Common use of LIMITAREA RASPUNDERII Clause in Contracts

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).

Appears in 7 contracts

Samples: Regulament De Promovare, Regulament De Promovare, Promotional Regulations

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 8.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative tentativa care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. 8.2. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inscrieri in cadrul acestei promotiiCampaniei, decizia comisiei formata din angajati doi reprezentanti ai Organizatorului Organizatorului, este definitiva. 8.3. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 cel mult 5 (cinci) zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilorincheierii campaniei. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 8.4. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: - Inscrieri trimise in afara perioadei campaniei asa cum aceasta este prevazuta in prezentul Regulament. - Eventualele dispute legate de Produsele participante la Campanie; - Erori in datele furnizate de catre participanti sau lipsa de acuratete a datelor de contact. Ca atare Organizatorul nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate, incomplete sau incorecte. - Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor eventualele defectiuni tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor conduce la intreruperea functionarii canalului de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie inscriere in cazul Organizatorului, fie Campanie si disfunctionalitati in cazul participantului, cauzata procesul de probleme tehnicesi/sau inscriere de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii catre participantii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestoraCampania “Precomanda noile Galaxy”. 8.5. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitieidesfasurarii Campaniei. Organizatorul are dreptul de a descalifica invalida orice participant care nu respecta regulile competitiei Campaniei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitieiCampaniei. 8.6. Participantii se obliga, Organizatorul este exonerat de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele orice raspundere decurgand din acordarea reducerii precum si de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul plata oricaror daune sau alte pretentii de telefon mobil)orice natura legate de reducerile acordate in baza prezentei Campanii.

Appears in 3 contracts

Samples: Regulament Campanie, Regulament Campanie, Regulament Campanie

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 12.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. 12.2. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inscrieri in cadrul acestei promotiiCampaniei, decizia comisiei formata din angajati doi reprezentanti ai Organizatorului si un reprezentant al Samsung, este definitiva. 12.3. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 cel mult 5 (cinci) zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 12.4. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: ⇒ Inscrieri trimise in afara perioadei campaniei asa cum aceasta este prevazuta in prezentul Regulament. ⇒ Inscrierea in Campanie, prin accesarea banner-ului din Aplicatia Samsung Members din afara teritoriului Romaniei nu este posibila. Banner-ul va putea fi accesat exclusiv pe teritoriul Romaniei. ⇒ Eventualele dispute legate de Produsele participante la Campanie; premiul va fi acordat persoanei care isi declara datele de contact si face dovada validitatii datelor declarate. ⇒ Erori in datele furnizate de catre participanti sau lipsa de acuratete a datelor de contact. Ca atare Organizatorul nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate, incomplete sau incorecte care au dus la imposibilitatea identificarii unui castigator. ⇒ Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului doritcastigat. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire utilizarii premiului nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea va fi responsabil pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor eventualele defectiuni tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/conduce la intreruperea functionarii canalului de inscriere in Campanie sau a echipamentelor disfunctionalitatii in procesul de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie inscriere in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata Campanie. ⇒ Ordinea receptionarii participarilor inscrise este reprezentata de probleme tehnicesi/sau data calendaristica si ora receptionarii acestora de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestoracatre Organizator. 12.5. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica invalida orice participant care nu respecta regulile competitiei Campaniei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitieiCampaniei. 12.6. Participantii se obliga, Organizatorul este exonerat de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele orice raspundere decurgand din acordarea premiului castigat precum si de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul plata oricaror daune sau alte pretentii de telefon mobil)orice natura legate de castigul unuia dintre premiile prezentei Campanii.

Appears in 2 contracts

Samples: Regulament Campanie Promotionala, Regulament Campanie Promotionala

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii 8.1. Prin participarea la Campanie, toti Participantii si castigatorii sunt indreptatiti de acord si se obliga sa respecte si sa se conformeze tuturor cerintelor si conditiilor impuse de Organizator prin prezentul Regulament Oficial, nerespectarea acestora atragand raspunderea personala si exclusiva a Participantilor si eventualilor castigatori. 8.2. Organizatorul si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Promotii, nu au nici o obligatie de a intretine corespondenta cu solicitantii unor revendicari necastigatoare ce apar ulterior acordarii efective a premiilor, sau dupa termenul de revendicare a premiilor prevazut in prezentul Regulament Oficial. Responsabilitatea Organizatorului cu privire la acordarea premiilor este limitata in conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial. 8.3. Organizatorul Campaniei si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Campanii, nu isi asuma raspunderea, incluzand dar fara a se limita la, pentru: · Inscrierile ce contin datele incomplete, inexacte sau incorecte; · Pierderile sau intarzierile inscrierilor online, generate de defectiuni tehnice independente de vointa Organizatorului; · Situatiile in care contul de Instagram utilizat la inscriere nu poate fi identificat sau contactat prin mesaj privat (nu este corect, este profil privat etc.), si ca atare Organizatorul nu va putea contacta participantul la Campanie; · Pierderile, intarzierile sau orice alte probleme la inscrierea in Campanie, cauzate de furnizorul de Internet sau conexiunea la Internet a persoanei care doreste sa se inscrie in Campanie; · Intreruperile/disfunctionalitatile neanuntate ale providerului de internet sau blocarea accesului intern datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens. 8.4. Organizatorul isi rezerva dreptul de a verifica si monitoriza modul in care se desfasoara inscrierile in Campanie. In cazul in care se observa anumite tentative de frauda, inscrierile respective vor fi anulate. 8.5. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in scop de prevenire sau sanctionare a oricarui caz de frauda, abuz, tentativa de fraudare a sistemului, frauda sau abuz sau orice alte tentative activitati sau care ar putea afecta desfasurarea, imaginea sau costurile acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati Promotii in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele conditiile prevazute de OG nrRegulament sau care ar putea duce la incalcarea drepturilor tertilor. 8.6. 99/2000 republicataParticipantul este singurul raspunzator pentru orice declaratie neconforma cu realitatea; 8.7. Participantul este responsabil in intregime pentru corectitudinea informatiilor inscrise in aplicatie, actualizata aprobata prin Legea nrprecum si de continutul inscris – raspunsul la intrebare Organizatorului, conform indicatiilor din pagina Campaniei. 8.8. 650/2002Premiul acordat nu poate fi inlocuit cu alt premiu si nici nu se acorda contravaloarea in bani a premiului. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea cazul refuzului unui castigator de a beneficia de premiu (prin aceasta intelegandu-se orice manifestare sau atitudine expresa sau tacita a unui castigator de a nu intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu premiului) sau in cazul invalidarii sale conform prezentului Regulament, respectivul castigator va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate pierde dreptul de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizatoratribuire a premiului. 8.9. Organizatorul nu isi asuma raspunderea nicio raspundere decurgand din acordarea premiului, inclusiv cu privire la plata oricaror daune sau a oricarei alte pretentii de orice natura legate de premiu. Castigatorul isi asuma intreaga raspundere pentru date/informatii ilizibileacceptarea premiului, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate Organizatorul neasumandu-si nici un fel de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in responsabilitate pentru orice alt mod, eventuale consecinte nascute in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, acceptarii premiului sau in legatura cu aceasta. 8.10. Participantul declara si garanteaza ca este titularul drepturilor de proprietate intelectuală asupra numelui și materialului inscris in Campanie sau ca a functionarii echipamentelor obtinut acordul titularilor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora drepturi de proprietate intelectuală asupra numelui transmis în vederea utilizării acesteia în participarea la Campanie. 8.11. Participantul este unicul responsabil asupra oricaror consecinte directe sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite indirecte ce pot aparea ca urmare a inscrierii in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiCampanie. Organizatorul are isi rezerva dreptul de a descalifica orice participant refuza Inscrierea unei nume pe motiv de neconcordanta cu tema Campaniei sau incercarea de fraudare a Campaniei. 8.12. Prin înscrierea în concurs Participantul îsi da acordul ca toate drepturile de proprietate intelectuala asupra numelor propuse in comentarile publice la postarea de concurs sa treaca in proprietatea Organizatorului. Drepturile care se cedează și pentru care nu respecta regulile competitiei mai este necesară nici o altă autorizare ulterioară includ următoarele, fără a se limita la acestea: reproducerea, distribuirea, închirierea, împrumutul, comunicarea publică, directă sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau indirectă, a numelui propus, precum şi realizarea de sabotaj opere derivate și conexe, așa cum consideră Organizatorului, fără ca Participantul să aibă vreo pretenție ulterioară. Termenul de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, cedare a drepturilor de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului proprietate intelectuala este nelimitat si pentru toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)teritoriile.

Appears in 2 contracts

Samples: Regulament De Concurs, Regulament

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 10.1 Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campaniiacestui Campanie, precum si a Organizatorului. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere Orice incercare de fraudare se soldeaza cu eliminarea Participantului in cauza din Campanie si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate cu sesizarea organelor de catre Participant in legatura cercetare penala, Organizatorul urmand sa informeze respectivul participant cu privire la aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. decizie. 10.2 In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inscrieri in cadrul acestei promotiiCampaniei, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: Inregistrarile efectuate in afara Perioadei Campaniei mentionate mai sus; Apelurile efectuate de catre Organizator, dar care nu au fost primite de catre Participant din motive tehnice sau independente de vointa Organizatorului; Inscrierile care nu contin toate informatiile obligatorii; Erorile in datele furnizate de catre Participant. Acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea Organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Ca atare, Organizatorul nu va fi responsabil pentru are niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea unui castigator identificarii castigatorului sau inmanarii premiului; Imposibilitatea castigatorilor de a intra in posesia premiului dorit. premiilor din motive independente de Organizator; Xxxxxxxx in care castigatorul nu respecta conditiile de validare detaliate in prezentul Regulament Oficial; Organizatorul nu va fi responsabil raspunzator pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor niciunul dintre prejudiciile ce ar putea fi suferite de catre furnizorii acestuiacastigator in legatura cu premiile castigate, indiferent de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigatnatura acestor prejudicii, ulterioare momentului semnarii procesului verbal cu exceptia situatiilor expres prevazute de predare-primire nu vor fi luate in considerare lege si care ar institui o astfel de catre Organizator. raspundere; Organizatorul nu isi asuma raspunderea raspunde in niciun fel pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise daunele directe sau indirecte care rezulta din participarea la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea Campanie cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile exceptia cazului in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate acestea se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe acte de neglijenta grava sau unor acte intentionate de care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)este responsabil Organizatorul.

Appears in 2 contracts

Samples: Regulament, Regulament

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 9.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campaniiCampanii. Organizatorii Campaniei promotionale Sprinter2000, in calitate de organizator, isi rezerva dreptul de a face verificari aleatorii ale participantilor prin solicitarea unei copii CI din partea acestora. Termenul de confirmare din partea participantilor este de 5 zile lucratoare de la data primirii solicitarii pe e-mail, iar imposibilitatea verificarii datelor inregistrate atrage invalidarea participantului. Datele regasite in copia CI sunt utilizate numai in vederea verificarii si validarii inregistrarii, iar ulterior acestui pas, datele vor fi distruse. Copia CI trimisa poate avea blurate datele mentionate la CNP, serie si numar, acestea nefiind necesare pentru realizarea validarii. Pentru castigatorii Concursului, datele de CI sunt solicitate pentru indeplinirea obligatiilor fiscale astfel incat numele si CNP-ul trebuie sa fie vizibile pe copia CI transmisa. In cazul in care datele nu vor sunt vizibile, castigatorul va fi contactat pentru transmiterea unei copii CI din care sa se vada clar datele solicitate. Transmiterea premiului se va realiza doar dupa primirea unei copii CI corespunzatoare. Netransmiterea unei astfel de copii CI in termenul de 5 zile lucratoare, va conduce la invalidarea premiului castigatorului. 9.2. Organizatorul campaniei “SUPORTER CU ENERGIE!" nu va avea nicio raspundere si nu vor va putea fi implicati implicat in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanieaceasta, exceptie facand cele prevazute de OG nr. O.G. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002privind comercializarea produselor si serviciilor de piata. 9.3. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inregistrari in cadrul acestei promotiicampanii, decizia comisiei formata din angajati ai angajatii Organizatorului este definitiva. 9.4. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii Oraganizatorii nu isi asuma respomsabilitatea pentru: 1. Inscrierea online pe un alt canal decat prin intermediul paginii xxxxx://xxx.xxxxxxxx- xxxxxxxxxxxx.xx/xxxxxxxx-xx-xxxxxxx/ ce ar duce la neprimirea informatiilor de catre Organizator; 2. Inregistrarile online facute in afara perioadei campaniei mentionate mai sus; 3. Inscrierile online care nu contin toate campurile obligatorii mentionate la art 7.1.; 4. Erori in datele furnizate de catre participanti; acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea organizatorului, fiind in responsabilitatea pentru: exclusiva a participantilor. Ca atare, acesta nu are niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, a comunicarii statusului privin inscrierea in campanie, la imposibilitatea identificarii unui castigator, imposibilitatea inscrierii in Campanie din cauza ilizibilitatii datelor personale 5. Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului doritpremiului; 6. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile de imposibilitatea trimiterii premiului, in livrarea/inmanarea premiilor cauzate cazul in care adresa de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etcemail este gresita. 7. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire trimiterii acestora nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator; 8. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de Comunicarile electronice trimise catre participant in scopul legatura cu participarea la Campanie, care vor intra in spam/junk, participantului revenindu-i obligatia de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-verifica toate folderele mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).

Appears in 1 contract

Samples: Regulamentul Campaniei Promotionale

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 11.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. 11.2. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inscrieri in cadrul acestei promotiicampaniei, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului de validare este definitiva. 11.3. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 cel mult 5 (cinci) zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 11.4. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: ⇒ Inscrieri trimise in afara perioadei campaniei asa cum aceasta este prevazuta in prezentul Regulament; ⇒ Eventualele dispute legate de taloanele participante la campanie; premiul va fi acordat persoanei care isi declara datele de contact si face dovada validitatii datelor declarate; ⇒ Erori in datele furnizate de catre participanti sau lipsa de acuratete a datelor de contact. Ca atare Organizatorul nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate, incomplete sau incorecte care au dus la imposibilitatea identificarii unui castigator; ⇒ Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. castigat; ⇒ Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal documentului de predare-primire predare a premiului nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. ; ⇒ Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitiepromotie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei campaniei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitieicampaniei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. 11.5. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei concursului sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitieicampaniei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului Organizatorului toate datele de contact relevante, (numelenume, prenumeleprenume, adresa din buletin/cartea de identitate, adresa de e-mail si numarul de telefon mobiltelefon). 11.6. Organizatorul este exonerat de orice raspundere decurgand din acordarea premiului castigat precum si de plata oricaror daune sau alte pretentii de orice natura legate de castigul unuia dintre premiile prezentei Campanii.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Campanie Promotionala

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii 8.1. Prin participarea la Campanie, toti Participantii si castigatorul sunt indreptatiti de acord si se obliga sa respecte si sa se conformeze tuturor cerintelor si conditiilor impuse de Organizator prin prezentul Regulament Oficial, nerespectarea acestora atragand raspunderea personala si exclusiva a Participantilor si eventualilor castigatori. 8.2. Organizatorul si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Promotii, nu au nici o obligatie de a intretine corespondenta cu solicitantii unor revendicari necastigatoare ce apar ulterior acordarii efective a premiilor, sau dupa termenul de revendicare a premiilor prevazut in prezentul Regulament Oficial. Responsabilitatea Organizatorului cu privire la acordarea premiilor este limitata in conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial. 8.3. Organizatorul Campaniei si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Campanii, nu isi asuma raspunderea, incluzand dar fara a se limita la, pentru: · Inscrierile ce contin datele incomplete, inexacte sau incorecte; · Pierderile sau intarzierile inscrierilor online, generate de defectiuni tehnice independente de vointa Organizatorului; · Situatiile in care contul de Instagram utilizat la inscriere nu poate fi identificat sau contactat prin mesaj privat (nu este corect, etc.), si ca atare Organizatorul nu va putea contacta participantul la Campanie; · Pierderile, intarzierile sau orice alte probleme la inscrierea in Campanie, cauzate de furnizorul de Internet sau conexiunea la Internet a persoanei care doreste sa se inscrie in Campanie; · Intreruperile/disfunctionalitatile neanuntate ale providerului de internet sau blocarea accesului intern datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens. 8.4. Organizatorul isi rezerva dreptul de a verifica si monitoriza modul in care se desfasoara inscrierile in Campanie. In cazul in care se observa anumite tentative de frauda, inscrierile respective vor fi anulate. 8.5. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in scop de prevenire sau sanctionare a oricarui caz de frauda, abuz, tentativa de fraudare a sistemului, frauda sau abuz sau orice alte tentative activitati sau care ar putea afecta desfasurarea, imaginea sau costurile acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati Promotii in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele conditiile prevazute de OG nrRegulament sau care ar putea duce la incalcarea drepturilor tertilor. 8.6. 99/2000 republicataParticipantul este singurul raspunzator pentru orice declaratie neconforma cu realitatea; 8.7. Participantul este responsabil in intregime pentru corectitudinea informatiilor inscrise in aplicatie, actualizata aprobata prin Legea nrprecum si de continutul inscris – raspunsul la intrebare Organizatorului, conform indicatiilor din pagina Campaniei. 8.8. 650/2002Premiul acordat nu poate fi inlocuit cu alt premii si nici nu se acorda contravaloarea in bani a premiului. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea cazul refuzului unui castigator de a beneficia de premiu (prin aceasta intelegandu-se orice manifestare sau atitudine expresa sau tacita a unui castigator de a nu intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu premiului) sau in cazul invalidarii sale conform prezentului Regulament, respectivul castigator va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate pierde dreptul de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizatoratribuire a premiului. 8.9. Organizatorul nu isi asuma raspunderea nicio raspundere decurgand din acordarea premiului, inclusiv cu privire la plata oricaror daune sau a oricarei alte pretentii de orice natura legate de premiu. Castigatorul isi asuma intreaga raspundere pentru date/informatii ilizibileacceptarea premiului, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate Organizatorul neasumandu-si nici un fel de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in responsabilitate pentru orice alt mod, eventuale consecinte nascute in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, acceptarii premiului sau in legatura cu aceasta. 8.10. Participantul declara si garanteaza ca este titularul drepturilor de proprietate intelectuală asupra numelui (materialului) inscris in Campanie sau ca a functionarii echipamentelor obtinut acordul titularilor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora drepturi de proprietate intelectuală asupra numelui transmis în vederea utilizării acesteia în participarea la Campanie. 8.11. Participantul este unicul responsabil asupra oricaror consecinte directe sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite indirecte ce pot aparea ca urmare a inscrierii in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiCampanie. Organizatorul are isi rezerva dreptul de a descalifica orice participant refuza inscrierea unei nume pe motiv de neconcordanta cu tema Campaniei sau incercarea de fraudare a Campaniei. 8.12. Prin înscrierea în concurs Participantul îsi da acordul ca toate drepturile de proprietate intelectuala asupra numelor propuse in comentarile publice la postarea de concurs sa treaca in proprietatea Organizatorului. Drepturile care se cedează și pentru care nu respecta regulile competitiei mai este necesară nici o altă autorizare ulterioară includ următoarele, fără a se limita la acestea: reproducerea, distribuirea, închirierea, împrumutul, comunicarea publică, directă sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau indirectă, a numelui propus, precum şi realizarea de sabotaj opere derivate și conexe, așa cum consideră Organizatorului, fără ca Participantul să aibă vreo pretenție ulterioară. Termenul de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, cedare a drepturilor de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului proprietate intelectuala este nelimitat si pentru toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)teritoriile.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Campanie Promotionala

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 11.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. 11.2. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inscrieri in cadrul acestei promotiicampaniei, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului de validare este definitiva. 11.3. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 xxxxxx xx xxx xxxx 0 (cinci) zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 11.4. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: ⇒ Inscrieri trimise in afara perioadei campaniei asa cum aceasta este prevazuta in prezentul Regulament; ⇒ Eventualele dispute legate de taloanele participante la campanie; premiul va fi acordat persoanei care isi declara datele de contact si face dovada validitatii datelor declarate; ⇒ Erori in datele furnizate de catre participanti sau lipsa de acuratete a datelor de contact. Ca atare Organizatorul nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate, incomplete sau incorecte care au dus la imposibilitatea identificarii unui castigator; ⇒ Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. castigat; ⇒ Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal documentului de predare-primire predare a premiului nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. ; ⇒ Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitiepromotie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei campaniei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitieicampaniei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. 11.5. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei concursului sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitieicampaniei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului Organizatorului toate datele de contact relevante, (numelenume, prenumeleprenume, adresa din buletin/cartea de identitate, adresa de e-mail si numarul de telefon mobiltelefon). 11.6. Organizatorul este exonerat de orice raspundere decurgand din acordarea premiului castigat precum si de plata oricaror daune sau alte pretentii de orice natura legate de castigul unuia dintre premiile prezentei Campanii.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Campanie Promotionala

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 8.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campaniiacestui Concurs. Organizatorii Campaniei promotionale Partic- ipanților la Concurs nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele le sunt impuse nici un fel de cheltuieli suplimentare suportate directe sau indirecte suplimen- tare, cu excepția cheltuielilor normale de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002desfășurare a Concursului. 8.3. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotiiacestui concurs, decizia comisiei formata din angajati ai este definitiva. Participanților la Concurs nu le sunt impuse nici un fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de desfășurare a Concursului. În eventualitatea unei dispute asupra validității unei intrări în cadrul acestui concurs, decizia comisiei Organizatorului este definitivadefinitivă. Această prevedere nu exclude dreptul Participanților de a se adresa și de a depune plângeri la autoritățile competente sau în fața instanțelor de jude- cată. 8.4. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de pana la data anuntarii publice a castigatorilorde 6 noiembrie 2018 inclu- siv. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 8.5. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: : 1. inscrierea online pe un alt site decat xxxxx://xxx.xxxxxx.xx/xxxxxx-xxxxxx-xx-xxxxxxxxx ce ar duce la neprimirea acestora de catre Organizator; 2. inregistrarile online trimise in afara perioadei concursului mentionate mai sus; 3. Nicio eroare in datele furnizate de catre castigator; acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea Organizatorilor, fiind in responsabilitatea exclusiva a Partici- pantilor. Ca atare acestia nu au nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre par- ticipanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, la imposibilitatea identificarii unui castigator, imposibilitatea inscrierii in Concurs din cauza ilizibilitatii datelor personale; 4. Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit; 5. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale post- ale etc; 6. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator; 7. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibilePierderea de catre participant a datelor de logare, pierduteblocarea adresei de e-mail a partici- pantului sau alte defectiuni ale altor mecanisme decat ale site-ului, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, implicate in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestoraprocesul de reamintire a parolei si userului. 8. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal personal/telefonului de catre participant par- ticipant (intreruperea sursei electrice a computerului/telefonului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computeruluicom- puterului/telefonului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant partic- ipant in scopul de a manipula rezultatele concursului). 9. Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat decate cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. 10. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitieConcurs, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperiin- treruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor uti- lizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor InternetsiInternet si/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet de Internet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul OrganizatoruluiOr- ganizatorului, fie in cazul participantuluiParticipantului, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile au- toritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilorcas- tigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei Concursului sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiim- plementarea Conscursului. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei Concursului sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Concurs

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti sa ia 9.1 Organizatorul isi rezerva dreptul de a lua toate masurile necesare in caz cazul unei tentative de tentativa de fraudare a sistemuluifrauda, orice abuz sau orice alte tentative actiune care ar putea afecta imaginea sau costurile acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. . 9.2 In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari validarii sau inscrierii in cadrul acestei promotiicampanie, a unui castigator sau a unui premiu, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Aceasta prevedere nu exclude dreptul Participantilor de a se adresa si de a depune plangeri la autoritatile competente sau in fata instantelor de judecata. 9.3 Eventualele contestatii vor fi luate in considerare numai in cazul in care au fost trimise in scris pe email in termen de maxim 10 zile lucratoare 24 de ore de la data anuntarii publice a publicarii numelor castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. I. Numele, prenumele si ziua in care a participat la concurs. II. Organizatorii Prezentarea motivelor pe care se intemeiaza contestatia. Contestatiile se vor solutiona in termen de 2 zile lucratoare de la data primirii. 9.4 Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea, incluzand dar fara a se limita la, pentru: a) Erorile in datele furnizate de catre castigatori; acuratetea datelor de contact este responsabilitatea pentru: exclusiva a participantilor. Organizatorul nu va fi responsabil pentru are niciun fel de obligatie in cazul in care un Participant ofera date personale sau de contact eronate, care au dus la imposibilitatea oferirii premiului sau la identificarea unui castigator. b) Imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/premiului. c) Intarzierile la inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor forta majora asa cum este definita de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. lege. d) Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, va suporta niciun fel de cheltuiala dupa punerea castigatorilor in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)posesia premiilor.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Al Concursului

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia ladispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).

Appears in 1 contract

Samples: Regulament De Promovare

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 9.1 Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale acestui Concurs. 9.2 Organizatorul Concursului nu vor va avea nicio raspundere si nu vor va putea fi implicati implicat in niciun litigiu legat de detinerea sau de proprietatea asupra premiilor castigate, cat si in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant participant in legatura cu aceasta campanieacest Concurs, exceptie facand cele prevazute de OG Ordonanta Guvernului nr. 99/2000 99/ 2000 („OG 99/ 2000”) privind comercializarea produselor si serviciilor de piata,republicata, actualizata cu modificarile si completarile ulterioare, aprobata prin Legea nr. 650/2002. 650/ 2002. A. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotiiacestui Concurs, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii . B. Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul : i. Orice eroare in datele furnizate de catre castigatori; acuratetea datelor de contact nu va fi responsabil pentru atrage raspunderea Organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Ca atare acesta nu are niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, la imposibilitatea identificarii unui castigator, imposibilitatea inscrierii in Concurs din cauza ilizibilitatii datelor personale.imposibilitatea, din orice motive, a unui castigator de a intra in posesia premiului doritcastigat. ii. Defectiuni tenhice ale operatorului de telefonie mobila/ ale furnizorului de conexiune la internet; iii. Pierderea de catre participant a datelor de logare, blocarea contului sau adresei de e-mail a participantului sau alte defectiuni ale altor mecanisme decat ale platformei de inscriere, implicate in procesul de reamintire a parolei si userului. iv. Erori de functionare ale platformei xxx.xxxxxxxxx.xxx, de care Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. este responsabil; v. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea virusare a sistemului de operare al a computerului, erori date de folosirea folosire cu rea vointa a tehnologiei de catre participant participat in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000Concursului. vi. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs Concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitieConcurs, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. . 9.3 Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitieiConcursului. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice si/ sau intreruperilor care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/Internet si/ sau a echipamentelor de calcul si/si/ sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/de Internet si/ sau nefuctionarea/ functionarea defectuoasa a e-e- mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantuluiParticipantului, cauzata de probleme tehnicesi/tehnice si/ sau de trafic intens pe Internet, in general, ingeneral sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. . 9.4 Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/si/ sau datelor stocate ale participantilor Participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitieConcurs. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei Concursului (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile premiile obtinute in urma competitieiConcursului, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/a acestora si/ sau distribuirea acestora. . 9.5 Participantii accepta cu titlu definitiv si irevocabil toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei Concursului sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiConcursului. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant Participant care nu respecta regulile competitiei prevazute in Regulamentul Concursului sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitieiConcursului. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului Organizatorului toate datele de contact relevante, relevante (numele, prenumele, data nasterii, adresa de livrare si numarul de telefon mobiltelefon). 9.6 Organizatorul nu va fi responsabil pentru toate si oricare reclamatii, de orice natura, referitoare la premiile acordate, ulterioare semnarii de primire a premiilor de catre Participantii desemnati castigatori. 9.7 Organizatorul nu este responsabil nici in cazul in care un Participant desemnat castigator nu poate primi premiul din cauza numelui, prenumelui, telefonului sau adresei de livrare transmise gresit de catre Participant.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Oficial Al Concursului

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz 9.1. Materialele inscrise inainte sau dupa perioada mentionata la articolul 6.1 din Regulament pot fi folosite de tentativa de fraudare catre Organizator pentru a sistemului, abuz fi difuzate pe statia TV Kanal D si/sau pe orice canal media apartinand Organizatorului. 9.2. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru intarzierile sau orice alte tentative nereguli la inscrierea in Concurs/transmiterea mesajelor, cauzate de providerul de Internet sau de conexiunea la Internet a persoanei care doreste sa participe la Concurs. De asemenea, Organizatorului nu i se pot imputa intreruperile/disfunctionalitatile providerului de internet sau blocarea accesului intern datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens care pot periclita inscrierea in Concurs in perioada de desfasurare a Concursului. 9.3. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru situatiile in care castigatorul isi pierde dreptul de a folosi serviciile providerului de internet/ adresa de e-mail pe durata Concursului. In acest caz, participarea acestuia va fi invalidata. 9.4. Participantii declara si garanteaza ca detin drepturile de proprietate intelectuala asupra materialelor transmise catre Organizator si prin transmiterea acestora Organizatorului participantii cesioneaza in mod exclusiv toate drepturile patrimoniale de autor si/sau conexe asupra acestor materiale si isi dau acordul ca materialele transmise sa fie utilizate oricand si prin orice modalitate tehnica de catre Organizator, la libera alegere a Organizatorului, in integralitate sau in parte, pentru un numar nelimitat de utilizari, pe orice canal media detinut de Organizator, Organizatorul fiind de asemenea indreptatit sa intervina asupra oricarui material si sa efectueze orice fel de modificari asupra acestuia, dupa cum va considera necesar. 9.5. Organizatorul nu raspunde in fata tertilor pentru eventuala nerespectare a oricaror drepturi de proprietate intelectuala pe care le-ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant reclama acestia in legatura cu aceasta campanieoricare dintre materialele transmise Organizatorului, exceptie facand cele prevazute singura persoana raspunzatoare pentru respectarea drepturilor de OG nrproprietate intelectuala in legatura cu un material fiind participantul care a transmis materialul respectiv care declara si garanteaza Organizatorului ca este unicul titular al tuturor drepturilor de proprietate intelectuala asupra materialului respectiv. 9.6. 99/2000 republicataMaterialele indecente, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari imorale, care nu sunt conforme cu reglementarile Consiliului National al Audiovizualului si/sau cu orice alte reglementari aplicabile in cadrul acestei promotiivigoare, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre OrganizatorOrganizator si nu vor participa la Concurs. 9.7. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibilePrin participarea la acest concurs, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate participantii castigatori declara si garanteaza ca sunt de folosirea incorecta a computerului personal acord ca numele si imaginea acestora sa fie difuzate pe postul de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilorteleviziune Kanal D, precum si pe orice alte canale media, dupa cum va hotari Organizatorul, prin prezenta fiind de acord cu utilizarea in cadrul si in legatura cu prezentul Concurs a calendarului ulterior al competitiei sau prestatiilor, numelui si imaginii lor, precum si cesiunea drepturilor patrimoniale de autor si a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica drepturilor conexe ce se nasc in legatura cu acest Concurs catre Organizator, nelimitat teritorial si nelimitat in timp privind orice participant care nu respecta regulile competitiei sau prestatie/aparitie/filmare cu acestia in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip cadrul vizitei la adresa competitiei. Participantii se obligasediul Kanal D, de asemenea, sa puna precum si in cadrul programului/programelor la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).productia carora acestia vor participa cu ocazia vizitei la sediul Kanal D.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Concurs

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. 10.1 Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibilepierderile, pierduteintarzierile sau orice alte probleme la inscrierea in Concurs, tardivecauzate de providerul de internet sau conexiunea la internet a persoanei care doreste sa se inscrie in Concurs. De asemenea, transmise la alta adresa decat cea indicataOrganizatorului nu i se pot imputa intreruperile/ disfunctionalitatile neanuntate ale providerului de internet sau blocarea accesului intern datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens care pot periclita inscrierea in Concurs in perioada de desfasurare a Concursului. 10.2 Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru situatiile in care Participantul castigator isi pierde dreptul de a folosi serviciile oferite de xxx.xxxxxxxx.xxx pe durata Concursului. In acest caz, participarea acestuia va fi invalidata. Totodata, Organizatorul nu isi asuma nicio raspundere si nu va fi implicat in niciun litigiu legat de detinerea cu titlu valabil a conturilor de Facebook de pe care Participantii intra in Concurs, inclusiv ca urmare a furtului sau utilizarii neautorizate a acestora. 10.3 Totodata, Organizatorul nu raspunde pentru niciun fel de daune directe sau indirecte cauzate Participantilor, in cazul castigatorilor, ce va duce in care acestia primesc mesaje scrise pe telefonul mobil prin care se pretinde castigarea unor anumite sume de bani sau premii ca urmare a participarii la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate acest Concurs sau orice alta campanie organizata de folosirea incorecta a computerului personal Telekom Romania si care nu au fost transmise de catre participant (intreruperea sursei electrice Organizator conform prezentului Regulament. In acest sens, oricaror persoane care intentioneaza sa participe la Concurs sau participa la Concurs, li se pune in vedere ca, in situatia castigarii unui premiu in cadrul acestei Campanii, informarea initiala referitoare la castigarea premiului se va face prin publicarea pe pagina de Facebook dedicata Concursului a computeruluiParticipantului castigator, erori date de sistemul de operare instalat pe computerurmand ca o confirmare a obtinerii premiului sa se faca telefonic, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei dupa transmiterea informatiilor de catre participant Participantul castigator, pe facebook, Organizatorului. 10.4 Cu privire la inscrierea in scopul cadrul Concursului, Participantii inteleg ca sunt singurii raspunzatori de consecintele acesteia. 10.5 Totodata, la momentul inscrierii, Participantul garanteaza urmatoarele: a) Datele de identificare solicitate la inregistrare sunt cele adevarate, furtul de identitate pedepsindu-se conform legilor existente in vigoare. b) Nu va face cereri de trafic excesiv, nu va furniza sau trimite mai departe serii de scrisori, corespondenta aruncata sau nesolicitata sau reclama neautorizata (spam) de orice fel, rezumate, concursuri, scheme, piramidele sau sa se angajeze prin orice alt comportament intentionat sa inhibe ceilalti utilizatori de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6utiliza acest site, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt modsite internet, sau care este altfel posibil sa pagubeasca sau sa distriga reputatia Telekom Romania sau reputatia unei terte parti. 10.6 De asemenea, orice persoana care viziteaza paginile de Facebook aferente Concursului este informata ca se vor lua toate masurile rezonabile in urma actiunilor utilizatorilor paginii webvederea cenzurarii comentariilor si informatiile care se vor publica pe paginile aferente Concursului. Totusi, a functionarii echipamentelor orice persoana care viziteaza paginile de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite Facebook aferente Concursului intelege faptul ca in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul timpul vizitarii si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet utilizarii paginilor este expus unui continut obtinut dintr-o varietate de surse si ca Organizatorul Concursului si nici Agentia nu pot fi tinuti responsabili in niciun fel de acuratetea, utilitatea, siguranta, sau drepturile de proprietate intelectuala ale materialelor de pe pagina. 10.7 Organizatorul/Agentia nu garanteaza ca nu vor exista pe pagina de Facebook comentarii ale unor Utilizatori care pot fi neplacute, ofensatoare, indecente sau jignitoare. Utilizatorul intelege faptul ca in timpul vizitarii si/sau functionarea defectuoasa a eutilizarii paginii de Facebook este expus unui continut obtinut dintr-mail-uluio varietate de surse si ca Site- ul si administratorii sai nu sunt raspunzatori in nici un fel de acuratetea, fie in cazul Organizatoruluiutilitatea, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in generalsiguranta, sau pe pagina web, in special, sau drepturile de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate proprietate intelectuala ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)acestui continut.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Oficial Al Concursului

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. 10.1 Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru datepierderile, intarzierile sau orice alte probleme la inscrierea in Campanie, cauzate de furnizorul de internet sau conexiunea la internet a persoanei care doreste sa se inscrie in Campanie. De asemenea, Organizatorului nu i se pot imputa intreruperile/informatii ilizibiledisfunctionalitatile neanuntate ale furnizorul de internet sau blocarea accesului intern datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens care pot periclita inscrierea in Campanie in perioada de desfasurare a acesteia. 10.2 Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru situatiile in care Participantul castigator isi pierde dreptul de a folosi serviciile oferite de xxx.xxxxxxxxx.xxx pe durata Campaniei. In acest caz, pierduteparticiparea acestuia va fi invalidata. Totodata, tardiveOrganizatorul nu isi asuma nicio raspundere si nu va fi implicat in niciun litigiu legat de detinerea cu titlu valabil a conturilor de Instagram de pe care Participantii intra in Campania, transmise la alta adresa decat cea indicatainclusiv ca urmare a furtului sau utilizarii neautorizate a acestora. 10.3 Totodata, Organizatorul nu raspunde pentru niciun fel de daune directe sau indirecte cauzate Participantilor, in cazul castigatorilor, ce va duce in care acestia primesc mesaje scrise pe telefonul mobil prin care se pretinde castigarea unor anumite sume de bani sau premii ca urmare a participarii la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate aceasta Campanie sau orice alta campanie organizata de folosirea incorecta a computerului personal Telekom Romania si care nu au fost transmise de catre participant (intreruperea sursei electrice Organizator conform prezentului Regulament. In acest sens, oricaror persoane care intentioneaza sa participe la Campanie sau participa la Campanie, li se pune in vedere ca, in situatia castigarii unui premiu in cadrul acestei Campanii, informarea initiala referitoare la castigarea premiului se va face prin publicarea pe contul de Instagram dedicata Campaniei a computeruluiParticipantului castigator, erori date de sistemul de operare instalat urmand ca o confirmare a obtinerii premiului sa se faca telefonic sau pe computerInstagram, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei dupa transmiterea informatiilor de catre participant Participantul castigator, Organizatorului. 10.4 Cu privire la inscrierea in scopul cadrul Campaniei, Participantii inteleg ca sunt singurii raspunzatori de consecintele acesteia. 10.5 Totodata, la momentul inscrierii, Participantul garanteaza urmatoarele: a) Datele de identificare solicitate la inregistrare sunt cele adevarate, furtul de identitate pedepsindu-se conform legilor existente in vigoare. b) Nu vor face cereri de trafic excesiv, nu se vor furniza sau trimite mai departe serii de scrisori, corespondenta aruncata sau nesolicitata sau reclama neautorizata (spam) de orice fel, rezumate, concursuri, scheme piramidale sau sa se angajeze prin orice alt comportament intentionat sa inhibe ceilalti utilizatori de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6utiliza acest site, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt modsite internet, sau care este altfel posibil sa pagubeasca sau sa distruga reputatia Telekom Romania sau reputatia unei terte parti. 10.6 De asemenea, orice persoana care viziteaza contul de Instagram aferent Campaniei, xxxxx://xxx.xxxxxxxxx.xxx/xxxxxxxxxxxxxx/xxxx informata ca se vor lua toate masurile rezonabile in urma actiunilor utilizatorilor paginii webvederea cenzurarii comentariilor si informatiile care se vor publica pe paginile aferente Campaniei. Totusi, a functionarii echipamentelor orice persoana care viziteaza contul de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite Instagram aferent Campaniei xxxxx://xxx.xxxxxxxxx.xxx/xxxxxxxxxxxxxx/ intelege faptul ca in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul timpul vizitarii si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet utilizarii conturilor este expus unui continut obtinut dintr-o varietate de surse si ca nici Organizatorul Campaniei si nici Agentia nu pot fi tinuti responsabili de acuratetea, utilitatea, siguranta, sau drepturile de proprietate intelectuala ale materialelor de pe cont. 10.7 Organizatorul/Agentia nu garanteaza ca nu vor exista pe contul de Instagram comentarii ale unor utilizatori care pot fi neplacute, ofensatoare, indecente sau jignitoare. Utilizatorul intelege faptul ca in timpul vizitarii si/sau functionarea defectuoasa a eutilizarii contului de Instagram este expus unui continut obtinut dintr-mailo varietate de surse si ca Site-uluiul si administratorii sai nu sunt raspunzatori in niciun fel de acuratetea, fie in cazul Organizatoruluiutilitatea, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in generalsiguranta, sau pe pagina web, in special, sau drepturile de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate proprietate intelectuala ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)acestui continut.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Oficial Al Campaniei

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 9.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. 9.2. Organizatorii Organizatorul Campaniei promotionale nu vor „Joaca-te cu prietenii de colectie!”nu va avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu legat de detinerea sau de proprietatea asupra bonurilor fiscale cat si in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/200299/2000. 9.3. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. 9.4. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare reclamatii legate de derularea Promotiei se pot trimite pe adresa Organizatorului in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 9.5. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: : 1. bonurile deteriorate, alterate, incomplete sau necorespunzatoare din punct de vedere al continutului; 2. inscrierea online pe un alt site decat xxx.xxx.xx/xxxxxxxxxx , ce ar duce la neprimirea acestora de catre Organizator; 3. Inscrierile online care nu contin toate campurile obligatorii (nume, prenume, numar telefon mobil, adresa de email, numar bon fiscal si retailer); 4. Situatiile in care numarul de telefon de pe care este inscris un Bon fiscal nu poate fi identificat si ca atare Organizatorii nu vor putea raspunde Participantului la promotie; 5. Eventualele dispute legate de drepturile asupra numerelor de telefon de pe care s-au inregistrat online; 6. Situatiile in care mai multe persoane revendica acelasi bon fiscal. Conform prezentului regulament, premiile vor fi acordate primului participant care a inscris bonul pe xxx.xxx.xx/xxxxxxxxxx si poate face dovada detinerii acestuia in original 7. Existenta in stocurile magazinelor a produselor participante la promotie; 8. Xxxxx eroare in datele furnizate de catre castigatori; acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Ca atare acesta nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, la imposibilitatea identificarii unui castigator, imposibilitatea inscrierii in promotie din cauza ilizibilitatii datelor personal, bonului inscris; 9. Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului doritcastigat. 10. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc; 11. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator; 12. Organizatorul nu isi nu-si asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibileorice erori de imprimare sau alte erori referitoare la bonul fiscal, pierdutegenerate de unele limitari tehnice ale furnizorului acestor materiale; 13. Defectiuni tenhice ale operatorului de telefonie mobila; 14. Pierderea de catre participant a datelor de logare, tardiveblocarea adresei de e-mail a participantului sau alte defectiuni ale altor mecanisme decat ale siteului, transmise la alta adresa decat cea indicata, implicate in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestoraprocesul de reamintire a parolei si userului. 15. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). 16. Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. 17. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor InternetsiInternet si/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet de Internet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil). Refuzul de a furniza datele personale solicitate, prevazute in prezentul regulament, are drept consecinta imposibilitatea participarii la Promotie sau, dupa caz, invalidarea din calitatea de castigator a Participantilor respectivi.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Campanie Promotionala

LIMITAREA RASPUNDERII. 11.1. Organizatorii sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. 11.2. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotiicampaniei, decizia comisiei formata din angajati 2 reprezentanti ai Coorganizatorului FCB Bucharest S.R.L. si 1 reprezentant al Organizatorului Philips Domestic Appliances Romania S.R.L. este definitiva. 11.3. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 xxxxxx xx xxx xxxx 0 (cinci) zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 11.4. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu ⇒ Inscrierea cu tag la alta pagina decat pagina de Instagram Philips Home Living RO disponibila la adresa xxxxx://xxx.xxxxxxxxx.xxx/xxxxxxx_xxxx_xxxxxx_xx/ ⇒ Inregistrarile publicate in afara perioadei de concurs, asa cum este prevazuta in prezentul Regulament; ⇒ Inregistrarile trimise la un alt concurs decat cel activ in perioada respectiva; ⇒ Continutul raspunsurilor postate si al efectelor produse, participantii fiind singurii responsabili in acest sens; ⇒ Eventualele dispute legate de drepturile asupra conturilor de Instagram de pe care s-au inregistrat participantii la concursul organizat pe Instagram; premiul va fi responsabil acordat persoanei care isi declara datele de contact si face dovada validitatii datelor declarate; ⇒ Erori in datele furnizate de catre castigatori sau lipsa de acuratete a datelor de contact nu atrage raspunderea Organizatorilor, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Ca atare acestia nu au niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate, incomplete sau incorecte care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului sau la imposibilitatea identificarii unui castigator; ⇒ Organizatorii nu vor fi responsabili pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul castigat; ⇒ Organizatorii nu va vor fi responsabil responsabili pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, respectiv de curierat/servicii postale etc. postale; ⇒ Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal documentului de predare-primire predare a premiului nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Organizatori; ⇒ Blocarea contului de Instagram a participantului; ⇒ Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. ; ⇒ Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitiepromotie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul Organizatorii il poate pot in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intrerupericuintreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitieicampaniei/concursului. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor InternetsiInternet si/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet de Internet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul OrganizatoruluiOrganizatorilor, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitieconcurs/uri. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei campaniei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitieicampaniei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. 11.5. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator Organizatori in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei campaniei/concursurilor sau a altor schimbari legate de implementarea competitieicampaniei/concursurilor. Organizatorul are Organizatorii au dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei concursului sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitieiconcursului. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului organizatorilor toate datele de contact relevante, (numelenume, prenumeleprenume, adresa din buletin/cartea de identitate, adresa de e-mail si numarul de telefon mobiltelefon). 11.6. Organizatorii sunt exonerati de orice raspundere decurgand din acordarea premiului castigat precum si de plata oricaror daune sau alte pretentii de orice natura legate de castigul unuia dintre premiile prezentei Campanii.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Oficial Al Campaniei

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii 8.1. Prin participarea la Campanie, toti Participantii si castigatorul sunt indreptatiti de acord si se obliga sa respecte si sa se conformeze tuturor cerintelor si conditiilor impuse de Organizator prin prezentul Regulament Oficial, nerespectarea acestora atragand raspunderea personala si exclusiva a Participantilor si eventualilor castigatori. 8.2. Organizatorul si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Promotii, nu au nici o obligatie de a intretine corespondenta cu solicitantii unor revendicari necastigatoare ce apar ulterior acordarii efective a premiilor, sau dupa termenul de revendicare a premiilor prevazut in prezentul Regulament Oficial. Responsabilitatea Organizatorului cu privire la acordarea premiilor este limitata in conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial. 8.3. Organizatorul Campaniei si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Campanii, nu isi asuma raspunderea, incluzand dar fara a se limita la, pentru: · Inscrierile ce contin datele incomplete, inexacte sau incorecte; · Pierderile sau intarzierile inscrierilor online, generate de defectiuni tehnice independente de vointa Organizatorului; · Situatiile in care contul de Instagram utilizat la inscriere nu poate fi identificat sau contactat prin mesaj privat (nu este corect, este profil privat etc.), si ca atare Organizatorul nu va putea contacta participantul la Campanie; · Pierderile, intarzierile sau orice alte probleme la inscrierea in Campanie, cauzate de furnizorul de Internet sau conexiunea la Internet a persoanei care doreste sa se inscrie in Campanie; · Intreruperile/disfunctionalitatile neanuntate ale providerului de internet sau blocarea accesului intern datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens. 8.4. Organizatorul isi rezerva dreptul de a verifica si monitoriza modul in care se desfasoara inscrierile in Campanie. In cazul in care se observa anumite tentative de frauda, inscrierile respective vor fi anulate. 8.5. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in scop de prevenire sau sanctionare a oricarui caz de frauda, abuz, tentativa de fraudare a sistemului, frauda sau abuz sau orice alte tentative activitati sau care ar putea afecta desfasurarea, imaginea sau costurile acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati Promotii in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele conditiile prevazute de OG nrRegulament sau care ar putea duce la incalcarea drepturilor tertilor. 8.6. 99/2000 republicataParticipantul este singurul raspunzator pentru orice declaratie neconforma cu realitatea; 8.7. Participantul este responsabil in intregime pentru corectitudinea informatiilor inscrise in aplicatie, actualizata aprobata prin Legea nrprecum si de continutul inscris – raspunsul la intrebare Organizatorului, conform indicatiilor din pagina Campaniei. 8.8. 650/2002Premiul acordat nu poate fi inlocuit cu alt premiu si nici nu se acorda contravaloarea in bani a premiului. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea cazul refuzului unui castigator de a beneficia de premiu (prin aceasta intelegandu-se orice manifestare sau atitudine expresa sau tacita a unui castigator de a nu intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu premiului) sau in cazul invalidarii sale conform prezentului Regulament, respectivul castigator va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate pierde dreptul de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizatoratribuire a premiului. 8.9. Organizatorul nu isi asuma raspunderea nicio raspundere decurgand din acordarea premiului, inclusiv cu privire la plata oricaror daune sau a oricarei alte pretentii de orice natura legate de premiu. Castigatorul isi asuma intreaga raspundere pentru date/informatii ilizibileacceptarea premiului, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate Organizatorul neasumandu-si nici un fel de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in responsabilitate pentru orice alt mod, eventuale consecinte nascute in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, acceptarii premiului sau in legatura cu aceasta. 8.10. Participantul declara si garanteaza ca este titularul drepturilor de proprietate intelectuală asupra numelui și materialului inscris in Campanie sau ca a functionarii echipamentelor obtinut acordul titularilor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora drepturi de proprietate intelectuală asupra numelui transmis în vederea utilizării acesteia în participarea la Campanie. 8.11. Participantul este unicul responsabil asupra oricaror consecinte directe sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite indirecte ce pot aparea ca urmare a inscrierii in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiCampanie. Organizatorul are isi rezerva dreptul de a descalifica orice participant refuza Inscrierea unei nume pe motiv de neconcordanta cu tema Campaniei sau incercarea de fraudare a Campaniei. 8.12. Prin înscrierea în concurs Participantul îsi da acordul ca toate drepturile de proprietate intelectuala asupra numelor propuse in comentarile publice la postarea de concurs sa treaca in proprietatea Organizatorului. Drepturile care se cedează și pentru care nu respecta regulile competitiei mai este necesară nici o altă autorizare ulterioară includ următoarele, fără a se limita la acestea: reproducerea, distribuirea, închirierea, împrumutul, comunicarea publică, directă sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau indirectă, a numelui propus, precum şi realizarea de sabotaj opere derivate și conexe, așa cum consideră Organizatorului, fără ca Participantul să aibă vreo pretenție ulterioară. Termenul de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, cedare a drepturilor de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului proprietate intelectuala este nelimitat si pentru toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)teritoriile.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament De Concurs

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii Organizatorul și Împuternicitul sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati angajați ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii contestații vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilorcâștigătorului. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma își asumă responsabilitatea pentru: : 1. Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in în posesia premiului dorit. 2. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate premiului cauzat de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. 3. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator. 4. Organizatorul nu isi asuma raspunderea răspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilorcastigatorului, ce va duce la imposibilitatea validarii acestoraacestuia. 5. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). 6. Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat decât cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Google Chrome, Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. 7. Situatiile in Situațiile în care anumite persoane inscrise in înscrise în concurs sunt in în incapacitate de a participa partial parțial sau integral la competitiecompetiție, daca aceasta dacă această incapacitate se datoreaza unor circumstante circumstanțe aflate in în afara controlului pe care Organizatorul il îl poate in în mod rezonabil exercita. Aceste circumstante circumstanțe se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in în orice alt mod, in în urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor aplicațiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in în derularea competitieicompetiției. Aceste circumstante circumstanțe se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea funcționarea conexiunilor InternetsiInternet și/sau a echipamentelor de calcul siși/sau a aplicatiilor aplicațiilor furnizorului deInternet side Internet și/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de schimbaride legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma inurma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).

Appears in 1 contract

Samples: Regulament De Promoție

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 8.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002acestui Concurs. 8.2. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotiiacestui Concurs, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. 8.3. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de pana la data anuntarii publice a castigatorilorde 1 octombrie 2019, inclusiv. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 8.4. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: : 1. Accesarea on-line a unei alte pagini decat cea a Organizatorului. 2. Interactiunea cu pagina in afara perioadei Concursului mentionata mai sus; 3. Xxxxx eroare in datele furnizate de catre castigator; acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea Organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a Participantilor. Ca atare acesta nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, la imposibilitatea identificarii castigatorului, imposibilitatea inscrierii in Concurs din cauza ilizibilitatii datelor personale; 4. Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator castigatorului de a intra in posesia premiului dorit; 5. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor premiului cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc; 6. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire intrarii in posesia premiului nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora; 7. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant Participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant Participant in scopul de a manipula rezultatele concursuluiConcursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs Concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate poate, in mod rezonabil rezonabil, exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor InternetsiInternet si/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet de Internet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant Participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului Organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).

Appears in 1 contract

Samples: Regulament De Concurs

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 10.1 Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campaniiimaginea, derularea, acestui Concurs, precum si a Organizatorului. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati Orice incercare de fraudare se soldeaza cu eliminarea Participantului in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cauza din Concurs, Organizatorul urmand sa informeze respectivul participant cu privire la aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. decizie. 10.2 In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inscrieri in cadrul acestei promotiiacestui Concurs, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii . 10.3 Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: ضInregistrarile efectuate in afara perioadei Concursului si/sau in afara platformelor sociale mentionate mai sus; ضMesajele trimise de Organizator, dar care nu au fost primite de catre Participanti din motive tehnice sau independente de vointa Organizatorului; ضInscrierile care nu contin toate informatiile obligatorii; ضEventualele dispute legate de dreptul de proprietate asupra mesajelor sau continutului acestora; ضErorile in datele furnizate de catre Participant. Acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea Organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Ca atare, Organizatorul nu va fi responsabil pentru are niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea unui castigator identificarii castigatorului sau inmanarii premiului; ضImposibilitatea castigatorilor de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate din motive independente de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. ; Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal personal/telefonului de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului/telefonului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului/telefonului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile Concursului; ضCazurile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, castigatorul nu respecta conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator validare detaliate in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).prezentul Regulament Oficial;

Appears in 1 contract

Samples: Regulament De Concurs

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 11.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare frauda a sistemuluiConcursului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campaniiConcursului sau a Organizatorului. 11.2. Organizatorii Campaniei promotionale Organizatorul nu vor va avea nicio raspundere si nu vor va putea fi implicati implicat in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant participanti in legatura cu aceasta campanieacest concurs, exceptie facand cele prevazute de OG O.G. nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitivaprivind comercializarea produselor şi serviciilor de piata. 11.3. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 pana cel tarziu 3 zile lucratoare de dupa anuntarea castigatorilor, daca sunt trimise la data anuntarii publice a castigatoriloradresa xxxxxxxxxx@xxx.xx. Orice contestatii sosite primite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 11.4. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: pentru nicio eroare in datele furnizate de catre castigator; acuratetea datelor furnizate nu atrage raspunderea Organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Prin urmare, acesta nu are niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, la imposibilitatea identificarii unui castigator; 11.5. Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator castigatorului de a intra in posesia premiului doritcastigat; 11.6. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/livrarea/ inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, ; 11.7. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru conformitatea produsului oferit ca premiu si nici nu ofera vreun fel de servicii postale etcgarantie asupra functionarii acestuia in parametrii descrisi de producator. 11.8. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire predarii premiului nu vor fi luate in considerare de catre Organizator; 11.9. Organizatorul nu va fi responsabil pentru pierderea de catre participant a datelor de logare, blocarea adresei de e-mail a participantului sau alte defectiuni ale altor mecanisme. 11.10. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitieConcurs, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii webweb xxx.xxxxxxxx.xxx sau a paginii xxx.xxx.xx/xxxxxxxxxx, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitieiconcursului. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor InternetsiInternet si/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet de Internet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantuluiParticipantilor, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante Circumstantele mentionate mai sus se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitieConcurs. Aceste circumstante pot, de asemenea, pot sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei Concursului (precum deciziile adoptate de autoritatile civilecompetente, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. 11.11. Participantii accepta cu titlu definitiv in mod expres toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiRegulamentul Oficial al Concursului. 11.12. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei Regulamentul Oficial sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament inadecvat sau incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)Concursului.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Oficial Al Concursului

LIMITAREA RASPUNDERII. (1) Organizatorii sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Campanii. (2) Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu răspundere in ceea ce priveste privește eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. Ordonanta Guvernului 99/2000 („OG99/2000”) privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata, actualizata cu modificarile si completarile ulterioare, aprobata prin Legea nr. 650/2002. . (3) In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari participari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: : a) Xxxxx eroare in datele furnizate de catre castigatori; acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Ca atare acesta nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, la imposibilitatea identificarii unui castigator, imposibilitatea inscrierii in promotie din cauza ilizibilitatii datelor personale. b) Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea imposibilitatea, din orice motive, a unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate castigat. c) Defectiuni tenhice ale operatorului de intarzieri in prestarea serviciilor telefonie mobila; d) Pierderea de catre furnizorii acestuiaparticipant a datelor de logare, blocarea adresei de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigate-mail a participantului sau alte defectiuni ale altor mecanisme decat ale site-ului, ulterioare momentului semnarii procesului verbal implicate in procesul de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. reamintire a parolei si userului. e) Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). . f) Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. versiunea minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9, ), Sistem de operare minim Windows 2000. , Google Chrome), iOS (versiunea minima 7) si Android (versiune minima 4.1). g) Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitieicampaniei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice si/sau intreruperile care pot afecta functionarea conexiunilor InternetsiInternet si/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet de Internet si/sau nefuctionarea/functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitieCampanie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei Campaniei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile premiile obtinute in urma competitieiCampaniei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea a acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv si irevocabil toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei Campaniei sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiCampaniei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei prevazute in Regulamentul Campaniei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitieiCampaniei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului Organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa de corespondenta si de email si numarul de telefon mobil). Organizatorul nu este responsabil nici in cazul in care un Participant desemnat castigator nu poate primi premiul din cauza numelui, prenumelui, numarului de telefon, adresei de corespondenta sau adresei de email transmise gresit.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Campanie Promoțională

LIMITAREA RASPUNDERII. 8.1. Organizatorii sunt indreptatiti sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. 8.3. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant Eventualele contestatii in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii desfasurarea prezentului Concurs vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de pana la data anuntarii publice a castigatorilorde 20 ianuarie 2014, inclusiv. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 8.4. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: : 1. Inregistrarile on-line trimise in afara perioadei concursului mentionate mai sus; 2. Eventualele dispute legate de drepturile asupra numerelor de telefon in legatura cu care s-au inregistrat participantii; 3. Xxxxx eroare in datele furnizate de catre castigatori; acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a participantilor. Ca atare acesta nu are nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, la imposibilitatea identificarii unui castigator, Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului doritpremiului 4. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc; 6. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare Pierderea de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibileparticipant a datelor de logare, pierduteblocarea adresei de e-mail a participantului sau alte defectiuni ale altor mecanisme decat ale siteului, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, implicate in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestoraprocesul de reamintire a parolei si userului. 7. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursuluiconcursului etc). 8. Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat decate cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. 9. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitieconcurs, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitieiconcursului. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor InternetsiInternet si/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet de Internet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitieconcurs. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei concursului (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitieiconcursului, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei concursului sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiconcursului. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei concursului sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitieiconcursului. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Concurs

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 10.1 Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere Campanii, precum si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. a Organizatorului. 10.2 In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inscrieri in cadrul acestei promotiiCampanii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii . 10.3 Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: : 10.4 Organizatorul nu va fi responsabil raspunde in niciun fel pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare daunele directe sau indirecte care rezulta din inscrierea la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea Campanie cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile exceptia cazului in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate acestea se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe acte de neglijenta grava sau unor acte intentionate de care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. este responsabil Organizatorul. 10.5 Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant invalida inscrierile care contin informatii false ori vadit eronate si care nu respecta regulile competitiei indeplinesc conditiile de participare. 10.6 Organizatorul isi rezerva dreptul de a exclude definitiv orice Participant in Campanie care, prin comportamentul fraudulos sau contrar bunelor moravuri, afecteaza bunul mers al Campaniei. 10.7 Organizatorul Campaniei va acorda premiul numai castigatorului care au luat parte la Campanie in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial si care face dovada inscrierii in cadrul Campaniei. In cazul in care Organizatorul constata ca un castigator nu a indeplinit si/sau nu a respectat conditiile stipulate de sabotaj prezentul Regulament Oficial, Organizatorul isi rezerva dreptul de a suspenda/anula oricand drepturile si beneficiile ce revin castigatorului, fara ca 10.8 Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa de frauda, abuz sau orice tip la adresa competitieialte tentative care ar putea afecta imaginea Campaniei si/sau a Organizatorului ori costurile aferente acestei Campanii. Organizatorul isi rezerva dreptul de a exclude definitiv din randul Participantilor orice persoana care, prin comportamentul fraudulos, afecteaza bunul mers al Campaniei. Incercarea de frauda va determina descalificarea respectivului Participant pentru intreaga Perioada a Campaniei si implicit acesta nu va mai avea dreptul de a primi niciun premiu. In cazul in care sunt identificate persoane care au influentat sau care au facilitat castigarea premiului, Organizatorul are dreptul de a cere angajarea raspunderii respectivelor persoane, pe baza dovezilor existente. 10.9 Prin transmiterea prin intermediul adresei de e-mail a materialului video in care castigatorul adreseaza 5 intrebari pentru un interviu realizat cu jucatorul lunii, castigatorul isi asuma faptul ca in acel material video este el personal si ca are drepturi depline de proprietate asupra materialului trimis. 10.10 Prin transmiterea materialului video in care castigatorul adreseaza 5 intrebari pentru un interviu realizat cu jucatorul lunii castigatorul accepta sa acorde Organizatorului dreptul de a utiliza si publica pe Pagina de Facebook Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA (xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xxx/xxx0000/) materialul trimis. 10.11 Prin acceptarea acestui Regulament si a conditiilor acestuia, Participantii se obligaaccepta si sunt de acord cu faptul ca Organizatorul nu are control asupra continutului distribuit de Participanti pe Facebook si/sau Instagram sau alte retele sociale si nu sunt responsabili pentru eventualele plangeri, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)iar Participantii isi asuma intreaga raspundere pentru acest fapt.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Oficial Al Campaniei Promotionale

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 8.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campaniiacestui Concurs. Organizatorii Campaniei promotionale Participanților la Concurs nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele le sunt impuse nici un fel de cheltuieli suplimentare suportate directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002desfășurare a Concursului. 8.3. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotiiacestui concurs, decizia comisiei formata din angajati ai este definitiva. Participanților la Concurs nu le sunt impuse nici un fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de desfășurare a Concursului. În eventualitatea unei dispute asupra validității unei intrări în cadrul acestui concurs, decizia comisiei Organizatorului este definitivadefinitivă. Această prevedere nu exclude dreptul Participanților de a se adresa și de a depune plângeri la autoritățile competente sau în fața instanțelor de judecată. 8.4. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de pana la data anuntarii publice a castigatorilorde 6 noiembrie 2018 inclusiv. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. 8.5. Organizatorii Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: : 1. inscrierea online pe un alt site decat xxxxx://xxx.xxxxxxxxx.xxx/xxxxxxxxxxxxxxxx/ ce ar duce la neprimirea acestora de catre Organizator; 2. inregistrarile online trimise in afara perioadei concursului mentionate mai sus; 3. Situatiile in care mai multe persoane revendica aceeasi postare. Conform prezentului regulament, premiile vor fi acordate participantiilor care au lasat un comentariu la postarea concursului de pe xxxxx://xxx.xxxxxxxxx.xxx/xxxxxxxxxxxxxxxx/ si fac dovada ca sunt detinatorii contului de Instagram; 4. Nicio eroare in datele furnizate de catre castigator; acuratetea datelor de contact nu atrage raspunderea Organizatorilor, fiind in responsabilitatea exclusiva a Participantilor. Ca atare acestia nu au nici un fel de obligatie in cazul furnizarii de catre participanti a unor date eronate care au dus la imposibilitatea trimiterii in conditii normale a premiului, la imposibilitatea identificarii unui castigator, imposibilitatea inscrierii in Concurs din cauza ilizibilitatii datelor personale; 5. Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit; 6. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc; 7. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare considere de catre Organizator; 8. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibilePierderea de catre participant a datelor de logare, pierduteblocarea adresei de e-mail a participantului sau alte defectiuni ale altor mecanisme decat ale site-ului, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, implicate in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestoraprocesul de reamintire a parolei si userului. 9. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal personal/telefonului de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului/telefonului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului/telefonului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). 10. Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat decate cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. 11. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitieConcurs, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,, dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor InternetsiInternet si/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet de Internet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantuluiParticipantului, cauzata de probleme tehnicesitehnice si/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora a acestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei Concursului sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiConscursului. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei Concursului sau in privinta caruia exista dovezi decomportament de comportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil).

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Concurs

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii 8.1. Prin participarea la Campanie, toti Participantii si castigatorul sunt indreptatiti de acord si se obliga sa respecte si sa se conformeze tuturor cerintelor si conditiilor impuse de Organizator prin prezentul Regulament Oficial, nerespectarea acestora atragand raspunderea personala si exclusiva a Participantilor si eventualilor castigatori. 8.2. Organizatorul si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Promotii, nu au nici o obligatie de a intretine corespondenta cu solicitantii unor revendicari necastigatoare ce apar ulterior acordarii efective a premiilor, sau dupa termenul de revendicare a premiilor prevazut in prezentul Regulament Oficial. Responsabilitatea Organizatorului cu privire la acordarea premiilor este limitata in conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial. 8.3. Organizatorul Campaniei si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Campanii, nu isi asuma raspunderea, incluzand dar fara a se limita la, pentru: · Inscrierile ce contin datele incomplete, inexacte sau incorecte; · Pierderile sau intarzierile inscrierilor online, generate de defectiuni tehnice independente de vointa Organizatorului; · Situatiile in care contul de Facebook utilizat la inscriere nu poate fi identificat sau contactat prin mesaj privat (nu este corect, etc.), si ca atare Organizatorul nu va putea contacta participantul la Campanie; · Pierderile, intarzierile sau orice alte probleme la inscrierea in Campanie, cauzate de furnizorul de Internet sau conexiunea la Internet a persoanei care doreste sa se inscrie in Campanie; · Intreruperile/disfunctionalitatile neanuntate ale providerului de internet sau blocarea accesului intern datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens. 8.4. Organizatorul isi rezerva dreptul de a verifica si monitoriza modul in care se desfasoara inscrierile in Campanie. In cazul in care se observa anumite tentative de frauda, inscrierile respective vor fi anulate. 8.5. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in scop de prevenire sau sanctionare a oricarui caz de frauda, abuz, tentativa de fraudare a sistemului, frauda sau abuz sau orice alte tentative activitati sau care ar putea afecta desfasurarea, imaginea sau costurile acestei campanii. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati Promotii in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele conditiile prevazute de OG nrRegulament sau care ar putea duce la incalcarea drepturilor tertilor. 8.6. 99/2000 republicataParticipantul este singurul raspunzator pentru orice declaratie neconforma cu realitatea; 8.7. Participantul este responsabil in intregime pentru corectitudinea informatiilor inscrise in aplicatie, actualizata aprobata prin Legea nrprecum si de continutul inscris – raspunsul la intrebare Organizatorului, conform indicatiilor din pagina Campaniei. 8.8. 650/2002Premiul acordat nu poate fi inlocuit cu alt premii si nici nu se acorda contravaloarea in bani a premiului. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea cazul refuzului unui castigator de a beneficia de premiu (prin aceasta intelegandu-se orice manifestare sau atitudine expresa sau tacita a unui castigator de a nu intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu premiului) sau in cazul invalidarii sale conform prezentului Regulament, respectivul castigator va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate pierde dreptul de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizatoratribuire a premiului. 8.9. Organizatorul nu isi asuma raspunderea nicio raspundere decurgand din acordarea premiului, inclusiv cu privire la plata oricaror daune sau a oricarei alte pretentii de orice natura legate de premiu. Castigatorul isi asuma intreaga raspundere pentru date/informatii ilizibileacceptarea premiului, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate Organizatorul neasumandu-si nici un fel de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in responsabilitate pentru orice alt mod, eventuale consecinte nascute in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, acceptarii premiului sau in legatura cu aceasta. 8.10. Participantul declara si garanteaza ca este titularul drepturilor de proprietate intelectuală asupra numelui (materialului) inscris in Campanie sau ca a functionarii echipamentelor obtinut acordul titularilor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora drepturi de proprietate intelectuală asupra numelui transmis în vederea utilizării acesteia în participarea la Campanie. 8.11. Participantul este unicul responsabil asupra oricaror consecinte directe sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite indirecte ce pot aparea ca urmare a inscrierii in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitieiCampanie. Organizatorul are isi rezerva dreptul de a descalifica orice participant refuza inscrierea unei nume pe motiv de neconcordanta cu tema Campaniei sau incercarea de fraudare a Campaniei. 8.12. Prin înscrierea în concurs Participantul îsi da acordul ca toate drepturile de proprietate intelectuala asupra numelor propuse in comentarile publice la postarea de concurs sa treaca in proprietatea Organizatorului. Drepturile care se cedează și pentru care nu respecta regulile competitiei mai este necesară nici o altă autorizare ulterioară includ următoarele, fără a se limita la acestea: reproducerea, distribuirea, închirierea, împrumutul, comunicarea publică, directă sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau indirectă, a numelui propus, precum şi realizarea de sabotaj opere derivate și conexe, așa cum consideră Organizatorului, fără ca Participantul să aibă vreo pretenție ulterioară. Termenul de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, cedare a drepturilor de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului proprietate intelectuala este nelimitat si pentru toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)teritoriile.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament De Campanie Promotionala

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii sunt indreptatiti 9.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentativa tentative de fraudare frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campaniiCampanii, precum si a Organizatorului. Organizatorii Campaniei promotionale Orice incercare de fraudare se soldeaza cu eliminarea Participantului in cauza din Campanie si cu sesizarea organelor de cercetare penala. Organizatorul nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura este obligat sa informeze respectivul participant cu privire la aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002decizie. 9.2. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari inscrieri in cadrul acestei promotiiCampanii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. 9.3. Eventualele contestatii vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 pana la maximum 5 zile lucratoare calendaristice de la data anuntarii publice a castigatorilorproducerii evenimentului contestat. Orice contestatii sosite dupa aceasta data ulterior nu vor fi luate in considerare. Organizatorii Orice eventuala contestatie poate fi formulata in scris de catre Participant expediata prin posta la adresa Organizatorului sau prin email la adresa: xxxxxxx@xxxxxxx.xx, in termenul mentionat de mai sus. Contestatia se va solutiona in termen de maximum 30 (treizeci) de zile lucratoare de la primire. In cazul in care contestatorul va fi nemultumit de decizie, se va incerca rezolvarea contestatiei pe cale amiabila, iar in cazul in care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi solutionate de instantele judecatoresti competente de la sediul Organizatorului. 9.4. Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru: • Inscrierile efectuate in afara perioadei Campaniei mentionate mai sus; • Inscrierile care nu contin toate informatiile obligatorii; • Eventualele dispute legate de drepturile asupra conturilor din aplicatia SelfPay Now sau a cardurilor / conturilor IBAN declarate de catre Participanti pentru primirea premiilor; • Eventualele erori, lipsa accesului la ultima versiune a aplicatiei mobile SelfPay Now, eventualele probleme tehnice intampinate de utilizatori pe parcursul Campaniei; • Intreruperile neanuntate ale serviciilor oferite de catre terti, nefunctionalitati ale serviciilor de telefonie mobila sau internet, nefunctionalitati ale furnizorilor de servicii de plati (ex. banci emitente ale cardurilor / conturilor IBAN detinute de Participanti), utilizarea incorecta a aplicatiei SelfPay Now, inclusiv din cauza aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens sau altor motive independente de Organizator; • Erorile in datele furnizate de catre Participanti, daca este cazul; acuratetea datelor pentru transferul premiilor nu atrage raspunderea Organizatorului, fiind in responsabilitatea exclusiva a Participantilor. Ca atare, Organizatorul nu va fi responsabil pentru are niciun fel de obligatie in cazul furnizarii de catre Participanti a unor date eronate, care au dus la imposibilitatea predarii premiului sau la imposibilitatea identificarii unui castigator; • Imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul din motive independente de Organizator; • Cazurile in care castigatorul nu va respecta conditiile de validare detaliate in prezentul Regulament; • Derularea activitatilor de mentenanta ce nu pot fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate amanate, desfasurate de intarzieri in prestarea catre operatorii serviciilor de catre furnizorii internet, cat si a serverelor ce gazduiesc site-ul, daca prin aceasta, site-ul Campaniei nu poate fi accesat in vederea consultarii Regulamentului si/sau actelor aditionale ale acestuia, cat si alte servicii de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire care functionarea aplicatiei mobile SelfPay Now este dependenta si nu vor fi luate in considerare de catre Organizatorpoate functiona corespunzator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea nici o responsabilitate pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise vreun eveniment care determina imposibilitatea participarii la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestoraCampanie. 9.5. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul Organizatorul isi rezerva dreptul de a manipula rezultatele concursului)exclude definitiv orice Participant care, prin comportamentul sau fraudulos sau contrar bunelor moravuri, afecteaza bunul mers al Campaniei. 9.6. Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de OrganizatorOrganizatorul va acorda premii numai Participantilor castigatori care au luat parte la Campanie in conformitate cu prevederile prezentului Regulament. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile In cazul in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de Organizatorul constata ca un castigator nu a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul indeplinit si/sau nu a aplicatiilor furnizorului deInternet sirespectat conditiile stipulate de prezentul Regulament, Organizatorul isi rezerva dreptul de a suspenda/anula oricand drepturile si beneficiile ce revin castigatorului, fara ca Organizatorul sa datoreze vreo despagubire sau functionarea defectuoasa plata respectivului castigator. In cazul in care Organizatorul constata asemenea situatii, dupa ce premiul a e-mail-uluifost deja acordat, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea respectivul castigator va restitui Organizatorului valoarea premiului si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate cheltuielile aferente suportate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)legatura cu acesta.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament De Campanie

LIMITAREA RASPUNDERII. Organizatorii 8.1. Prin participarea la Campanie, toti Participantii si castigatorul sunt indreptatiti de acord si se obliga sa ia toate masurile necesare respecte si sa se conformeze tuturor cerintelor si conditiilor impuse de Organizator prin prezentul Regulament Oficial, nerespectarea acestora atragand raspunderea personala si exclusiva a Participantilor si eventualilor castigatori. 8.2. Organizatorul si societatile comerciale implicate in caz organizarea prezentei Promotii, nu au nici o obligatie de tentativa a intretine corespondenta cu solicitantii unor revendicari necastigatoare ce apar ulterior acordarii efective a premiilor, sau dupa termenul de fraudare revendicare a sistemuluipremiilor prevazut in prezentul Regulament Oficial. Responsabilitatea Organizatorului cu privire la acordarea premiilor este limitata in conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial. 8.3. Organizatorul Campaniei si societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Campanii, abuz nu isi asuma raspunderea, incluzand dar fara a se limita la, pentru: · Inscrierile ce contin datele incomplete, inexacte sau incorecte; · Pierderile sau intarzierile inscrierilor online, generate de defectiuni tehnice independente de vointa Organizatorului; · Situatiile in care datele de inscriere nu pot fi identificate sau castigatorul contactat prin mesaj SMS, email, apel (nu raspunde, este inchis etc), si ca atare Organizatorul nu va putea contacta participantul la Campanie; · Pierderile, intarzierile sau orice alte tentative probleme la inscrierea in Campanie, cauzate de furnizorul de Internet sau conexiunea la Internet a persoanei care ar putea afecta imaginea acestei campaniidoreste sa se inscrie in Campanie; · Intreruperile/disfunctionalitatile neanuntate ale providerului de internet sau blocarea accesului intern datorita aglomerarii retelelor pe perioadele de trafic intens; · Inscrierile care nu corespund criteriului 4.1. Organizatorii Campaniei promotionale nu vor avea nicio raspundere si nu vor putea fi implicati in niciun litigiu in ceea ce priveste eventualele cheltuieli suplimentare suportate de catre Participant in legatura cu aceasta campanie, exceptie facand cele prevazute de OG nr. 99/2000 republicata, actualizata aprobata prin Legea nr. 650/2002. In eventualitatea unei dispute asupra validitatii unei intrari in cadrul acestei promotii, decizia comisiei formata din angajati ai Organizatorului este definitiva. Eventualele contestatii respective vor fi luate in considerare in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data anuntarii publice a castigatorilor. Orice contestatii sosite dupa aceasta data nu vor fi luate in considerare. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru: Organizatorul nu va fi responsabil pentru imposibilitatea unui castigator de a intra in posesia premiului dorit. Organizatorul nu va fi responsabil pentru intarzierile in livrarea/inmanarea premiilor cauzate de intarzieri in prestarea serviciilor de catre furnizorii acestuia, de servicii postale etc. Reclamatiile referitoare la premiul castigat, ulterioare momentului semnarii procesului verbal de predare-primire nu vor fi luate in considerare de catre Organizator. Organizatorul nu isi asuma raspunderea pentru date/informatii ilizibile, pierdute, tardive, transmise la alta adresa decat cea indicata, in cazul castigatorilor, ce va duce la imposibilitatea validarii acestora. Erori cauzate de folosirea incorecta a computerului personal de catre participant (intreruperea sursei electrice a computerului, erori date de sistemul de operare instalat pe computer, erori date de virusarea sistemului de operare al computerului, erori date de folosirea cu rea vointa a tehnologiei de catre participant in scopul de a manipula rezultatele concursului). Erori cauzate de folosirea altor tehnologii decat cele recomandate de Organizator. Tehnologiile recomandate: Browser internet (Internet Explorer vers. minima 6, Mozilla versiunea minima 3, Opera 9), Sistem de operare minim Windows 2000. Situatiile in care anumite persoane inscrise in concurs sunt in incapacitate de a participa partial sau integral la competitie, daca aceasta incapacitate se datoreaza unor circumstante aflate in afara controlului pe care Organizatorul il poate in mod rezonabil exercita. Aceste circumstante se pot datora: informatiilor eronate, incomplete, transmise cu intreruperi, transmise cu intarziere sau deformate in orice alt mod, in urma actiunilor utilizatorilor paginii web, a functionarii echipamentelor de calcul ale acestora, aplicatiilor acestora sau altor echipamente tehnice ale acestora folosite in derularea competitiei. Aceste circumstante se pot datora, de asemenea,dificultatilor tehnice care pot afecta functionarea conexiunilor Internetsi/sau a echipamentelor de calcul si/sau a aplicatiilor furnizorului deInternet si/sau functionarea defectuoasa a e-mail-ului, fie in cazul Organizatorului, fie in cazul participantului, cauzata de probleme tehnicesi/sau de trafic intens pe Internet, in general, sau pe pagina web, in special, sau de ambele tipuri de probleme. Aceste circumstante se mai pot datora: unor deteriorari sau defecte cu efect potential asupra echipamentelor de calcul, aplicatiilor si/sau datelor stocate ale participantilor sau ale unor terti, in urma participarii la competitie. Aceste circumstante pot, de asemenea, sa se datoreze unor schimbari de legislatie care sa influenteze derularea si implementarea competitiei (precum deciziile adoptate de autoritatile civile, regimul de razboi, catastrofele naturale si alte evenimente similare), castigurile obtinute in urma competitiei, valoarea acestora, functia acestora, conditiile de acordare aacestora si/sau distribuirea acestora. Participantii accepta cu titlu definitiv toate deciziile adoptate de Organizator in privinta castigatorilor, precum si a calendarului ulterior al competitiei sau a altor schimbari legate de implementarea competitiei. Organizatorul are dreptul de a descalifica orice participant care nu respecta regulile competitiei sau in privinta caruia exista dovezi decomportament incorect sau de sabotaj de orice tip la adresa competitiei. Participantii se obliga, de asemenea, sa puna la dispozitia organizatorului toate datele de contact relevante, (numele, prenumele, adresa si numarul de telefon mobil)anulate.

Appears in 1 contract

Samples: Promotional Campaign Regulations