Confidenţialitatea Exemple de Clauze

Confidenţialitatea. (1) Informaţii confidenţiale vor fi considerate datele şi informaţiile cărora părţile le-au acordat acest caracter prin precizarea făcută sau înscrisă pe documentele transmise, cu excepţia celor care, conform prezentului acord, fac obiectul publicităţii, consemnării, înregistrării în registre sau evidenţe publice. (2) Părţile se obligă să nu transmită terţilor date, informaţii în legătură cu executarea prezentului contract, cu excepţia organismelor guvernamentale cu atribuţii în administrarea, gestionarea, controlul fondurilor şi/sau ajutoarelor nerambursabile. (3) Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate obligă partea responsabilă la repararea prejudiciului cauzat. (4) Nu sunt confidenţiale documentele, materialele, informaţiile folosite în scopuri publicitare în vederea promovării şi informării, aşa cum acestea au fost definite anterior. (5) Părţile nu vor putea fi făcute răspunzătoare pentru dezvăluirea de informaţii confidenţiale dacă s-a obţinut acordul scris al celeilalte părţi, sau dacă partea în cauză a dat curs unor dispoziţii legale de dezvăluire a informaţiilor.
Confidenţialitatea. (1) Prezentul contract reprezintă un acord ferm pentru părțile contractante în ceea ce privește gestionarea și prelucrarea datelor cu caracter personal primite în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, în conformitate cu Regulamentul nr. (UE) 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Confidenţialitatea. Fiecare Parte se obligă să asigure confidenţialitatea tuturor informaţiilor, documentaţiilor, datelor sau cunoştinţelor furnizate de către cealaltă parte în baza prezentului Contract şi să nu le dezvăluie unei terţe părţi, în totalitate sau parţial, fără consimţământul scris al celeilalte Părţi.
Confidenţialitatea. În acordarea serviciilor din administraţia publică locală se impune luarea de măsuri posibile şi rezonabile pentru asigurarea confidenţialităţii datelor.
Confidenţialitatea. Părţile semnatare ale prezentului acord convin să păstreze în strictă confidenţialitate informaţiile primite în cadrul şi pe parcursul implementării proiectului şi sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informaţii. Părțile înțeleg să utilizeze informaţiile confidenţiale doar în scopul de a-şi îndeplini obligaţiile din prezentul Acord de Parteneriat.
Confidenţialitatea. (1) Prezentul contract reprezintă un acord ferm pentru părțile contractante în ceea ce privește gestionarea și prelucrarea datelor cu caracter personal primite în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, în conformitate cu Regulamentul nr. (UE) 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE. (3) Părţile se obligă să nu transmită terţilor date, informaţii în legătură cu executarea prezentului contract, cu excepţia organismelor guvernamentale cu atribuţii în administrarea, gestionarea, controlul fondurilor şi/sau ajutoarelor nerambursabile. (4) Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate obligă partea responsabilă la repararea prejudiciului cauzat. (5) Nu sunt confidenţiale documentele, materialele, informaţiile folosite în scopuri publicitare în vederea promovării şi informării, aşa cum acestea au fost definite anterior. (6) Părţile nu vor putea fi făcute răspunzătoare pentru dezvăluirea de informaţii confidenţiale dacă s-a obţinut acordul scris al celeilalte părţi, sau dacă partea în cauză a dat curs unor dispoziţii legale de dezvăluire a informaţiilor.
Confidenţialitatea. 10.1 Banca se obligă să păstreze - în condiţiile legii - confidenţialitatea asupra identităţii Clientului şi a tuturor operaţiunilor bancare pe care Banca le efectuează la solicitarea Clientului în conturile acestuia.
Confidenţialitatea. 6.1 Părţile convin să păstreze în strictă confidenţialitate informaţiile primite şi sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informaţii. 6.2 Părţile înţeleg să utilizeze informaţiile confidenţiale doar în scopul de a-şi îndeplini obligaţiile din prezentul Acord şi în orice alte scopuri necesare bunei desfăşurari a activităţii acestora.
Confidenţialitatea. Banca asigură confidenţialitatea informaţiei privind starea Contului şi Operaţiunile efectuate în Cont şi nu permite accesul altor persoane la aceste informaţii, decît în cazurile şi în ordinea prevăzute de legislaţia Republicii Moldova (Băncii Naţionale a Moldovei şi inspectorilor ei, experţilor contabili şi contabililor autorizaţi externi acceptaţi de ea; organelor judiciare şi de urmărire penală; executorilor judecătoreşti; Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova; Centrului Naţional Anticorupţie; Curţii de Conturi; organelor fiscale; notarilor şi avocaţilor), precum şi în cazul în care protecţia intereselor Băncii în cadrul unor acţiuni în justiţie necesită dezvăluirea informaţiei respective.
Confidenţialitatea. (1) Informaţii confidenţiale vor fi considerate datele şi informaţiile cărora părţile le-au acordat acest caracter prin precizarea făcută sau înscrisă pe documentele transmise, cu excepţia celor care, conform prezentului acord, fac obiectul publicităţii, consemnării, înregistrării în registre sau evidenţe publice. (2) Părţile se obligă să nu transmită terţilor date, informaţii în legătură cu executarea prezentului contract, cu excepţia organismelor guvernamentale cu atribuţii în administrarea, gestionarea, controlul fondurilor şi/sau ajutoarelor nerambursabile. (3) Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate obligă partea responsabilă la repararea prejudiciului cauzat. (4) Nu sunt confidenţiale documentele, materialele, informaţiile folosite în scopuri publicitare în vederea promovării şi informării, aşa cum acestea au fost definite anterior. (5) Părţile nu vor putea fi făcute răspunzătoare pentru dezvăluirea de informaţii confidenţiale dacă s- a obţinut acordul scris al celeilalte părţi, sau dacă partea în cauză a dat curs unor dispoziţii legale de dezvăluire a informaţiilor. (6) Gestionarul şi Beneficiarul se angajează să depună toate diligenţele pentru păstrarea confidenţialităţii asupra documentelor, materialelor, datelor şi informaţiilor în legătură cu proiectul/planul de afaceri, respectiv să nu multiplice, utilizeze, copieze sau să transmită unor terţi orice informaţii declarate de părţile la prezentul contract ca fiind confidenţiale. (7) Gestionarul / Beneficiarul vor fi exoneraţi de răspunderea pentru dezvăluirea de informaţii confidenţiale referitoare la contract dacă informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire sau partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.