Băncii.
3. Notificările Băncii către Client vor fi trimise la datele de contact specificate de către Client în formularul de deschidere a relaţiei sau furnizate de către Client ulterior Băncii, într-o modalitate agreată de părţi. Prin date de contact se înțelege: adresa de corespondenţă poştală, adresa de e- mail, numărul de telefon fix şi/sau mobil şi/sau numărul de fax. Clientul este de acord prin prezentele CGA că Banca nu va fi ţinută răspunzătoare pentru consecinţele ce decurg din faptul că nu a primit notificările emise de Bancă din cauză că acesta nu a informat Banca în scris asupra oricăror schimbări ale adresei de corespondenţă.
4. Cu excepţia cazului în care prezentele CGA prevăd altfel sau Banca instruieşte altfel, toate notificările sau alte comunicări ale Clientului către Bancă în baza prezentelor CGA vor fi realizate în scris şi vor deveni efective numai (a) dacă sunt completate pe formularele speciale puse la dispoziţie de către Bancă şi (b) în momentul primirii de către un reprezentant autorizat al Băncii.
5. Întreaga corespondență trimisă de Client Băncii trebuie adresată în mod corespunzător Centralei (la adresa menționată la Cap.I) sau unității teritoriale a Băncii căreia îi este destinată, cu excepția cazului în care Banca a dispus expres prin contract sau notificare, o altă adresă.
6. Clientul se va asigura întotdeauna că notificările sale transmise Băncii vor ajunge la destinație în termenul prevăzut pentru a fi luate în considerare. Orice notificare își produce efectele din ziua lucrătoare următoare zilei în care a fost înregistrată în Bancă, dacă nu se dispune altfel de către Client.
7. Documentele redactate în limbi străine vor fi prezentate Băncii împreună cu traducerea în limba română a documentelor, legalizată de un birou notarial autorizat. Documentele emise de o autoritate străină vor fi prezentate la Bancă în original, cu traducere legalizată de un birou notarial autorizat și, după caz, cu apostilă (prevăzută de Convenția de la Haga cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine).
8. Banca nu își asumă nicio responsabilitate în ceea ce privește consecințele întârzierilor și/sau pierderilor de documente sau corespondență, inclusiv extrase de cont, și nici în ceea ce privește deteriorarea sau alte erori ce se pot produce în timpul transportului/transmisiei.
V.2 Prelucrarea datelor cu caracter personal
1. Precizari introductive
1.1. Banca este operator de date cu caracter personal in intelesul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (“GDPR”).
1.2. În virtutea obligațiilor de informare care incumbă Băncii în baza GDPR, aplicabil începând cu data de 25 mai 2018, Banca redă mai jos informații cu privire la maniera în care prelucrează, în calitate de operator, datele cu caracter personal aparținând persoanelor vizate, precum și scopurile în care acestea sunt folosite. În continuare, Banca indică modul în care folosește și protejează datele cu caracter personal. Acestea includ ceea ce fiecare persoană vizată a comunicat Băncii, ce a aflat Banca în contextul relației Bancă - client (denumit în continuare
„Client”) și opțiunile pe care fiecare persoană vizată le-a făcut pentru transmiterea comunicărilor comerciale sau a altor tipuri de comunicări specifice activității de marketing. Concomitent, Banca oferă informații cu privire la drepturile persoanelor vizate în materie de confidențialitate a datelor și la modul în care legea protejează persoanele vizate.
1.3. Banca se angajează (1) să prelucreze și să păstreze datele cu caracter personal în siguranță, (2) să nu le vândă și (3) să ofere persoanelor vizate modalități de gestionare și revizuire a opțiunilor făcute în legătură cu datele lor cu caracter personal.
1.4. Pentru orice întrebări sau detalii în legătură cu modul în care Banca folosește datele cu caracter personal, fiecare persoană vizată se poate adresa direct Băncii utilizând datele de contact menționate mai sus in Capitolul I, pct. 4 sau poate trimite o solicitare Ofițerului pentru Protecția Datelor la adresa de e-mail: xxx@xxxxxxxx.xx.
2. Ce sunt datele cu caracter personal
2.1. Datele cu caracter personal sunt informații referitoare la o persoană fizică (numită “persoana vizată”) pe baza cărora respectiva persoană poate fi identificată, direct sau indirect.
3. Cine sunt persoanele vizate
3.1. Persoanele vizate cărora Banca le prelucrează datele cu caracter personal sunt: persoanele fizice având calitatea de reprezentant legal/împuternicit/delegat cu diferite drepturi de operare sau de altă natură pe conturile Clientului, beneficiarul real al Clientului, asociații/acționarii/membrii fondatori ai Clientului, alte persoane fizice având vreuna dintre aceste calități în cadrul unor entități cu care Clientul acționează în cadrul aceluiași grup, codebitori, avaliști, garanți (inclusiv persoanele fizice având funcții de conducere și de reprezentare în cadrul unei entități legale care are calitatea de garant în relația cu Banca), fidejusori, precum și succesorii legali sau convenționali ai celor menționați mai sus.
4. Ce înseamnă prelucrarea datelor cu caracter personal
4.1. Prelucrarea înseamnă orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.
5. Ce fel de date cu caracter personal prelucrează Banca
5.1. Categoriile de date cu caracter personal pe care Banca le prelucreaza în cadrul activității sale sunt:
• Date de identificare (de ex: nume, prenume, CNP sau echivalentul acestuia potrivit legislației naționale aplicabile, seria și numărul actului de identitate/permisului de ședere/pașaportului etc., adresa de domiciliu, adresa de corespondență, adresa de reședință, data nașterii, locul nașterii, cetățenia, adresa de e-mail, numere de telefon fix și mobil, fax etc.);
• Date financiare (de ex. cota de participare la beneficii și pierderi, numărul și valoarea nominală a părților sociale/aportul la capital și numărul acțiunilor, date privind bunuri deținute etc.);
• Date privind tranzacțiile (de ex. detalii despre plățile către și din contul Clientului, conturile IBAN având ca titular beneficiarii persoane fizice);
• Date privind expunerea politică (de ex. expunere politică, funcție publică importantă deținută);
• Date privind ocupația și experiența profesională;
• Informații privind activitatea frauduloasă/potențial frauduloasă (de ex: date cu privire la acuzații și condamnări legate de infracțiuni precum fraudă, spălare de bani și finanțarea actelor de terorism);
• Date din surse deschise și registre publice (de ex. Centrala Incidentelor de Plăți, Centrala Riscului de Credit, Registrul Comerțului etc.);
• Informații rezultate în urma înregistrării audio a convorbirilor telefonice;
• Informații rezultate în urma monitorizărilor video în cazul în care vizitați una dintre agențiile Băncii;
• Specimene de semnături;
• Informații despre natura și limitele mandatului.
6. Care sunt scopurile în care prelucrăm datele cu carcacter personal
6.1. Scopul prelucrării reprezintă obiectivul avut în vedere de Bancă prin prelucrarea datelor cu caracter personal.
6.2. În cadrul diferitelor procese, Banca prelucrează date cu caracter personal în următoarele scopuri:
• identificarea Clientului persoană juridică prin identificarea persoanelor fizice aflate în relații cu acesta;
• identificarea garanților, fideiusorilor, avaliștilor, precum și a garanților persoane juridice prin identificarea persoanelor fizice care au atribuții de conducere și de reprezentare;
• furnizarea de produse și servicii financiar – bancare prin intermediul canalelor disponibile (de ex: agenție, internet, telefon etc.);
• furnizarea de servicii suport pentru solicitările Clientului, formulate prin reprezentanții/împuterniciții săi (de ex: informații adiționale despre produsele Băncii, derularea de investigații cu privire la disfuncționalități ale produselor și serviciilor oferite) atât în agențiile Băncii, cât și prin intermediul altor canale de comunicare (de ex: telefon, e-
mail, poștă);
• prevenirea și detectarea informațiilor legate de criminalitatea financiară, inclusiv a fraudei (de ex: prevenirea spălării banilor, combaterea finanțării terorismului și aplicarea sancțiunilor internaționale);
• respectarea obligațiilor legale privind raportările obligatorii către autoritățile statului, prevăzute de legislația specifică în vigoare;
• derularea corespondenței în legătură cu relația de afaceri născută între Bancă și Client prin canalele disponible (ex: poștă, email, telefon etc.)
• protejarea drepturilor și intereselor legale și legitime ale Băncii (ex: gestionare litigii, reclamații etc.)
• activități de colectare debite și/sau recuperare creanțe;
• actualizarea datelor Clienților, inclusiv ale persoanelor fizice aflate în relații cu aceștia;
• realizarea de rapoarte pentru o bună guvernare, contabilitate și gestionare a operațiunilor comerciale ale Băncii;
• realizarea de raportări către instituțiile competente conform reglementărilor legale aplicabile (de ex: raportarea incidentelor de plăți la Centrala Incidentelor de Plăți, declararea tranzacțiilor ce depășesc cuantumul stabilit de lege către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor etc.);
• efectuarea unor controale de risc asupra procedurilor și proceselor Băncii, precum și realizarea de audituri sau investigații;
• monitorizarea securităţii persoanelor, a spaţiilor şi/sau bunurilor Băncii;
• realizarea de activități de marketing și realizarea de sondaje sau studii de piață;
• înregistrarea audio a convorbirilor telefonice cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor, dar și pentru a furniza dovada cererii/acordului/opțiunii cu privire la anumite servicii financiar-bancare;
• arhivarea atât în format fizic, cât și electronic a documentelor, realizarea de servicii de registratură, precum și realizarea de activități de curierat;
6.3. Datele cu caracter personal sunt, uneori, folosite și pentru o serie de scopuri secundare (de ex: pentru arhivare, audit intern, extern etc.), acestea fiind întotdeauna compatibile cu scopurile principale, pentru care datele respective au fost inițial colectate de către Bancă.
7. Care sunt temeiurile legale ale prelucrării datelor cu caracter personal
7.1. Banca prelucrează datele cu caracter personal în scopurile menționate mai sus, pe baza următoarelor temeiuri legale:
• pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte (de ex: furnizarea serviciilor financiar-bancare, trimiterea de notificări sau informări cu privire la produsele și serviciile deținute și utilizate, furnizarea de servicii suport pentru aceste produse și servicii) sau pentru a face demersuri pre-contractuale la cererea persoanei vizate de încheiere a unui contract (de ex: efectuarea de analize preliminare de evaluare și acceptare a Clientului);
• în baza unei obligații legale aflate în sarcina Băncii (de ex: identificarea și cunoașterea clientelei, identificarea și prevenirea fraudelor, prevenirea și sancționarea spălării banilor precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, raportarea parametrilor activității financiar-bancare, prevederilor FATCA (“The US Foreign Account Tax Compliance Act) și CRS („Common Reporting Standards”);
• în baza interesului legitim al Băncii (de ex: centralizarea operațiunilor și menținerea unei baze de date interne; efectuarea unor analize statistice cu privire la portofoliul de clienți ai Băncii; analizarea și minimizarea riscurilor financiare și reputaționale la care se expune Banca în legătură cu furnizarea serviciilor și produselor financiar- bancare; dezvoltarea și îmbunătățirea produselor și serviciilor Băncii; asigurarea unui nivel ridicat de securitate la nivelul sistemelor informatice, studii de piață și statistice; comunicări comerciale);
• în baza consimțământului persoanei vizate în cazul în care aceasta și-a manifestat opțiunea ca Banca să-i dezvăluie datele către alte persoane sau organizații, să-i transmită comunicări de marketing în cazul în care activitatea are la bază consimțământul).
7.2. În cazul prelucrărilor întemeiate pe consimțământul persoanei vizate, aceasta, potrivit prevederilor GDPR, are dreptul ca, în orice moment, să își retragă consimțământul acordat. Consecința ar putea fi că nu vom mai putea presta anumite servicii pentru dumneavoastră.
7.3. Banca poate avea nevoie să colecteze date cu caracater personal în virtutea legii sau conform termenilor unui contract pe care Banca îl are cu persoana vizată.
7.4. Dacă persoana vizată alege să nu ofere Băncii aceste date cu caracter personal, aceasta ar putea să întârzie sau chiar să împiedice îndeplinirea de către Bancă a obligațiilor asumate. De asemenea, aceasta ar putea însemna că Banca nu va putea efectua serviciile necesare pentru a administra conturile Clientului sau ar putea însemna că va trebui să anuleze un produs sau un serviciu pe care Clientul îl deține la noi.
8. Cum obținem datele cu caracter personal
8.1. Datele cu caracter personal sunt obținute atât direct de la Client și/sau de la persoanele vizate (în momentul în care se completează formulare sau documente ale Băncii sau prin orice alte mijloc de comunicare electronică).
8.2. În cazul în care o persoana vizată este cea care furnizează Băncii informații despre alte persoane vizate, aceasta are obligația de a informa respectivele persoane vizate cu privire la modalitatea în care Banca îi prelucrează datele cu caracter personal.
8.3. În plus, Banca obține datele și indirect, prin consultarea unor surse externe (de ex: pentru ca Banca să își poată îndeplini obligațiile cu privire la cunoașterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului). Prin surse externe înțelegem instituții și autorități publice, registre publice, baze de date electronice, informații disponibile pe internet, terți abilitați, deținători de astfel de informații, cum ar fi, dar fără a ne limita la: Oficiul Național al Registrului Comerțului, portalul instanțelor de judecată din România administrat de Ministerul Justiției, terți abilitați în vederea deținerii unor baze de date ale persoanelor acuzate de terorism sau persoane expuse politic etc.
8.4. Verificarea informațiilor cuprinse în documentele puse la dispoziția Băncii (obligatorii pentru deschiderea contului(lor) și contractarea serviciilor), se raportează la cele rezultate din interogările registrelor publice, bazelor de date, a informaţiilor verificate şi autentificate de către o firmă de avocatură /un notar /un auditor independent și orice informaţii publice independente, neutre, de încredere şi de actualitate.
9. Cui dezvăluim datele cu caracter personal
9.1. Dupa caz, destinatarii datelor pot fi:
• Furnizori de servicii: servicii IT (mentenanță, dezvoltare software), arhivare în format fizic și/sau electronic; curierat; utilități; audit; servicii de suport; procesare plăți inter-bancare și transmitere a informațiilor privind operațiunile inter-bancare (de ex. Transfond, SWIFT); de cercetare de piață, de transmitere a comunicărilor de marketing; de servicii de recuperare creanțe și/sau colectare a debitelor; evaluatori, societăți de asigurare, audit.
• Executori judecătorești și birouri notariale, consultanți externi care ne acordă consultanță sau ne asistă în exercitarea și apărarea drepturilor în instanță;
• Instituții financiar-bancare din România și din străinătate;
• Instituții publice de supraveghere a activității financiar-bancare și de administrare a pieței financiare (de ex: Banca Națională a României, Consiliul Concurenței);
• Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii;
• Instituții și autorități publice de aplicare a legii (de ex: Agenția Națională de Administrare Fiscală, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, organe judiciare);
• Instituții de investigare și suport pentru incidente de securitate cibernetică;
• Oricui altcuiva în cazul în care avem consimțământul Clientului/persoanei vizate sau avem o obligație legală;
9.2. În vederea îndeplinirii scopurilor menționate mai sus este posibil ca Banca să transfere date cu caracter personal în afara României sau statelor din cadrul UE/EEA către: Statele Unite ale Americii (în baza Scutului de Confidențialitate existent între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii), statele față de care Clientul/persoana vizată ordonează efectuarea unor plăți (în temeiul derogărilor specifice în materie, având în vedere că transferul datelor este necesar pentru executarea unui contract de plată încheiat între Client și Bancă).
10. Profilarea și luarea deciziilor automate
10.1. Activitatea Băncii nu se bazează pe realizarea de profile asupra unor grupuri de persoane sau pe luarea de decizii automate. Dacă pe viitor Banca va utiliza profilarea și luarea de decizii automate pentru derularea unor contracte sau pentru alte activități, persoanele vizate vor fi informate și li se va oferi ocazia să exprime un punct de vedere cu privire la acest aspect și să-și manifeste opțiunea.
11. Cât timp păstrăm datele cu caracter personal
11.1. Datele cu caracter personal sunt păstrate pe întreaga perioadă aferentă relației contractuale cu Banca. După încetarea relației contractuale, vă mai putem păstra datele până la 10 ani pentru unul din următoarele motive:
- Pentru a răspunde la orice întrebări sau reclamații;
- Pentru a raspunde la cerintele legale și de reglementare aplicabile Băncii
11.2. Vă putem păstra datele mai mult de 10 ani dacă nu le vom putea șterge din motive legale, de reglementare sau tehnice. Putem de asemenea să păstrăm datele în scopuri de cercetare sau statistice. Dacă vom proceda astfel, ne vom asigura de protejarea confidențialității dvs. și le vom folosi doar în acele scopuri.
12. Anonimizarea și agregarea datelor
12.1. Datele cu caracter personal pot fi convertite în date statistice sau agregate care nu pot fi folosite pentru a identifica persoana vizată, și apoi folosite pentru a obține cercetări statistice și rapoarte. Aceste date agregate pot fi împărtășite și utilizate în toate modurile descrise mai sus.
13. Marketing
13.1. Banca poate folosi datele cu caracter personal ale persoanelor vizate în scop de informare în ceea ce privește produsele și serviciile din oferta noastră. Informațiile personale pe care le deținem despre dvs. sunt alcătuite din cele pe care ni le furnizați, din datele pe care le colectăm atunci când folosiți serviciile noastre sau din surse publice. Noi le studiem pentru a avea o imagine despre ce considerăm că v-ar putea interesa. În acest fel decidem ce produse, servicii și oferte ar putea fi relevante pentru dvs.
13.2. Banca va folosi datele cu caracter personal pentru a transmite mesaje de marketing dacă Banca a obținut consimțământul persoanei vizate sau în cazul „interesului legitim”. Adică, atunci când avem un motiv de afaceri sau comercial pentru a contacta și folosi datele persoanei vizate. Acest lucru nu trebuie să contravină cu ceea ce este corect și cel mai bine pentru interesele persoanei vizate.
13.3. Banca poate cere în viitor persoanei vizate să confirme sau să își actualizeze alegerile făcute cu privire la comunicările de marketing. De asemenea, fiecare persoană vizată poate cere Băncii să nu îi mai trimită mesaje de marketing folosind datele de contact ale Băncii. Indiferent de alegerea persoanei vizate, veți primi în continuare notificări și alte informații importante și relevante cu privire la produsele și serviciile pe care le utilizați în prezent.
14. Drepturile persoanei vizate
14.1. Potrivit GDPR, fiecare persoană vizată are următoarele drepturi:
(1) dreptul de acces la datele cu caracter personal care o privesc
Persoana vizată are dreptul de a obține din partea Băncii o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care o privesc și, în caz afirmativ, de a obține informații, spre exemplu, despre datele cu caracter personal prelucrate, scopul prelucrării, destinatarii datelor etc.;
(2) dreptul la rectificarea datelor
Persoana vizată are dreptul de a obține din partea Băncii, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc, precum și completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete;
(3) dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”)
Persoana vizată are dreptul de a obține din partea Băncii ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar Banca are obligația să ștearga datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în situațiile expres prevăzute de lege (ex: datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate);
(4) dreptul la restricționarea prelucrării
Persoana vizată are dreptul de a obține din partea Băncii restricționarea prelucrării în cazurile expres prevăzute de lege (ex: persoana vizată contestă exactitatea datelor sau prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor);
(5) dreptul la portabilitatea datelor
Persoana vizată are dreptul de a primi datele cu caracter personal care o privesc și pe care le-a furnizat Băncii într- un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și de a transmite aceste date altui operator,
fără obstacole din partea Băncii dacă: prelucrarea se bazează pe consimțământ sau pe un contract si prelucrarea este efectuată prin mijloace automate;
(6) dreptul la opoziție
În orice moment, persoana vizată are dreptul de a se opune, din motive legate de situația particulară în care se află, prelucrării în temeiul interesului legitim a datelor cu caracter personal care o privesc, inclusiv creării de profiluri sau, atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal are drept scop marketingul direct, persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment prelucrării în acest scop a datelor cu caracter personal care o privesc, inclusiv creării de profiluri, în măsura în care este legată de marketingul direct respectiv;
(7) dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri
Persoana vizată are dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă
și
(8) dreptul de a se adresa cu o plângere Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), ale cărei date de contact se regăsesc la adresa:xxx.xxxxxxxxxxxxxx.xx.
15. Prin semnarea prezentelor CGA, Clientul declara in mod expres ca este de acord ca Banca, inclusiv în vederea realizării serviciilor sale, să transmită date din sfera secretului bancar către societăţile care fac parte din acelaşi grup cu Banca, către entităţile publice şi/sau private al căror scop îl constituie administrarea informaţiilor privind portofoliul de clienţi al băncilor, si, in conditiile legii, către autoritățile/instituțiile abilitate prin lege, organisme de colectare, administrare si prelucrare a datelor şi informațiilor care intra in sfera secretului bancar, alte instituții de credit/instituții financiare şi de asigurări, precum şi către entitățile care pot facilita procesul de recuperare a datoriilor Clientului faţă de Bancă, în regim de strictă confidenţialitate şi siguranța.
16. Clientul declara ca este de acord ca Banca să comunice, in conditiile legii, organelor fiscale informaţii de natură financiară referitoare la: conturile deschise şi/sau închise de catre Client la Banca, datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru aceste conturi, rulajele şi/sau soldurile conturilor, informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi, inchirierea de catre Client a casetelor de valori si incetarea contractelor de inchiriere, precum si orice alte informatii solicitate de aceste organe.
17. Clientul recunoaște dreptul Băncii de a păstra și utiliza informațiile din sfera secretului bancar pentru dezvoltarea și realizarea altor produse și servicii bancare, precum și pentru analize statistice.
1. Banca și companiile din grup cu banca vor păstra confidențialitatea asupra informațiilor despre Client și nu vor dezvălui nicio informație despre conturile sau activitatea Clientului în timpul sau după încetarea relației dintre Client și Bancă. Totuși se pot furniza informații despre Client, inclusiv despre conturile și activitatea acestuia, în momentul și în măsura în care acest lucru este stipulat prin lege, caz în care Clientul își va oferi întregul sprijin și va pune la dispoziție toate informațiile necesare în vederea respectării legii.
2. Obligația de confidențialitate nu se aplică dacă:
(a) informațiile sunt divulgate în baza unei prevederi legale sau a unui ordin emis de o autoritate publică
(b) divulgarea informațiilor protejează Banca împotriva unei pierderi iminente
(c) divulgarea este făcută cu autorizarea Clientului.
3. Clientul va păstra confidențialitatea asupra tuturor informațiilor și cunoștințelor dobândite înainte sau în perioada de desfășurare a relației contractuale cu Banca, inclusiv, dar fără a se limita la principiile, modul de operare și detaliile privind serviciile/ produsele oferite de Bancă, chiar dacă acestea nu au fost în mod expres desemnate ca fiind confidențiale.
4. Clientul a luat la cunoștință de faptul ca Banca nu îi va solicita, pe nicio cale, informații despre conturile deținute la Bancă, username-uri atribuite la nivelul aplicațiilor Băncii, coduri livrate de dispozitivele digipass, codurile PIN utilizate la serviciul de Internet Banking sau altele asemenea.
5. Clientul este direct răspunzător de implicațiile apărute în urma divulgării către terți a unor detalii personale ale modalității de acces la serviciile electronice oferite de Bancă.
1. Răspunderea Băncii față de Client este limitată la pagubele suferite de către acesta, care sunt o consecință directă a neexecutării vreunei obligații a Băncii sau executării în mod greșit și numai atunci când acestea sunt cauzate cu intenție sau din culpă gravă de către Bancă, cu încălcarea CGA.
2. În cazul unei operațiuni de plată autorizată în mod corect de către Client / operațiune de încasare care nu a fost executată sau a fost executată în mod greșit de către Xxxxx, din culpa Xxxxxx, aceasta va rambursa Clientului (în calitate de ordonator al plății) suma aferentă operațiunii de plată neautorizată, respectiv operațiunii neexecutată sau executată defectuos, după efectuarea investigațiilor necesare.
3. În cazul unei operațiuni de plată neexecutată sau executată în mod defectuos Banca, la cererea Clientului va acționa în vederea identificării operațiunii de plată și îl va informa pe acesta cu privire la rezultate.
4. În cazul unei operațiuni de încasare în contul Clientului, Banca este responsabilă pentru executarea corectă a instrucţiunilor primite de la banca plătitorului. În cazul instrucţiunilor incorecte sau incomplete răspunderea pentru investigațiile necesare și finalizarea operațiunii revine băncii plătitorului.
5. Banca nu este răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate Clientului dintr-o simplă imprudență sau neglijență. Banca nu va fi răspunzătoare pentru nici un prejudiciu pe care Clientul îl poate suferi ca urmare a: (a) oricărui caz de forță majoră sau caz fortuit așa cum este descris în prezentele CGA; (b) deciziilor luate de către autorități din România, străine sau internaționale.
6. Banca nu este răspunzătoare pentru pierderile cauzate Clientului ca urmare a modului inadecvat de cooperare a Clientului cu Banca, incluzând, fără a se limita, nerespectarea prezentelor CGA.
7. Banca nu este răspunzătoare pentru întârzierile în executarea serviciilor cauzate de prezentarea de către Client a unor documente în altă limbă decât cea română și fără traducere legalizată sau apostilă, după caz, pe care Clientul este obligat să o realizeze pe cheltuiala sa.
V.5 Forța majoră şi caz fortuit
1. Banca nu preia riscurile decurgând din forța majoră sau cazuri fortuite ori din alte împrejurări neimputabile Clientului și care ar constitui, potrivit legii, clauze exoneratoare de răspundere pentru acesta.
2. Un caz de forță majoră este orice eveniment sau împrejurare externă(ă) independent(ă) de controlul Băncii, imprevizibil(ă) absolut invincibil(ă) și inevitabil(ă), iar cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către Bancă. Evenimentele de caz fortuit, respectiv de forță majoră, includ, fără a se limita la, dezastre naturale, incendii, greve (ale propriilor angajați sau ale altor angajați), conflicte de muncă, războaie, invazii, terorism, acțiuni ale inamicilor străini, ostilități sau operațiuni similare celor de război (indiferent dacă s- a declarat sau nu război), insurecție sau revolte, mișcări armate sau populare, rebeliuni, revoluții, starea de asediu, embargouri, deficiențe ale alimentării cu energie sau ale legăturilor de telecomunicație, viruși informatici, deficiențe ale furnizorilor sau subcontractanților, întreruperi sau întârzieri ale sistemelor de plată ale oricărei metode de transmitere electronică de fonduri, ale echipamentelor sau programelor informatice sau de telecomunicații, cerințe sau regulamente ale oricărei autorități civile sau militare. În cazul apariției oricăror evenimente sau împrejurări de tipul celor menționate anterior, Banca va depune toate eforturile pentru a asista clientul și pentru a reduce orice posibile efete negative asupra acestuia.
1. Relaţiile dintre Client şi Bancă vor fi guvernate de legea română. Banca are dreptul de a opune Clientului prevederile legislației interne în materie, normele cu caracter obligatoriu emise de Banca Națională a României, în calitatea sa de Bancă Centrală, regulile și uzanțele internaționale în orice diferend decurgând din aplicarea acestora, chiar dacă Clientul invocă pierderi sau daune din aplicarea lor. Clientul nu poate invoca Băncii motivul necunoașterii acestor norme și uzanțe.
2. Orice divergență apărută între părți din sau în legătură cu prezentele CGA, inclusiv referitor la încheierea sau încetarea lor, se va soluționa pe cale amiabilă. În caz contrar, aceasta se va soluționa de către instanța de judecată competentă în raza căreia se află situată unitatea Băncii unde Clientul are deschis contul curent.
3. Clientul şi Banca sunt de acord că prevederile prezentului act guvernează relaţia dintre ei şi că acestea se aplică cu derogare de la obligaţiile de informare cuprinse în TITLUL III din Ordonanţa de Urgenţă nr. 113/12.10.2009 privind serviciile de plată, care transpune și implementează în legislația națională Directiva 2007/64/CE privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, cu excepţia situaţiilor stabilite în mod expres prin prezentul act.
1. Prezentele CGA se aplică pe perioadă nedeterminată de timp.
2. CGA pot înceta:
(a) prin acordul Băncii şi al Clientului, sau
(b) prin denunţarea unilaterală de către Client/ Bancă sau
(c) prin reziliere de către Banca sau
(d) prin oricare altă modalitate agreată între Client și Bancă în baza documentelor contractuale care alcătuiesc prezentele CGA.
Clientul poate exercita dreptul de denunțare unilaterală a prezentelor CGA numai cu îndeplinirea prealabilă a obligației de achitare integrală a tuturor datoriilor sale față de Bancă. Cererea de denunțare unilaterală făcută de Client nu produce efecte în privința prestațiilor executate sau care se află în curs de executare.
3. În situaţia în care CGA încetează din orice motiv, Banca va închide toate conturile Clientului şi poate denunța contractele încheiate cu acesta.
4. După încetare, obligaţiile în curs aferente contractelor denunţate vor fi îndeplinite imediat. Până la îndeplinirea acestor obligaţii, prezentele CGA rămân în vigoare.
5. În cazul încetării CGA, indiferent de motiv, Banca nu va rambursa Clientului niciun comision sau orice alte taxe/speze percepute anterior.
6. Banca va putea denunța unilateral CGA cu o notificare prealabilă a Clientului cu 30 (treizeci) de zile calendaristice, transmisă în scris.
7. Ca urmare a denunțării CGA de către Client și/sau închiderea contului şi/sau a denunțării CGA de către Bancă, Banca va dispune de fondurile rămase în acest cont bancar conform instrucţiunii scrise din partea Clientului cu excepţia cazurilor de executare a garanţiei, expropriere, confiscare, sechestru, blocare a conturilor (incluzând, dar fără a se limita la poprire), cazuri în care Banca nu va ţine cont de nicio instrucţiune din partea Clientului şi va acţiona în conformitate cu legile aplicabile şi hotărârile judecătoreşti de interzicere ale autorităţilor relevante care au implementat sau instituit o astfel de măsură.
8. În cazul în care, în momentul încetării relației contractuale nu sunt primite instrucțiuni scrise din partea Clientului cu privire la soldul creditor al contului bancar al Clientului, nicio dobândă nu se va acumula la aceste sume, iar dreptul Clientului de a solicita această sumă este condiționat de perioada de prescripție prevăzută de lege.
1. În cazul în care o prevedere a prezentelor CGA este modificată, completată sau abrogată de o dispoziție legală, se vor aplica prevederile acesteia din urmă.
CGA care vor rămâne valabile ca și cum respectiva prevedere nu ar fi existat, neatrăgând nulitatea CGA, sau a documentelor contractuale încheiate în completarea CGA. Clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile.
Fiecare din prevederile prezentelor CGA este independentă de celelalte.
2. Dacă orice prevedere este sau devine inaplicabilă, nescrisă, este declarată nulă, sau imposibil de executat (neexecutorie) din orice motiv, aceasta nu va afecta sau diminua valabilitatea sau punerea în executare a celorlalte prevederi ale prezentelor CGA
3. În caz de conflict între prevederile exprese din orice contract sau document semnat între Client și Bancă și prevederile cuprinse în prezentele CGA, vor prevala prevederile exprese din contractele sau documentele specifice. În caz de conflict/neconcordanță cu prevederile legale, vor prevala acestea din urmă.
4. Clientul nu poate opune Băncii condițiile contractelor încheiate cu terții.
5. Clientul este responsabil conform legii dacă prin comportamentul său, conduita inadecvată a acestuia în afaceri, a cauzat un prejudiciu (inclusiv de imagine) Băncii.
6. CGA sunt încheiate în limba română. Limba de comunicare între Client și Bancă este limba română.
7. Clientul declară în mod expres şi în deplină cunoștință de cauză, confirmând prin semnătura de mai jos că:
(a) a analizat şi s-a informat cu privire la obligațiile şi condițiile derivate din CGA şi (b) semnează aceste CGA fără a fi constrâns în vreun fel şi (c) înțelege să execute integral, exact şi la timp obligațiile sale din aceste CGA.
Prezentele CGA conțin urmatoarele anexe:
Anexa 1 –Lista depozitelor excluse de la garantare Anexa 2 –Formular pentru informaţiile oferite deponenţilor
Denumire Client:
Nume și prenume reprezentant legal:
Semnătură:
Data: