DECLARAȚII ȘI GARANȚII Exemple de Clauze

DECLARAȚII ȘI GARANȚII. Prin acceptarea prezenților termeni, declarați şi garantați următoarele: • vă obligați să notificați BT imediat, fără întârzieri nejustificate, atunci când sesizați lipsa, furtul, însușirea ilegală sau utilizarea neautorizată a datelor dumneavoastră de conectare (CNP și număr de telefon mobil declarat în evidențele Băncii Transilvania pentru persoanele fizice, respectiv CNP reprezentant legal al companiei, număr de telefon mobil al reprezentantului legal declarat în evidențele Băncii Transilvania, CUI companie pentru persoanele juridice). • sunteți de acord să notificați BT imediat, fără întârzieri nejustificate, în același mod cu privire la orice altă încălcare a securității în legătură cu platforma, despre care aveți cunoștință. • că aveți dreptul, autoritatea şi capacitatea deplină de exercițiu în vederea accesării şi utilizării platformei; • că sunteți titularul contului/ cardului bancar în cazul persoanelor fizice, respectiv reprezentantul legal al companiei pentru persoanele juridice pentru care accesați platforma; • că sunteți exclusiv responsabil pentru menținerea confidențialității și păstrarea în siguranță a datelor introduse în platforma BT Visual Help. Mai mult, sunteți responsabil pentru activitățile de orice natură ce au loc în platformă, pe cardurile dumneavoastră. • vă obligați să ne anunțați imediat de orice utilizare neautorizată a datelor dumneavoastră sau de orice încălcare a securității de care deveniți conștient sau pe care în mod rezonabil ar trebui să o suspectați. Cu toate acestea, indiferent de această notificare, nu vom răspunde pentru pierderile pe care ați putea să le suportați ca urmare a utilizării neautorizate a datelor dumneavoastră (indiferent dacă o astfel de utilizare se produce cu sau fără cunoștința dumneavoastră). • că nu veți falsifica sau oferi informații eronate despre identitatea sau intențiile dumneavoastră în legătură cu orice ar avea legătură cu platforma; • că nu veți transmite, distribui sau oferi orice informații sau materiale care sunt în tot sau în parte ilegale, false, frauduloase sau inadecvate, ofensatoare sau care încalcă ordinea publică și bunele moravuri; • că veți asigura și menține securitatea fizică și logică a telefonului, conform recomandărilor producătorului și a bunelor practici; • că nu veți încălca orice drept prevăzut prin lege, drepturi de proprietate, drepturi intangibile, dreptul privind confidențialitatea sau datele cu caracter personal ale altora; • că nu veți utiliza conținutul platfo...
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. 2.1. Fidejusorul declară și garantează că:
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. 9.2.1. Clientul și Banca declară că recunosc reciproc semnăturile digitale utilizate pentru realizarea tranzacției electronice și executarea de către Bancă a documentelor electronice. Documentul electronic prevăzut cu semnătura digitală produce aceleași efecte juridice ca și documentul analogic pe suport de hârtie autentificat cu semnătură olografă.
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. Prezentați și garantați că:
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. 9.1. Părțile declară și garantează fiecare că: • sunt entități juridice, înființate legal, existând în mod valabil, potrivit prevederilor legii române și au deplina capacitate juridică și aprobările necesare pentru a-și îndeplini obligațiile din Contract; • nu există conflicte de interese între cele două Părți;
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. 6.1. Fiecare parte contractantă declară si garantează următoarele:
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. Părțile contractante declară că, la data încheierii prezentului contract, au capacitatea cerută de lege pentru încheierea și executarea contractului, precum și de a-și îndeplini obligațiile pe care și le asumă prin încheierea contractului. Cedentul declară că documentele din care rezultă întinderea creanţei cedate sunt reale, orice neconcordanţă descoperită ulterior cade în răspunderea cedentului. Cedentul garantează că este titularul creanţei ce face obiectul prezentului contract, că această creanţă există în cuantumul menţionat la art. 2, în raport cu data prezentei cesiuni, și că până în prezent nu a intervenit nicio cauză de stingere a creanţei prevăzută de lege. Cedentul garantează solvabilitatea prezentă a debitorului cedat, declarând că, la momentul încheierii prezentului contract, nu are cunoştinţă de faptul că acesta s-ar afla în incapacitate de plată sau că s-ar fi demarat împotriva acestuia procedura reorganizării judiciare sau a falimentului sau de iminenţa unei asemenea situaţii. Cedentul nu garantează solvabilitatea viitoare a debitorului cedat. Cedentul garantează că nu a cedat, constituit sau dispus în alt fel de creanța cedată în beneficiul unei terțe părți, că nu există nicio cauză de stingere a creanței cedate care să afecteze valabilitatea prezentului contract, nu a încheiat antecontracte, promisiuni de cesiune și niciun alt fel de înțelegere având ca obiect creanța cedată sau drepturi aferente acesteia, care ar putea prejudicia drepturile ce revin cesionarului în conformitate cu acest contract. Cedentul declară și garantează cesionarului că creanța este liberă de orice sarcini la data semnării prezentului contract. Cedentul își asumă răspunderea, daca prin fapta sa proprie, singură sau concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândește creanța în patrimoniul său ori nu poate să o facă opozabilă terților. Cesionarul declară că a luat la cunoştinţă de existenţa şi întinderea creanţei, aşa cum rezultă din documentele contabile ale debitorului cedat.
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. Declarați și garantați că veți accesa Rețeaua exclusiv pentru uzul dumneavoastră și, cu excepția cazului în care prezentul Contract permite în mod expres astfel, nu veți acorda în împrumut, închiria sau distribui drepturile dumneavoastră de acces sau abonare niciunui terț. De asemenea, declarați și garantați că nu veți accesa Rețeaua astfel încât să depășiți numărul de Receptoare Mobile permise de abonamentul dumneavoastră. Declarați și garantați că dețineți cunoștințe avansate de utilizare a sistemelor GPS de tipul celor care pot fi utilizate prin intermediul Rețelei și veți evalua în mod independent corectitudinea și valoarea oricăror date transmise prin intermediul Rețelei. Declarați și garantați că veți respecta toate legile, codurile, regulile și regulamentele referitoare la utilizarea Rețelei de către dumneavoastră, și că ați obținut toate licențele, permisele, instruirea și autorizațiile necesare pentru a accesa sau utiliza Rețeaua.
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. 3.1. În calitate de vânzător, declarați că ați împlinit vârsta de 18 ani și că aveți capacitatea de a încheia singur acte juridice civile.
DECLARAȚII ȘI GARANȚII. 4.1. Prin încheierea Contractului, conform celor de mai sus, Utilizatorul declară că este de acord cu toate și oricare dintre prevederile acestuia, precum și cu cele ale Contractului de prestări de servicii, inclusiv cu cele referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal pe care Utilizatorul confirmă, în mod expres, că le-a furnizat în mod liber, în conformitate cu propria sa alegere, voință și dispoziție, fiind pe deplin conștient de faptul că acestea sunt necesare pentru încheierea și executarea legală a Contractului.