Cu privire la fond Exemple de Clauze

Cu privire la fond. În temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, în materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor. 107 Potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, pentru conduita ilicită a organelor sale este supusă întrunirii mai multor condiții cumulative, și anume nelegalitatea conduitei reproșate instituției, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita respectivă și prejudiciul invocat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 septembrie 1982, Oleifici Mediterranei/CEE, 26/81, EU:C:1982:318, punctul 16, și Hotărârea din 14 decembrie 2005, Beamglow/Parlamentul și alții, T-383/00, EU:T:2005:453, punctul 95). 108 În cazul în care una dintre cele trei condiții de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii nu este îndeplinită, pretențiile de despăgubire trebuie să fie respinse, fără a fi necesar să se examineze dacă celelalte două condiții sunt îndeplinite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 1994, KYDEP/Consiliul și Comisia, C-146/91, EU:C:1994:329, punctul 81, și Hotărârea din 20 februarie 2002, Förde-Reederei/Consiliul și Comisia, T-170/00, EU:T:2002:34, punctul 37). De altfel, instanța comunitară nu este obligată să examineze aceste condiții într-o ordine determinată (Hotărârea din 9 septembrie 1999, Xxxxxxxxxx/Comisia, C-257/98 P, EU:C:1999:402, punctul 13).

Cu privire la fond. 30 În susținerea concluziilor sale în anularea deciziei de respingere a candidaturii, reclamantul invocă patru motive, întemeiate, primul, pe lipsa notificării deciziei și pe nemotivare, al doilea, pe o interpretare incorectă a articolului 8 al doilea paragraf și a articolului 10 alineatul (3) din RAA și pe încălcarea articolelor menționate, al treilea, pe nerespectarea unor practici administrative constante, pe un tratament inegal și pe o discriminare pe motive de vârstă și, al patrulea, pe o lipsă de transparență, pe o încălcare a dreptului de a fi ascultat și a dreptului la o cale de atac efectivă.

Cu privire la fond. 108 În susținerea concluziilor sale în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020, reclamantul invocă în esență două motive, întemeiate, primul, pe o interpretare incorectă și pe o încălcare a articolului 8 al doilea paragraf și a articolului 10 alineatul (3) din RAA și, al doilea, pe o încălcare a principiului egalității de tratament.

Cu privire la fond. Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 8 și 23 din Directiva 2008/48 trebuie interpretate în sensul că se opun ca, atunci când creditorul și-a încălcat obligația de evaluare a bonității consumatorului, acest creditor să fie sancționat, în conformitate cu dreptul național, prin nulitatea contractului de credit de consum și prin decăderea din dreptul său la plata dobânzilor convenite, chiar dacă respectivul contract a fost executat integral de părți, iar consumatorul nu a suferit consecințe prejudiciabile ca urmare a acestei încălcări.

Cu privire la fond. Guvernul consideră că petiţionara nu dispunea de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, deoarece dreptul său de proprietate nu a fost recunoscut printr-o decizie judiciară definitivă înainte de vânzarea bunului către terţi. El invocă în acest sens cauzele Xxxxxxx contra Republicii Cehe (dec.), nr. 33071/96, CEDO 2000-XII şi Constandache contra României (dec.), nr. 46312/99, 11 iunie 2002. El relevă faptul că imobilul în chestiune fusese naţionalizat conform decretului nr. 92/1950, astfel că nu se afla în patrimoniul petiţionarei în momentul introducerii acţiunii sale în revendicare imobiliară în faţa tribunalului de primă instanţă din Bucureşti, la 15 octombrie 1997. Mai mult de atât, statul însuşi nu mai era proprietarul primului etaj al casei, având în vedere că îl vânduse la 25 februarie 1997 familiei N. Cât priveşte hotărârea definitivă din 25 noiembrie 1997, care constata dreptul de proprietate al petiţionarei, aceasta nu le era opozabilă cumpărătorilor N. În consecinţă, petiţionara avea cel mult o "speranţă" şi nu un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Guvernul estimează că în orice caz petiţionara putea să obţină o indemnizaţie în baza legii nr. 10/2001 pentru primul etaj al casei. Petiţionara subliniază că, deşi dispunea de un titlu de proprietate valid, anume actul de cumpărare al bunului de către bunica sa în 1933, confirmat prin hotărârea din 25 noiembrie 1997 şi prin decizia din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, ea nu poate beneficia de o parte din acest bun, vândută de către stat unor terţi. Ea mai arată că cererea sa de despăgubiri, depusă în baza legii nr. 10/2001, a rămas fără răspuns. Curtea reaminteşte că în cauza Xxxxxxxxxx contra României, dreptul de proprietate al petiţionarului, confirmat printr-o decizie de justiţie definitivă datând din 1993, se găsea pus în cauză de către terţul intervenient, care pretindea ca are un drept de proprietate asupra unei părţi a aceluiaşi bun, în baza unui act de cumpărare care data din 1973. În legătură cu aceasta, Curtea se pronunţase că procedura angajată în faţa sa de către xx. Xxxxxxxxxx împotriva statului român putea să producă efecte doar asupra drepturilor şi obligaţiilor acestor două părţi anume (Xxxxxxxxxx contra României [GC], nr. 28342/95, § 69, CEDO 1999-VII). Ea şi-a confirmat această abordare în hotărârea cu privire la satisfacţia echitabilă, stabilind în sarcina statului român obligaţia de a restabili dreptul de proprietate al xxxx Xxxxxxxxxx "făr...

Cu privire la fond. 24 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 este aplicabil în vederea determinării instanței competente să soluționeze o acțiune în justiție prin care beneficiarul unui bilet la ordin, stabilit într-un stat membru, invocă drepturi care decurg din acest bilet la ordin, necompletat în totalitate la data semnării sale și completat ulterior de către beneficiar, împotriva avalistului domiciliat într-un alt stat membru.

Cu privire la fond. Astfel cum s-a amintit la punctul 48 de mai sus, reclamantul formulează cereri subsidiare având ca obiect, pe de o parte, contestarea actelor în litigiu, considerate nelegale și, pe de altă parte, angajarea răspunderii contractuale a Uniunii ca urmare a acestor acte.