CONTRACT CADRU CLUB – JUCĂTOR
Anexă RSTJF
ARTICOLUL 1
Obiectul prezentului Contract il constituie stabilirea cerintelor minime pentru contractele fotbalistilor profesionisti din România.
ARTICOLUL 2
In prezentul Contract, urmatorii termeni vor avea urmatorul inteles:
2.1. Contract: Prezentul Acord include si toate anexele la acesta.
2.2. Club: Un club de fotbal profesionist care participa in una din competitiile/ligile de fotbal profesioniste, conform Anexei 6.
2.3. Jucator: Un jucator de fotbal profesionist care este angajat de un Club pe baza unui Contract.
2.4. Contract: Contractul de munca sau conveția civilă incheiată intre un Jucator si un Club.
2.5. Teritoriu: România.
ARTICOLUL 3
3.1. Contractul trebuie sa fie in scris, semnat de Club si de Jucator, cu drept de semnatura necesar si legal. Include de asemenea indicatii cu privire la locul si data la care Contractul a fost semnat.
3.2 Toate exemplarele Contractului trebuie să fie transmise ligii profesioniste și/sau federației naționale pentru a fi înregistrate, conform prevederilor organismului de fotbal competent, iar Clubul si Jucatorul trebuie să primească fiecare câte un exemplar original al Contractului.
3.3. Contractul stipuleaza numele, prenumele, data nasterii, nationalitatea/nationalitatile, precum si adresa completa a domiciliului Jucatorului.
3.4. Contractul stipuleaza numele complet al Clubului (inclusiv numarul de inregistrare din registrul de evidență intrări-ieșiri al Clubului) si adresa sa completa. Un Contract poate fi semnat numai de un Club si de o persoana autorizata juridic. Persoana autorizata juridic este definita conform manualului/Regulamentelor de Licentiere ale clubului ca aplicant pentru obtinerea licentei sau persoana împuternicită în acest sens și comunicată FRF/LPF.
3.5. Contractul stipuleaza o data certa de inceput (zi/luna/an), precum si data terminarii contractului (zi/luna/an). Mai mult, contractul defineste drepturile egale ale Clubului si Jucatorului de a negocia, prin acordul părților, prelungirea valabilitatii acestuia, precum și condițiile de încetare ale acestuia înainte de termen. Încetarea prematură a Contractului în alte condiții decât prin acordul părților, trebuie să fie motivată (justa cauza). In cazul unor perioade prelungite datorate accidentarii/bolii sau a incapacitatii permanente de executare a Contractului de către jucător, Clubul ii poate propune jucatorului o încetarea în termeni rezonabili a Contractului. Se face referire la Regulamentul FIFA privind Statutul si Transferul Jucatorilor.
3.6. Cu referire la art. 3.5 al Contractului, Partile convin ca implementarea la nivel national trebuie sa defineasca drepturi egale pentru Club si Jucator de a negocia o prelungire si/sau o incetare prematura a Contractului, in conformitate cu cadrul legal asa cum este stabilit prin contractele colective de munca, legislatia muncii (in cazul contractelor de muncă) sau dreptul comun (in cazul conventiilor civile).
3.7. Daca este cazul, trebuie sa fie indicate de asemenea, alte persoane implicate in negocieri sau in incheierea Contractului (parintele/tutorele unui minor, numele reprezentantului legal al Jucatorului, un intermediar al jucatorului, interpret).
ARTICOLUL 4
4.1. Contractul contine termeni si definitii care au un conținut explicit și lămuritor.
4.2. Termenii care nu sunt definiti in mod expres in contract au intelesuri conforme cu definirea unor astfel de termene in regulamentele si statutele FIFA, UEFA, FRF/LPF, si cu modificarile aduse periodic la acestea.
ARTICOLUL 5
5.1. Contractul reglementeaza relația de muncă sau prestarea serviciilor de către un jucator profesionist. Se aplica legislatia nationala a tarii unde Clubul este inregistrat legal, daca nu se convine explicit utilizarea unei alte legislatii. Legislatia nationala a muncii poate contine prevederi obligatorii, care nu pot fi modificate de Jucator si de Club si de care trebuie sa se tina cont la încheierea unui contract individual de muncă.
5.2. Contractul trebuie sa includa toate drepturile si obligatiile dintre Jucator si Club. Niciun alt contract nu trebuie sa acopere relatia juridica dintre Jucator si Club. Daca exista un alt contract sau este semnat intr-o faza ulterioara, atunci partile sunt obligate sa faca referire la acest contract sau la orice acord de angajare ulterior. Orice act aditional la contract trebuie sa fie transmis la liga profesionista si/sau federatia nationala, asa cum este descris in Articolul 3.2.
5.3. Clubul angajeaza sau beneficiază de serviciile Jucatorului ca jucator profesionist de fotbal, in conditiile stabilite prin Contract.
5.4. Contractul va fi guvernat de legea/dreptul ales de Club si Jucator. In orice caz, o astfel de alegere nu poate avea ca rezultat privarea Jucatorului de protectia acordata acestuia de prevederi care nu pot fi supuse derogarii in conformitate cu legislatia dinstatul in care isi are sediul Clubul.
ARTICOLUL 6
6.1. Contractul defineste obligatiile Clubului fata de Jucator, in conformitate cu acest articol.
6.2. Contractul defineste toate obligatiile financiare ale Clubului, cum ar fi:
a. Salariul (regulat, lunar, saptamanal, pe baza de performanta)sau remunerația jucătorului (pentru convențiile civile)
b. Alte beneficii financiare (bonusuri, recompense pentru experienta, aparitii internationale)
c. Alte beneficii (care nu sunt financiare, cum ar fi masina, cazare si masa, etc)
x.Xxxxxxxxx medicala si de sanatate pentru accidente si boala (obligatorie prin lege) si plata salariului pe perioada incapacitatii (definirea va fi facuta prin includerea consecintelor cu privire la salariile platite), în cazul contractelor individuale de muncă, precum si costurile aferente taxelor , contibutiilor si impozitului in cazul prevazut de legislatia in vigoare pentru veniturile rezultate din conventii civile incheiate de fotbalistul profesionist cu Clubul
e. Costurile pentru fondul de pensii/asigurari sociale (obligatorii prin lege sau contract colectiv de munca)în cazul contractelor individuale de muncă.
f. Rambursarea cheltuielilor facute de Jucator, în condițiile convenite de părți prin contractul încheiat.
6.3. Contractul trebuie sa defineasca moneda, suma si data scadenta pentru fiecare suma (de exemplu: la sfarsitul fiecarei luni) si modalitatea de plata (cash, transfer in cont bancar, etc)
6.4. Contractul mai reglementeaza si impactul financiar in cazul schimbarilor majore in veniturile Clubului (de exemplu promovarea/retrogradarea).
6.5. Se aplica Directiva Consiliului 94/33/EC din 22 iunie 1994 cu privire la protectia tinerilor jucatori angajati. Prin Contract se garanteaza faptul ca orice tanar jucator implicat in programul de dezvoltare pentru tineret are posibilitatea de a urma invatamantul obligatoriu in concordanta cu legislatia nationala si ca nici un tanar jucator implicat in programul de dezvoltare pentru tineret nu este impiedicat de la a-si continua educatia extra fotbal. Pot de asemenea aplica pentru pregatirea unei a doua cariere dupa incheierea activitatii fotbalistice (retragere).
6.6. Clubul si Jucatorul convin ca plata taxelor sa se faca conform legii aplicabile în funcție de tipul contractului încheiat (Legea 69/2000 și Codul civila sau Legea 53/2003 – Codul muncii)
6.7. Contractul defineste concediul cu plata/vacanța (zilele libere). Minimum este de 4 saptamani la fiecare perioada de 12 luni. Perioada concediului cu plata trebuie sa fie aprobata anticipat de catre Club si trebuie sa fie situata in afara sezonului competitional si a perioadelor de pregatire precompetitionala (cantonamentelor). Trebuie sa fie garantat ca sunt luate cel putin doua saptamani consecutive de concediu. Durata unei zile sau a unei saptamani normale de lucru este definita prin Contract.
6.8. Contractul include prevederi pentru protectia drepturilor omului (ex.: dreptul la libera exprimare a Jucatorului) si non-discriminarea Jucatorului.
6.9. Contractul individual de muncă explica politica de sanatate si siguranta a Clubului, care include asigurarea obligatorie ce acopera bolile, accidentarile si examinarea medicala/dentara regulata precum si tratamentul medical/dentar cu personal calificat, in timpul sarcinilor care tin de executarea contractului. Se aplica Directiva Consiliului 89/391/EEC, in special in ce priveste prevederile legate de asumarea riscurilor, masuri de prevenire, precum si informarea, consultarea, participarea si antrenamentul jucatorilor. În convențiile civile părțile vor reglementa aceste aspecte prin clauzele contractuale, conform negocierilor si acordului comun de vointa.
6.10. Contractul reglementeaza de asemenea pastrarea unor inregistrari exacte ale accidentarilor (inclusiv cele de la echipa nationala), respectand in acelasi timp principiul confidentialitatii. In cazul in care nu se stabileste altfel prin lege, de principiu inregistrarea accidentarilor este facuta de catre medicul responsabil de echipa.
ARTICOLUL 7
7.1. Contractul stabileste obligatiile Jucatorului fata de Club, in conformitate cu prezentul Articol.
7.2. Contractul defineste toate obligatiile pe care jucatorul trebuie sa le indeplineasca fata de Club:
a) Sa joace meciurile la maximum abilitatii sale, atunci cand este selectat;
b) Sa participe la antrenamentele si pregatirile pentru meci, conform instructiunilor superiorului sau (de exemplu antrenorul principal);
c) Sa-si mentina un mod de viata sanatos si un standard inalt de forma fizica;
d) Sa se conformeze si sa actioneze in concordanta cu instructiunile oficialilor clubului (rezonabile; de exemplu, sa locuiasca unde este convenabil pentru Club);
e) Sa participe la evenimentele organizate de Club (sportive, dar si comerciale);
f) Sa respecte regulile Clubului (inclusiv, cand este cazul, Regulamentul Intern al Clubului, care ii va fi adus la cunostinta inaintea semnarii contractuluiși înaintea începutului fiecărui an competițional);
g) Sa se comporte intr-o maniera sportiva cu oamenii implicati in meciuri, in sesiunile de antrenament, sa invete si sa respecte legile jocului si sa accepte deciziile oficialilor jocului;
h) Sa nu participe la alte activitati sportive sau alte activitati sau posibile activitati periculoase (riscante) fara aprobarea prealabila a Clubului;
i) Sa aiba grija de bunurile care ii sunt puse la dispozitie de c[tre proprietatea Clubului pe durata contractului si sa le o returneze in stare buna la incetarea heierea Contractului;
j) Sa anunte imediat Clubul in caz de boala sau accident si sa nu urmeze nici un tratament fara sa informeze mai intai medicul Clubului (exceptand cazurile de urgenta) si sa aduca certificat medical de incapacitate;
k) Sa se supuna cu regularitate examinarilor si tratamentelor medicale, la cererea medicului Clubului;
l) Sa se conformeze conditiilor politicii de antidiscriminare a oricarei federatii, ligi, sindicat al jucatorilor si/sau club;
m) Sa nu prejudicieze reputatia Clubului sau fotbalului (de exemplu, declaratii in mass media);
n) Sa nu joace jocuri de noroc sau sa practice alte activitati conexe cat timp practica fotbalul.
7.3. Jucatorul si Clubul convin asupra platii taxelor in conformitate cu legislatia nationala.
7.4. Jucatorul are dreptul sa solicite, pe cheltuiala proprie, o a doua opinie unui medic specialist independent, in cazul in care contesta opinia medicului specialist al clubului. Daca si in acest caz se mentine diferenta de opinii, partile convin sa accepte o a treia opinie a unui specialist independent, care va fi insusita obligatoriu. Specialistul independent va fi ales de comun acord între cele două părți. În caz de neînțelegere cu privire la specialistul independent acesta va fi Institutul Național de Medicină Sportivă.
ARTICOLUL 8
8.1. Clubul si Jucatorul trebuie sa cada de acord asupra modalitatilor in care sunt exploatate drepturile de imagine;
8.2. Ca recomandare si principiu, jucatorul isi poate exploata drepturile el insusi (daca nu intra in conflict cu sponsorii/partenerii clubului), in timp ce Clubul poate exploata imaginea Jucatorului ca parte din intreaga echipa.
ARTICOLUL 9
9.1. Clubul si Jucatorul trebuie sa convina asupra transferurului temporar catre un alt Club, in conformitate cu regulamentele relevante aplicabile in fotbal.
ARTICOLUL 10
DISCIPLINA SI PLANGERILE JUCATORULUI
10.1. Clubul stabileste in scris un regulament disciplinar intern adecvat, cu sanctiunile/penalitatile si procedurile necesare, pe care Jucatorul trebuie sa le respecte.
Clubul trebuie sa ofere Jucatorului explicatiile aferente regulamentului disciplinar.
10.2. Clubul stabileste aceste reguli si proceduri, precum si sanctiunile incluzand penalități sportive sau alte sancțiuni, conform cu contractului si standardelor locale.
10.3. Daca Jucatorul incalca oricare din obligatiile sale din Contract, Clubul ii poate impune o serie de penalitati sau alte sancțiuni, in functie de gravitatea faptei, conform regulamentului disciplinar si a celui intern al clubului.
10.4. Sancțiunile disciplinare adoptate de club sunt ratificate de Comisia de Disciplină competentă. Impotriva hotararilor Comisiei de Disciplină jucatorul are dreptul la recurs. Pe tot parcursul procedurilor jucatorul aredreptul de a fi insotit/reprezentat de capitanul echipei Clubului, de un reprezentant al sindicatului jucatorilor(dacă este membru al sindicatului) sau de un avocat.
ARTICOLUL 11
ANTI – DOPING
11.1. Jucatorul si Clubul respecta toate regulile anti –dopaj relevante, ale organismelor fotbalului;
11.2. Dopajul este interzis. Oricine administreaza substante ilegale sau incurajeaza doparea in orice fel va fi deferit organismelor disciplinare ale federatiei nationale sau organismelor conducatoare internationale, dupa cum este cazul.
11.3. Clubul isi aroga dreptul de a lua orice masuri impotriva Jucatorului descoperit vinovat de practici de dopaj, tinand seama de principiul managementului individual al cazurilor.
ARTICOLUL 12
12.1. Contractul stabileste procedura pentru litigiile care apar intre parti inclusiv pe problemele neacoperite de contract.
12.2. Competența de soluționare a litigiilor este cea stabilită de părți prin contractul încheiat, cu respectarea dispozițiilor art. 75 din Statutul FRF.
ARTICOLUL 13
REGULAMENTELE FOTBALULUI
13.1 Regulamentele care guverneaza activitatea fotbalistica sunt statutele, regulamentele si deciziile FIFA, UEFA, FRF si, daca este cazul, ale Ligii Profesioniste.
13.2 Clubul si Jucatorul trebuie sa respecte statutele, regulamentele si deciziile FIFA, UEFA, ale federatiilor nationale, precum si ale ligilor profesioniste (daca este cazul).
13.3 Clubul si Jucatorul recunosc faptul ca Regulamentele fotbalului mai sus mentionate se pot schimba din cand in cand.
ARTICOLUL 14
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA(CCM)
14.1 Clubul si Jucatorul care au incheiat contract individual de munca pentru desfasurarea activitatii de fotbalist profesionist trebuie sa respecte Contractul Colectiv de Munca, daca a fost semnat un astfel de contract , conform legii, intre angajatori si fotbalistii angajati.
14.2 Clubul trebuie, de exemplu, sa respecte salariul minim pentru Jucator, daca acesta este convenit in CCM.
ARTICOLUL 15
ANTI - RASISMUL SI DISCRIMINAREA
16.1 Clubul si Jucatorul se vor obliga prin Contract sa actioneze impotriva rasismului si a altor acte discriminatorii din fotbal.
ARTICOLUL 16
DISPOZITII FINALE ALE CONTRACTULUI
15.1 Clubul si Jucatorul trebuie sa finalizeze continutul urmatoarelor prevederi:
a) Legea aplicabila;
b) Jurisdictia;
c) Versiunea legala, daca este tradus contractul (daca exista mai mult de o limba straina);
d) Confidentialitatea Contractului semnat (exceptand cazul cand divulgarea este ceruta de legea nationala sau regulamentele fotbalului);
e) Nulitatea unei singure cauze nu afecteaza restul Contractului;
f) Interpretarea clauzelor contractuale trebuie sa fie explicită;
g) Numarul de copii ale Contractului si cui sunt distribuite;
h) Definirea anexelor, care sunt parte integranta a Contractului si sunt distribuite Jucatorului;
i) Orice amendamente, adaugiri sau eliminari din Contract sunt valabile numai daca sunt convenite in scris.
15.2 Clubul si Jucatorul convin asupra tuturor Anexelor relevante (aplicabile si semnate conform legii de ambele parti):
Anexe:
Regulamentele Clubului (inclusiv, unde este cazul, Regulamentul Disciplinar al Clubului);
Regulamentele de Fotbal.
16.2 Drepturile si obligatiile prevazute in prezentul acord trebuie sa fie cuprinse si reglementate in contractele intervenite intre cluburi si jucatori ce vor fi incheiate incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei xxxxx.Xx caz de litigiu intre parti orice drepturi sau obligatii ale partilor stabilite prin prezenta anexa la RSTJF vor fi avute in vedere de comisia competenta chiar dacă nu sunt incluse sau reglementate prin contractul incheiat,
ARTICOLUL 17
20.1 Acest Contract produce efecte incepand cu data aprobării lui de Comitetul Executiv al FRF și va ramane in vigoare pentru o perioada de patru ani. Contractul va expira fara orice alta notificare.
20.2 Pe durata valabilității sale contractul poate suferi modificări.
SEMNATURI
11