OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 11.1. La data începerii lucrărilor, Achizitorul va pune la dispoziție întreaga documentație necesară execuției: Proiect tehnic și toate avizele, acordurile și autorizațiile emise în acest sens.
11.2. La data începerii lucrărilor, Achizitorul va comunica executantului reprezentantul/ reprezentanții desemnați pentru asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor precum și autoritatea și indatoririle delegate acestora.
11.3. Achizitorul are obligaţia de a examina şi de a măsura lucrările care devin ascunse în cel mult 5 zile de la notificarea executantului.
11.4. Achizitorul are obligația de a efectua plata lucrărilor la termenul scadent, prevăzut în prezentul contract, pe baza documentelor justificative puse la dispoziție de executant și aprobate de achizitor, în condițiile prevăzute de art. 16 al contractului.
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 11.1. Achizitorul are obligația de a pune la dispoziție Prestatorului informațiile pe care Prestatorul le-a cerut în propunerea tehnică și pe care Achizitorul le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului.
11.2. Achizitorul se obligă:
a) să predea amplasamentul pe bază de proces verbal;
b) să primească documentațiile care fac obiectul prezentului contract;
c) să plătească prețul serviciilor la scadentă, pe baza documentelor justificative puse la dispoziție de Prestator și aprobate de Achizitor, în condițiile prevăzute de art. 15 al contractului
d) să supună spre avizare documentația în CTE CONPET.
e) să notifice Prestatorul cu privire la finalizarea lucrărilor de constructii în vederea intocmirii documentației AS BUILT.
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 10.1 Achizitorul se obligă să pună la dispoziția Contractantului orice facilități si/sau informații pe care acesta le solicită și pe care le consideră necesare indeplinirii contractului.
10.2 Achizitorul are dreptul de a verifica prestarea serviciilor cu cerințele Caietului de sarcini și se obligă să receptioneze, potrivit art. 12, serviciile prestate.
10.3 Achizitorul se obligă să efectueze plata aferentă serviciilor prestate în condițiile prevăzute la art. 11 din prezentul contract.
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 11.1. Achizitorul are obligația de a pune la dispoziția prestatorului informații pe care acesta le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului.
11.2. Achizitorul se obligă să plăteasca prețul serviciilor la scadență.
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 11.1. La data începerii lucrărilor, Achizitorul va comunica Executantului reprezentantul/ reprezentanții desemnați pentru asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor precum și autoritatea și îndatoririle delegate acestora.
11.2. Achizitorul are obligaţia de a examina şi de a măsura lucrările care devin ascunse în cel mult 5 zile de la notificarea Executantului.
11.3. Achizitorul are obligația de a efectua plata lucrărilor la termenul scadent, prevăzut în prezentul contract, pe baza documentelor justificative puse la dispoziție de Executant și aprobate de Achizitor, în condițiile prevăzute de art. 16 al contractului.
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 12.1. Achizitorul are obligația de a pune la dispoziție prestatorului orice facilități și/sau informații pe care acesta le-a cerut în propunerea tehnică și pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului.
12.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul serviciilor la scadență, conform art. 16.
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 11.1. Achizitorului are obligația de a pune la dispoziție prestatorului orice facilități și/sau informații pe care acesta le-a cerut în propunerea tehnică, dacă le deține și pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului.
11.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul serviciilor prestate corespunzător în baza contractului, la scadență, pe baza documentelor justificative – facturi, procese verbale, documente piese de schimb (certificate de calitate, certificate de garanție din partea producătorului, certificat de conformitate RoHS, certificat de conformitate electromagnetică).
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 11.1 Achizitorul are obligația de a pune la dispoziția Prestatorului informațiile pe care acesta le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului.
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI. 11.1. La data semnării procesului verbal de predare primire amplasament, Achizitorul va pune la dispoziție documentația disponibilă, necesară executării contractului.
11.2. La data începerii lucrărilor, Achizitorul va comunica executantului reprezentantul/ reprezentanții desemnați pentru asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor precum și autoritatea și indatoririle delegate acestora.
11.3. Achizitorul are obligaţia de a examina şi de a măsura lucrările ce devin ascunse în cel mult 5 zile de la primirea notificării executantului. Achizitorul va verifica existența documentelor necesare efectuării recepției, menționate la art 10.2. alin. (24).
OBLIGAȚIILE ACHIZITORULUI a) să asigure un mediu de afaceri concurențial și transparent și să asigure un tratament egal tuturor operatorilor;
b) să asigure publicitatea și accesul liber la informațiile publice privind pregătirea ofertelor și participarea la licitații;
c) să elaboreze și să aprobe documentele necesare organizării și desfășurării gestiunii serviciului public ;
d) să aducă la cunoștința publică, în condițiile legii, hotărârile și dispozițiile al căror obiect îl constituie serviciul specializat de gestionare a câinilor fără stăpân;
e) să respecte și să îndeplinească obligațiile asumate prin contract;
f) să achite contravaloarea prestațiilor efectuate de operator, conform clauzelor contractuale;
g) să păstreze confidențialitatea, în condițiile legii, a informațiilor cu privire la activitatea operatorului, altele decât cele publice.