CONTROALE APLICATE BENEFICIARULUI ȘI REGLEMENTĂRI PRIVIND DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE Exemple de Clauze

CONTROALE APLICATE BENEFICIARULUI ȘI REGLEMENTĂRI PRIVIND DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE. În conformitate cu Articolul II.27 din Anexa I a Contractului - Condiții Generale, Beneficiarul poate face obiectul unor controale și audituri vizând Contractul. Controalele și auditurile au ca scop să verifice dacă Beneficiarul a folosit finanțarea conform regulilor stabilite în Contract și pentru a fi stabilită valoarea finală a grantului la care are dreptul Beneficiarul. Verificarea rapoartelor finale va fi realizată pentru toate proiectele. În plus, proiectul poate face obiectul unei verificări aprofundate (la sediul AN) sau unui control la faţa locului (la sediul organizației Beneficiare) în cazul în care Contractul este inclus în eşantionul AN solicitat de Comisia Europeană sau dacă AN a selectat Contractul pentru o verificare bazată pe o analiză de risc. Pentru verificarea raportului final şi verificarea aprofundată, Beneficiarul trebuie să furnizeze copii ale documentelor justificative menționate în această Anexă la secţiunea I.2, cu excepția cazului în care AN solicită prezentarea originalelor. AN va returna Beneficiarului documentele justificative originale, după analizarea acestora. Dacă Beneficiarul nu este autorizat din punct de vedere juridic să transmită AN documentele originale pentru raportul final sau verificările aprofundate, Beneficiarul în cauză poate transmite o copie a acestora. Toate documentele aferente plăților efectuate din grantul alocat în baza Contractului trebuie să conțină mențiunea : „plătit din Contractul nr ”. AN poate solicita Beneficiarului să furnizeze, pentru orice tip de verificare, documente justificative suplimentare sau dovezi care sunt solicitate de regulă pentru un alt tip de control, așa cum se menționează în Art.II.27 din Condiții Generale. Printre diferitele tipuri de verificări se numără următoarele: a) Verificarea raportului final

Related to CONTROALE APLICATE BENEFICIARULUI ȘI REGLEMENTĂRI PRIVIND DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE

  • Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -

  • TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE) Minister sau orice alta autoritate nationala sau federala, inclusiv subdiviziuni regionale sau locale ale acestora

  • RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR 10.1. Părţile poartă răspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de prezentul contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. 10.2. Dacă în legătură cu executarea lucrărilor de construcţii se produce o daună unui terţ, părţile contractante răspund solidar, conform prevederilor legale. Pentru stabilirea între părţi a cuantumului răspunderii pentru dauna provocată se va ţine seama de gradul de vinovăţie a fiecărui partener în producerea acesteia, dacă în clauzele contractuale nu s-a prevăzut altfel. 10.3. Membrii asocierii își păstrează individualitatea ca subiecți de drept, însă sunt obligați să răspundă solidar față de autoritatea contractantă pentru modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale. 10.4. Dacă prejudiciul cauzat terţei persoane este urmare a unei măsuri dispuse de beneficiar în forma în care a fost aplicată, atunci acesta poartă singur răspunderea, numai dacă Antreprenorul l-a înştiinţat în prealabil de pericolul legat de executarea dispoziţiei. 10.5. Antreprenorul este obligat, conform prevederilor legale, la plata daunelor pentru încălcarea sau deteriorarea drumurilor de acces sau a reţelelor de utilităţi, a terenurilor limitrofe prin depozitarea de pământ, materiale sau alte obiecte, precum şi ca urmare a unor îngrădiri sau limitări din proprie vină. 10.6. Antreprenorul trebuie să asigure lucrările executate şi dotările pe care le are la dispoziţie împotriva degradării şi furturilor până la predarea lucrărilor către Beneficiar. El trebuie să ia măsuri de protecţie contra degradării lucrării datorită acţiunilor atmosferice şi a apei şi să îndepărteze zăpada şi gheaţa. 10.7. Dacă nerespectarea de către Antreprenorul a prevederilor oricărui regulament sau hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau ale altor organe locale, legal constituite, şi care au caracter obligatoriu la executarea lucrărilor, provoacă pagube pentru Beneficiar, acesta va fi despăgubit de Antreprenor în mărimea sumei prejudiciului. 10.8. Dacă motivele constrângerii sau ale întreruperii sunt imputabile uneia dintre părţile contractante, atunci cealaltă parte poate emite pretenţii privind despăgubirea pentru daunele intervenite şi care pot fi dovedite. 10.9. Dacă întârzierea în execuţia lucrărilor este din culpa uneia dintre părţile contractante, partea culpabilă va plăti celeilalte părţi penalizări şi/sau despăgubiri în cuantum de la 0,01% până la 0,1% din valoarea lucrărilor rămasede executat/neonorate pentru fiecare zi de întârziere. Penalizarea devine operantă în momentul în care partea înculpă a intrat în întârziere. 10.10. Beneficiarul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune-interese, compensaţii plătibile conform prevederilor legale, în privinţa sau ca urmare a unui accident sau prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de Antreprenor, cu excepţia unui accident sau prejudiciu rezultînd din vina Beneficiarului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora. 10.11. Antreprenorul şi subantreprenorii răspund solidar pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.

  • Informatii Juridice Economice Financiare Si Tehnice Cadrul Legal: ✓ Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare; ✓ H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;

  • Informaţii Juridice Economice Financiare Şi Tehnice 2.1. Condiții de participare: a) nu este în incapacitate de plată sau insolvabilitate, să nu se afle în proces de lichidare, bunurile nu trebuie să fie sechestrate, activitatea economică nu trebuie să fie suspendată; b) să-și îndeplinească obligațiile privind plata impozitelor la bugetele de toate nivelurile și plăți obligatorii la fondurile guvernamentale; c) să aibă actele necesare permisive (licențele, de acreditare, de atestare etc.) pentru practicarea acestui tip de activitate și personal calificat; 2.2. Oferta trebuie să fie prezentată cu scrisoare de însoțire și trebuie să fie pregătită conform cerințelor secțiunii 4 “prezentarea ofertelor” compartimentul V Regulamentului privind procedurile de achiziții, aprobat de ANRE (plasat pe pagina web a SRL «Ungheni-Gaz» - compartimentul «achiziții»), și exact: a) să corespundă cerințelor, stabilite în documentația de atribuire; b) trebuie să fie pregătită clar, fără corectări, cu indicarea numărului de ieșire și data, cu semnătura persoanei responsabile; c) trebuie să fie tipărită sau scrisă cu cerneală. Dacă există modificări, este necesar să fie și semnătura persoanei împuternicite pe fiecare pagină, pe care au fost introduse modificări; d) trebuie să fie prezentată în termenul limită, stabilit în anunțul de achiziții; e) plicul trebuie să fie opac, sigilat și etichetat cu adresa operatorului economic și benificiarului, cu indicarea denumirii și numărului licitației; f) trebuie să conțină caracter ce nu permite discuții și obligatoriu din punct de vedere a conținutului pentru toată perioada de valabilitate, stabilit de beneficiar, și trebuie să fie semnată sub răspundere proprie de către operator economic sau persoanei, împuternicite în mod legal. 2.3. Condiţii referitor la contract (principalele condiţii tehnice, financiare şi modalităţii de plată); a) termeni de executare a lucrărilor – 2020, conform graficului, coordonat cu beneficiar, fiind parte integrantă a contractului; b) achitarea – avans nu mai mult de 20 %, restul în tranșe după executarea și primirea lucrărilor după pregătirea actului de predare-primire a lucrărilor executate și facturii fiscale cu prelungirea termenului achitării pînă la 45 de zile; c) termenul încheierii contractului – nu mai mult de 20 de zile calendaristice de la data expedierii contractului câștigătorului sau a anunțului de atribuire a contractului; d) până la încheierea contractului de achiziţie, operatorul economic câştigător este obligat să depună beneficiarului asigurarea executării contractului sub formă de garanţie contractuală, conform condiţiilor stipulate în documentația de atribuire. Această garanţie reprezintă asigurarea îndeplinirii cantitative, calitative şi în termenele stabilite a prevederilor contractuale. Cuantumul garanţiei contractuale constituie 5 % din valoarea contractului;

  • RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR 6.1. Prezentul înscris servește interesul comun al părților care se obligă să-1 execute întocmai și întru totul cu bună credință. 6.2. Părțile se obligă să urmărească și să se informeze reciproc asupra derulării acestui acord. 6.3. Asociaţia Club Sportiv MTB Roman își va asuma întreaga responsabilitate cu privire la obligațiile fiscale și în raport cu terțe părți, inclusiv pentru daune de orice natură aduse terțelor părți pe perioada derulării acordului sau ca o consecință a derulării acordului. 6.4. Asociaţia Club Sportiv MTB Roman își va asuma integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate din culpa sa atât Consiliului Local al municipiului Roman, terților, organismelor care participă la derularea acordului, cât și contractanților săi pe tot parcursul derulării acordului. 6.5. Asociaţia Club Sportiv MTB Roman răspunde pentru veridicitatea, realitatea, legalitatea și corectitudinea tuturor documentelor prezentate Consiliului Local al municipiului Roman în vederea îndeplinirii prevederilor prezentului acord.

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • FORTA MAJORA SI CAZUL FORTUIT In orice situatie de forta majora sau caz fortuit care impiedica sau intarzie, total sau partial, executarea si continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de raspundere privind indeplinirea obligatiilor sale pentru perioada in care aceasta indeplinire va fi impiedicata.

  • Reguli si criterii obiective de participare Lista si descrierea succinta a regulilor si criteriilor: -