Common use of Dovezile de reprezentativitate ale părţilor Clause in Contracts

Dovezile de reprezentativitate ale părţilor. Conform prevederilor art. 72 alin. 1 lit. C coroborate cu cele ale art. 134 punctul A lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, la nivel de unitate, reprezentativ de drept este angajatorul. Acesta este reprezentat de organul de conducere al acestuia, stabilit prin lege, statut, ori regulament de funcţionare, după caz. În acest sens, dosarul ce se depune la inspectorat trebuie să conţină documente ce atestă calitatea de angajator, aşa cum rezultă din lege, statut, ori regulament de funcţionare conform art. 134 punctul A lit. a din Legea nr. 62/2011, republicată. În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, republicată, în unităţile în care nu există sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de muncă si implicit a actelor adiţionale la contractele colective de muncă se face după cum urmează: a) dacă există un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor; Reprezentativitatea organizaţiilor patronale şi sindicale constatată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, produce efecte după această dată numai în condiţiile în care întruneşte criteriile de reprezentativitate prevăzute de actul normativ menţionat (art.223 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată).

Appears in 1 contract

Samples: Procedura Operațională

Dovezile de reprezentativitate ale părţilor. Conform prevederilor art. 72 alin. 1 lit. C coroborate cu cele ale art. 134 punctul A lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, la nivel de unitate, reprezentativ de drept este angajatorul. Acesta este reprezentat de organul de conducere al acestuia, stabilit prin lege, statut, ori regulament de funcţionare, după caz. În acest sens, dosarul ce se depune la inspectorat trebuie să conţină documente ce atestă calitatea de angajator, aşa cum rezultă din lege, statut, ori regulament de funcţionare conform art. 134 punctul A lit. a din Legea nr. 62/2011, republicată. În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, republicată, în unităţile în care nu există sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de muncă si implicit a actelor adiţionale la contractele colective de muncă se face după cum urmează: a) dacă există un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor; Reprezentativitatea organizaţiilor patronale şi sindicale constatată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, produce efecte după această dată numai în condiţiile în care întruneşte criteriile de reprezentativitate prevăzute de actul normativ menţionat (art.223 menţionat.(art.223 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată).

Appears in 1 contract

Samples: Operational Procedure

Dovezile de reprezentativitate ale părţilor. Conform prevederilor art. 72 alin. 1 lit. C coroborate cu cele ale art. 134 punctul A lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, la nivel de unitate, reprezentativ de drept este angajatorul. Acesta este reprezentat de organul de conducere al acestuia, stabilit prin lege, statut, ori regulament de funcţionarefunctionare, după caz. În acest sens, dosarul ce se depune la inspectorat trebuie să conţină documente ce atestă calitatea de angajator, aşa cum rezultă din lege, statut, ori regulament de funcţionare conform art. 134 punctul A lit. a din Legea nr. 62/2011, republicată. Conform art. 134 din Legea dialogului social, reprezentarea angajaţilor se face de către sindicatul legal constituit şi reprezentativ sau de către reprezentanţii salariaţilor, după caz. În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, republicată, în unităţile în care nu există sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de muncă si implicit a actelor adiţionale la contractele colective de muncă se face după cum urmează: a) dacă există un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor; Reprezentativitatea organizaţiilor patronale şi sindicale constatată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, produce efecte după această dată numai în condiţiile în care întruneşte criteriile de reprezentativitate prevăzute de actul normativ menţionat (art.223 menţionat.(art.223 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată).

Appears in 1 contract

Samples: Operational Procedure

Dovezile de reprezentativitate ale părţilor. Conform prevederilor art. 72 alin. 1 lit. C coroborate cu cele ale art. 134 punctul A lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, la nivel de unitate, reprezentativ de drept este angajatorul. Acesta este reprezentat de organul de conducere al acestuia, stabilit prin lege, statut, ori regulament de funcţionare, după caz. În acest sens, dosarul ce se depune la inspectorat trebuie să conţină documente ce atestă calitatea de angajator, aşa cum rezultă din lege, statut, ori regulament de funcţionare conform art. 134 punctul A lit. a din Legea nr. 62/2011, republicată. Conform art. 134 din Legea dialogului social, reprezentarea angajaţilor se face de către sindicatul legal constituit şi reprezentativ sau de către reprezentanţii salariaţilor, după caz. În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, republicată, în unităţile în care nu există sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de muncă si implicit a actelor adiţionale la contractele colective de muncă se face după cum urmează: a) dacă există un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor; Reprezentativitatea organizaţiilor patronale şi sindicale constatată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, produce efecte după această dată numai în condiţiile în care întruneşte criteriile de reprezentativitate prevăzute de actul normativ menţionat (art.223 menţionat.(art.223 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată).

Appears in 1 contract

Samples: Operational Procedure