Modalităţile de selecţionare a beneficiarilor Exemple de Clauze

Modalităţile de selecţionare a beneficiarilor. 5. Calificarea personalului angajat în organizarea proiectului/programului: Numărul persoanelor:
Modalităţile de selecţionare a beneficiarilor. Calificarea personalului angajat în organizarea acţiunii, proiectului sau programului: Numărul persoanelor: cu studii superioare , cu studii medii , cu alte forme de calificare A mai primit asociaţia/fundaţia/organizaţia finanţare din partea altor organizaţii/instituţii pentru acţiuni, programe şi proiecte, tineret, culturale şi cultură scrisăpână în prezent? DA/NU (Dacă DA, vă rugăm sa precizaţi, în ordinea importanţei, acţiunile/programele/proiectele relevante, indicând următoarele elemente pentru fiecare.) Titlul acţiunii/programului/proiectului Anul Organizaţia/instituţia care v-a sprijinit Suma acordată sau, respectiv, tipul sprijinului acordat Descrieţi pe scurt acţiunea/programul/proiectul Parteneri în acţiune/program/proiect Denumiţi o persoana care poate da referinţe despre acţiune/program/proiect Date tehnice privind acţiunea, proiectul cultural, cultură scrisă, tineret pentru care se solicită finanţare nerambursabilă Tipul de acţiune/program/proiect Localitatea/localităţile în care se derulează acţiunea/programul/proiectul: Oportunitatea acţiunii/programului/proiectului în raport cu priorităţile comunităţii: (Precizaţi temeiul iniţiativei şi necesităţile la nivel local, zonal, naţional sau internaţional cărora le răspunde acţiunea/programul/proiectul propus.)
Modalităţile de selecţionare a beneficiarilor. Durata în timp: În cazul programelor: Se derulează din data de până în data de Urmează să se deruleze din data de până în data de În cazul acţiunilor/proiectelor: din data de până în data de Descrierea acţiunii/programului/proiectului: Resurse umane implicate în organizarea acţiunii/programului/proiectului: Numărul total , din care: personal de conducere _; personal de execuţie ; salariaţi ; colaboratori ; voluntari .
Modalităţile de selecţionare a beneficiarilor. 5. Calificarea personalului angajat în organizarea proiectului sau programului de tineret: Numărul persoanelor: cu studii superioare ..............., cu studii medii ..............., cu alte forme de calificare ..............

Related to Modalităţile de selecţionare a beneficiarilor

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerinte obligatorii: Ofertantul are obligatia de a completa si prezenta in original:

  • Modul de prezentare a ofertei Modul de prezentare a ofertei: numărul de exemplare în original: 1 exemplar. Toate paginile ofertei în original trebuie să fie tipărite sau scrise cu cerneală neradiabilă şi se vor numerota, semna şi ştampila de către ofertant pe fiecare pagină în parte; documentele vor fi îndosariate. Atât oferta financiară, cea tehnică cât şi documentele de calificare vor avea o primă pagină de „OPIS” al documentelor prezentate. Alături de oferta în original se va prezenta oferta semnată și ștampilată și pe suport electronic, în format needitabil (exemplu: format pdf). Ofertantul trebuie să sigileze originalul într-un plic ce va conține documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară în plicuri distincte și marcate corespunzător (DOCUMENTE CALIFICARE, PROPUNERE TEHNICĂ, PROPUNERE FINANCIARĂ). Acest plic și suportul electronic (memory stick) conținând documente calificare, propunere tehnică, propunere financiară, scanate separat, se vor introduce într-un plic exterior, ce va fi închis corespunzător și netransparent. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea și adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fără a fi deschisă, în cazul în care oferta respectivă este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante, ștampilat și cu inscripția “A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ..................................... ORA ” (se înscrie data și ora deschiderii ofertelor, precizate în anunțul de participare). În cazul depunerii unei oferte comune, în Scrisoarea de înaintare se va menționa denumirea asociației: “Asocierea S.C S.C. ”. De asemenea, reprezentanții împuterniciți legali ai ofertanților asociați vor completa, semna, ștampila și prezenta pe plicul exterior Acord de asociere în original, conform modelului din Secțiunea “Formulare”. Acordul de asociere va fi anexat plicului exterior al ofertei, astfel încât comisia de evaluare și participanții la ședința de deschidere să ia la cunoștință de depunerea unei oferte comune. Plicul exterior va avea anexate următoarele: Scrisoarea de înaintare, Documentul care confirmă plata garanției de participare; Acordul de asociere, dacă este cazul

  • Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -

  • CRITERII DE ATRIBUIRE IV.2.1) Criterii de atribuire

  • DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE 24 luni incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor sau lucrarilor

  • Informatii Juridice Economice Financiare Si Tehnice III.1) Conditii de participare / III.1.3)

  • Reguli si criterii obiective de participare Lista si descrierea succinta a regulilor si criteriilor: -

  • Drepturile şi obligaţiile părţilor 5.1. Drepturile UNIVERSITĂŢII sunt:

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • Ce se asigură? ✓ Asigurarea de accidente a persoanelor: în limita sumelor precizate în Certificatul de asigurare, se acordă indemnizații de asigurare pentru accidente produse din următoarele Riscuri asigurate: - pe teritoriul României: deces din accident și invaliditate permanentă din accident. - pe teritoriul altor țări (fără zone de conflict*): deces din accident, invaliditate permanentă din accident, spitalizare din accident, cheltuieli medicale din accident, intervenții chirurgicale din accident, fracturi din accident, arsuri din accident, incapacitate temporară de muncă din accident. Polița acoperă riscurile precizate mai sus survenit(e) în urma producerii unui accident cauzat de evenimente externe, fortuite, violente, exterioare corpului omenesc, independentede voința Asiguratului: explozie, cutremur, trăsnet, alte fenomene atmosferice violente; prăbușire de teren; atacul din partea altei persoane, atacul unui animal; acțiunea curentului electric; lovirea, căderea, înțeparea, tăierea; arsuri, degerări, insolații, înec; intoxicație, otrăvire, asfixierea subită; accidente produse de mijloacele de transport ori determinate de funcționarea mașinilor, aparatelor, uneltelor sau acțiunea armelor; urmările imediate (invaliditate permanentă sau deces) ale efortului fizic excesiv și subit determinat de cauze de forță majoră. ✓ Asigurarea de răspundere civilă legală: în limita răspunderii menționate în Certificatul de asigurare, se acoperă răspunderea civila delictuala a Asiguratului angajata în conformitate cu legea din Romania, despăgubind prejudiciile materiale directe, săvârșite din culpă de către acesta, prin fapte ilicite pentru care răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite si declanșată ca urmare a producerii unor evenimente asigurate în timpul călătoriei; ▪ Se acordă despăgubiri pentru prejudiciile materiale directe săvârșite din culpă de către Asigurat în timpul deplasării (călătoriei) Asiguratului în altă localitate decât localitatea de domiciliu pentru o perioada de maxim 60 zile consecutive - și reclamate de către terța persoană păgubită Asiguratului sau direct Asiguratorului, în termen de cel mult 45 zile de la terminarea călătoriei; ▪ Despăgubiri acordate: sumele compensatorii pe care Asiguratul este obligat sa le plateasca terțelor persoane