Răspunderea Exemple de Clauze

Răspunderea. (1) În caz de neexecutare a obligaţiilor prevăzute în contract de către una dintre părţi, contractul se consideră reziliat de drept. (2) Pentru neplata la timp a arendei, arendaşul va plăti penalităţi de întârziere în procent de ............% pe zi din suma datorată.
Răspunderea. 1. Răspunderea Băncii față de Client este limitată la pagubele suferite de către acesta, care sunt o consecință directă a neexecutării vreunei obligații a Băncii sau executării în mod greșit și numai atunci când acestea sunt cauzate cu intenție sau din culpă gravă de către Bancă, cu încălcarea CGA și/sau contractelor specifice, iar orice altă compensație financiară suplimentară care nu este expres menționată în prezentele CGA și/sau contractul specific este exclusă. 2. Banca este răspunzătoare de efectuarea corectă și la timp a oricărei și a tuturor Operațiunilor de plată instructate de Client conform prevederilor CGA și/sau, după caz, legislației în vigoare. În cazul neexecutării, a executării defectuoase sau cu întârziere a unei Operațiuni de plată, Banca, după efectuarea investigațiilor necesare, va rambursa Clientului ordonator al plății suma aferentă Operațiunii de plată neexecutată sau executată în mod defectuos. Răspunderea Băncii este, însă, exclusă dacă îi demonstrează Clientului și, după caz, prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății, că acesta din urmă a recepționat suma Operațiunii de plată în termenul de executare aplicabil Clientului. În această ipoteză prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății va fi răspunzător față de acesta pentru executarea corectă a Operațiunii de plată. Banca nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea/executarea defectuoasă a Operațiunilor de plată, în cazul în care codul unic de identificare al beneficiarului plății a fost specificat incorect în ordinul de plată. Clientul acceptă expres ca, în situația unui ordin de plată recepționat de Bancă și inițiat prin intermediul unui PISP, se consideră că Banca a executat corect Operațiunea de plată pe baza informațiilor conținute în ordinul de plată recepționat. 3. În cazul unei operațiuni de plată instructate de Client conform prevederilor CGA și/sau, după caz, legislației în vigoare, neexecutată sau executată în mod defectuos, indiferent de răspunderea Băncii, aceasta la cererea Clientului va acționa în vederea identificării Operațiunii de plată și îl va informa pe acesta cu privire la rezultate. 4. În cazul unei operațiuni de încasare în Contul bancar al Clientului, Banca este responsabilă pentru executarea corectă a instrucţiunilor primite de la banca plătitorului. În cazul instrucţiunilor incorecte sau incomplete răspunderea pentru investigațiile necesare și finalizarea operațiunii revine băncii plătitorului. 5. Banca nu își asumă nicio r...
Răspunderea. 6.1. Comodatarul răspunde pentru deteriorarea sau pierderea - în tot sau în parte - a bunului, dacă nu dovedeşte că deteriorarea ori pieirea s-a produs fortuit sau că deteriorarea este consecinţa folosirii potrivit destinaţiei şi fără culpă din partea sa.
Răspunderea. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.4 se sancţionează cu amendă între 540-1100 lei conform HCL nr. 80/2004 privind normele de bună gospodărire pe teritoriul Municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu obligaţia eliberării arenei.
Răspunderea. (1) Încalcarea dispoziţiilor prezentului Cod de conduită etică şi profesională, atrage răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici şi a personalului contractual, în conditiile legii; (2) Comisia de disciplină are competenţa de a cerceta funcţionarii publici și personalul contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov care încalcă prevederile prezentului Cod de conduită etică şi profesională şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, în condiţiile legii. (3) Persoanele desemnate de Directorul executiv de a cerceta încălcarea prevederilor prezentului Cod de către personalul contractual şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, vor avea în vedere respectarea prevederilor Legii nr.53/2003, Codul muncii, republicată cât și Codului Administrativ/2019 – Xxxxxx XXX; (4) În cazurile în care faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, în condiţiile legii; (5) Funcţionarii publici şi personalul contractual răspund potrivit legii, în cazul în care, prin faptele săvărşite cu încalcarea normelor de conduită profesională, aduc prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Răspunderea. 7.1. Organizatorul nu îşi asumă răspunderea şi nu va fi considerat parte în cazurile referitoare la dreptul de proprietate asupra premiului. Din transmiterii premiilor către câștigător Organizatorul este liberat de orice obligație reieșind din prezentul Regulament. 7.2. În cazul în care Organizatorul constată că un participant nu a îndeplinit şi/sau nu a respectat condiţiile stipulate de prezentul Regulament, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a suspenda oricând drepturile şi beneficiile ce revin acestuia, fără ca Organizatorul să datoreze vreo despăgubire sau plată respectivului participant. 7.3. Organizatorul are dreptul de a invalida/anula înscrierile care conţin informaţii false ori vădit eronate şi/sau care nu îndeplinesc condiţiile impuse pentru validitatea acestora prin prezentul Regulament. 7.4. Organizatorul este îndreptăţit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea Concursului ori costurile aferente acestui Concurs. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a exclude definitiv din rândul participanţilor orice persoană care, prin comportamentul fraudulos, afectează bunul mers al Concursului. 7.5. În cazul în care sunt identificate persoane care au influenţat sau care au facilitat câştigarea de premii, Organizatorul are dreptul de a cere angajarea răspunderii respectivelor persoane, pe baza dovezilor existente.
Răspunderea. Prin participarea la această Campanie Promoțională, participanții sunt de acord să respecte Regulamentul Campaniei Promoționale, precum și toate deciziile luate de Organizator și colaboratorii săi în toate problemele legate de implementarea Campaniei Promoționale. Organizatorul nu are nicio obligaţie de a întreţine corespondenţa cu solicitanţii unor revendicări ce apar ulterior termenelor stabilite în prezentul Regulament sau ulterior încheierii Campaniei Promoționale. Organizatorul acestei Campanii nu își asumă răspunderea pentru taloanele necorespunzătoare (deteriorate, falsificate, pierdute, înstrăinate, ilizibile) sau care nu se supun condițiilor prezentului Regulament și nici nu va acorda/înmâna premiile pe baza unor astfel de taloane. De asemenea, Organizatorul acestei Campanii nu își asumă răspunderea pentru nicio cauză liberă de culpă care ar putea afecta dreptul de participare la această Campanie.
Răspunderea. Art.12. (1) Pentru neplata la timp a arendei, arendaşul va plăti penalităţi de întârziere în procent de ............% pe zi din suma datorată.
Răspunderea. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.4 se sancţionează cu amendă între 540- 1100 lei conform HCL nr. 80/2004 privind normele de bună gospodărire pe teritoriul Municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu obligaţia eliberării arenei. - Încheierea prezentului contract de colaborare nu elimină răspunderea materială, civilă şi penală a organizatorului Asociaţia Judeţeană de Xxxx Xxxxxxxx cu privire la reglementările Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată. Părţile au înţeles să încheie azi ..................................... prezentul contract de colaborare în trei exemplare cu valoare juridică egală, două pentru proprietar, respectiv Clubului Sportiv Municipal „Városi Sport Klub Csíkszereda” Miercurea-Ciuc şi unul pentru organizator. nr. din 2015 În temeiul codului civil, şi În baza art.36, alin.(2), lit.c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, se încheie prezenta convenţie;
Răspunderea. 1. Răspunderea Băncii față de Client este limitată la pagubele suferite de către acesta, care sunt o consecință directă a neexecutării vreunei obligații a Băncii sau executării în mod greșit și numai atunci când acestea sunt cauzate cu intenție sau din culpă gravă de către Bancă, cu încălcarea CGA. 2. În cazul unei operațiuni de plată autorizată în mod corect de către Client / operațiune de încasare care nu a fost executată sau a fost executată în mod greșit de către Xxxxx, din culpa Xxxxxx, aceasta va rambursa Clientului (în calitate de ordonator al plății) suma aferentă operațiunii de plată neautorizată, respectiv operațiunii neexecutată sau executată defectuos, după efectuarea investigațiilor necesare. 3. În cazul unei operațiuni de plată neexecutată sau executată în mod defectuos Banca, la cererea Clientului va acționa în vederea identificării operațiunii de plată și îl va informa pe acesta cu privire la rezultate. 4. În cazul unei operațiuni de încasare în contul Clientului, Banca este responsabilă pentru executarea corectă a instrucţiunilor primite de la banca plătitorului. În cazul instrucţiunilor incorecte sau incomplete răspunderea pentru investigațiile necesare și finalizarea operațiunii revine băncii plătitorului. 5. Banca nu este răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate Clientului dintr-o simplă imprudență sau neglijență. Banca nu va fi răspunzătoare pentru nici un prejudiciu pe care Clientul îl poate suferi ca urmare a: (a) oricărui caz de forță majoră sau caz fortuit așa cum este descris în prezentele CGA; (b) deciziilor luate de către autorități din România, străine sau internaționale. 6. Banca nu este răspunzătoare pentru pierderile cauzate Clientului ca urmare a modului inadecvat de cooperare a Clientului cu Banca, incluzând, fără a se limita, nerespectarea prezentelor CGA. 7. Banca nu este răspunzătoare pentru întârzierile în executarea serviciilor cauzate de prezentarea de către Client a unor documente în altă limbă decât cea română și fără traducere legalizată sau apostilă, după caz, pe care Clientul este obligat să o realizeze pe cheltuiala sa.