Modificarea contractului de achiziție publică Exemple de Clauze

Modificarea contractului de achiziție publică. 12. Achizițiile directe realizate de beneficiarii publici ai finanțării în cadrul Componenta 12-Sănătate și Componenta 7-Transformare digitală – I.3.- Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină ANEXE :
Modificarea contractului de achiziție publică. În cursul execuției și în perioada de valabilitate, contractele de achiziție se pot modifica doar cu respectarea prevederilor contractelor de finanțare semnate între beneficiar și Ministerul Sănătății. Beneficiarul va putea încheia, după caz, fie acte adiționale la contractele existente, fie contracte de achiziție publică noi (ca urmare a derulării unei noi proceduri de atribuire), cu condiția avizării de către MS din punct de vedere tehnic a modificărilor respective. Orice modificare a unui contract de achiziţie publică ori acord-cadru în cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decât în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016, se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire. În cazul lucrărilor suplimentare, altele decât lucrările de natură „diverse și neprevăzute” suportate din disponibilul rezultat în urma finalizarii procedurilor de achiziții, se va avea în vedere ca aceste modificări să fie nesubstanțiale, cu respectarea prevederilor art. 221 lit. e și f din Legea 98/2016, contractul de achiziţie publică putând fi modificat fără organizarea unei noi proceduri de atribuire. Aceste lucrări suplimentare trebuie sa fie considerate a fi necesare asigurării funcţionalităţii optime a investiţiei, aprobate în vederea atingerii scopului obiectivului, fără a aduce atingere asupra caracterului general al contractului, cu încadrarea în valoarea eligibilă a bugetului proiectului. Pentru lucrările/serviciile/produsele suplimentare, beneficiarul va prezenta o Nota justificativă. Înlocuirea/implicarea subcontractanţilor de către contractant în perioada de implementare a contractului nu reprezintă modificare substanţială și se realizează numai cu acordul Autorităţii contractante. Ofertantul declarat câștigător are obligația să furnizeze beneficiarului toate informațiile legate de subcontractanți, conform art.150 si art.151 din HG 395/2016. Sperăm că acest Manual privind desfășurarea procedurilor de achiziții publice pentru beneficiarii C 7-I.3 /C 12 PNRR vă oferă o privire de ansamblu, condensată, asupra celor mai importante aspecte ce trebuie urmărite pe parcursul perioadei de implementare a unui proiect. Prin urmare, vă facem o propunere deschisă în a ne oferi feed-back-ul dumneavoastră sau propunerile privind modul în care prezenta versiune poate fi completată.

Related to Modificarea contractului de achiziție publică