Common use of ASCUNDEREA ADEVĂRULUI Clause in Contracts

ASCUNDEREA ADEVĂRULUI. a) Contractul de asigurare este nul în caz de declaraţie inexactă sau de omisiune făcută cu rea-credinţă de către Client cu privire la circumstanțe care, dacă ar fi fost cunoscute de către Asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu încheie această asigurare sau să o încheie în condiții diferite, chiar dacă declaraţia sau omisiunea nu a avut influenţă asupra producerii Evenimentului Asigurat. În acest caz, primele plătite rămân dobândite Asigurătorului, care, de asemenea, poate cere şi plata primelor cuvenite până la momentul la care a luat cunoştinţă de cauza de nulitate. b) În cazul în care nu s-a putut stabili reaua-credință din partea Clientului cu privire la declarația inexactă sau omisiunea din partea sa (Clientul fiind doar neglijent), contractul de asigurare nu este nul. În acest caz: (i) în cazul în care constatarea declarației inexacte sau a omisiunii are loc anterior producerii unui Eveniment Asigurat, Asigurătorul va avea dreptul (*) fie de a menține contractul, solicitând majorarea primei, (**) fie de a rezilia contractul la împlinirea unui termen de 10 zile calculate de la primirea notificării de reziliere de către Client, restituind acestuia din urmă partea de primă plătită aferentă perioadei în cadrul căreia asigurarea nu mai funcționează; (ii) atunci când constatarea declarației inexacte sau a omisiunii are loc ulterior producerii unui Evenimentul Asigurat, despăgubirea se reduce în raport cu proporția dintre nivelul primelor plătite și nivelul primelor ce ar fi trebuit să fie plătite dacă informațiile inexacte sau omise ar fi fost cunoscute de Asigurător. c) Dacă se constată că o cerere de despăgubire este frauduloasă, această poliţă nu se va aplica şi nu se va datora nicio despăgubire. d) Dacă se furnizează informaţii false la înaintarea unei cereri de despăgubire, cererea de despăgubire va fi respinsă, iar poliţa va fi anulată de Asigurător fără preaviz şi Clientul va fi obligat să plătească pentru beneficiile deja acordate de către Asigurător pe baza acestei poliţe. Nu va fi acceptată nicio returnare a primei, iar Clientul/utilizatorul care a furnizat informațiile false poate fi urmărit în justiţie; e) Dacă Echipamentul este înlocuit de către Asigurător, Clientul trebuie să returneze către Orange Echipamentul Deteriorat al cărui IMEI sau serie poate fi identificat. Dacă Echipamentul este înlocuit pe motiv de Furt, iar mai târziu este găsit şi recuperat, Clientul trebuie să informeze Asigurătorul (prin intermediul Administratorului de Daune) şi să aranjeze returnarea Echipamentului găsit sau recuperat. Dacă Clientul nu face acest lucru, Asigurătorul îşi rezervă dreptul de a recupera de la Client orice costuri ocazionate de înlocuirea Echipamentului.

Appears in 1 contract

Samples: Insurance Terms and Conditions

ASCUNDEREA ADEVĂRULUI. a) a. Contractul de asigurare este nul în caz de declaraţie inexactă sau de omisiune reticenţă făcută cu rea-rea- credinţă de către Client Asigurat cu privire la circumstanțe care, dacă ar fi fost cunoscute de către Asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu încheie această asigurare sau să o încheie în condiții diferite, chiar dacă declaraţia sau omisiunea reticenţa nu a avut influenţă asupra producerii Evenimentului Asigurat. În acest caz, primele plătite rămân dobândite Asigurătorului, care, de asemenea, poate cere şi plata primelor cuvenite până la momentul la care a luat cunoştinţă de cauza de nulitate. b) b. În cazul în care nu s-a putut stabili reaua-credință din partea Clientului Asiguratului cu privire la declarația inexactă sau omisiunea reticența din partea sa (Clientul fiind doar neglijent)sa, contractul de asigurare nu este nul. În acest caz: (i) în cazul în care constatarea declarației inexacte sau a omisiunii reticenței are loc anterior producerii unui Eveniment Evenimentului Asigurat, Asigurătorul va avea dreptul (*) fie de a menține contractul, solicitând majorarea primei, (**) fie de a rezilia contractul la împlinirea unui termen de 10 zile calculate de la primirea notificării de reziliere de către ClientAsigurat, restituind acestuia din urmă partea de primă plătită aferentă perioadei în cadrul căreia asigurarea nu mai funcționează;. (ii) atunci când constatarea declarației inexacte sau a omisiunii reticenței are loc ulterior producerii unui Evenimentul Evenimentului Asigurat, despăgubirea se reduce în raport cu proporția dintre nivelul primelor plătite și nivelul primelor ce ar fi trebuit să fie plătite dacă informațiile inexacte sau omise ar fi fost cunoscute de Asigurătorplătite. c) c. Dacă se constată că o cerere de despăgubire este frauduloasă, această poliţă nu se va aplica şi nu se va datora nicio despăgubirevor fi pierdute toate despăgubirile. d) d. Dacă se furnizează Dumneavoastră furnizați informaţii false la înaintarea unei cereri atunci când înaintaţi o cerere de despăgubire, cererea de despăgubire va fi respinsă, iar poliţa va fi anulată de Asigurător fără preaviz şi Clientul va Dumneavoastră veţi fi obligat să plătească plătiţi pentru beneficiile deja acordate de către Asigurător pe baza acestei poliţe. Nu va fi acceptată nicio returnare a primei, iar Clientul/utilizatorul care a furnizat informațiile false poate Dumneavoastră puteți fi urmărit în justiţie; e) e. Dacă Xxxxxxxxxxxxx raportaţi către Orange Furtul unui telefon mobil, Asigurătorul va solicita Orange ca telefonul să fie trecut pe lista neagră; f. Dacă Echipamentul Dumneavoastră este înlocuit de către Asigurător, Clientul Dumneavoastră trebuie să returneze către returnaţi Orange Echipamentul Deteriorat al cărui IMEI sau serie poate fi identificat. Dacă Echipamentul este înlocuit pe motiv de Furt, iar mai târziu este găsit şi recuperat, Clientul Xxxxxxxxxxxxx trebuie să informeze informaţi Asigurătorul (prin intermediul Administratorului de Daune) şi să aranjeze aranjaţi returnarea Echipamentului găsit sau recuperat. Dacă Clientul Xxxxxxxxxxxxx nu face faceţi acest lucru, Asigurătorul îşi rezervă dreptul de a recupera de la Client Dumneavoastră orice costuri ocazionate de înlocuirea Echipamentului.

Appears in 1 contract

Samples: Insurance Agreement

ASCUNDEREA ADEVĂRULUI. a) a. Contractul de asigurare este nul în caz de declaraţie inexactă sau de omisiune reticenţă făcută cu rea-credinţă de către Client Asigurat cu privire la circumstanțe care, dacă ar fi fost cunoscute de către Asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu încheie această asigurare sau să o încheie în condiții diferite, chiar dacă declaraţia sau omisiunea reticenţa nu a avut influenţă asupra producerii Evenimentului Asigurat. În acest caz, primele plătite rămân dobândite Asigurătorului, care, de asemenea, poate cere şi plata primelor cuvenite până la momentul la care a luat cunoştinţă de cauza de nulitate. b) b. În cazul în care nu s-a putut stabili reaua-credință din partea Clientului Asiguratului cu privire la declarația inexactă sau omisiunea reticența din partea sa (Clientul fiind doar neglijent)sa, contractul de asigurare nu este nul. În acest caz: (i) în cazul în care constatarea declarației inexacte sau a omisiunii reticenței are loc anterior producerii unui Eveniment Evenimentului Asigurat, Asigurătorul va avea dreptul (*) fie de a menține contractul, solicitând majorarea primei, (**) fie de a rezilia contractul la împlinirea unui termen de 10 zile calculate de la primirea notificării de reziliere de către ClientAsigurat, restituind acestuia din urmă partea de primă plătită aferentă perioadei în cadrul căreia asigurarea nu mai funcționează;. (ii) atunci când constatarea declarației inexacte sau a omisiunii reticenței are loc ulterior producerii unui Evenimentul Evenimentului Asigurat, despăgubirea se reduce în raport cu proporția dintre nivelul primelor plătite și nivelul primelor ce ar fi trebuit să fie plătite dacă informațiile inexacte sau omise ar fi fost cunoscute de Asigurătorplătite. c) c. Dacă se constată că o cerere de despăgubire este frauduloasă, această poliţă nu se va aplica şi nu se va datora nicio despăgubirevor fi pierdute toate despăgubirile. d) d. Dacă se furnizează Dumneavoastră furnizați informaţii false la înaintarea unei cereri atunci când înaintaţi o cerere de despăgubire, cererea de despăgubire va fi respinsă, iar poliţa va fi anulată de Asigurător fără preaviz şi Clientul va Dumneavoastră veţi fi obligat să plătească plătiţi pentru beneficiile deja acordate de către Asigurător pe baza acestei poliţe. Nu va fi acceptată nicio returnare a primei, iar Clientul/utilizatorul care a furnizat informațiile false poate Dumneavoastră puteți fi urmărit în justiţie; e) e. Dacă Xxxxxxxxxxxxx raportaţi către Orange Furtul unui telefon mobil, Asigurătorul va solicita Orange ca telefonul să fie trecut pe lista neagră; f. Dacă Echipamentul Dumneavoastră este înlocuit de către Asigurător, Clientul Dumneavoastră trebuie să returneze către returnaţi Orange Echipamentul Deteriorat al cărui IMEI sau serie poate fi identificat. Dacă Echipamentul este înlocuit pe motiv de Furt, iar mai târziu este găsit şi recuperat, Clientul Xxxxxxxxxxxxx trebuie să informeze informaţi Asigurătorul (prin intermediul Administratorului de Daune) şi să aranjeze aranjaţi returnarea Echipamentului găsit sau recuperat. Dacă Clientul Xxxxxxxxxxxxx nu face faceţi acest lucru, Asigurătorul îşi rezervă dreptul de a recupera de la Client Dumneavoastră orice costuri ocazionate de înlocuirea Echipamentului.

Appears in 1 contract

Samples: Insurance Terms and Conditions

ASCUNDEREA ADEVĂRULUI. a) Contractul de asigurare este nul în caz de declaraţie inexactă sau de omisiune făcută cu rea-credinţă de către Client cu privire la circumstanțe care, dacă ar fi fost cunoscute de către Asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu încheie această asigurare sau să o încheie în condiții diferite, chiar dacă declaraţia sau omisiunea nu a avut influenţă asupra producerii Evenimentului Asigurat. În acest caz, primele plătite rămân dobândite Asigurătorului, care, de asemenea, poate cere şi plata primelor cuvenite până la momentul la care a luat cunoştinţă de cauza de nulitate. b) În cazul în care nu s-a putut stabili reaua-credință din partea Clientului cu privire la declarația inexactă sau omisiunea din partea sa (Clientul fiind doar neglijent)sa, contractul de asigurare nu este nul. În acest caz: (i) în cazul în care constatarea declarației inexacte sau a omisiunii are loc anterior producerii unui Eveniment Asigurat, Asigurătorul va avea dreptul (*) fie de a menține contractul, solicitând majorarea primei, (**) fie de a rezilia contractul la împlinirea unui termen de 10 zile calculate de la primirea notificării de reziliere de către Client, restituind acestuia din urmă partea de primă plătită aferentă perioadei în cadrul căreia asigurarea nu mai funcționează;. (ii) atunci când constatarea declarației inexacte sau a omisiunii are loc ulterior producerii unui Evenimentul Asigurat, despăgubirea se reduce în raport cu proporția dintre nivelul primelor plătite și nivelul primelor ce ar fi trebuit să fie plătite dacă informațiile inexacte sau omise ar fi fost cunoscute de Asigurător. c) Dacă se constată că o cerere de despăgubire este frauduloasă, această poliţă nu se va aplica şi nu se va datora nicio despăgubire. d) Dacă se furnizează informaţii false la înaintarea unei cereri de despăgubire, cererea de despăgubire va fi respinsă, iar poliţa va fi anulată de Asigurător fără preaviz şi Clientul va fi obligat să plătească pentru beneficiile deja acordate de către Asigurător pe baza acestei poliţe. Nu va fi acceptată nicio returnare a primei, iar Clientul/utilizatorul care a furnizat informațiile false poate fi urmărit în justiţie; e) Dacă Echipamentul este înlocuit de către Asigurător, Clientul trebuie să returneze către Orange Echipamentul Deteriorat al cărui IMEI sau serie poate fi identificat. Dacă Echipamentul este înlocuit pe motiv de Furt, iar mai târziu este găsit şi recuperat, Clientul trebuie să informeze Asigurătorul (prin intermediul Administratorului de Daune) şi să aranjeze returnarea Echipamentului găsit sau recuperat. Dacă Clientul nu face acest lucru, Asigurătorul îşi rezervă dreptul de a recupera de la Client orice costuri ocazionate de înlocuirea Echipamentului.

Appears in 1 contract

Samples: Insurance Agreement