INTERPRETAREA CONTRACTULUI Exemple de Clauze

INTERPRETAREA CONTRACTULUI. 3.1. in prezentul contract, cu exceptia unei prevederi contrare, cuvintele la forma singular vor include forma de plural �i vice versa, acolo unde acest lucru este permis de context.
INTERPRETAREA CONTRACTULUI. 9.1 Toate dispoziţiile din prezentul contract vor fi interpretate în conformitate cu principiul bunei-credinţe ce guvernează relaţiile contractuale între cele două părţi. Pe tot cuprinsul acestui contract, orice referire facuta la Contract este prezumată a include si orice anexa sau act aditional asupra căruia părţile au convenit, precum şi orice modificare sau înlocuire a acestora. Orice clauză a prezentului contract se interpretează ca parte a acestui contract, iar nu izolat. Referirea la termenele exprimate în zile, va avea în vedere zile calendaristice, iar in calcul vor fi cuprinse atât ziua de început cât şi cea de sfârşit a termenului.
INTERPRETAREA CONTRACTULUI. 9.1. Toate dispoziţiile din prezentul contract vor fi interpretate în conformitate cu principiul bunei-credinţe ce guvernează relaţiile contractuale între cele două părți.
INTERPRETAREA CONTRACTULUI. 3.1. In prezentul contract, cu exceptia unei prevederi contrare, cuvintele la forma singular vor include
INTERPRETAREA CONTRACTULUI. 3.1. In prezentul contract, cu exceptia unei prevederi contrare, cuvintele la forrna singular var include forma de plural �i vice versa, acolo unde acest lucru este permis de context.
INTERPRETAREA CONTRACTULUI. Prevederile prezentului Contract se supun Termenilor si Condițiilor publicate pe site-ul xxx.xxxxxxx.xx.

Related to INTERPRETAREA CONTRACTULUI

  • VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea prezentului contract este de ......................................................

  • ÎNCETAREA CONTRACTULUI Prezentul contract încetează:

  • INCETAREA CONTRACTULUI 8.1. Nerespectarea obligatiilor asumate prin prezentul contract de catre una dintre parti, da dreptul partii lezate de a considera contractul de drept reziliat.

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data: 8563 / 10-06-2022 Denumire Contract:

  • Rezilierea contractului 8.1. Rezilierea Contractului se poate efectua cu acordul comun al Părţilor.

  • CESIUNEA CONTRACTULUI 7.1. Oricare parte poate transmite unei terte persoane, total sau partial, drepturile si obligatiile ce i se cuvin prin acest contract, doar cu acordul scris al celeilalte parti.

  • Sectiunea        V:        Atribuirea        contractului Da Nu Da 2953500 3295500 RON Nu

  • MODIFICAREA CONTRACTULUI Modificarea oricărei clauze a prezentului contract sau a anexelor sale se poate face prin înţelegere între părţi, convenită în scris, prin act adiţional.

  • Interpretare 3.1 In prezentul contract, cu exceptia unei prevederi contrare cuvintele la forma singular vor include forma de plural si vice versa, acolo unde acest lucru este permis de context.

  • DURATA CONTRACTULUI Contractul intrǎ în vigoare la data semnǎrii lui de cǎtre pǎr†i çi este încheiat pentru o Perioadǎ minimǎ contractualǎ stabilitǎ cu Clientul çi indicatǎ în Partea I a Contractului. Perioada minimǎ contractualǎ se calculeazǎ de la Data Activǎrii. În cazul în care niciuna dintre pǎr†i nu notificǎ în prealabil cu cel pu†in 30 de zile, celeilalte pǎr†i, inten†ia de a înceta Contractul la data expirǎrii Perioadei minime contractuale sau la data expirǎrii unei perioade pentru care s-a prelungit Contractul, acesta se prelungeçte tacit pe perioade determinate succesive, egale cu Perioada minimǎ contractualǎ, conform art.1.2 din TCG. Pe durata prelungirilor tacite succesive nu se vor percepe despǎgubiri pentru denun†area Contractului de cǎtre Client, conform art.1.17 din TCG.