Profesionalismul şi imparţialitatea Exemple de Clauze

Profesionalismul şi imparţialitatea. Funcţionarii publici trebuie să exercite funcţia publică cu obiectivitate, imparţialitate şi independenţă, fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe argumente tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.
Profesionalismul şi imparţialitatea. (1) Personalul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş trebuie să exercite funcţia cu obiectivitate, imparţialitate şi independenţă, fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe argumente tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici. (2) În activitatea profesională, funcţionarii publici au obligaţia de diligenţă cu privire la promovarea şi implementarea soluţiilor propuse şi a deciziilor, în condiţiile prevăzute la alin. (1). (3) În exercitarea atribuţiilor funcţiei Personalul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş trebuie să adopte o atitudine neutră faţă de orice interes personal, politic, economic, religios sau de altă natură şi să nu dea curs unor eventuale presiuni, ingerinţe sau influenţe de orice natură. (4) Principiul independenţei nu poate fi interpretat ca dreptul de a nu respecta principiul subordonării ierarhice.
Profesionalismul şi imparţialitatea. 1) Funcţionarii publici și personalul contractual trebuie să exercite funcţia publică/funcția cu obiectivitate, imparţialitate şi independenţă, fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe argumente tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici. 2) În activitatea profesională, funcţionarii publici și personalul contractual au obligaţia de diligenţă cu privire la promovarea şi implementarea soluţiilor propuse şi a deciziilor, în condiţiile prevăzute la alin. (1). 3) În exercitarea funcţiei publice/funcției, funcţionarii publici și personalul contractual trebuie să adopte o atitudine neutră faţă de orice interes personal, politic, economic, religios sau de altă natură şi să nu dea curs unor eventuale presiuni, ingerinţe sau influenţe de orice natură. 4) Principiul independenţei nu poate fi interpretat ca dreptul de a nu respecta principiul subordonării ierarhice.
Profesionalismul şi imparţialitatea. (1) Personalul are obligaţia de a-şi exercita funcţia deţinută cu obiectivitate, imparţialitate şi independenţă, fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţiile legale, pe argumente tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului Primăriei. (2) În activitatea profesională, personalul are obligaţia de diligenţă cu privire la promovarea şi implementarea soluţiilor propuse şi a deciziilor, în condiţiile prevăzute la alin. (1). (3) În exercitarea funcţiei deţinute, personalul trebuie să adopte o atitudine neutră faţă de orice interes personal, politic, economic, religios sau de altă natură şi să nu dea curs unor eventuale presiuni, ingerinţe sau influenţe de orice natură. (4) Principiul independenţei nu poate fi interpretat ca o derogare de la respectarea principiului subordonării ierarhice.
Profesionalismul şi imparţialitatea. Funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Harghita trebuie să exercite funcţia publică, respectiv funcţia contractuală cu obiectivitate, imparţialitate şi independenţi, fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe argumente tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.
Profesionalismul şi imparţialitatea. (1) Funcţionarii publici trebuie să exercite funcţia publică cu obiectivitate, imparţialitate şi independenţă, fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe argumente tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici. (2) În activitatea profesională, funcţionarii publici au obligaţia de diligenţă cu privire la promovarea şi implementarea soluţiilor propuse şi a deciziilor, în condiţiile prevăzute la alin. (1). (3) În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii publici trebuie să adopte o atitudine neutră faţă de orice interes personal, politic, economic, religios sau de altă natură şi să nu dea curs unor eventuale presiuni, ingerinţe sau influenţe de orice natură. (4) Principiul independenţei nu poate fi interpretat ca dreptul de a nu respecta principiul subordonării ierarhice.

Related to Profesionalismul şi imparţialitatea

  • Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■

  • Reguli si criterii obiective de participare Lista si descrierea succinta a regulilor si criteriilor: -

  • Achiziții publice (1) Achiziţiile în cadrul proiectului vor fi făcute de către membrii parteneriatului, cu respectarea legislației în vigoare, a condiţiilor din contractul de finanţare şi a instrucţiunilor emise de AM/OI și/sau alte organisme abilitate.

  • Obiective Obiectivele prezentului Cod urmăresc să asigure creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, precum şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică, prin:

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 30 zile

  • Obiectul achiziției II.1.1) Titlu: Nu măr de referinţă: 2 II.1.2) Cod CPV principal: [ ][ ] . [ ][ ] . [ ][ ] . [ ][ ] Cod CPV suplimentar: 1, 2 [ ][ ][ ][ ] II.1.3) Tipul contractului ◯ Lucrări ◯ Produse ◯ Servicii II.1.4) Descriere succintă: II.1.5) Valoarea totală estimată 2 Valoare fără TVA: [ ] Monedă: [ ] [ ] [ ] (în cazul acordurilor-cadru sau al sistemelor dinamice de achiziții – valoarea maximă totală estimată pentru întreaga durată a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziții) II.1.6) Informații privind loturile Contractul este împărţit în loturi ◯ da ◯ nu Pot fi depuse oferte pentru ◯ toate loturile ◯ numărul maxim de loturi: [ ] ◯ un singur lot ⃞ Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: [ ] ⃞ Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a atribui contracte prin combinarea următoarelor loturi sau grupuri de loturi:

  • DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE 24 luni incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor sau lucrarilor

  • OBIECT Titlu: Serviciul de asigurare de personal pentru întreținerea instalațiilor interioare la parcarea supraetajată în stațiunea Mamaia Çi funcționarea echipamentelor la pasarelele din stațiunea Mamaia Çi Stadionul “Xxxxxxxx Xxxx” Constanța Cod CPV: 79620000-6 - Servicii de asigurare de personal, inclusiv personal angajat temporar (Rev.2) Tipul contractului: Servicii Descriere: Asigurarea de personal calificat pentru administrarea Çi întreținerea obiectivelor aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale Municipiul reÇedință de județ Constanța, precum Çi a instalațiilor din dotare. Îndeplinirea serviciului va consta în asigurarea de personal calificat pentru planificarea, organizarea Çi coordonarea activităților de întreținere ale obiectivelor aflate în proprietatea unității administrativ- teritoriale Municipiul Constanța, precum Çi ale instalațiilor Çi utilajelor cu care acestea sunt dotate Çi asigurarea funcționării echipamentelor în parametrii optimi, după cum urmează: - LOT 1 – Parcare supraetajată stațiunea Mamaia: 1 administrator, 1 electrician Çi 1 instalator sanitar pentru obiectivul ”Parcare supraetajată P+7E+T”, zona Albatros, stațiunea Mamaia; - LOT 2 – Pasarele pietonale stațiunea Mamaia: 6 manipulanți pasarele, câte 3 manipulanți pasarele pentru fiecare pasarelă: ”Pasarela pietonală Iaht” din zona Sat Vacanță, stațiunea Mamaia Çi ”Pasarela pietonală Val Retro” din zona hotel Rex, stațiunea Mamaia; - LOT 3 – Stadion Constanța: 2 îngrijitori teren pentru obiectivul Stadion “Xxxxxxxx Xxxx”, Constanța. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 6 zile. A.C. va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari in a 3-a zi inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor. Valoarea totala a achizitiei (fara TVA): 445759.54 XXX