CRITERII DE ELIGIBILITATE Exemple de Clauze

CRITERII DE ELIGIBILITATE. 3.1 În condițiile prevăzute de Reguli la acest Program pot participa gratuit persoanele fizice, titulari ai conturilor curente cu sau fără de card de plată atașat deschise în cadrul Băncii care au solicitat/contractat serviciul Mobile Banking. 3.2 Tranzacțiile în cadrul Programului se realizează exclusiv prin serviciul Mobile Banking pus la dispoziție de către Bancă.
CRITERII DE ELIGIBILITATE. Apelul de proiecte se adresează asociațiilor de elevi și studenți care doresc să se alăture eforturilor de promovare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și acțiunilor care se fac în direcția reducerii sărăciei și îmbunătățirii condițiilor de locuit, în rândul tinerilor. Pentru a fi eligibili să primească subgrant-ul, aplicanții trebuie: a) Să reprezinte asociații înregistrate legal, de minim 6 luni; b) Să își desfășoare activitatea în România; c) Să fie direct responsabil pentru pregătirea și gestionarea acțiunii, fără a acționa ca intermediar. Menționăm că, potrivit criteriilor enumerate anterior, instituțiile publice - școli sau autorități locale - nu sunt eligibile.
CRITERII DE ELIGIBILITATE condiţii necesare pentru a putea beneficia de asigurare. În cazul în care nu doresc să optez pentru asigurarea ataşată produsului financiar solicitat sau starea mea de sănătate nu este corespunzătoare, înţeleg să menţionez expres acest lucru la capitolul semnături din prezentul document. Înţeleg că în cazul în care precizez, la capitolul semnături din prezenta Cerere, că nu optez pentru asigurare facultativă, asigurarea nu va fi aplicabilă.
CRITERII DE ELIGIBILITATE. Art. 15 Pentru a putea participa la selecție, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe minime: a) Este organizație neguvernamentală cu personalitate juridică, care înființează și administrează servicii sociale licențiate sau care desfășoară activități, evenimente, campanii și/sau acțiuni cu impact social de interes local și desfășoară proiectul pentru beneficiari din Municipiului Târgu Mureș; b) Nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local; c) În cazul în care a beneficiat de finanțare nerambursabilă din bugetul local, acesta și-a îndeplinit obligațiile asumate.
CRITERII DE ELIGIBILITATE. Pentru a putea fi admiși în acest proces de selecție, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare până la termenul de depunere a candidaturilor: Condiții xxxxxxxx0 • să fie resortisanți ai unui stat membru al Uniunii Europene; • să se bucure de drepturi cetățenești depline; • să fi îndeplinit toate obligațiile impuse de lege referitoare la serviciul militar; • să prezinte garanțiile morale corespunzătoare îndeplinirii atribuțiilor în cauză; • să fie apți din punct de vedere fizic pentru exercitarea atribuțiilor.
CRITERII DE ELIGIBILITATE. Pentru a putea fi admiși în acest proces de selecție, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare până la termenul de depunere a candidaturilor: Condiții xxxxxxxx0 • să fie cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene și să se bucure de toate drepturile cetățenești; • să-și fi îndeplinit obligațiile impuse de lege referitoare la serviciul militar; • prezintă garanțiile morale2 corespunzătoare îndeplinirii atribuțiilor în cauză; • să fie apți fizic pentru exercitarea atribuțiilor; • să fie capabili să încheie un mandat complet de 5 ani, calculat începând cu data estimată de preluare a mandatului, înainte de a ajunge la vârsta de pensionare care se stabilește la sfârșitul lunii în care candidatul împlinește 66 vârsta de ani3. Data prevăzută pentru începerea activității este 1 octombrie 2018. Un director executiv al Oficiului, al cărui mandat a fost reînnoit, nu mai poate să participe la o altă procedură de selecție pentru același post la sfârșitul mandatului.
CRITERII DE ELIGIBILITATE. (1) La competiția pentru acordarea granturilor pot participa tineri cercetători care, la momentul lansării competiției, au vârsta maximă de 35 de ani, dețin titlul științific de doctor și sunt beneficiarii unui contract de muncă valid pe o perioada de minim 3 (trei) ani, semnat cu Universitatea "Xxxxxxxxx Xxxx Xxxx" din Iași. Prin tânăr cercetător se înțelege: personalul cu normă didactică, cercetătorul științific sau cercetătorul post-doctoral. (2) Tinerii cercetători, care în ultimii 2 ani premergători datei de lansare a competiției, au avut întreruperi ale contractului de muncă cu UAIC pe o durată de maximum 18 luni, pot participa la competiția pentru acordarea granturilor UAIC. (3) Tinerii cercetători, beneficiari ai unui grant UAIC câștigat într-o competiție anterioară, nu mai pot participa la o nouă competiție. Art. 4. Candidații trebuie să aibă realizări științifice proprii importante, demonstrate prin publicații științifice recunoscute la nivel internațional. (1) Tema de cercetare propusă nu poate fi finanțată din mai multe surse, iar rezultatele științifice obținute ca urmare a derulării proiectului, nu pot fi raportate la alte proiecte. Lucrările științifice publicate ca urmare a derulării grantului, vor conține rezultate originale din tema de cercetare propusă (nu se admit review-uri). Xxxxx publicaţie sau orice rezultat apărut şi raportat în urma activităţilor finanţate prin granturile UAIC, va avea menţionat numele finanţatorului şi numărul Contractului, după modelul: „Această lucrare a fost finanțată prin programul Granturi de cercetare acordate de către Universitatea “Xxxxxxxxx Xxxx Xxxx” din Iași, Xxxxx XXXX nr. ...........”/ "This work was supported by a grant by "Xxxxxxxxx Xxxx Xxxx " University of Iasi, within the Research Grants program, Xxxxx XXXX no. ........... " (2) Durata grantului este de 2 ani. (3) Valoarea totală a unui grant va fi de maxim 40.000,00 lei pentru toate domeniile. Cheltuielile eligibile pentru activitățile de cercetare în cadrul grantului sunt: - cheltuieli cu personalul (salarii și venituri asimilate acestora, incluzând contribuțiile aferente), în limita a cel mult 20% din valoarea grantului; - cheltuieli de logistică: echipamente, consumabile de laborator, cheltuieli materiale, cheltuieli pentru diseminare, informare – documentare, acces la infrastructura de cercetare a terților; - cheltuieli de deplasare (transport, cazare și diurnă, taxele de participare la manifestări științifice, taxe viza, asigurări sănătate...
CRITERII DE ELIGIBILITATE. (pe domenii de intervenţie): Proiectul îndeplineşte criteriile de eligibilitate stabilite în Rezoluţia 1480 (2004) şi astfel contribuie la coeziunea socială în ţară.
CRITERII DE ELIGIBILITATE. 3.1. Pentru a participa la Promoție, trebuie să îndepliniți următoarele criterii (denumite a. să deveniți client al RDB prin deschiderea pentru prima dată a unui cont curent în Aplicația Raiffeisen Digital Bank în Perioada Promoției (persoanele care au fost deja clienți ai RDB anterior sunt excluse de la participarea la Promoție); b. să utilizați cardul de debit virtual asociat contului curent deschis la RDB pentru a efectua plăți la terminalele POS (tranzacție în magazin) și/sau prin internet (tranzacție de comerț electronic) la comercianți având o valoare agregată minimă de 300 RON în Perioada de Promoție (denumite „Tranzacții Eligibile”); pentru a evita orice dubiu, o singură tranzacție eligibilă în valoare de cel puțin 300 RON este suficientă; c. Tranzacțiile Eligibile nu sunt anulate astfel încât valoarea tranzacției să fie rambursată în contul dvs. bancar curent și Tranzacțiile Eligibile afișează statusul "Finalizat" până la 18 ianuarie 2024. Statusul tranzacției este vizibil atunci când faceți click pe detaliile tranzacției în cadrul Aplicației Raiffeisen Digital Bank. 3.2. Pentru evitarea oricărui dubiu, numai Tranzacțiile Eligibile, așa cum sunt descrise la punctul 3.1, se califică pentru îndeplinirea Criteriilor de Eligibilitate. Următoarele tipuri de tranzacții sunt excluse în mod expres în cadrul acestei Promoții și nu sunt luate în calcul pentru atingerea valorii minime combinate a tranzacției necesare pentru a fi eligibil pentru a primi Recompensa (așa cum este definită mai jos): - Retrageri de numerar la bancomate cu ajutorul cardului de debit virtual sau retrageri manuale de numerar la entități care oferă retrageri manuale de numerar (de exemplu, la benzinării, bănci); - Transferuri între conturi (transferuri de bani); - Tranzacții de la card la card; - Remitere de numerar prin intermediul serviciilor telegrafice; - Tranzacții cu instituții financiare nebancare în vederea primirii unei valori stocate/încărcări care pot fi schimbate pentru bunuri și/sau servicii la o astfel de instituție financiară nebancară (cum ar fi bonurile de cumpărături); - Tranzacții pentru a finanța conturi la (1) brokeri/comercianți de valori mobiliare, (2) conturi utilizate pentru servicii de publicitate (cum ar fi Google Ads), (3) conturi la furnizori de servicii de pariuri/jocuri de noroc, (4) instituții financiare care furnizează servicii de investiții (cum ar fi brokeri de valori mobiliare) și (5) conturi ale instituțiilor financiare nebancare care furnizează s...
CRITERII DE ELIGIBILITATE. CAPITOLUL I A -